Statutory interest on delayed payment after judicial installment plan: liability and res judicata scope

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrartă p rolul Tribunalului Constanţa sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA prin Primar, obligarea acestuia la plata sumei de 10.554.477 RON, reprezentând dobânda legală aferentă primei tranşe din debitul de 61.236.178,454 RON supus executării silite cu somaţia din data de 26.01.2011, pe perioada cuprinsă între data de 26.01.2011 şi data achitării efective a primei tranşe, cu cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din data de 15.12.2014 a Tribunalului Constanţa s-a respins, ca nefondată, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L. S-au respins, ca nefondate, excepţia de nulitate a cererii de chemare în judecată şi excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a depune înscrisul ataşat la dosar la termenul de judecată din data de 15.12.2014, ce viza modul de calcul al dobânzii legale solicitate.

Prin încheierea din data de 07.04.2015, Tribunalul Constanţa a respins, ca nefondată, excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA, instanţa reţinând că în baza dispoziţiilor art. 431 noul C. proc. civ. rezultă că pentru a exista autoritatea de lucru judecat trebuie fie întrunită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză în cele două procese.

Prin sentinţa civilă nr. 1892 de la 08 septembrie 2015, Tribunalul Constanţa a respins, ca fiind prescrise, pretenţiile reclamantei S.C. A. S.R.L. prin mandatar B. Spa, solicitate pentru perioada 26.01.2011 - 31.07.2011 în sumă de 1.947.679 RON, a admis în rest cererea şi a obligat pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA prin Primar la plata sumei de 7.833.414 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă primei tranşe de 4.082.411,90 RON din debitul de 61.236.178,454 RON supus executării silite cu somaţia din data de 26.01.2011, pe perioada cuprinsă între data de 31.07.2011 şi data achitării efective a primei tranşe, respectiv 19.12.2013.

Prin decizia civilă nr. 152 de la 16 martie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de apelantul MUNICIPIUL CONSTANŢA, împotriva încheierii de şedinţă din data de 15.12.2014, a încheierii de şedinţă din data de 07.04.2015 şi a sentinţei civile nr. 1892/08.09.2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata S.C. A. S.R.L. - prin mandatar B. SPA CATANIA ITALIA.

Curtea a reţinut, în esenţă, că referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei criticile apelantei sunt nefondate, atât timp cât nu a făcut dovada nevalabilităţii cesiunii de creanţă, operaţiune juridică în temeiul căreia reclamanta, dobândind calitatea de creditor, este îndreptăţită să solicite şi plata accesoriilor ce însoţesc creanţa.

De asemenea, a fost considerată nefondată şi susţinerea apelantei potrivit căreia prima instanţă trebuia să reţină autoritatea de lucru judecat, în condiţiile în care instanţa care a pronunţat decizia de eşalonare şi hotărârea de lămurire a dispozitivului acesteia, nu a fost învestită cu o cerere de acordare a dobânzii legale.

Prima instanţa a reţinut că reclamanta este îndreptăţită la acordarea de daune-interese pentru repararea prejudiciului suferit prin executarea cu întârziere a creanţelor rezultate dintr-o hotărâre judecătorească executorie, daune moratorii ce constau în dobânda legală, ce se cuvin fără ca titularul creanţei să fie ţinut a face dovada vreunui prejudiciu, aşa cum rezultă din interpretarea art. 1082 şi 1088 din vechiul C. civ.

Soluţia pronunţată de prima instanţă este legală şi temeinică, având în vedere faptul că exigibilitatea creanţei nu este afectată de eşalonarea plăţii dispusă printr-o hotărâre judecătorească, deoarece trebuie raportată la data de la care hotărârea judecătorească devine titlu executoriu. Acest mod de executare este apt doar să confere debitorului dreptul de a face plăţi parţiale şi succesive şi să stabilească în sarcina creditorului obligaţia de a nu continua executarea silită, nefiind în măsură a împiedica dreptul persoanei vizate de a solicita repararea integrală a prejudiciului prin acordarea de daune-interese.

Executarea cu întârziere a obligaţiei de plată stabilită printr-o hotărâre judecătorească poate antrena răspunderea civila delictuală, chiar dacă izvorul obligaţiei a cărei încălcare a fost sancţionată prin hotărârea judecătoreasca ce reprezintă titlu executoriu este un contract.

În cazul executării cu întârziere a obligaţiei de plata a unei sume de bani, indiferent de izvorul contractual ori delictual al obligaţiei, daunele-interese sub forma dobânzii legale se datorează, fără a se face dovada unui prejudiciu şi fără ca principiul reparării integrale a prejudiciului să poată fi nesocotit.

În ceea ce priveşte condiţiile de angajare a răspunderii civile, acelea sunt cele ale răspunderii civile delictuale, respectiv: existenta unei fapte ilicite, vinovăţia, existenţa unui prejudiciu, legătura de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu.

Condiţia existentei unui prejudiciu este îndeplinită, întrucât prin executarea eşalonată a obligaţiei de plată creditorul a suferit un prejudiciu.

Cât priveşte existenţa unei fapte ilicite, săvârşite cu vinovăţie, în sensul dispoziţiilor legale ce instituie răspunderea civilă, aceasta constă în plata cu întârziere de către debitor a sumelor de bani stabilite prin titlul executoriu. Fapta îmbrăcă forma ilicitului civil, deoarece, în analiza îndeplinirii condiţiilor răspunderii civile delictuale în circumstanţele date, nu se poate reţine că decizia judecătorească de eşalonare reprezintă un caz fortuit care să răstoarne prezumţia relativă de culpă a debitorului în executarea obligaţiei, întrucât acestui element îi lipsesc două caracteristici esenţiale, şi anume: natura imprevizibilă a evenimentelor care au fundamentat adoptarea actului şi faptul că măsura de eşalonare a procedurii de executare a fost solicitată chiar de debitor.

Pârâtul MUNICIPIUL CONSTANŢA a formulat recurs împotriva deciziei civile nr. 152 din 16 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Recurentul şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 483 şi urm. şi art. 488 pct. 8 din noul C. proc. civ.

În motivarea recursului, recurentul a arătat, în esenţă, că atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut o greşită aplicare a normelor de drept material incidente în cauză - cu referire la consecinţele juridice ale eşalonării la plata debitului, apreciindu-se - în mod greşit - că, inclusiv pentru situaţia existenţei unei eşalonări a debitului principal, debitorul ar datora accesorii la acest debit.

Cererea de acordare a unui termen de graţie şi de eşalonare a debitului a fost formulată în temeiul prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.

Prin sentinţa civilă nr. 2509 de la 16 iulie 2012, Tribunalul Constanţa a respins cererea formulată de Municipiul Constanţa, ca neîntemeiată, însă prin decizia nr. 1517/13.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa în dosarul nr. x/2012 au fost admise recursurile formulate de Municipiul Constanţa, modificată în tot sentinţa pronunţată de Tribunalul Constanţa şi, pe cale de consecinţă, s-a dispus modificarea încheierii nr. 882 de la 16 iulie 2012, în sensul că a fost respinsă cererea de lămurire a dispozitivului încheierii nr. 2495 din 09.07.2012. A fost modificată în tot sentinţa civilă nr. 2509 de la 16 iulie 2012, în sensul că a fost admisă, în parte, acţiunea, dispunând acordarea unui termen de graţie reclamantului până la data de 01.03.2013 cu privire la executarea silită a sentinţei civile nr. 4853/2004, pronunţată de Tribunalul Constanţa şi eşalonarea plăţii din titlul executoriu pe o perioadă de 15 ani, în rate anuale egale, începând cu anul 2013, cel mai târziu la 30 decembrie ale fiecărui an. A fost respinsă cererea de suspendare a continuării executării silite a sentinţei civile nr. 4853/2004 a Tribunalului Constanţa, ca rămasă fără obiect.

Raportat la cele expuse anterior, în mod greşit a fost respinsă excepţia autorităţii de lucru judecat, fiind îndeplinite toate cerinţele pentru a se reţine cel puţin puterea de lucru judecat a deciziei civile nr. 193/2013 în raport de prezenta acţiune, cu privire la solicitarea reclamantei de acordare a dobânzilor, raportat la suma plătită astfel cu întârziere (urmare a eşalonării).

Prin decizia civilă nr. 193 de la 21 februarie 2013, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, rămasă irevocabilă, instanţa a respins cererea de lămurire formulată de B. Spa, motivînd că dispozitivul pronunţat este clar, răspunzând în mod direct la solicitarea cu care instanţa a fost investită, faptul că, ulterior, pronunţarea acestui dispozitiv are implicaţii de natură economică sau fiscală pentru una din părţi, care nu au fost supuse analizei contradictorii cu ocazia judecăţii în cele două grade de jurisdicţie, nu presupune lămurirea acestuia.

În lumina acestei soluţii, atât timp cât cererea de lămurire a fost respinsă, cererea de faţă nu poate primi o soluţionare favorabilă, decizia indicată anterior fiind opozabilă inclusiv S.C. A. S.R.L., care are calitatea de dobânditor cu titlu particular a drepturilor de la B. Spa, partea care a stat în nume propriu în judecata finalizată cu hotărârea irevocabilă.

În ceea ce priveşte greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei S.C. A. S.R.L., motivat de lipsa aptitudinii cesiunii de creanţă de a constitui un titlu pentru această societate de a obţine daunele-interese pentru plata cu întârziere, în mod greşit instanţa de apel a reţinut că s-a invocat o "nevalabilitate a cesiunii de creanţă, în condiţiile în care s-a invocat faptul că nu s-au cesionat şi accesoriile la această creanţă.

Cât timp reclamanta S.C. A. S.R.L. nu este titulara creanţei solicitate prin cererea introductivă, aceasta nu are calitate procesuală activă.

Această situaţie este reiese cu evidenţă din actele jurice intervenite între cedent şi cesionar.

Şi pe fond, soluţia pronunţată are un caracter nelegal, în cauză nefiind întrunite cerinţele atragerii răspunderii civile delictuale a MUNICIPIULUI CONSTANŢA.

Atât timp cât s-a dispus eşalonarea la plata debitului, la rata datorată către creditor nu pot fi calculate accesorii, datorită naturii acestei eşalonări, aceea de sprijin la adresa debitorului.

Nu se poate constata, de asemenea, existenţa niciunei fapte ilicte, plata ratei efectuându-se la19.12.2013, înainte de data scadentă -30.12.2013.

Executarea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile nu poate să dea naştere unei fapte ilicite.

Mai mult, B. Spa a avut posibilitatea ca, în cadrul cererii de eşalonare, să solicite pe cale reconvenţională plata de accesorii la debitul cu privire la care s-a dispus eşalonarea.

Nu a existat însă o asemenea cerere din partea B. Spa, fapt ce contravine dispoziţiilor art. 1349 alin. (1) şi (2), art. 1353, art. 1357 alin. (1) şi (2) din noul C. civ., formulându-se o cerere de lămurire a dispozitivului hotărîrii care dispune inclusiv cu privire la această situaţie - motiv pentru care recurenta a invocat şi excepţia autorităţii de lucru judecat/puterea lucrului judecat.

Nu poate exista o faptă ilicită cât timp eşalonarea a fost dispusă chiar de către instanţă, a existat, chiar de la acel moment, posibilitatea pentru creditor de a cunoaşte producerea unui prejudiciu - situaţie în care ar fi putut solicita acest lucru în mod expres, iar nu pe calea cererii de lămurire a hotărârii.

Atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel au făcut o greşită aplicare a normelor de drept material atunci când au stabilit care este data scadenţei obligaţiei de plată a debitului.

Scadenţa nu este cea indicată în somaţia emisă de către executorul judecătoresc (26.01.2011), ci este cea stabilită prin decizia de eşalonare.

Cu privire la legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită şi prejudiciu şi la vinovăţia MUNICIPIULUI CONSTANŢA, în cauză, raportat la hotărârea de eşalonare, singura situaţie în care s-ar fi putut reţine vinovăţia recurentului ar fi fost în cazul în care acesta a nu plătit la scadenţă ratele debitului eşalonat.

Faptul că, ulterior emiterii somaţiei de executare din 26.01.2011, MUNICIPIUL CONSTANŢA a uzat de dreptul la acţiune prevăzut de lege şi a formulat contestaţie la executare, respectiv cerere de eşalonare a obligaţiei de plată, nu echivalează cu vinovăţia.

Aceasta ar fi fost potenţial incidentă doar dacă cererea de eşalonare ar fi fost respinsă, cu consecinţa menţinerii termenului de scadenţă a obligaţiei de plată prevăzute prin somaţia de executare din 26.01.2011.

Ambele instanţe nu au înţeles a da eficienţă împrejurării că în cadrul sumelor solicitate cu titlu de debit principal - 61.236.178,454 RON, se regăseşte inclusiv costul creditului, cu o valoare de 2.606.672 RON.

Recurenta trimite astfel la "Borderoul centralizator al lucărilor de investiţii realizate în perioada 01.12.2010 - 31.12.2012 aferent situaţiei de plată SAL 2 Faleză Nord, la cap. 5 pct. 5.2. unde este inclus costul creditului.

Atât timp cât suma reprezentând debit principal a fost stabilită prin includerea în aceasta inclusiv a sumelor cu titlu de dobânzi (plătite la capitalurile angajate de către B. Spa pentru efectuarea lucrărilor), în mod efectiv acordarea încă o dată a dobânzilor potrivit hotărârilor atacate reprezintă un veritabil anatocism, nelegal aplicat faţă de împrejurările situaţiei de fapt.

Faţă de operaţiunea de cumulare a dobânzilor pentru o anumită perioadă cu capitalul şi aplicarea în continuare a acestora asupra întregii creanţe, recurentul are în vedere prevederile art. 8 din O.G. nr. 13/2011, care dispun în sensul că dobânda se va calcula numai asupra cuantumului sumei împrumutate.

Cu toate acestea, dobânzile se pot capitaliza şi pot produce dobânzi numai în temeiul unei convenţii speciale încheiate în acest sens, după scadenţa lor, dar numai pentru dobânzi datorate pe cel puţin un an.

În lipsa unei asemenea convenţii speciale între creditor şi debitor, solicită a se constata că în mod nelegal instanţa a dispus obligarea recurentului la plata de dobânzi care se calculează inclusiv la sume cu titlu de dobândă.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

A fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în sensul că recursul este inadmisibil.

Completul de filtru, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ. a dispus, prin încheierea din data de 22 martie 2017, comunicarea acestuia părţilor, pentru ca acestea să depună puncte de vedere cu privire la raport.

Părţile nu au depus punct de vedere cu privire la raport.

Analizând hotărârea recurată, prin raportare la criticile formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Argumentele recurentului referitoare la greşita soluţionare a excepţiei autorităţii de lucru judecat vor fi înlăturate.

Înalta Curte apreciază că, prealabil, se impune a se sublinia că puterea de lucru judecat presupune că hotărârea beneficiază de o prezumţie irefragabilă că exprimă adevărul şi că nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

Autoritatea de lucru judecat şi puterea de lucru judecat nu sunt sinonime. Autoritatea de lucru judecat este o parte a puterii de lucru judecat. Existenţa unei hotărâri judecătoreşti poate fi invocată în cadrul unui alt proces, cu autoritate de lucru judecat atunci când se invocă exclusivitatea hotărârii, sau cu putere de lucru judecat, când se invocă obligativitatea sa, fără ca în cel de-al doilea proces să fie aceleaşi părţi, să se discute acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Pentru a se invoca obligativitatea unei hotărâri judecătoreşti irevocabile privind soluţionarea unei probleme juridice nu este necesară existenţa triplei identităţi de părţi, cauză şi obiect, ci este necesară doar probarea identităţii între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii, instanţa de judecată fiind ţinută să pronunţe aceeaşi soluţie.

Principiul puterii de lucru judecat împiedică infirmarea constatărilor făcute într-o hotărâre judecătorească definitivă printr-o altă hotărâre judecătorească posterioară, dată în alt proces.

Noţiunea de proces echitabil presupune că dezlegările irevocabile date problemelor de drept în litigii anterioare, dar identice sub aspectul problemelor de drept soluţionate, au caracter obligatoriu în litigiile ulterioare, deoarece, în caz contrar, s-ar încălca principiul securităţii raporturilor juridice, cu consecinţa generării incertitudinii jurisprudenţiale.

Dincolo de aceste considerente teoretice, Înalţa Curte constată că prin decizia civilă nr. 1517 de la 13 decembrie 2012, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a acordat termen de graţie reclamantului MUNICIPIUL BUCUREŞTI până la data de 01.03.2013 cu referire la executarea silită a sentinţei civile nr. 4853/2004 pronunţată de Tribunalul Constanţa, în vederea includerii acestei sume în bugetul pe anul 2013 a Municipiului Constanţa. A dispus eşalonarea plăţii din titlul executoriu pe o perioadă de 15 ani în rate anuale egale, începând cu anul 2013, cel mai târziu la data de 30 decembrie ale fiecărui an.

Intimata B. Spa a solicitat lămurirea hotărârii, în sensul că, deşi cererea de eşalonare formulată de Municipiul Constanţa a avut ca obiect întreaga sumă compusă din creanţă la care se adaugă TVA-ul aferent, se impune a se lămuri că se eşalonează numai debitul pricipal (creanţa în sine) nu şi TVA-ul.

Prin decizia civilă nr. 193 de la 21 februarie 2013, pronunţată de aceeaşi instanţă, a fost respinsă ca nefondată cererea de lămurire a înţelesului, întinderii şi aplicării dispozitivului deciziei civile nr. 1517 de la 13 decembrie 2012.

Reiese aşadar că, raportat la hotărârile judecătoreşti invocate, nu poate fi reţinută autoritatea de lucru judecat, nefiind îndeplinită condiţia identităţii de obiect. Nici argumentele referitoare la incidenţa puterii de lucru judecat nu au suport juridic, în condiţiile în care există identitate între problema soluţionată irevocabil şi problema dedusă judecăţii.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesual active a reclamantei S.C. A. S.R.L., Înalta Curte constată că aceasta a fost soluţionată în mod legal de către instanţa de apel.

Cesiunea de creanţă intervenită între B. Spa, în calitate de cedentă şi S.C. A. S.R.L., cesionară a avut drept consecinţă şi transmiterea dreptului privind plata accesoriilor ce însoţesc creanţa.

Alegaţia recurentului, în sensul că instanţa de apel a avut în vedere nevalabilitatea cesiunii, în condiţiile în care s-a invocat faptul că nu s-au transmis prin contractul de cesiune şi accesoriile creanţei nu poate fi reţinută, instanţa de apel consemnând în mod expres că apelantul a arătat că S.C. A. S.R.L. nu are calitate procesuală activă întrucât nu este titulara creanţei solicitate.

Argumentele recurentului cu privire la neîntrunirea în cauză a cerinţelor atragerii răspunderii civile delictuale sunt nefondate.

Fapta ilicită constă în nerespectarea obligaţiei contractuale, prin aceasta aducându-se atingerea unui drept subiectiv patrimonial al creditorului.

Potrivit dispoziţiilor art. 1073 din vechiul C. civ., "Creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare."

Art. 1082 din acelaşi cod statuează că "Debitorul este osândit, de se cuvine, la plata de daune-interese sau pentru neexecutarea obligaţiei, sau pentru întârzierea executării, cu toate că nu este rea-credinţă din parte-i, afară numai dacă nu va justifica că neexecutarea provine din o cauză straină, care nu-i poate fi imputată."

Despăgubirile constau într-o sumă de bani ce reprezintă echivalentul prejudiciului suferit de creditor pentru executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligaţiei de către debitorul său.

În cazul obligaţiei care are ca obiect o sumă de bani, evaluarea prejudiciului suferit de creditor în cazul neexecutării obligaţiei sau a executării cu întârziere a acesteia este legală, prin raportare la dispoziţiile art. 1088 din vechiul C. civ.:

"La obligaţiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerţ, de fidejusiune şi societate. Aceste daune-interese se cuvin să facă ca creditorul să fie ţinut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept."

Raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate, reiese că, în caz de evaluare legală, creditorul nu este obligat să facă dovada că întârzierea la executare i-a cauzat un prejudiciu, legiuitorul pornind de la ideea că lipsa de folosinţă produce creditorului un prejudiciu, constând în cuantumul dobânzii legale datorate pe perioada întârzierii la executare, fiind dovedit astfel şi raportul de cauzalitate dintre faptă şi prejudiciu.

Cu privire la vinovăţia debitorului, în materie contractuală, în sarcina acestuia operează o prezumţie de vină, afară de cazul în care neexecutarea provine dintr-o cauză care nu îi este imputabilă acestuia.

Raportat la dispoziţiile legale mai sus menţionate, Înalta Curte constată că în mod legal instanţa de apel a reţinut îndeplinirea cerinţelor legale privitoare la atragerea răspunderii civile delictuale a recurentului.

Decizia de eşalonare nr. 1517 de la 13 decembrie 2012 a Curţii de Apel Constanţa nu poate duce la concluzia că a fost înlăturată obligaţia recurentului de a plăti daune-interese, prin această decizie fiind stabilit modul în care urma a se face plata sumei datorate intimatei S.C. A. S.R.L.

Argumentele referitoare la faptul că în cadrul sumelor solicitate cu titlu de debit principal - 61.236.178,454 RON se regăseşte inclusiv costul creditului, cu o valoare de 2.606.672 RON vizează aspecte de fapt, depăşind astfel cadrul căii de atac a recursului, ce vizează în exclusivitate aspecte de nelegalitate.

Prin urmare, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (1) din noul C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurentul - pârât MUNICIPIUL CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 152 din 16 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - pârât MUNICIPIUL CONSTANŢA împotriva deciziei civile nr. 152 din 16 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2017.