Consumer credit dispute: validity of contractual jurisdiction clause under EU consumer protection law and statutory territorial competence

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Buzău la data de 05.07.2016, reclamanţii A. şi B. au solicitat, în contradictoriu cu pârâta C. S.A., constatarea caracterului abuziv şi anularea clauzei contractuale privind dobânda revizuibilă prevăzută la Secţiunea 5 - "Dobânda", pct. 5.1 şi pct. 5.4 din contractul de credit nr. x/14.09.2007, modificată prin art. I pct. I.1 din actul adiţional de aliniere la prevederile O.U.G. nr. 50/2010 din 17.09.2010 la contractul de credit nr. x/14.09.2007; obligarea pârâtei la recalcularea nivelului dobânzii percepute în raport de clauza contractuală prevăzută în art. 1.2 din contractul de credit nr. x/14.09.2007, începând cu 14.03.2008 şi până la data încheierii raporturilor contractuale dintre părţi, după formula de calcul: indice de referinţă LIBOR la 3 luni plus marja de 4,2 puncte procentuale pe an; obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de diferenţă de dobândă nedatorată dintre formula de calcul a dobânzii stabilită prin contractul de credit încheiat (LIBOR la 3 luni plus marja de 4,2 puncte procentuale pe an), prevăzută în art. 1.2 din contractul de credit, şi formulele de calcul practicate de pârâtă, precizate în concret în actul adiţional din data de 17.04.2009 şi respectiv graficele de rambursare generate, de la data încasării acestora şi până în prezent, în echivalent în RON, în funcţie de cursul oficial LEU-CHF stabilit de BNR la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, dobândă ce urmează să fie calculată de la data perceperii ei de către pârâtă şi până la data achitării efective; constatarea caracterului abuziv al clauzei contractuale prevăzută de art. 2 din actul adiţional nr. x/30.09.2010 pentru completarea art. 1.3 din contractul de credit privind perceperea de către pârâtă a comisionului unic pentru prestări servicii în cuantum de 150 Euro, clauză contractuală prevăzută de art. 1 din actul adiţional nr. x/21.11.2012, prin care se completează art. 1.3 din contractul de credit încheiat, prin obligarea consumatorului la plata unui comision unic în cuantum de 250 Euro pentru prestarea serviciului suplimentar prestat, clauză contractuală prevăzută la art. 1 din actul adiţional nr. x/12.12.2013, prin care se completează art. 1.3 din contractul de credit încheiat, prin obligarea consumatorului la plata unui comision unic în cuantum de 400 Euro pentru prestarea serviciului suplimentar prestat; obligarea pârâtei la plata sumelor încasate cu titlu de comision unic pentru prestare serviciu, de la data încasării acestora şi până în prezent, în echivalent în RON, în funcţie de cursul oficial LEU-CHF stabilit de BNR la data plăţii efective, precum şi dobânda legală aferentă acestor sume; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Judecătoria Buzău, secţia civilă prin sentinţa civilă nr. 7373/2016 din 24 noiembrie 2016 a admis excepţia necompetenţei teritoriale invocată de pârâtă şi a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti.

Pentru a dispune astfel, s-a reţinut, în esenţă, că părţile potrivit dispoziţiilor art. 8.2 din contract au ales ca soluţionarea eventualelor conflicte dinte ele să se facă de către instanţele judecătoreşti din Bucureşti şi cum sediul pârâtei este în Bucureşti sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 alin. (1) C. proc. civ. competenţa revine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti, secţia I civilă, prin sentinţa civilă nr. 514 din 17 februarie 2017 a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, excepţie invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buzău şi constatând ivit conflictul negativ de competenţă a trimis dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pentru a hotărî asupra conflictului ivit.

În argumentarea acestei sentinţe, s-a reţinut, în esenţă, că un contract de credit încheiat între o bancă şi un consumator trebuie să respecte legislaţia europeană în materie, chiar dacă România nu avea norme specifice emise într-o situaţie particulară şi prin raportare la jurisprudenţa Curţii Europene, a apreciat că dispoziţiile art. 8.2 din contractul de credit au caracter abuziv, în condiţiile în care stabilesc competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea instanţelor din Bucureşti, faţă de împrejurarea că reclamanţii au domiciliul în Buzău, iar partea co-contractantă a acţionat prin sucursala sa din Buzău.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Buzău competenţa teritorială de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu, îl reprezintă acţiunea formulată de reclamanţii A. şi B. în a se constata caracterul abuziv al unora dintre clauzele cuprinse în contractul de credit nr. x/14.09.2007, contract încheiat în localitatea de domiciliu a reclamanţilor, în municipiul Buzău, printr-o reprezentanţă a pârâtei -C. S.A. - Sucursala Buzău, astfel cum a fost consemnat în contract, litigiu ce face parte din materia protecţiei drepturilor consumatorilor.

Regula generală în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din noul C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Conform art. 113 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., în afară de instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, mai este competentă "instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor".

Instanţa reţine că reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente, astfel cum rezultă din art. 116 noul C. proc. civ.

Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 noul C. proc. civ.

Mai mult decât atât, potrivit art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ. "În litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire. Orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă".

Este de reţinut că, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, în jurisprudenţa sa (Costa vs. Enel din 15.7.1964) a consacrat principiul supremaţiei dreptului comunitar asupra dreptului intern al statelor membre şi că, obiectivul integrării pe care îl urmăreşte Uniunea nu poate fi realizat decât dacă dreptul comunitar este respectat şi interpretat uniform în toate statele membre, supremaţia dreptului comunitar asupra celui naţional fiind o condiţie sine qua non a integrării.

În consecinţă, aplicarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene este obligatorie pentru judecătorul naţional.

Din jurisprudenţa Curţii în materia protecţiei consumatorului, (Cauza Océano Grupo Editorial S.A. v Roció Murciano Quintero), instanţa a reţinut că, s-a stabilit că este inechitabil şi mult prea oneros să se pretindă consumatorului să formuleze cererea de chemare în judecată împotriva comerciantului care i-a încălcat drepturile la instanţa de la sediul acestuia din urmă.

În consecinţă, nu se poate da eficienţă unei clauze atributive de competenţă care, potrivit art. 126 alin. (2) din noul C. proc. civ., este considerată nescrisă.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulată de reclamanţii A. şi B., în favoarea Judecătoriei Buzău, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Buzău.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 mai 2017.