State's appeal in judicial error damages case ruled inadmissible; 5,000 RON award stands.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov, secţia Civilă, la data de 22 decembrie 2014, sub nr. x/2014, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, pentru a fi obligat să îl despăgubească cu echivalentul în RON al sumei de 100.000 Euro pentru repararea daunei morale în caz de eroare judiciară, cererea fiind întemeiată în drept pe art. 539- 541 C. proc. pen.

Prin sentinţa civilă nr. 1122 de la data de 07 aprilie 2015, Tribunalul Ilfov, secţia Civilă a admis în parte cererea privind pe reclamantul A. şi pe pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanţelor Publice Bucureşti, şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 18.000 RON, cu titlu de daune morale.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, prin decizia civilă nr. 257 A/2016, pronunţată la data de 11 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2014, a respins apelul formulat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 07.04.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă; a admis apelurile formulate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi apelantul- pârât Statul Român- prin Ministerul Finanţelor Publice- prin Reprezentant Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 07.04.2015, pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, şi a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamant la 5000 RON, cu titlu de daune morale; a păstrat celelalte dispoziţii.

Pârâtul Statul Român- prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov a uzat în continuare de calea de atac a recursului împotriva acestei decizii, solicitând admiterea recursului, respingerea apelului formulat ca fiind neîntemeiat şi admiterea cererii de apel formulată de către D.G.R.F.P. Bucureşti- în reprezentarea Statului Român- prin Ministerul Finanţelor Publice.

Învestită fiind cu judecata recursului declarat în cauză, Înalta Curte a invocat din oficiu excepţia de inadmisibilitate a recursului, în conformitate cu prevederile art. 483 alin. (1) şi alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., excepţie în privinţa căreia, fiind luată în examinare cu prioritate faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., reţine următoarele:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

În accepţiunea conferită de legiuitor, potrivit dispoziţiilor art. 457 alin. (1) Noul C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei, iar, potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, …, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON, inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Prin prevederile art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. s-a stabilit că "în procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015, nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) - i) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., republicată, în cele privind navigaţia civilă şi activitatea în porturi, conflictele de muncă şi de asigurări sociale, în materie de expropriere, în cererile privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.".

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, …;.".

În speţă, recurentul- pârât Statul Român- prin Ministerul Finanţelor Publice, reprezentat de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov a declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, hotărâre care este definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Astfel, dosarul de faţă are ca obiect cererea reclamantului A. privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, prin acţiune solicitându-se: obligarea Statului Român- prin Ministerul Finanţelor Publice- recurentul- pârât s.n., să îl despăgubească cu echivalentul în RON al sumei de 100.000 Euro pentru repararea daunei morale în caz de eroare judiciară, în drept fiind invocate dispoziţiile art. 539- 541 C. proc. pen.

Prezentul recurs are, deci, ca obiect o decizie, cu caracter definitiv, prin care instanţa de apel a respins apelul formulat de apelantul- reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 07.04.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă, şi a admis apelurile formulate de Ministerul Public- Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov şi apelantul- pârât Statul Român- prin Ministerul Finanţelor Publice- prin Reprezentant Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Judeţului Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 1122 din 07.04.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia Civilă; a schimbat în parte sentinţa apelată, în sensul că a obligat pârâtul la plata către reclamant la 5000 RON, cu titlu de daune morale, păstrând celelalte dispoziţii.

În atari condiţii, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii extraordinare de atac fiind inadmisibilă.

Deopotrivă, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac- care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează:

"Dacă prin prezenta lege nu se prevede altfel, ori de câte ori printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "definitivă", de la data intrării în vigoare a C. proc. civ., aceasta va fi supusă numai apelului la instanţa ierarhic superioară".

Alineatul (2) al aceluiaşi articol prevede că: "Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul în care printr-o lege specială se prevede că hotărârea judecătorească de primă instanţă este "supusă recursului" sau că "poate fi atacată cu recurs" ori, după caz, legea specială foloseşte o altă expresie similară"- cazul în speţă.

Prin art. 7 alin. (2) din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., legiuitorul a optat pentru înlocuirea căii de atac a recursului cu calea de atac a apelului, şi nu pentru menţinerea acestuia.

Aşa fiind, cum, în speţă, acţiunea pendinte este o acţiune de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., fiind o acţiune privind repararea prejudiciilor cauzate prin erori judiciare, pe temeiul art. 504- 506 C. proc. pen., menţionată şi de art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil, procesul fiind început la 22 decembrie 2014, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 2/2013, astfel încât, se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Se reţine, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de pârâtul STATUL ROMÂN- prin MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE, reprezentat de DIRECŢIA GENERALĂ A FINANŢELOR PUBLICE A JUDEŢULUI ILFOV împotriva deciziei civile nr. 257 A/2016 din 11 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, în dosarul nr. x/2014.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2017.