Inadmissibility of Appeal on Appeal Against Irrevocable Decision: Exhaustion of Unicity of Appellate Rights

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2961 de la 09 decembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă, a fost respinsă - ca nefondată - cererea expertului A., privind suplimentarea onorariului definitiv cu suma de 34.200 de RON. Au fost respinse - ca neîntemeiate - excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi întregi cererea de chemare în judecată şi excepţia prescripţiei dreptului la acţiune. A fost respinsă, ca nefondată, acţiunea reclamantei COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. CONSTANŢA, formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. A fost obligată reclamanta la plata sumei de 15.500 de RON - cheltuieli de judecată (din care 5.500 de RON - onorariile experţilor desemnaţi în cauză şi 10.000 de RON - onorariul apărătorului ales, redus de la 174.672,56 de RON).

Reclamanta COMPANIA NAŢIONALĂ ADMINISTRAŢIA PORTURILOR MARITIME S.A. şi expertul A. au formulat recurs împotriva sentinţei civile nr. 2961 de la 09 decembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Prin încheierea din şedinţa publică de la 31 ianuarie 2017 a fost respinsă excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a V-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti ca nefondată, precum şi excepţia nulităţii parţiale a recursului reclamantei pentru neprecizarea încheierilor premergătoare. A fost admisă excepţia tardivităţii recursului formulat de expertul A.. S-a fixat termen la 07.03.2017 pentru continuarea judecăţii, cu citarea părţilor.

Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa a reţinut că în cauză termenul de exercitare a căii de atac este de 5 zile de la comunicarea hotărârii atacate, conform art. 287 indice 16 din O.U.G. nr. 34/2006. Or, hotărârea atacată a fost comunicată expertului la data de 06.12.2016, urmare a solicitării sale exprese în acest sens, devenind incidente dispoziţiile art. 102 alin. (2) din C. proc. civ. (caz de echipolenţă). Cum cererea de recurs a fost depusă de expert la data de 15.12.2016, Curtea a constatat că aceasta a fost formulată cu depăşirea termenul de 5 zile de la comunicare, termen calculat conform art. 101 alin. (1) din C. proc. civ. şi care s-a împlinit la data de 12.12.2016.

Împotriva încheierii din şedinţa publică de la 31 ianuarie 2017 a declarat recurs expertul A., în esenţă, pentru următoarele motive:

La data de 06.12.2006 a solicitat prin cererea depusă la dosarul Curţii de Apel Bucureşti - fila x - eliberarea unor copii din dosarul Tribunalului Constanţa, inclusiv a sentinţei civile nr. 2961 de la 09.12.2015, acest fapt constituind o dată de referinţă a comunicării hotărârii.

Din cuprinsul hotărârii instanţei de fond sunt relevante două aspecte cu privire la problema pusă în dezbatere, pe de o parte că izvorul de drept litigios este reprezentat de contractul nr. x/14.04.2006, care este guvernat de dispoziţiile O.U.G. nr. 60/2001, sub imperiul căreia a fost încheiat, în timp ce actele adiţionale au fost întocmite după abrogarea acestui act normativ (la 30.06.2006) şi intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 34/2006, iar pe de altă parte cu privire la calea de atac, aceasta fiind apelul, care se putea promova în termen de 15 zile de la comunicare.

Incidenţa procedurii stabilite prin O.U.G. nr. 34/2006 nu a fost stabilită în mod explicit de instanţa de fond, iar dacă ulterior o instanţă superioară a stabilit modificarea căii de atac din apel în recurs, precum şi a termenului în care se poate promova recursul de la 15 zile, la 5 zile, prin modificarea substanţială a domeniului juridic de aplicare, conform art. 102 din C. proc. civ., trebuie respectat şi în acest caz dreptul de a primi comunicarea hotărârii modificatoare.

Se poate constata că nu a existat o comunicare a deciziei de modificare a termenului de promovare a căii de atac de la 15 zile la 5 zile cum a stabilit instanţa de fond, motiv pentru care singurul termen la care se poate raporta instanţa în soluţionarea excepţiei tardivităţii este de 15 zile de la comunicare, care se împlineşte la data de 22.12.2016.

Având în vedere că recurentul are calitatea de expert numit prin acordul părţilor, din punct de vedere procedural nu există o asimilare juridică cu drepturile şi obligaţiile părţilor litigante, cererea sa având de fapt un caracter necontencios prin raportare la obiectul dedus judecăţii, mai ales că potrivit normelor de procedură experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi motive ca şi judecătorii, iar plata onorariului expertului intră în categoria cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate prevederile art. 299 din C. proc. civ. din 1865, coroborat cu art. 21 alin. (1) din Legea nr. 304/2004.

Intimata-pârâtă S.C. B. S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, în principal ca inadmisibil, iar în secundar ca nefondat.

A arătat intimata că recursul este inadmisibil, raportat la dispoziţiile art. 299 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, motivat de faptul că încheierea recurată nu a întrerupt cursul judecăţii, aceasta neputând fi atacată decât odată cu fondul litigiului.

De asemenea, potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din C. proc. civ., sunt irevocabile hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii, în dreptul nostru procesual calea recursului la recurs este inadmisibilă, încălcând principiile unicităţii căilor de atac şi al dublului grad de jurisdicţie.

Instanţa de recurs a făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 287 indice 16 din O.U.G. nr. 34/2006.

În subsidiar, în măsura respingerii excepţiei inadmisibilităţii, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, expertul nefiind îndreptăţit la primirea sumei solicitate.

În prealabil analizei motivelor de recurs, Înalta Curte constată că acesta nu este admisibil, urmând a fi respins ca atare în considerarea argumentelor ce succed:

Prin dispoziţiile art. 129 alin. (1) din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac, exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Una dintre regulile comune referitoare la instituirea şi exercitarea căilor de atac este unicitatea dreptului de a uza de o atare cale. Aceasta înseamnă că nimănui nu-i este îngăduit de a uza de două ori de una şi aceeaşi cale de atac.

Exercitarea căilor de atac este guvernată de principiul legalităţii - consacrat de dispoziţiile art. 129 din Constituţie - potrivit căruia căile de atac sunt instituite prin lege, astfel că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege, în afara acestora neputând fi folosite alte mijloace procedurale în scopul de a se obţine reformarea sau retractarea unei hotărâri judecătoreşti.

Totodată, normele procesuale privind sesizarea instanţei judecătoreşti şi soluţionarea cererilor, în limita competenţelor atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului statuat prin art. 126 din Constituţie.

Înalta Curte reţine că recurentul a exercitat calea de atac a recursului împotriva sentinţei civile nr. 2961 de la 09 decembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Constanţa, secţia a II-a civilă.

Cum dreptul de a folosi o cale de atac este unic, epuizându-se prin chiar exerciţiul lui, recurentul nu poate promova recurs la recurs.

Recurentul a invocat ca temei al cererii sale dispoziţiile art. 299 din vechiul C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională sunt supuse recursului. Dispoziţiile art. 282 alin. (2) sunt aplicabile în mod corespunzător." Teza finală a acestei dispoziţii legale stabileşte aplicabilitatea art. 282 alin. (2) din acelaşi cod, potrivit căruia "Împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul, în afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecăţii."

De asemenea, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 377 alin. (2) pct. 4 din vechiul C. proc. civ., potrivit cărora hotărârile date în recurs sunt irevocabile, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează să respingă recursul declarat de recurentul - expert A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul - expert A. împotriva încheierii din 31 ianuarie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, ca inadmisibil.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2017.