Territorial jurisdiction of security sequestration request tied to pending principal labor action

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. ca instanţa să dispună instituirea sechestrului asigurător asupra acţiunilor în număr de 49.595 pe care societatea pârâtă le deţine în calitate de acţionar la S.C. C. S.A., CUI x, până la concurenţa sumei de 28.752 USD echivalentul în RON la cursul BNR din data introducerii cererii de sechestru, 1 USD fiind 4,2254 RON, reprezentând suma calculată de 121.489 RON.

În drept, s-au invocat art. 953 alin. (1) şi art. 954 C. proc. civ.

La termenul din data de 27.03.2017 fixat de instanţă în cameră de consiliu s-a invocat din oficiu excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Constanţa.

Prin încheierea nr. 22 Tribunalul Constanţa, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe, invocată din oficiu şi a declinat competenţa de soluţionare în favoarea Tribunalului Prahova.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că, potrivit art. 954 alin. (1) C. proc. civ., cererea de sechestru asigurător se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă.

Totodată, s-a constatat că pe rolul Tribunalului Constanţa s-a înregistrat la data de 14.03.2017 sub nr. x/2017 cererea formulată de acelaşi reclamant A. în contradictoriu cu pârâtele B. şi D. S.A. prin care a solicitat: obligarea pârâtelor, în solidar la plata drepturilor băneşti constând în salarii restante, aferente perioadei decembrie 2015- februarie 2016 în cuantum total de 28.752 USD sau echivalentul în RON la cursul BNR din ziua plăţi; obligarea pârâtelor, în solidar, la plata dobânzii legale de 6% pe an, calculată de la data datorării drepturilor băneşti şi până la plata efectivă şi integrală a debitelor şi obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea prezentei cauze.

S-a reţinut că, în drept, această din urmă cerere a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 10 şi art. 166 Codul muncii, iar în motivarea cererii s-a arătat că aceste sume de bani sunt datorate de societăţile pârâte în temeiul a două contracte de ambarcare încheiate cu acestea din urmă în datele de 04.12.2015 şi 10.02.2016, rezultând astfel că instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui conflict individual de muncă în sensul art. 1 lit. p) din Legea nr. 62/2011.

Instanţa a mai reţinut că, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 privind dialogul social cu cele ale C. proc. civ., respectiv "Reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente", cu aplicarea dispoziţiilor art. 216 din Legea nr. 62/2011, rezultă că în cazul cererilor de chemare în judecată având ca obiect conflicte de muncă, competenţa teritorială este una alternativă, (fie cea de la locul unde îşi are domiciliul reclamantul, fie cea de la locul de muncă al acestuia), reclamantul fiind cel care face alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În cauza de faţă, s-a constatat că domiciliul reclamantului la momentul sesizării instanţei este în loc. Ploieşti, jud. Prahova.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea criteriu în funcţie de care se poate determina instanţa competentă, prevăzut de art. 210 din Legea nr. 62/2011, respectiv tribunalul în circumscripţia căruia se află locul de muncă al reclamantului, s-a reţinut că, în raport de cuprinsul contractului de muncă încheiat de părţi, un astfel de loc nu se poate stabili, astfel încât competenţa instanţei se poate analiza doar în raport de criteriul domiciliului reclamantului, care, după cum cum s-a indicat mai sus, se află în loc. Ploieşti, jud. Prahova.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. x/2017.

Prin încheierea din 7 aprilie 2017, pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia I civilă, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, invocată din oficiu, fiind dispusă declinarea competenţei de soluţionare a cererii în favoarea Tribunalului Constanţa; constatându-se ivit conflictul negativ de competenţă, s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea conflictului de competenţă.

Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Prahova a reţinut, în esenţă, următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. x/2017, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. şi D. obligarea pârâtelor în solidar, la plata drepturilor băneşti constând în salarii restante, aferente perioadei decembrie 2015 - februarie 2016, în cuantum total de 28.752 USD sau echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, obligarea pârâtelor în solidar, la plata dobânzii legale în cuantum de 6% pe an, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată, precum şi, pe calea prezentului demers judiciar, instituirea sechestrului asigurător asupra acţiunilor, în număr de 48.595, pe care pârâta B. le deţine în calitate de acţionar la C. S.A., această din urmă cerere fiind declinată în favoarea Tribunalului Prahova.

Acţiunea principală a rămas în continuare la Tribunalul Constanţa, în procedura de verificare şi regularizare, la data de 14.03.2017, instanţa dispunând regularizarea cererii de chemare în judecată.

Aşadar, instanţa a constatat că, la acest moment, acţiunea principală se află pe rolul Tribunalului Constanţa, judecătorul dispunând măsuri în procedura de regularizare a cererii reglementată prin dispoziţiile art. 200 C. proc. civ., iar cererea având ca obiect măsura sechestrului asigurător a fost trimisă spre soluţionare Tribunalului Prahova, Tribunalul Constanţa apreciind că, raportat la obiectul cererii principale, care este un litigiu de muncă, în temeiul art. 954 alin. (1) în referire la art. 210 din legea nr. 62/2011, aceasta este instanţa competentă să o soluţioneze.

S-a mai reţinut că, într-adevăr, potrivit art. 954 alin. (1) C. proc. civ., cererea de sechestru asigurator se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă şi că, în speţă, raportat la obiectul cererii principale deduse judecăţii, competenţa de soluţionare a litigiului în primă instanţă ar putea reveni Tribunalului Prahova, situaţie faţă de care, în temeiul evocatului text de lege, şi cererea de sechestru asigurător ar trebui să fie soluţionată tot de către tribunal.

Cu toate acestea, s-a considerat că, în condiţiile în care, la acest moment, acţiunea principală se află pe rolul Tribunalului Constanţa, judecătorul cauzei dispunând măsuri de regularizare a acesteia, în temeiul art. 200 C. proc. civ., soluţia de trimitere a cererii de sechestru asigurător spre competentă soluţionare Tribunalului Prahova, apare ca fiind nejustificată.

S-a reţinut că, faţă de dispoziţiile art. 200 alin. (1) C. proc. civ., câtă vreme judecătorul căruia i s-a repartizat cauza a dispus deja măsuri de regularizare a cererii de chemare în judecată, în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., înseamnă că acesta a apreciat că litigiul este de competenţa instanţei din care face parte şi, prin urmare, poate păşi mai departe în procedura de regularizare.

Câtă vreme una din condiţiile de admisibilitate a cererii de sechestru asigurător este intentarea acţiunii pentru realizarea dreptului de creanţă, prima având caracter accesoriu faţă de cea de-a doua, şi, câtă vreme Tribunalul Constanţa nu s-a dezînvestit de soluţionarea capetelor de cerere principale ci, dimpotrivă, a luat măsuri de regularizare a cererii de chemare în judecată în temeiul art. 200 alin. (3) C. proc. civ., apreciind, deci, că poate soluţiona pe fond litigiul, Tribunalul Prahova a reţinut că se impune ca aceeaşi instanţă să soluţioneze şi cererea de sechestru asigurător, această cerere neputând fi privită în mod individual şi abstract, ci doar în contextul procesual (este adevărat, atipic) creat în raport de acţiunea principală cu privire la care, de altfel, a şi fost formulată.

Înalta Curte, constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 133 pct. 2 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă, pentru următoarele considerente:

Delimitarea atribuţiilor instanţelor se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

În principiu, normele de competenţă teritorială sunt norme juridice de ordine privată, cu excepţia situaţiilor în care au fost instituite norme de competenţă teritorială exclusivă, de ordine publică.

În speţă, Înalta Curte constată că, prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, sub nr. x/2017, reclamantul A., a solicitat în contradictoriu cu pârâtele B. şi D. obligarea pârâtelor în solidar, la plata drepturilor băneşti constând în salarii restante, aferente perioadei decembrie 2015 - februarie 2016, în cuantum total de 28.752 USD sau echivalent în RON la cursul BNR din ziua plăţii, obligarea pârâtelor în solidar, la plata dobânzii legale în cuantum de 6% pe an, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

De asemenea, se constată că, prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Constanţa, secţia I civilă sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta B. ca instanţa să dispună instituirea sechestrului asigurător asupra acţiunilor în număr de 49.595 pe care societatea pârâtă le deţine în calitate de acţionar la S.C. C. S.A., CUI x, până la concurenţa sumei de 28.752 USD echivalentul în RON la cursul BNR din data introducerii cererii de sechestru, 1 USD fiind 4,2254 RON, reprezentând suma calculată de 121.489 RON.

Se reţine că, acţiunea principală, ce formează obiectul dosarului nr. x/2017, a rămas în continuare la Tribunalul Constanţa, în procedura de verificare şi regularizare, iar acţiunea având ca obiect sechestru asigurător a fost declinată în favoarea Tribunalului Prahova.

Înalta Curte reţine că, în cauzele având ca obiect sechestru asigurător, cum este cazul litigiului pendinte, legiuitorul a instituit o competenţă teritorială exclusivă, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 954 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora cererea de sechestru asigurator se adresează instanţei care este competentă să judece procesul în primă instanţă.

Totodată, se reţine că faţă de dispoziţiile art. 953 alin. (2) C. proc. civ. una din cele două condiţii pentru înfiinţarea sechestrului asigurător este intentarea acţiunii pentru realizarea dreptului de creanţă, prima având caracter accesoriu faţă de cea de-a doua.

Aşadar, cum litigiul principal se află pe rolul Tribunalului Constanţa şi această instanţă nu s-a dezînvestit de soluţionarea acţiunii principale, apreciind deci, că o poate soluţiona pe fond, cererea având ca obiect sechestru asigurător nu poate atrage competenţa Tribunalului Prahova, faţă de simplul fapt că domiciliul reclamantului se află în localitatea Ploieşti şi în raport de dispoziţiile legale mai sus amintite, care instituie o competenţă teritorială exclusivă.

Înalta Curte reţine că cererea de sechestru asigurător în legătură cu care s-a ivit conflictul negativ de competenţă pendinte are caracter accesoriu în raport cu acţiunea principală, prin care instanţa a fost învestită cu soluţionarea unui conflict individual de muncă, astfel că Tribunalul Constanţa este competent să soluţioneze şi acest demers judiciar.

Prin urmare, raportat la situaţia concretă a litigiului, la stadiul procesual în care acesta se află, Tribunalul Constanţa este instanţa competentă să soluţioneze cererea de sechestru asigurător câtă vreme a rămas învestită cu cererea principală.

Aşa fiind, în raport cu considerentele expuse, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanţa, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 09 mai 2017.