Nullity of cassation appeal for failure to develop specific grounds of illegality under contractual guarantee insurance dispute

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2012, reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. (fostă S.C. B.), obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 125.000 euro, reprezentând garanţie de bună execuţie, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa nr. 143 din 15.04.2013, Tribunalul Prahova a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cererii având ca obiect pretenţii formulată de reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.), în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Prin sentinţa nr. 3753 din 21.05.2014, Tribunalul Bucureşti a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova şi, constatând conflictul negativ de competenţă a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Ulterior, prin decizia nr. 3679 din 8.10.2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul Municipiul, prin primar, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.), în favoarea Tribunalului Prahova.

Prin sentinţa nr. 162 din 3 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, a fost admisă excepţia de prematuritate invocată de pârâta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.) şi s-a respins ca prematur introdusă acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar.

Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că prin acţiunea dedusă judecăţii, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei la despăgubiri, ca urmare a intervenirii unui risc asigurat generat de presupusa atitudine culpabilă a chematului în garanţie S.C. C. S.R.L. în executarea contractului de asociere nr. x/23.01.2006 având drept obiect realizarea unui ansamblu rezidenţial pe un teren proprietatea privata a reclamantei, prin nefinalizarea obiectivului.

Aşadar, reclamantul şi-a fundamentat pretenţia pe existenţa unei poliţe de asigurare de garanţii contractuale emisă în favoarea sa de către asiguratul S.C. C. S.A. (executantul lucrării), asiguratorul fiind pârâtul din prezenta cauză S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.).

Conform art. 8 al clauzei de garantare privind buna execuţie a contractului "dacă asiguratul contestă solicitarea de plată şi dovedeşte netemeinicia acesteia, Asiguratorul va plăti despăgubiri numai după ce neînţelegerile/disputele dintre Asigurat şi Beneficiar se soluţionează conform contractului de bază.

Or, în condiţiile existenţei unor neînţelegeri între beneficiar şi executant privind executarea contractului de asociere nr. x/23.01.2006, a acuzaţiilor reciproce referitoare la neexecutarea obligaţiilor interdependente, numai după tranşarea acestora fie pe cale amiabil sau pe cale judiciară, conform art. 8 din clauza de garantare şi în final în caz de refuz nejustificat al Asiguratorului, reclamanta s-ar putea adresa instanţelor judecătoreşti pentru a putea obţine protecţia dreptului subiectiv civil născut din contract şi implicit clauza de garanţie, în contra Asigurătorului.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar, criticând hotărârea pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând admiterea apelului, schimbarea în tot a sentinţei nr. 162/03.02.2016 şi, pe cale de consecinţă, obligarea societăţii pârâte la plata sumei de 125.000 euro, reprezentând garanţie de bună execuţie.

Prin decizia nr. 657 din 13 octombrie 2016, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondat apelul formulat de reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar, împotriva sentinţei nr. 162 din 3 februarie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu intimata-pârâtă S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.) şi intimatul-chemat în garanţie S.C. C. S.A.

Pentru a decide astfel, instanţa de apel a constatat că la momentul formulării prezentei cereri de obligare a asiguratului la plata garanţiei de bună execuţie între părţi existau diferende cu privire la culpa în executarea contractului, că aceste diferende erau cunoscute şi recunoscute de către beneficiar şi asigurat, că beneficiarul nu a fost în măsură să înainteze asigurătorului o dovadă a soluţionării acestora pe cale amiabilă, cum de altfel nu a putut fi prezentată nicio hotărâre judecătorească de soluţionare a vreunui litigiu între părţi (art. 8 alin. (2).

În acest context, instanţa de apel a constatat că, în lipsa unei dovezi a soluţionării amiabile a diferendelor existente între părţi ori a unei hotărâri judecătoreşti definitive, acte ce ar fi trebuit comunicate asiguratorului împreună cu solicitarea de plată, în mod corect instanţa de fond a admis excepţia prematurităţii cererii invocată de asigurator şi a respins cererea ca fiind prematură.

Împotriva acestei decizii, reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar, a declarat recurs, fiind înregistrat la 21 decembrie 2016 pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Prin decizia nr. 261 din 2 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2012 s-a decis scoaterea cauzei de pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi transmiterea dosarului secţiei Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Pentru a decide astfel, instanţa a reţinut din actele dosarului că raportul juridic dedus judecăţii îşi are izvorul în poliţia de asigurare de garanţii contractuale şi clauza de garantare privind buna execuţie a contractului emisă în baza poliţiei, acte semnate şi însuşite de asigurator, asigurat şi beneficiar.

Astfel, s-a constatat că prezentul litigiu excede sferei contenciosului administrativ, având în vedere că instanţa nu este chemată să analizeze modul în care s-a derulat contractul de asociere - act de natură administrativă, ci să stabilească dacă autoritatea reclamantă beneficiară a poliţiei de asigurare, are dreptul sau nu să solicite despăgubirile de la asigurător, pentru prejudiciul pe care pretinde că i l-a adus antreprenorul din contractul de asociere prin executarea necorespunzătoare a contractului.

Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi la data de 10 martie 2017.

Prin memoriul de recurs, reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar, a apreciat, în temeiul art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii şi că aceasta este lipsită de temei legal, context în care solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate în sensul admiterii cererii de chemare în judecată şi, pe cale de consecinţă, obligarea pârâtei la plata sumei de 125.000 euro, reprezentând garanţie de bună execuţie, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

În argumentarea motivelor de recurs, recurentul susţine că în urma probatoriului administrat, instanţa de apel în mod eronat a constatat şi a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă, respingând-o ca atare, sens în care consideră soluţia instanţei de fond ca nelegală şi netemeinică, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, întrucât prin acţiune a arătat şi dovedit că între S.C. C. S.R.L. şi Municipiul Ploieşti a fost încheiat contractul de asociere nr. x/23.01.2006 pentru realizarea unui ansamblu rezidenţial, conform H.C.L. nr. 83/27.05.2005, pe un teren proprietate privată a municipiului Ploieşti. Totodată, arată că între S.C. C. S.A. şi pârâta S.C. B. a fost încheiată poliţa nr. x/06.05.2010, având ca beneficiar Municipiul Ploieşti, privind asigurarea de garanţii contractuale de bună execuţie. Valoarea maximă a garanţiei este de 125.000 euro, perioada de valabilitate fiind de la 07.05.2010 până la 22.12.2011.

Raportat la acest aspect, recurentul apreciază că în mod eronat instanţa de apel nu a reţinut că nu s-a pus în discuţie că cererea de despăgubire ar fi fost prematur introdusă sau că sunt aplicabile prevederile art. 8 din Clauza de garantare privind buna execuţie a contractului, emisă în baza poliţei nr. x/06.05.2010.

Mai mult, asigurătorul S.C. B., înainte de împlinirea termenului de depunere a înscrisurilor solicitate (termen precizat chiar de aceasta la data de 29.12.2011) a respins plata pretenţiilor sale.

Astfel, decizia de respingere, formulată de societatea pârâtă S.C. B. motivată de lipsa unor documente suplimentare din care să rezulte o altă situaţie decât cea prezentată în cadrul înscrisurilor aferente dosarului de daună nr. x, respectiv pe Declaraţia cu nr. 1226/20.12.2011 formulată de S.C. C. S.A. nu poate fi reţinută ca fiind legală, în condiţiile în care a fost pronunţată fără îndeplinirea uneia din condiţiile cumulativei prevăzute de art. 8 din Clauza de garantare, în speţă dovedirea de către asigurat a netemeiniciei solicitării prin expertize sau constatări ale organelor de control competente.

În acest context, recurentul susţine că instanţa de apel, în analiza cauzei deduse judecăţii şi pronunţarea hotărârii, a apreciat în mod eronat ca fiind aplicabile prevederile art. 8 din Clauza de garantare, în condiţiile în care asiguratul nu a dovedit netemeinicia solicitării de plată, iar la data de 19.12.2016 Municipiul Ploieşti a formulat şi transmis, prin BEJ D., notificare privind plata garanţiei de bună execuţie, motiv pentru care nu se poate reţine că acţiunea este prematur formulată.

Înalta Curte, în conformitate cu art. 137 alin. (1) C. proc. civ. a luat în examinare excepţia nulităţii recursului, rămânând în pronunţare asupra acesteia.

Faţă de dispoziţiile art. 137 C. proc. civ., analizând cu prioritate, excepţia nulităţii cererii de recurs şi în raport de dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate.

Rezultă, din aceste prevederi legale, conjugate cu prevederile art. 304 C. proc. civ., privitoare la sfera motivelor de recurs, că, pentru a fi validă juridic, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină, adică, acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înţelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii recurate, recursul trebuie să conţină o dezvoltare a motivelor presupunând încadrarea lor într-unul din motivele limitativ prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

În speţă, nu numai că recurentul nu s-a conformat exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., neformulând critici care să poată fi încadrate din oficiu în vreunul din cazurile de casare sau modificare prevăzute de art. 304 din acelaşi cod, dar mai mult, reiterează motivele prezentate în faţa instanţei de apel, fără a aduce critici de nelegalitate concrete.

Astfel, prin memoriul de recurs se susţine că hotărârea atacată cuprinde motive străine de natura pricinii şi că este lipsită de temei legal, având în vedere că în urma probatoriului administrat, instanţa de apel în mod eronat a constatat şi a reţinut că cererea de chemare în judecată a fost prematur introdusă.

Totodată, recurentul susţine că în mod eronat instanţa de apel nu a reţinut că nu s-a pus în discuţie faptul că cererea de despăgubire ar fi fost prematur introdusă sau că sunt aplicabile prevederile art. 8 din Clauza de garantare privind buna execuţie a contractului, emisă în baza poliţei nr. x/06.05.2010.

Aceste apărări ale recurentului sunt nefondate, având în vedere că la data de 11.11.2015 pârâta S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.) a invocat excepţia prematurităţii acţiunii raportat la dispoziţiile art. 7 şi 8 din Clauza de garantare, iar la termenul de judecată din 20.01.2016, Tribunalul Prahova a pus în discuţia părţilor excepţia prematurităţii cererii de chemare în judecată invocată de pârâtul S.C. A. S.A. (fosta S.C. B.).

Potrivit art. 7 al Clauzei de garantare privind buna execuţie a contractului "beneficiarul va transmite Asiguratorului prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire o solicitare de plata a despăgubirii sau va depune solicitarea de plata la registratura acestuia, împreună cu toate documentele care probează culpa asiguratului cât şi întinderea pagubei".

Conform art. 8 al Clauzei de garantare privind buna execuţie a contractului "dacă asiguratul contestă solicitarea de plată şi dovedeşte netemeinicia acesteia, Asiguratorul va plăti despăgubiri numai după ce neînţelegerile/disputele dintre Asigurat şi Beneficiar se soluţionează, conform contractului de bază" (pe cale amiabilă, instanţa competentă).

Raportat la dispoziţiile evocate şi în condiţiile existenţei unor neînţelegeri între beneficiar şi executant în legătură cu executarea Contractului de asociere nr. x/23.01.2006, a acuzaţiilor reciproce referitoare la neexecutarea obligaţiilor interdependente, numai după tranşarea acestora fie pe cale amiabilă sau pe cale judiciară, conform art. 8 din Clauza de garantare, reclamanta s-ar putea adresa instanţelor judecătoreşti pentru a putea obţine protecţia dreptului subiectiv civil născut din contract şi implicit clauza de garanţie, în contra Asiguratorului.

Observând considerentele deciziei criticate, Înalta Curte constată că aceasta cuprinde motivele pe care se sprijină în sensul că a răspuns criticilor care au fost formulate de apelată în cadrul controlului de netemeinicie şi nelegalitate care poate fi exercitat în calea respectivă de atac.

Astfel, sub acest aspect nu poate fi reţinută nelegalitatea întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., întrucât argumentele recurentei care vizează probele dosarului nu conduc la concluzia evocată, constând în faptul că "hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii" şi prin urmare, critica nu va fi reţinută.

Deşi în cuprinsul declaraţiei de recurs, reclamantul a indicat încadrarea criticilor formulate în motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., a dezvoltat referitor la decizia recurată exclusiv critici vizând elemente de temeinicie a soluţiei, privind stabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probatoriilor, referitor la contractul de închiriere încheiat între părţi, fără să formuleze nicio critică care să poată fi circumscrisă motivelor de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că, în speţă, deşi recurentul, în memoriul de recurs a formulat o serie de critici referitoare la hotărârea atacată şi a indicat motivele de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., nu a structurat şi nu a dezvoltat aceste critici subsumat textelor legale indicate, limitându-se să reitereze aspecte vizând fondul cauzei, respectiv interpretarea probatoriilor, fără a preciza relevanţa faţă de decizia atacată şi de dispoziţiile art. 299 alin. (1) C. proc. civ., care statuează asupra obiectului recursului.

Din observarea criticilor formulate în cauză, Înalta Curte a constatat că motivele invocate de către recurent în susţinerea recursului nu se subscriu nici unuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., în realitate, toate criticile formulate vizând aspecte de apreciere ori de stabilire a situaţiei de fapt în cauză şi de administrare şi interpretare a probatoriilor.

Înalta Curte reţine, că recurentul nu a arătat în ce modalitate decizia instanţei de apel nu este conformă legii, şi nici nu s-a raportat la considerentele acesteia, ci a reluat criticile de fapt formulate în faza procesuală anterioară şi asupra cărora instanţa de apel deja s-a pronunţat.

Prin urmare, motivele de recurs trebuie să vizeze critica hotărârii judecătoreşti atacate, iar nu doar reiterarea susţinerilor părţii cu privire la situaţia de fapt ori probatoriul administrat, de la judecata în instanţa de prim control judiciar devolutiv, cum este cazul în speţă.

În cauză, susţinerile recurentului prezentate de acesta drept motive de recurs nu conţin critici, în sens propriu, împotriva deciziei recurate, din moment ce nu sunt altceva decât afirmaţiile aceleiaşi părţi făcute în faţa instanţei de apel, dar care deja şi-au primit o rezolvare prin hotărârea atacată.

Or, prin decizia atacată, s-a răspuns deja acestor critici, potrivit considerentelor pe larg dezvoltate, pe care instanţa de apel le-a expus în conturarea soluţiei adoptate.

Prin urmare, fără a face referiri la soluţia apelului, fără să combată în vreun fel argumentele instanţei de apel şi fără a formula critici susceptibile de cenzură în recurs, recurenta a nesocotit existenţa judecăţii anterioare şi natura căii de atac a recursului.

Recursul este o cale extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept, şi, ca urmare, atunci când criticile formulate nu se raportează punctual la conţinutul deciziei supuse acestei căi extraordinare de atac, este atrasă nulitatea recursului, întrucât, ele nu combat dezlegarea juridică dată problemelor litigioase prin hotărârea instanţei de apel.

În cauză, recurentul nu s-a conformat, aşadar, dispoziţiilor înscrise în art. 3021 şi art. 304 C. proc. civ., întrucât, în memoriul de recurs, nu a dezvoltat vreun motiv din cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., criticile formulate neputând fi încadrate în vreunul din motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute de lege, sens în care, Înalta Curte urmează a da eficienţă dispoziţiilor legale precitate şi pe cale de consecinţă, a constata nulitatea recursului declarat de reclamantul Municipiul Ploieşti, prin primar, împotriva deciziei civile nr. 657 din 13 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamantul MUNICIPIUL PLOIEŞTI - prin PRIMAR împotriva deciziei civile nr. 657 din 13 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 mai 2017.