Negative conflict of competence resolved: jurisdiction assigned to consumer's domicile court by invalidating abusive contractual forum clause.

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Timişoara sub nr. x/2016 la data de 11.08.2016 reclamanta A. în contradictoriu cu pârâta B. S.A. a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să constate nulitatea absolută a clauzelor ca urmare a constatării caracterului abuziv, dispunându-se eliminarea lor din Contract, respectiv a celor de la: 3.2, art. 4, art. 3, act adiţional nr. x/27.05.2009 la contractul de împrumut, art. 3 din act adiţional nr. x/16.04.2010 la contract, art. 3 al actului adiţional nr. x/28.02.2011 la contract, art. 4 al actului adiţional nr. x/16.04.2010 la contract, art. 3 raportat la art. 2 la actul adiţional nr. x/27.05.2009 la contract, art. 3 raportat la art. 2 la actul adiţional nr. x/16.04.2010 la contract, art. 3 lit. C) raportat la art. 2 alin. (2) al actului adiţional nr. x/28.02.2011 la contract, si să se dispună restituirea sumelor reţinute cu titlu de dobândă legală, comisioane, cu cheltuieli de judecată.

Faţă de cererea reclamanţilor, la data de 08.09.2016, pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Timişoara în soluţionarea cauzei, solicitând declinarea competenţei de judecată în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, conform clauzei cuprinse la art. 13.5 din Contractul de credit.

În motivarea admiterii excepţiei necompetenţei teritoriale s-a reţinut că prin art. 13.5 din contractul de credit părţile au stipulat o clauză atributivă de competenţă prin care au stabilit că orice litigiu născut între părţi în legătură cu contactul de credit este de competenţa instanţelor judecătoreşti de pe raza Municipiului Bucureşti.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 la data de 10.03.2016 sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 11639 din data de 14.11.2016 pronunţată de Judecătoria Timişoara în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale, invocată de pârâtă, şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, conform clauzei atributive de competenţă prevăzută la art. 13.5 din Contractul de împrumut.

Cauza s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, sub nr. x/2017.

Analizând cererile părţilor şi înscrisurile depuse la dosar în raport de excepţia necompetenţei teritoriale, invocată din oficiu, instanţa a reţinut următoarele:

În conformitate cu art. 113 alin. (1) pct. 3 şi pct. 8 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai sunt competente instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract, respectiv instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Totodată, conform art. 109 C. proc. civ., cererea de chemare în judecată împotriva unei persoane juridice de drept privat se poate face şi la instanţa locului unde ea are un dezmembrământ fără personalitate juridică, pentru obligaţiile ce urmează a fi executate în acel loc sau care izvorăsc din acte încheiate prin reprezentantul dezmembrământului ori din fapte săvârşite de acesta.

Potrivit art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În ceea ce priveşte includerea în convenţia părţilor a unei clauze atributive de competenţă, instanţa a reţinut că sunt aplicabile prevederile art. 126 alin. (2) C. proc. civ., conform cărora, în litigiile din materia protecţiei drepturilor consumatorilor, părţile pot conveni alegerea instanţei competente, în condiţiile prevăzute la alin. (1), numai după naşterea dreptului la despăgubire, iar orice convenţie contrară este considerată ca nescrisă.

În prezenta cauză, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti nu este competentă din punct de vedere teritorial să soluţioneze cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., întrucât, în conformitate cu art. 116 C. proc. civ., reclamanta a ales în mod corect dintre mai multe instanţe deopotrivă competente din punct de vedere teritorial, prin introducerea cererii de chemare în judecată la Judecătoria Timişoara.

Pentru aceste considerente, instanţa a apreciat întemeiată excepţia necompetenţei teritoriale.

În temeiul art. 133 pct. 2 şi art. 134 C. proc. civ., având în vedere că Judecătoria Timişoara a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, instanţa a constatat ivit conflictul negativ de competenţă, a suspendat judecarea cauzei şi a înaintat dosarul, în vederea soluţionării conflictului ivit, către instanţa imediat superioară şi comună instanţelor în conflict, respectiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) şi (4) C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Timişoara competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin art. 13.5 din contractul de credit încheiat de părţi a fost inserată clauza potrivit căreia orice litigiu care nu s-a putut soluţiona amiabil între părţi, va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti din Bucureşti.

Această clauză întruneşte condiţiile pentru a fi considerată abuzivă, în acord cu interpretarea Directivei Consiliului nr. 93/13/CEE, având în vedere distanţa dintre localitatea de domiciliu a reclamanţilor şi instanţa apreciată ca fiind competentă teritorial, întrucât se creează o prezumţie în sensul că deplasarea şi cheltuielile implicate în sarcina consumatorilor pentru a compărea în faţa instanţei s-ar putea dovedi disuasive şi i-ar putea determina pe aceştia să renunţe la orice acţiune în justiţie sau la orice apărare.

În aceste condiţii, clauza atributivă de competenţă nu este operantă, iar în cauză nu se aplică regula de drept comun, înscrisă în art. 107 alin. (1) C. proc. civ., ci regula înscrisă în art. 113 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. în conformitate cu care, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa domiciliului consumatorului, în cererile având ca obiect executarea, constatarea nulităţii absolute, anularea, rezoluţiunea, rezilierea sau denunţarea unilaterală a contractului încheiat cu un profesionist sau în cererile având ca obiect repararea pagubelor produse consumatorilor.

Aşa fiind, faţă de dispoziţiile legale arătate şi în raport de obiectul cauzei întrucât pârâta B. S.A. Bucureşti are reprezentanţă pe raza Judecătoriei Timişoara, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Judecătoriei Timişoara şi, în considerarea prevederilor art. 135 C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Timişoara.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2017.