Ownership of industrial equipment: Cassation annulled for failure to articulate substantive legal errors under Article 488 CPP

Asupra recursului, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr. x/2013 pe rolul Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta S.C. B. S.R.L. şi a solicitat, în temeiul art. 563 C. civ., obligarea acesteia să-i lase în deplină proprietate şi posesie linia de producţie panouri de cofraj metalic, situată în localitatea Paşcani, judeţul Iaşi.

La solicitarea tribunalului, reclamanta a precizat că valoarea obiectului cererii de chemare în judecată este de 73.840 USD, astfel cum reiese din factura nr. x/8.02.2012 şi factura nr. x/7.03.2012.

La termenul din 12 martie 2014, C. S.A. a formulat cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, întrucât aceasta nu dovedeşte că este proprietara liniei de producţie de panouri de cofraj metalic aflată în posesia şi folosinţa pârâtei B. S.R.L..

Prin aceeaşi cerere, a solicitat să se constate că linia de producţie de panouri cofraj metalic de tip C. - aflată în posesia şi folosinţa pârâtei B. S.R.L. şi revendicată de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată - este proprietatea C. S.A..

Intervenienta a mai arătat în cuprinsul cererii că utilajele ce formează obiectul litigiului valorează 400.000 USD.

Prin sentinţa civilă nr. 539 din 26 februarie 2009 Tribunalul Iaşi, secţia I civilă, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă.

Totodată, a respins ca nefondată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L..

Prin aceeaşi sentinţă, a admis cererea de intervenţie principală formulată de intervenienta C. S.A., în contradictoriu cu reclamanta A.. A constatat tribunalul că linia de producţie de panouri de cofraj metalic de tip C. aflată în posesia şi folosinţa pârâtei este proprietatea intervenientei C. S.A..

A fost respinsă cererea formulată de reclamantă în contradictoriu cu intervenienta şi a fost obligată reclamanta să achite intervenientei suma de 336551ei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând taxă de timbru şi onorariu de avocat.

Prin încheierea din 25 mai 2015, Tribunalul Iaşi, secţia I civilă a îndreptat eroarea materială strecurată în minuta şi în dispozitivul sentinţei civile nr. 539/26.02.2015 a Tribunalului Iaşi, secţia I civilă, în sensul că s-a trecut "obligă reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 10.700 euro solicitate de către intervenienta C. SA".

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A., soluţionat prin decizia nr. 290/2016 din 5 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă, în sensul admiterii apelul, cu consecinţa schimbării sentinţei civile nr. 539/2015 din 26 februarie 2015 pronunţată de Tribunalul Iaşi, secţia I civilă şi respingerii cererii de intervenţie principală formulată de intervenienta C. S.A., în contradictoriu cu reclamanta A..

Totodată, a înlăturat dispoziţia referitoare la obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată către intervenientă.

Au fost păstrate restul dispoziţiilor hotărârii.

Prin aceeaşi decizie, a fost obligată intimata-intervenientă C. S.A. să plătească apelantei A. suma de 3350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată efectuate în apel.

În considerentele deciziei, instanţa de apel a reţinut că, în speţă, criticile referitoare la nerespectarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. privind rolul judecătorului în aflarea adevărului sunt neîntemeiate. Sub acest aspect s-a reţinut că tribunalul a constatat că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra liniei de producţie, în baza probatoriilor administrate, însă acest lucru nu echivalează cu nelămurirea situaţiei de fapt şi obligaţia instanţei de a solicita reclamantei ce înscrisuri ar mai putea depune la dosar în dovedirea calităţii sale de proprietar.

Totodată, curtea de apel constată că art. 2562 C. civ. referitor la conţinutul legii străine nu este incident în cauză, apelanta neindicând o anumită lege străină aplicabilă în speţă pentru ca instanţa să pună în discuţie conţinutul acesteia.

În plus, instanţa de apel a constatat că intervenienta nu a contestat faptul că bunul revendicat este linia de producţie C. exploatată sub licenţă de către pârâtă.

În ceea ce priveşte acţiunea principală în revendicare, curtea de apel a apreciat că în mod corect a fost respinsă de către instanţa de fond, însă a constatat că şi cererea de intervenţie se impune a fi respinsă.

În continuare, s-a reţinut că, deşi reclamanta a depus contractul prin care a cumpărat linia de producţie de la S.C. D. S.R.L., aceasta nu a depus la dosar înscrisul prin care S.C. D. S.R.L. a achiziţionat linia de la proprietara C. Portugalia.

În plus, curtea de apel a constatat că, în speţă, C. nu a adus la cunoştinţa Tribunalului de la Amman că nu mai era proprietarul liniei de producţie. Astfel, s-a reţinut că dacă bunul ar fi fost vândut la data de 18 ianuarie 2011 către E., vânzătoarea ar fi trebuit să aducă la cunoştinţa tribunalului că nu mai este proprietara acestuia.

În consecinţă, s-a apreciat că linia de producţie C. nu a ieşit niciodată din patrimoniul C. şi că actele de vânzare-cumpărare încheiate în legătură cu acest bun, după pronunţarea deciziei Tribunalului de la Lausanne, nu au produs efecte juridice, astfel că nici reclamanta şi nici intervenienta nu au dovedit că sunt proprietare ale acestui bun mobil.

La data de 8 iulie 2016 recurenta-intervenientă C. S.A. a formulat recurs împotriva deciziei evocate anterior, prin care a solicitat admiterea căii extraordinare de atac întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea parţială a deciziei recurate cu privire la dispoziţiile de admitere a apelului declarat de A. şi de respingere a cererii de intervenţie principală a intervenientei F. S.A., respectiv de înlăturare a dispoziţiilor referitoare la obligarea intervenientei C. S.A. de a plăti reclamantei suma de 3.350 RON cheltuieli efectuate în apel. În consecinţă, a solicitat trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În motivarea recursului, recurenta-intervenientă a arătat că instanţa de apel nu a avut în vedere documentaţia prezentată de intervenientă, care a fost administrată de G. şi care este titularul exclusiv al brevetului pentru producţia de panouri de cofraj metalic marca C., patent care a fost înregistrat şi protejat din punct de vedere al dreptului de proprietate industrială în România la organismele abilitate sub nr. x, la data de 9.01.2008.

În continuare, recurenta a indicat documentele în legătură cu transportul şi originea liniei de producţie din SUA în Iordania, precum şi documentele care atestă transportul liniei de producţie panouri marca C. din Iordania în România.

Recurenta C. S.A. a mai susţinut în argumentarea recursului că obligaţia de a ridica linia de producţie C. din Amman-Iordania nu era condiţionată de plata ordonată în sarcina celor doi respondenţi C. reprezentată de G. şi C. S.A..

După prezentarea aspectelor şi documentaţiei din care rezultă dreptul de proprietate al intervenientei asupra liniei de producţie de panouri de cofraj metalic de tip C., pentru care deţine drepturi de proprietate industrială protejată în peste 98 de ţări, recurenta a solicitat să fie avute în vedere documentele care dovedesc datele privind fabricaţia acestei linii de producţie, cele referitoare la transportul său iniţial în Iordania. Totodată, a solicitat să fie avute în vedere şi litigiile existente între C. şi primul client din Iordania, executarea acestor hotărâri cu implicarea martorului H., ca imputernicit al companiei C. sau I., respectiv împuternicit al domnului G., ca reprezentant al acestor companii, pentru a realiza exportul acestei linii de producţie din Iordania în România, astfel cum au fost structurate aceste documente şi administrate la probatoriul în judecata la fond a cauzei, apreciate în mod corespunzător şi legal de către instanţa de fond şi interpretate eronat, în opinia sa, de către instanţa de apel.

Recurenta-intervenientă a solicitat să fie analizată şi declaraţia de martor a lui H., acesta fiind cel care a recomandat preşedintelui C. S.A. - G. să folosească serviciile lui J. în scopul transportării şi exportării utilajelor C. din Iordania în România.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-intervenientă a mai învederat instanţei faptul că reclamanta se foloseşte de acelaşi document de transport, respectiv conosamentul nr. x/27.09.2012 pentru a justifica faptul că bunurile au ajuns în România, fără a explica în vreun fel de ce figurează doar ca încărcător şi nu ca proprietar.

În consecinţă, precizează recurenta că din probatoriul administrat în cauză, rezultă că dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile revendicate în prezenta cauză, aparţin recurentei-interveniente C. S.A., aceasta fiind şi titulara dreptului de proprietate industrială privind fabricarea panorilor patentate marca C. pe teritoriul României.

La data de 12 septembrie 2016, intimata-pârâtă B. S.R.L. a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat admiterea recursului, în temeiul motivelor de fapt şi de drept expuse de recurentă în cererea de recurs, cu consecinţa casării parţile a hotărârii atacate, respectiv în ceea ce priveşte dispoziţiile de admitere a apelului declarat de reclamantă şi de respingere a cererii de intervenţie principală, respectiv să se constate dreptul de proprietate al recurentei asupra bunurilor mobile ce fac obiectul cererii. Totodată, a solicitat să se respingă ca neîntemeiată, nelegală şi nedovedită cererea de chemare în judecată promovată de reclamantă.

La data de 29 septembrie 2016, intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, raportat la valoarea obiectului cererii de chemare în judecată precizată de reclamantă. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea hotărârii atacate ca fiind legală şi temeinică.

Recurenta-intervenientă a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii recursului, raportat la art. 460 alin. (3) C. proc. civ.. Totodată, a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimate în cuprinsul întâmpinărilor şi admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil în principiu.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 28 februarie 2017 a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, fiind dispusă comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Recurenta-intervenientă a depus la dosar punct de vedere asupra raportului prin care a solicitat să se constate legalitatea raportului de admitere în principiu a recursului, prin raportare la motivele de nelegalitate invocate în cuprinsul cererii de recurs.

S-a stabilit termen pentru data de 16 mai 2017 pentru admisibilitate în principiu.

Înalta Curte, conform art. 248 pct. 1 C. proc. civ., constituită în completul de filtru, va analiza cu prioritate excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu:

Conform prevederilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ. prevăd că, în cazul în care completul este în unanimitate de acord că recursul nu îndeplineşte cerinţele de formă, că motivele de casare invocate şi dezvoltarea lor nu se încadrează în cele prevăzute de art. 488 C. proc. civ., anulează sau respinge recursul printr-o decizie motivată, pronunţată fără citarea părţilor, care nu este supusă niciunei căi de atac.

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport cu aceste consideraţii, se constată că, deşi formal recurenta a invocat motivul de recurs prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

În cuprinsul recursului, recurenta a susţinut, în esenţă, că instanţa de apel nu a avut în vedere documentaţia prezentată de intervenientă, în continuare recurenta procedând la indicarea acestor documente în legătură cu transportul şi originea liniei de producţie din SUA în Iordania, precum şi documentele care atestă transportul liniei de producţie panouri marca C. din Iordania în România.

În realitate, modul în care a fost construită această critică nesocoteşte dispoziţiile legale anterior invocate şi specificul de cale extraordinară de atac a recursului, în care nu pot fi deduse şi analizate aspecte care vizează netemeinicia hotărârii atacate motiv pentru care va fi înlăturată.

În continuare, recurenta-intervenientă prezintă chestiuni de fapt, din care rezultă modalitatea în care s-au desfăşurat lucrurile cu privire la obligaţia de a ridica linia de producţie C. din Amman-Iordania, fiind prezentată totodată şi documentaţia din care rezultă dreptul de proprietate al intervenientei asupra liniei de producţie de panouri de cofraj metalic de tip C., solicitând în consecinţă instanţei de recurs să aibă în vedere documentele care dovedesc datele privind fabricaţia acestei linii de producţie, cele referitoare la transportul său iniţial în Iordania.

Rezultă că prin intermediul acestei critici, recurenta-intervenientă contestă modul în care instanţa de apel a stabilit şi interpretat starea de fapt, documentele avute în vedere la stabilirea acestei situaţii de fapt, aspecte care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci netemeinicia acesteia.

Recurenta-intervenientă şi-a încadrat motivele de recurs în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., care se referă la situaţia în care hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Din această perspectivă, se constată că recurenta nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit.

Mai mult decât atât, verificând motivele de recurs dezvoltate de recurentă, Înalta Curte constată că acestea nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

O altă critică a vizat probatoriul administrat în cauză, recurenta solicitând să fie analizată şi declaraţia martorului H.. Totodată, s-a susţinut că din probatoriul administrat rezultă că dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile revendicate în litigiu aparţin recurentei-interveniente.

Prin această critică, practic, recurenta contestă modul în care instanţa de apel a apreciat probele aflate la dosarul cauzei, fiind în realitate vorba de o nouă critică care nu vizează nelegalitatea deciziei atacate cu recurs, ci netemeinicia acesteia.

Prin urmare, se constată că recurenta nu a formulat veritabile critici de nelegalitate care să vizeze decizia atacată şi care să permită astfel exercitarea controlului de legalitate în această fază procesuală din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 C. proc. civ.. Invocarea de către recurentă a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este formală, în absenţa indicării unor veritabile critici de nelegalitate ce ar putea fi încadrate în dispoziţiile legale invocate de parte.

În considerarea celor ce preced, constatând că recurenta nu s-a conformat obligaţiei reglementată de dispoziţiile art. 488 alin. (1) coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică care să inducă aplicarea art. 489 alin. (3) C. proc. civ., va admite excepţia nulităţii recursului invocată din oficiu şi, în consecinţă, va anula recursul, în temeiul art. 493 alin. (5) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata-reclamantă A. prin întâmpinarea depusă la dosar, Înalta Curte urmează să respingă această solicitare, conform art. 452 C. proc. civ., având în vedere că nu au fost dovedite cheltuielile de judecată, prin depunerea la dosar a înscrisurilor justificative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-intervenientă C. S.A. împotriva deciziei nr. 290/2016 din 5 mai 2016 pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Respinge cererea intimatei-reclamante A. de acordare a cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2017.