Consumer’s forum choice prevails over bank’s clause; negative conflict resolved for Segarcea Court.

Asupra conflictului negativ de competenţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Segarcea, sub nr. x/2016, la data de 16.05.2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta B. SA- SUCURSALA CRAIOVA IV solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, aceasta să fie obligată la restituirea dobânzilor şi a penalităţilor aferente creditului luat de la unitatea pârâtă, în sumă de 35.036 RON.

În motivarea cererii, reclamantul a învederat că urmare a creditului luat de la pârâtă, în sumă de 35.036 RON la data de 11.02.2007, a reuşit să-şi achite toate ratele plus penalităţile aferente până în anul 2012, însă unitatea bancară i-a reţinut până la nivelul anului 2016, mai precis până la data de 20.11.2016 dobânzile aferente şi penalităţile la creditul respectiv.

La data de 31.05.2016, reclamantul A. a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că valoarea obiectului cererii este de 16.700 RON iar această sumă rezultă din înscrisurile depuse la dosar, respectiv din facturile achitate în perioada 2007-2013, iar în drept a invocat art. 6 din contractul încheiat între părţi.

Prin întâmpinarea formulată în cauză, pârâta B. S.A. prin sucursala Craiova IV a invocat excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Segarcea arătând că, în conformitate cu art. 13.5. din contractul de credit, competenţa teritorială de soluţionare a oricărui litigiu izvorât în legătură cu acesta este de competenţa instanţelor judecătoreşti din Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 865 din 28 noiembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Segarcea a fost a admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a fost declinată cauza în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti, reţinându-se incidenţa dispoziţiilor art. 13.5 din contract precum şi a dispoziţiilor 107 alin. (1) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1337 din 06 martie 2017, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a dispus declinarea cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării regulatorului de competenţă.

În argumentarea acestei soluţii, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a evocat jurisprudenţa C.J.U.E. şi, în esenţă, reţinând nulitatea clauzei atributive de competenţă stipulată la art. 13.5 din contractul părţilor raportat la art. 126 alin. (2) C. proc. civ., precum şi incidenţa art. 113 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod, care instituie competenţa teritorială alternativă a instanţei de la domiciliului consumatorului în cererile de natura celei deduse judecăţii, având în vedere că domiciliul reclamantului este situat pe raza de competenţă a Judecătoriei Segarcea, a apreciat că, în speţă, competenţa teritorială aparţine acestei instanţe, în favoarea căreia reclamantul a optat iniţial.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Segarcea competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Reclamantul, prin cererea introductivă, a învestit Judecătoria Segarcea cu o acţiune în pretenţii, respectiv restituirea dobânzilor şi a penalităţilor aferente creditului luat de la unitatea pârâtă prin contractul de credit de nevoi personale nr. x din 20.11.2007.

Prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei iniţial învestite, pârâta B. S.A. a invocat excepţia necompetenţei teritoriale, în temeiul clauzei atributive de competenţă stipulată la art. 13.5 din contractul de împrumut, solicitând declinarea competenţei teritoriale în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, în a cărei rază teritorială se află sediul său.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, potrivit căruia "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod, în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

De asemenea, potrivit art. 126 alin. (2) din C. proc. civ. "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Înalta Curte, reţine că prin art. 13.5 din contractul de credit încheiat la data de 20.11.2007, a fost inserată clauza atributivă de competenţă, în sensul că, în caz de litigiu, acesta va fi soluţionat de instanţele situate în raza municipiului Bucureşti.

Această clauză, însă, ar putea întruni toate condiţiile spre a fi abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului 93/13/CEE, iar aceste dispoziţii au prevalenţă în ordinea de drept intern. Mai mult, revine instanţei sesizate cu litigiul, obligaţia de a determina, chiar şi din oficiu, dacă o clauză atributivă de competenţă a făcut sau nu obiect al negocierii individuale între consumator şi furnizor şi dacă este de natură să creeze un dezechilibru semnificativ în detrimentul consumatorului.

Înalta Curte, invocă în sensul celor afirmate jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv cauza C-137/08, privind VB Penzugyi Lizing Zrt. contra Ferenc Schneider şi cauza C-244/98 Hotărârea Océano Grupo Editorial şi Slavat Editores contra Roció Murciano Quintero, prin care se trasează judecătorului naţional obligaţia verificării legalităţii clauzei referitoare la alegerea competenţei.

În lipsa unei astfel de analize, clauzei contractuale atributive de competenţă nu i se poate atribui niciun efect, şi astfel dispoziţiile art. 126 C. proc. civ. nu pot fi direct aplicate.

De aceea, în consecinţă, date fiind dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi cele ale art. 116 din acelaşi cod, rezultă că prin sesizarea Judecătoriei Segarcea, reclamantul şi-a exercitat dreptul de sesizare a instanţei competente.

Astfel fiind, Înalta Curte, în raport de cele anterior expuse şi având în vedere că instanţele din Bucureşti sunt situate la distanţă mare faţă de localitatea de domiciliu a reclamantei, de natură să creeze o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în faţa instanţei s-ar putea dovedi disuasive şi i-ar putea determina pe aceştia să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare, în baza dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ. raportat la art. 135 alin. (4) din acelaşi cod, va stabili competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Segarcea.

Faţă de considerentele anterior expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Segarcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 mai 2017.