Negative conflict resolved: Bucharest Tribunal competent over prosecutor's salary differential claim; Bucharest prevails.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale la 12 octombrie 2016, sub nr. x/2016, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE şi DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună obligarea acestora la:

1) recalcularea indemnizaţiei lunare cuvenite, prin luarea în considerare a drepturilor acordate prin hotărâri judecătoreşti irevocabile privind următoarele creşteri salariale succesive: a) 5%, 2% şi 11%, prevăzute de O.G. nr. 10/2007 şi stabilite prin sentinţa irevocabilă nr. 1509 din 29 noiembrie 2007 a Tribunalului Mehedinţi şi decizia civilă nr. 1681 din 26 martie 2008 a Curţii de Apel Craiova; b) 4% prevăzut de O.G. nr. 13/2008, prin aplicarea la indemnizaţia rezultată la lit. a);

2) recalcularea indemnizaţiei lunare cuvenite începând cu 1 decembrie 2015, prin aplicarea la indemnizaţia rezultată la punctul b) a procentului de 10% de creştere salarială prevăzut de Legea nr. 293/2015;

3) obligarea pârâţilor la plata, respectiv la alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti corespunzătoare, rezultate din recalcularea indemnizaţiilor cuvenite potrivit punctelor 1) b) şi 2), pe 3 ani în urmă în raport cu data introducerii acţiunii, diferenţiat până la 1 decembrie 2015 şi după 1 decembrie 2015, dar şi pentru viitor, până la intervenirea unei cauze legale de modificare sau stingere a obligaţiei, diferenţe în valoare actualizată şi daune moratorii, dobânda legală, până la data plăţii efective;

4) potrivit art. 13 din O.U.G. nr. 27/2006, magistraţii, pe perioada deplasărilor, beneficiază de diurnă în cuantum de 2% din salariul de încadrare. Având în vedere această dispoziţie, coroborat cu faptul că în ultimii 3 ani, diurnele ce i-au fost acordate pentru deplasări au fost calculate fără a se avea în vedere şi majorarea de 18% acordată printr-o hotărâre judecătorească definitivă şi irevocabilă, reclamanta a solicitat acordarea şi a diferenţelor de bani rezultate în urma recalculării salariului de încadrare, diferenţe în valoare actualizată şi daune moratorii, dobânda legală, până la data plăţii efective;

5) recalcularea şi achitarea diferenţei pentru prima de vacanţă ce i-a fost achitată în anul 2010 fără a se avea în vedere indemnizaţia majorată cu procentul de 18%, întrucât în cauză nu poate fi vorba de o prescripţie a acestui drept, prescripţia fiind întreruptă de executarea parţială, voluntară a restanţelor cuvenite, executare ce s-a încheiat parţial la finele anului 2015, diferenţe în valoare actualizată şi daune moratorii, dobânda legală, până la data plăţii efective.

La 28 noiembrie 2016, reclamanta a solicitat introducerea în cauză a PARCHETULUI DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINŢI, conform art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 524 din 30 ianuarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Bucureşti, invocată din oficiu şi a declinat în favoarea Tribunalului Mehedinţi competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINŢI.

În motivarea acestei hotărâri, Tribunalul Bucureşti a reţinut următoarele considerente:

Domiciliul reclamantei este în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, astfel cum aceasta a precizat în acţiune, iar locul său de muncă, la data promovării acţiunii, se afla în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi (D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi).

Potrivit art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, lege specială ce se aplică cu prioritate faţă de Codul muncii, "cererile referitoare la soluţionarea conflictelor de muncă se adresează instanţei judecătoreşti competente în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul".

Având în vedere că prezenta cauză reprezintă un litigiu de muncă (reclamanta solicitând plata unor drepturi salariale) şi că reclamanta îşi are domiciliul în judeţul Mehedinţi, iar locul de muncă al acesteia se află tot în Drobeta Turnu Severin, judeţul Mehedinţi, faţă de dispoziţiile art. 210 din Legea dialogului social nr. 62/2011, Tribunalul Bucureşti a constatat că nu este competent teritorial să soluţioneze cauza, declinând competenţa de soluţionare a acesteia în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Mehedinţi la 9 martie 2017, sub nr. x/2016.

Prin sentinţa nr. 232 din 30 martie 2017, Tribunalul Mehedinţi, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Mehedinţi, invocată din oficiu; a declinat în favoarea Tribunalului Bucureşti competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta A. şi pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINŢI; a constatat că s-a ivit conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Mehedinţi şi Tribunalul Bucureşti; a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului negativ de competenţă şi a trimis cauza Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, Tribunalul Mehedinţi a reţinut următoarele motive:

Reclamanta A. deţine funcţia de procuror, iar la 12 octombrie 2016, când a fost înregistrată acţiunea pe rolul Tribunalului Bucureşti, aceasta îşi desfăşura activitatea în cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Mehedinţi.

Începând cu data de 15 octombrie 2016, reclamanta şi-a încetat activitatea la D.I.I.C.O.T. şi, de la aceeaşi dată, a revenit la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, astfel cum rezultă din Hotărârea nr. 642/11.10.2016 a Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru procurori.

Legea nr. 508/2004 a reglementat organizarea şi funcţionarea D.I.I.C.O.T., iar în art. 4 alin. (1) s-a prevăzut că "Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism este organizată în structură centrală şi structură teritorială", în alin. (4) prevăzându-se că "prin ordin al procurorului-şef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se pot înfiinţa sau desfiinţa birouri teritoriale în circumscripţia teritorială a parchetelor de pe lângă tribunale".

Această lege a fost abrogată de art. 27 din O.U.G. nr. 78/16.11.2016, act normativ care reglementează organizarea şi funcţionarea D.I.I.C.O.T., art. 4 alin. (5) având un conţinut asemănător cu dispoziţia legală anterior citată.

S-a mai reţinut că potrivit art. 127 alin. (1) C. proc. civ. "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ. "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor."

S-a reţinut că, competenţa reglementată de art. 127 C. proc. civ. asigură concilierea între dreptul de acces la justiţie al judecătorului, procurorului, grefierului sau asistentului judiciar şi necesitatea obiectivă ca imparţialitatea instanţei să fie mai presus de îndoielile rezonabile.

Referitor la interpretarea dispoziţiilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., a fost pronunţată de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decizia în interesul legii nr. 7/2016, publicată în Monitorul Oficial nr. 461/22.06.2016, prin care s-a statuat, pe de o parte, că "I. Sintagma "instanţa la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ. trebuie interpretată restrictiv, în sensul că se referă la situaţia în care judecătorul îşi desfăşoară efectiv activitatea în cadrul instanţei competente să se pronunţe asupra cererii de chemare în judecată în primă instanţă" şi, pe de altă parte, că "II. Art. 127 alin. (1) şi alin. (3) din C. proc. civ. trebuie interpretat, sub aspectul noţiunii de "grefier", în sensul că este aplicabil şi în cazul reclamanţilor care fac parte din personalul auxiliar de specialitate (grefier) la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti".

S-a reţinut că din considerentele acestei decizii rezultă că dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. se aplică şi procurorilor, respectiv sintagma "«se aplică în mod corespunzător» trebuie înţeleasă ca referindu-se la desfăşurarea activităţii în cadrul unei unităţi de parchet ce funcţionează pe lângă instanţa arătată la alin. (1), indiferent dacă este vorba despre un procuror sau un grefier" (pct. 81 din decizia nr. 7/2016).

Astfel, competenţa reglementată de art. 127 C. proc. civ. are în vedere calitatea reclamantei de procuror la unitatea de parchet la care îşi desfăşoară activitatea.

Faţă de aceste dispoziţii legale, s-a constatat că, deşi litigiul are natura unui conflict de muncă, totuşi competenţa teritorială din prezenta cauză se stabileşte conform art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ.

Competenţa teritorială în cazul litigiilor de muncă în care reclamantul are calitatea de procuror se stabileşte conform art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., fiind derogatorie de la competenţa reglementată de art. 210 din Legea nr. 62/2011 care dispune că este competent tribunalul în a cărui circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul.

Totodată, s-a reţinut că reclamanta a invocat şi dispoziţiile art. 127 C. proc. civ. şi a înregistrat acţiunea la Tribunalul Bucureşti, care se află în raza Curţii de Apel Bucureşti, instanţă care se învecinează cu Curtea de Apel Craiova.

Astfel, Tribunalul Mehedinţi a admis excepţia de necompetenţă teritorială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului şi constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 133 pct. 2 C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text de lege, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe - Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Mehedinţi - s-au declarat, deopotrivă, necompetente să judece aceeaşi cauză, prin hotărâri date fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

În prezenta cauză, conflictul negativ de competenţă, ivit între Tribunalul Bucureşti şi Tribunalul Mehedinţi, a avut la bază aplicarea de către cele două instanţe a unor dispoziţii legale din acte normative diferite în vederea stabilirii competenţei teritoriale.

Astfel, în timp ce Tribunalul Bucureşti a dat eficienţă dispoziţiilor art. 210 din Legea nr. 62/2011 în considerarea naturii litigiului şi a faptului că reclamanta are atât domiciliul, cât şi locul de muncă în localitatea Drobeta Turnu Severin, Tribunalul Mehedinţi a apreciat că sunt incidente dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., având în vedere că reclamanta are calitatea de procuror în cadrul D.I.I.C.O.T. - Biroul Teritorial Mehedinţi, respectiv în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mehedinţi.

În legătură cu aceste aspecte, se constată că potrivit dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ., "dacă un judecător are calitatea de reclamant într-o cerere de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea, va sesiza una dintre instanţele judecătoreşti de acelaşi grad aflate în circumscripţia oricăreia dintre curţile de apel învecinate cu curtea de apel în a cărei circumscripţie se află instanţa la care îşi desfăşoară activitatea", iar potrivit art. 127 alin. (3) C. proc. civ., "dispoziţiile alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător şi în cazul procurorilor, asistenţilor judiciari şi grefierilor".

Din interpretarea coroborată a dispoziţiilor legale anterior menţionate, se constată că art. 127 alin. (1) C. proc. civ. are ca situaţie premisă faptul că judecătorul are calitatea de reclamant, iar cererea este de competenţa teritorială a instanţei la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

În condiţiile în care dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. folosesc imperativul "va sesiza", rezultă că acestea au caracter imperativ, legiuitorul instituind o obligaţie a reclamantului de a sesiza o altă instanţă decât cea la care îşi desfăşoară activitatea.

Având în vedere că dispoziţiile art. 127 alin. (3) C. proc. civ. fac referire şi la categoria profesională a procurorilor, precum şi faptul că aceştia îşi desfăşoară activitatea fie în cadrul parchetelor de pe lângă instanţe, fie în cadrul altor structuri specializate, precum D.I.I.C.O.T. sau D.N.A., rezultă că obligaţia instituită de dispoziţiile art. 127 alin. (1) C. proc. civ. subzistă şi în sarcina procurorului care are calitatea de reclamant într-un litigiu de competenţa materială şi teritorială a instanţei pe lângă care funcţionează parchetul la care acesta îşi desfăşoară activitatea.

Chiar dacă dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011 stabilesc în materia litigiilor de muncă competenţa teritorială în favoarea instanţei în a cărei circumscripţie îşi are domiciliul sau locul de muncă reclamantul, în situaţia în care sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la art. 127 alin. (1) prin raportare la cele ale alin. (3) C. proc. civ., cele din urmă dispoziţii legale prevalează faţă de cele dintâi în considerarea scopului pentru care au fost edictate, şi anume înlăturarea oricărui dubiu asupra imparţialităţii judecătorilor.

Altfel spus, dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., având caracter imperativ, derogă de la dispoziţiile art. 210 din Legea nr. 62/2011.

În condiţiile în care, pe de o parte, reclamanta A. are calitatea de procuror la Parchetul de pe lângă Tribunalul Mehedinţi, iar, pe de altă parte, cererea de chemare în judecată a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, care se află în raza Curţii de Apel Bucureşti, instanţă învecinată cu Curtea de Apel Craiova, rezultă că sunt îndeplinite condiţiile art. 127 alin. (1) prin raportare la cele ale alin. (3) C. proc. civ.

Prin urmare, se constată că Tribunalul Bucureşti a fost legal sesizat cu soluţionarea cererii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, DIRECŢIA DE INVESTIGARE A INFRACŢIUNILOR DE CRIMINALITATE ORGANIZATĂ ŞI TERORISM şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL MEHEDINŢI, fiind competent material şi teritorial să soluţioneze prezenta cauză.

Pentru considerentele evocate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ. prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia a VIII-a conflicte de muncă şi asigurări sociale.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 4 mai 2017.