Commercial action for unpaid invoices and penalties against companies formed via partial division declared time-barred, with appeal dismissed.

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B.., în contradictoriu cu pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. UNICONF S.A., a solicitat obligarea pârâtelor la plata, în solidar, a sumei de 3.336.285,71 RON compusă din:

- suma de 495.653,56 RON, reprezentând contravaloarea a 12 facturi emise către S.C. D. S.A., respectiv facturile cu nr. x;

- suma de 438.307,76 RON, dobândă legală aferentă sumei menţionate, calculată până la data de 01.03.2012;

- suma de 323.846,74 RON, reprezentând inflaţia pentru suma mai sus menţionată, calculată până la data de 01.03.2012;

- suma de 1.985.835,99 RON, penalităţi contractuale aferente sumei mai sus menţionate, calculată până la data de 01.03.2012;

- suma de 29.536,33 RON, reprezentând contravaloarea actualizată până la data de 1.03.2012 a cantităţii de 1.046 ml stofă neprelucrată, rămasă în depozitul S.C. D. S.A.;

- suma de 63.105,33 RON, reprezentând contravaloarea actualizată până la data de 1.03.2012 a 229 costume bărbaţi defecte.

Prin sentinţa civilă nr. 18600 de la 27 noiembrie 2012, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bihor sub acelaşi număr.

Prin sentinţa comercială nr. 71/COM/2016 de la 15 martie 2016, Tribunalul Bihor, secţia a II-a civilă a admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune, invocată de pârâtele S.C. C. S.A. şi S.C. UNICONF S.A. A respins ca prescrisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B..

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, prin decizia nr. 316/C/2016 - A din 8 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, fiind respins ca nefondat apelul declarat de apelanta-reclamantă împotriva sentinţei comerciale nr. 71/COM/2016 de la 15 martie 2016.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtelor S.C. C. S.A. şi S.C. UNICONF S.A. la plata sumei de 3.336.285,71 RON, reprezentând contravaloarea unor facturi emise pe seama societăţii D. S.A., cu dobânzile şi penalităţile aferente, respectiv a unor produse finite şi a mărfii neprelucrate, rămase în stocul aceleiaşi societăţi.

Cele două societăţi chemate în judecată s-au constituit în urma divizării parţiale a S.C. D. S.A.

Pârâta S.C. UNICONF S.A. s-a constituit prin preluarea unei părţi din patrimoniul S.C. D. S.A., reprezentând 5,8% din capitalul social, iar S.C. C. S.A. s-a constituit prin preluarea unei părţi din patrimoniul aceleiaşi societăţi, reprezentând 30% din capitalul social.

S.C. D. S.A. a fost acţionată în judecată de către reclamantă, pronunţându-se de către Tribunalul Bucureşti sentinţa comercială nr. 14084/11.12.2009, prin care pârâta a fost obligată să plătească reclamantei S.C. A. S.A. suma de 219.550 RON, reprezentând contravaloarea celor 5141 unităţi confecţii, rămasă după compensarea de drept a creanţelor reciproce, actualizată cu rata inflaţiei, precum şi dobânzile legale aferente.

La data de 22.01.2010 s-a deschis procedura generală de insolvenţă împotriva debitoarei S.C. D. S.A., la cererea acesteia, în baza încheierii nr. 180 pronunţată de Tribunalul Bihor, iar la data de 03.05.2010, creditoarea S.C. A. S.A. a formulat cerere de admitere a creanţei în dosarul de insolvenţă nr. 283/111/2010. Potrivit susţinerilor reclamantei, dosarul de insolvenţă este încă pe rolul Tribunalului Bihor şi nu sunt speranţe de a-şi încasa creanţa stabilită prin sentinţa nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului Bucureşti. De asemenea, aceasta a arătat că, la data formulării cererii de admitere a creanţei a luat cunoştinţă şi de raportul privind cauzele şi împrejurările insolvenţei debitoarei S.C. D. S.A., întocmit de administratorul judiciar, din care rezultă că facturile emise către aceasta nu au fost înregistrate în contabilitate şi astfel datoria S.C. D. S.A. nu a fost luată în calcul cu ocazia divizării societăţii.

În acest context, s-a formulat cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului dosar, prin care reclamanta le-a chemat în judecată pe cele două societăţi pârâte, înfiinţate în urma divizării parţiale a societăţii S.C. D. S.A., invocând prevederile art. 241 indice 1 alin. (2) şi (3) din Legea 31/1990, în conformitate cu care, dacă un element de pasiv nu este repartizat în proiectul de divizare şi dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, societăţile beneficiare răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză; dacă un creditor nu a obţinut realizarea creanţei sale de la societatea căreia îi este repartizată creanţa prin divizare, toate societăţile participante la divizare răspund pentru obligaţia în cauză, până la concurenţa valorii activelor nete care le-au fost repartizate prin divizare, cu excepţia societăţii căreia i-a fost repartizată obligaţia respectivă, care răspunde nelimitat.

Problema ce face obiectul prezentului apel este aceea a stabilirii momentului de la care curge termenul de prescripţie de 3 ani al dreptului material la acţiune, având în vedere că reclamanta şi-a fundamentat acţiunea pe răspunderea civilă contractuală, reglementată de art. 969 şi urm. din vechiul C. civ., invocând, totodată, prevederile art. 241 indice 1 alin. (2) şi (3) din Legea 31/1990.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 167/1958 (care este aplicabil atât răspunderii civile delictuale, cât şi celei contractuale), prescripţia dreptului la acţiunea în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data când păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care răspunde de ea.

În speţă, reclamanta a arătat că a cunoscut paguba la data de 03.05.2010, când a formulat cererea de admitere a creanţei în dosarul de insolvenţă nr. 283/111/2010 al Tribunalului Bihor, privind-o pe debitoarea S.C. D. S.A., întrucât la acea dată a aflat că nu este înregistrată în contabilitatea acestei societăţi creanţa pe care o are împotriva sa.

Aspectul neînregistrării creanţei reclamantei în contabilitatea debitoarei nu are nici o relevanţă din punctul de vedere al termenului de prescripţie în care poate fi exercitată acţiunea împotriva pârâtelor beneficiare ale divizării, deoarece, chiar dacă creanţa reclamantei s-ar fi regăsit în contabilitatea debitoarei, aceasta putea oricum să nu fie avută în vedere şi să nu fie menţionată în proiectele de divizare.

În aceste condiţii, paguba cauzată reclamantei putea fi cunoscută încă de la data publicării proiectelor de divizare în Monitorul Oficial partea a IV-a, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond.

După cum rezultă din prevederile art. 241 lit. k) din Legea 31/1990, proiectul de divizare trebuie să cuprindă, printre celelalte menţiuni impuse de lege, şi descrierea şi repartizarea exactă a activelor şi pasivelor care urmau a fi transferate fiecăreia dintre societăţile beneficiare.

Art. 8 din Decretul nr. 167/1958 leagă momentul naşterii dreptului la acţiune de data la care păgubitul trebuia să cunoască atât paguba, cât şi pe cel care a pricinuit-o. Astfel, în măsura în care reclamanta susţine că datoria pe care societatea divizată S.C. D. S.A. o are faţă de ea nu a fost cuprinsă în proiectul de divizare şi nu s-a transmis celor două societăţi beneficiare, paguba cauzată reclamantei putea fi cunoscută la data publicării proiectelor de divizare în Monitorul Oficial partea a IV-a, respectiv 12.12.2016 în privinţa S.C. UNICONF S.A. şi 19.11.2007 pentru S.C. C. S.A.

Articolul 242 din legea societăţilor comerciale prevede obligativitatea depunerii proiectului de divizare la registrul comerţului şi al publicării acestuia în Monitorul Oficial, scopul acestei duble publicităţi fiind tocmai de a face acest act juridic opozabil terţilor. De altfel, legea reglementează că de la această dată se naşte dreptul la acţiune al creditorilor sociali care au creanţe anterioare datei publicării proiectului, de a-l ataca cu opoziţie. Deşi obiectul prezentei cauze este altul, pentru identitate de raţiune trebuie admis că, şi în cazul exercitării unei acţiuni în pretenţii împotriva societăţilor implicate în divizare, dreptul la acţiune se naşte de aceeaşi dată - a publicării proiectului în Monitorul Oficial.

Prin urmare, faţă de data publicării proiectelor în Monitorul Oficial şi în lipsa invocării vreunor cauze de întrerupere sau suspendare a cursului prescripţiei, introducerea cererii de chemare în judecată la data de 02.03.2012 se situează în afara termenului general de prescripţie de trei ani în care putea fi exercitată acţiunea.

Chiar dacă s-ar accepta că termenul de prescripţie curge de la data la care divizarea şi-a produs efectele, adică de la data înmatriculării în registrul comerţului a celor două societăţi pârâte nou înfiinţate, termenul de prescripţie este depăşit şi în această situaţie, întrucât potrivit încheierilor date de judecătorul-delegat la Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a certificatelor de înregistrare depuse la dosar, pârâta S.C. UNICONF S.A. a fost înmatriculată la data de 16.03.2007, iar S.C. C. S.A. la data de 19.02.2008, publicarea încheierilor în Monitorul Oficial făcându-se la data de 27.07.2007 şi respectiv 27.05.2008. Prin urmare, cererea de chemare în judecată este depusă în afara termenului de prescripţie, indiferent la care dintre momentele de sus ne-am raporta.

Împotriva acestei decizii reclamanta S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B.. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., invocând, în esenţă, următoarele:

Atât decizia nr. 316/C/2016 - A din 8 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, cât şi sentinţa comercială nr. 71/COM/2016 de la 15 martie 2016 a Tribunalului Bihor, secţia a II-a civilă sunt nelegale, deoarece au fost pronunţate cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor art. 8 din Decretul nr. 167/1958, referitor la momentul începerii cursului termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din acelaşi act normativ.

Art. 8 din decret prevede că "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atât paguba cât şi pe cel care răspunde de ea."

În mod nelegal instanţa de apel şi prima instanţă au reţinut că termenul de prescripţie de 3 ani a început sa curgă de la data publicării în M.O al României a actelor de divizare respectiv: 12.12.2006 - pentru intimata S.C. UNICONF S.A. şi 19.11.2007- pentru intimata S.C. C. S.A.

Termenul de prescripţie de 3 ani a început sa curgă de la data de 3 mai 2010, pentru argumentele de fapt ce rezulta din actele aflate la dosar, interpretate greşit de cele două instanţe.

Prin sentinţa comercială nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului Bucureşti, pârâta S.C. D. S.A. a fost obligată să plătească reclamantei suma de 219.550 RON.

Sentinţa i-a fost comunicată recurentei la data de 25.03.2010, aceasta declarând apel la Curtea de Apel Bucureşti, în prezent suspendat până la soluţionarea dosarului de insolvenţă şi concomitent, a pus în executare sentinţa, având în vedere prevederile art. 720 indice 8 din vechiul C. proc. civ., aflând, pe această cale că faţă de debitoare s-a deschis procedura insolvenţei.

În paralel, s-a adresat Oficiului Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Bihor şi a obţinut la data de 18.05.2010 copii ale proiectelor de divizare întocmite de debitoarea S.C. D. S.A. şi ale incheierilor de încuviinţare a acestora.

La data de 03.05.2010 a depus în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor declaraţia de creanţă, aflat în curs de soluţionare, iar din cauza faptelor ilicite săvârşite în dosar după deschiderea procedurii de reorganizare a debitoarei nu mai sunt speranţe de a încasa sumele care i se cuvin potrivit sentinţei comerciale nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului Bucureşti, precum şi potrivit deciziilor Curţii de Apel Oradea nr. 220/CA/2011 şi nr. 607/CA/2013.

Aşa fiind, recurenta arată că a cunoscut sau trebuia să ia cunoştinţă de producerea pagubei la data de 03.05.2010, când a depus declaraţia de creanţă la administratorul judiciar în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor.

Cu ocazia întocmirii raportului privind cauzele şi împrejurările care au dus la apariţia stării de insolvenţă a debitoarei S.C. D. S.A., recurenta a constatat că debitoarea nu a înregistrat în evidenţele contabile şi de gestiune nici relaţiile contractuale cu aceasta, nici creanţa pe care o avea potrivit sentinţei comerciale nr. 14084/2009 a Tribunalului Bucureşti şi nici facturile pentru care a formulat prezenta acţiune.

Arată, de asemenea, că nu a fost notificată în legătură cu divizarea făcută anterior de către S.C. D. S.A.

Încheierea privind divizarea S.C. UNICONF S.A. a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 27.07.2007, iar proiectul de divizare in data de 12.12.2006; încheierea privind divizarea S.C. C. S.A. a fost publicată în M.O. la data de 27.05.2008, iar proiectul de divizare în data de 19.11.2007, din examinarea acestor documente nerezultând care sunt creditorii societăţilor.

Aşadar, la data publicării în Monitorul Oficial a încheierilor judecătorului delegat şi a proiectelor de divizare, recurenta nu putea lua cunoştinţă de fapta ilicită şi nici de paguba cauzată de cele două pârâte împreună cu debitoarea S.C. D. S.A.

În plus, deschiderea procedurii generale de insolvenţă a debitoarei S.C. D. S.A., s-a făcut cu încălcarea Legii 85/2006 actualizată, în scopul fraudării creditoarei majoritare S.C. A. S.A., pentru paralizarea efectelor şi dispoziţiilor decurgând din sentinţa comercială nr. 14084/11.12.2009 a Tribunalului Bucureşti şi din deciziile Curţii de Apel Oradea nr. 220/CA/2011 şi nr. 607/CA/2013.

În probaţiune, arată că a solicitat efectuarea unei expertize contabile judiciare prin care să verifice dacă cele 13 facturi fiscale sunt evidenţiate în contabilitatea S.C. D. S.A., să verifice dacă preţurile trecute în aceste facturi au fost avute în vedere ca elemente de pasiv cu ocazia desprinderii prin divizare a S.C. UNICONF S.A. şi a S.C. C. S.A., să actualizeze sumele arătate în petit cu indicii de inflaţie şi să calculeze penalităţile de întârziere prevăzute în contractul nr. x/1999, prelungit în 2000 şi 2001.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Intimata-pârâtă S.C. C. S.A. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului cererii de recurs, iar pe fond respingerea recursului.

Privitor la lipsa calităţii de reprezentant, arată că cererea de recurs este semnată de E., în calitate de administrator special al recurentei, deşi nu mai deţine acestă calitate de zece ani.

Cu toate că semnatarul cererii de recurs se prevalează de o procură acordată de către lichidatorul judiciar, aceast act este nul, deoarece încalcă dispoziţiile art. 19 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, care prevăd că administratorul judiciar, persoană fizică sau juridică, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolvenţă, acesteastă condiţie subzitând şi în cazul lichidatorului judiciar, prin raportare la art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege.

Mai mult decât atât, procura încalcă şi prevederile art. 41 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 86/2006.

În ceea ce priveşte prescripţia dreptului material la acţiune, apreciază că soluţia pronunţată este corectă, prin raportare la dispoziţiile art. 248 şi art. 249 din Legea nr. 31/1990.

Invocă, de asemenea, inadmisibilitatea acţiunii, considerând că recurenta poate face demersuri juridice în vederea recuperării creanţei sale numai în baza Legii nr. 85/2006.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat şi a detaliat argumentele expuse prin cererea de recurs.

Înalta Curte, conform art. 137 alin. (1) din vechiul C. proc. civ., a luat în examinare excepţia lipsei calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de recurs, pe care o va respinge, motivat de următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (5) din Legea nr. 85/2006, "Administratorul judiciar, persoană fizică sau persoană juridică, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie să aibă calitatea de practician în insolvenţă, potrivit legii."

Dispoziţiile legale mai sus enunţate sunt aplicabile şi în cazul lichidatorului judiciar, prin raportare la art. 24 alin. (1) din aceeaşi lege.

Conform art. 41 alin. (1)-(2) din O.U.G. nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, "(1) Atribuţiile legale ale practicianului în insolvenţă, precum şi cele stabilite exclusiv în sarcina sa de judecătorul sindic în procedurile de insolvenţă nu pot fi exercitate prin reprezentare. (2) Cabinetele individuale, IPURL sau SPRL, indiferent de forma de organizare, pot fi reprezentate numai de persoane care au calitatea de practician în insolvenţă compatibil."

Textele de lege mai sus enunţate vizează administratorul/lichidatorul judiciar persoană fizică şi respectiv persoana fizică împuternicită ca delegat permanent al administratorului/lichidatorului judiciar persoană juridică.

Din interpretarea acestor dispoziţii legale, nu se poate concluziona în sensul că administratorul/lichidatorul judiciar nu poate acorda mandat de reprezentare, în condiţiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale decât unei persoane care deţine calitatea de practician în insolvenţă.

De altfel, art. 41 alin. (3) din O.U.G. nr. 86/2006 prevede în mod expres că "Practicianul în insolvenţă poate fi totuşi asistat de avocat în exerciţiul acestor atribuţii şi poate da mandat de reprezentare, în condiţiile legii, pentru încheierea sau exercitarea unor acte juridice ori procesuale ce nu presupun exerciţiul atribuţiilor exclusive ale practicianului în insolvenţă".

Cazurile în care atribuţiile practicianului în insolvenţă nu pot fi exercitate prin reprezentare sunt menţionate la alin. (4) din acelaşi articol (forma în vigoare la data de 18.04.2007, data desemnării lichidatorului judiciar al recurentei), respectiv:

"a) notificarea creditorilor, întocmirea tabelelor de creanţe, formularea contestaţiilor la declaraţiile de creanţă;

b) convocarea şi prezidarea adunărilor creditorilor, acţionarilor sau asociaţilor ori ale membrilor debitorului persoană juridică, dacă legea nu dă aceste atribuţii în sarcina altor persoane;

c) vânzarea bunurilor din averea debitorului, precum şi orice proceduri aferente acestora;

d) elaborarea planului de reorganizare judiciară a debitorului, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea nr. 85/2006;

e) supravegherea operaţiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;

f) conducerea, integrală sau în parte, a activităţii debitorului, atunci când legea sau judecătorul-sindic fixează această sarcină practicianului în insolvenţă;

g) încheierea de tranzacţii, descărcarea de datorii, descărcarea fidejusorilor, renunţarea la garanţii reale, în condiţiile Legii nr. 85/2006;

h) distribuirea sumelor rezultate din lichidare;

i) semnarea bilanţului de lichidare;

j) introducerea de acţiuni pentru anularea actelor frauduloase încheiate de debitor în dauna creditorilor, precum şi a transferurilor cu caracter patrimonial, a operaţiunilor comerciale încheiate de debitor şi a constituirii de garanţii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;

k) elaborarea şi susţinerea rapoartelor periodice în procedura insolvenţei;

l) elaborarea de expertize privind activităţi cuprinse în procedurile de insolvenţă, la cererea judecătorului-sindic sau a altor organe judiciare, inclusiv de urmărire penală."

Cum acţiunile prin care se urmăreşte recuperarea creanţelor de către societatea debitoare sau exercitarea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în aceste acţiuni nu se regăsesc printre excepţiile mai sus arătate, lichidatorul judiciar are dreptul de a acorda mandat unei persoane care nu deţine calitatea de practician în insolvenţă în vederea reprezentării societăţii debitoare.

Înalta Curte are, de asemenea, în vedere adresa aflată la dosar, prin care lichidatorul judiciar al S.C. A. S.A. arată că înţelege să menţină mandatul acordat administratorului special E. pentru a reprezenta interesele societăţii debitoare.

Analizând motivul de recurs invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte greşita soluţionare a excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în speţa dedusă judecăţii, stabilirea momentului de la care începe să curgă termenul de prescripţie de trei ani al dreptului material la acţiune trebuie raportată la dispoziţiile Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, având în vedere că cele două pârâte s-au constituit în urma divizării parţiale a S.C. D. S.A.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Decretul nr. 167/1958 privitor la prescripţia extinctivă, "Prescripţia dreptului la acţiune în repararea pagubei pricinuite prin fapta ilicită, începe să curgă de la data cînd păgubitul a cunoscut sau trebuia să cunoască, atît paguba cît şi pe cel care răspunde de ea."

Divizarea este operaţiunea prin care se realizează împărţirea unei societăţi comerciale sau desprinderea unei părţi din patrimoniul societăţii care nu îşi încetează existenţa şi transmiterea ei către una sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă.

Un prim pas în realizarea acestei operaţiuni îl reprezintă întocmirea proiectului de divizare, care trebuie să cuprindă elementele expres prevăzute de art. 241 din legea societăţilor comerciale.

În conformitate cu dispoziţiile art. 241 indice 1 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, "Dacă un element de pasiv nu este repartizat în proiectul de divizare şi dacă interpretarea proiectului nu permite luarea unei decizii privind repartizarea sa, societăţile beneficiare răspund solidar pentru elementul de pasiv în cauză."

Proiectul de divizare va fi depus la registrul comerţului şi va fi publicat în Monitorul Oficial al României partea a IV-a, conform dispoziţiilor art. 242 din Legea nr. 31/1990, scopul efectuării acestor formalităţi fiind atât cel de opozabilitate faţă de terţi, dar şi de protejare a intereselor creditorilor societăţilor implicate în divizare.

Recurenta nu se poate prevala de un alt moment de la care începe să curgă termenul de prescripţie al dreptului material la acţiune, care să contravină dispoziţiilor legale mai sus enunţate, iar raportat la data publicării proiectelor de divizare în Monitorul Oficial Partea a IV-a, respectiv 12.12.2006 în privinţa S.C. UNICONF S.A. şi respectiv 19.11.2007 în privinţa S.C. C. S.A., la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, respectiv la 02.03.2012, dreptul material la acţiune era prescris.

Alegaţiile recurentei în sensul că termenul de prescripţie începe să curgă de la data de 03 mai 2010, data la care a formulat declaraţia de creanţă în dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Bihor nu pot fi reţinute, raportat la dispoziţiile legale mai sus enunţate.

Argumentele privind lipsa notificării recurentei cu privire la divizarea societăţii D. S.A. şi formulările generale din proiectele de divizare din care nu reies creditorii vor fi înlăturate, în condiţiile în care au fost îndeplinite formalităţile de publicitate impuse de Legea nr. 31/1990, creditoare având la dispoziţie pârghiile conferite de această lege în vederea protejării intereselor sale.

Aspectele privitoare la deschiderea procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. D. S.A. cu încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 85/2006 nu pot fi analizate, aceastea nefăcând obiectul cauzei deduse judecăţii.

Mai mult decât atât, trimiterile pe care recurenta le face la mijloacele de probă solicitate în cauză exced căii de atac a recursului, care vizează în mod exclusiv aspecte de nelegalitate şi nu de netemeinicie.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei nr. 316/C/2016 - A din 8 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant, invocată de intimatele-pârâte S.C. UNICONF S.A. şi S.C. C. S.A.

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.A. PRIN LICHIDATOR JUDICIAR B. împotriva deciziei nr. 316/C/2016 - A din 8 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 17 mai 2017.