Unemployment benefit repayment upheld as appeal in social insurance dispute ruled inadmissible.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a civilă, de conflicte de muncă şi asigurări sociale, la data de 16 martie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâta Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce va pronunţa, să dispună: anularea deciziei nr. 12/02.02.2015 referitoare la plata indemnizaţiei de şomaj, până la recuperarea sumei/debitelor de la S.C. B. S.A.; în subsidiar, în situaţia în care instanţa va considera că decizia este nelegală, a solicitat să se procedeze la suspendarea deciziei nr. 12/02.02.2015 privind plata indemnizaţiei de şomaj, până la recuperarea sumei/debitelor de la S.C. B. S.A.; daune morale conform Noului C. proc. civ., capitolul II, art. 11 şi 12, şi, cheltuieli de judecată care i se vor ocaziona cu prezentul proces. În drept, cererea a fost întemeiată pe prevederile Codului Muncii şi ale Noului C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 10098 din data de 21.10.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti; a anulat decizia nr. 12/02.02.2015, şi a respins capătul de cerere ce a avut ca obiect daune morale, ca neîntemeiat.

Împotriva acestei sentinţe a formulat apel, în termen, pârâta Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, la data de 05 ianuarie 2016, motivele de apel fiind depuse, de asemenea, în termen, la aceeaşi dată.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, prin decizia civilă nr. 2613, pronunţată la data de 20 mai 2016, a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta- pârâtă Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 10098/21.10.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata- reclamantă A..

Pârâta Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti a uzat în continuare de calea de atac a recursului, declarând recurs împotriva acestei decizii, prin care a solicitat admiterea acestuia, astfel cum a fost formulat, casarea deciziei recurate ca nelegală şi netemeinică şi menţinerea deciziei nr. 12/02.02.2015, ca legală şi temeinică.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, …, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON, inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. s-a stabilit că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusive. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, …;.".

În speţă, recurenta- pârâtă Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, hotărâre care este definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Astfel, dosarul de faţă are ca obiect un litigiu de asigurări sociale, respectiv, contestaţia formulată împotriva unei decizii de impunere privind indemnizaţia de şomaj- decizia nr. 12/02.02.2015 emisă de recurenta- pârâtă Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti, prin care s-a imputat intimatei- reclamante A. suma de 10.596 RON reprezentând indemnizaţie de şomaj necuvenită.

Prezentul recurs are, deci, ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanţa de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de apelanta- pârâtă Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 10098/21.10.2015, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimata- reclamantă A..

Se constată că, cererea reclamantei A. este o acţiune de natura celei la care se referă art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, cauza având ca obiect un litigiu privind o decizie de impunere emisă de pârâtă în vederea recuperării unor sume încasate cu titlul de indemnizaţie de şomaj (a restituirii plăţii).

Or, dispoziţiile art. 119 alin. (1) din Legea nr. 76/2002 prevăd că:

"Litigiile rezultate ca urmare a aplicării prevederilor prezentei legi se soluţionează de către instanţele judecătoreşti competente, potrivit legii". În temeiul art. 119 alin. (2) din Legea nr. 76/2002, "Litigiile privind stabilirea şi plata indemnizaţiei de şomaj se soluţionează în regim de urgenţă, potrivit normelor procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi, chiar dacă prin lege specială se prevede altfel".

Cum, în cauză este pusă în discuţie o decizie prin care s-a impus intimatei- reclamante obligaţia de restituire a sumelor încasate cu titlu de indemnizaţie de şomaj, se constată că, prezenta cerere reprezintă un litigiu reglementat de normele procedurale prevăzute pentru conflictele de drepturi.

Înalta Curte reţine că, alin. (1) al articolului 269 din Legea nr. 53/2003 prevede că judecarea conflictelor de muncă este de competenţa instanţelor judecătoreşti, stabilite potrivit legii, prin Legea dialogului social nr. 62/2011, stabilindu-se, la art. 208, că se soluţionează în primă instanţă de către tribunal, conflictele individuale de muncă. Potrivit art. 214 din aceeaşi Lege nr. 62/2011, "Hotărârile instanţei de fond sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară".

Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că: "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară"- cazul în speţă.

Prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, şi nu pentru menţinerea acestuia.

Pentru aceste considerente, şi având în vedere că, acţiunea pendinte este o acţiune de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., fiind o acţiune privind asigurări sociale, menţionată şi de Legea nr. 2/2013, aplicabilă, procesul fiind început la 16 martie 2015, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 2/2013, se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

În atari condiţii, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a principiului legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Se reţine, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâta AGENŢIA MUNICIPALĂ PENTRU OCUPAREA FORŢEI DE MUNCĂ BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 2613 din 20 mai 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VII-a pentru cauze privind conflicte de muncă şi asigurări sociale, în dosarul nr. x/2015.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2017.