Defendant's appeal rejected; funding transfer and interest obligations upheld

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă sub nr. x/2013 reclamantul Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei a chemat în judecată pârâta Autoritatea Civilă Aeronautică Română, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să oblige pârâta să achite către reclamantă contravaloarea sumelor încasate în perioada aprilie 2010 - octombrie 2010, în temeiul O.G. nr. 26/2009, care se cuveneau reclamantei, în cuantum de 431.973,58 Euro, echivalent în RON la data efectuării plăţii, precum şi contravaloarea a 75% din sumele încasate de pârâtă în perioada iulie 2009 - martie 2010, al căror cuantum îl va preciza până la primul termen de judecată.

În drept, au fost invocate dispoziţiile O.G. nr. 26/2009, precum şi ale Legii nr. 55/2010.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a invocat: excepţia netimbrării cererii, deoarece veniturile proprii ale CIAS sunt destinate doar finanţării cheltuielilor curente; excepţia lipsei competenţei materiale a Tribunalului Bucureşti în soluţionarea cauzei, deoarece cuantumul pretenţiilor CIAS nu trece pragul de 5 miliarde RON instituit de art. 2 C. proc. civ. lipsa calităţii procesuale pasive în ceea ce priveşte capătul I de cerere, deoarece în perioada aprilie 2010- octombrie 2010, nu există nicio prevedere legală care să stabilească obligaţii de plată în sarcina AACR faţă de reclamanta; excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune al CIAS în ceea ce priveşte capătul II de cerere, deoarece între lunile iulie 2009 - ianuarie 2010, parte din perioada pentru care reclamanta solicită plata a 75% din sumele încasate de AACR, şi data înregistrării acţiunii - 04.01.2013 - s-au scurs mai mult de 3 ani, termenul general de prescripţie; excepţia lipsei de interes în ceea ce priveşte capătul II de cerere, deoarece la momentul promovării acţiunii, interesul reclamantei în ceea ce priveşte capătul II de cerere nu mai este legitim şi actual, deoarece scopul recunoscut de lege a fost îndeplinit, iar pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

Reclamantul a formulat cerere precizatoare prin care a indicat că temeiul de drept al capătului 1 de cerere referitor la îmbogăţirea fără just temei al pârâtei îl constituie dispoziţiile art. 998-999 C. civ., aplicabil în speţă pentru perioada 1 aprilie 2010-15 noiembrie 2010. Suma încasată şi datorată CIAS în această perioadă este de 678.867,75 euro, echivalentul a 2.886.371,87 RON. Dobânda pe care o solicită, aferentă acestui debit este în cuantum de 416.749,08 RON. După 15.11.2010 pârâta a achitat taxa legală către CIAS.

Reclamantul a precizat capătul 2 de cerere, în sensul că solicită obligarea pârâtei la plata sumei 2.104.195,20 Euro, echivalent în RON la cursul BNR din data plăţii, evaluată provizoriu la 8.080.101,55 RON reprezentând cota de 75% din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor, prevăzuta de art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009, încasată şi nevirată - pentru perioada iulie 2009 - martie 2010, calculată prin raportare la numărul pasagerilor îmbarcaţi efectiv pe aeroporturile din România, conform Ordin nr. 846/07.

De asemenea, a solicitat obligarea pârâtei la plata dobânzii legale aferente debitului neachitat, calculată după data de 30.11.2010 (data finalizării înfiinţării efective a reclamantului şi deschiderea contului la Trezorerie) dobânda legală datorată până la data plăţii efective.

Prin încheierea de şedinţă din data de 29.05.2013 secţia a IV-a Civilă a Tribunalului Bucureşti a admis excepţia necompetenţei funcţionale a acestei instanţe şi a înaintat cauza către secţia a VI-a a Tribunalului Bucureşti în vederea soluţionării.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2013*.

Reclamantul a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de pârâtă prin care a solicitat respingerea excepţiilor şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost precizată.

La data de 17.10.2013 pârâtul a formulat completare la întâmpinare ca urmare a cererii precizatoare depuse de reclamant prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată a Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, invocând totodată şi excepţia prematurităţii în ceea ce priveşte capătul 2 de cerere

Prin sentinţa civilă nr. 6942/04.12.2013 Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 988/25.03.2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă, a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi pentru soluţionarea acestuia a trimis cauza la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Prin decizia nr. 2886/18 iunie 2014 pronunţată în dosarul nr. x/2013 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamantul Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Civilă Aeronautică Română în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă.

Dosarul a fost restituit Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă sub nr. x/2013*.

Prin cererea formulată la data de 20 ianuarie 2014 şi prin precizările verbale din cuprinsul încheierii din 10.12.2014 reclamantul a arătat că renunţă la soluţionarea capătului de cerere privind plata sumei de 431.973,58 euro, echivalent RON.

Prin încheierea de şedinţă de la data de 14 ianuarie 2015 tribunalul a respins excepţia prematurităţii cererii, a lipsei de interes; a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile aferente perioadei iulie 2009-31 decembrie 2009; a admis cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu privire la neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 6 alin. (3), (4) şi 5 din Ordonanţa nr. 26/2009 în forma iniţială şi a respins, cererea de suspendare a judecăţii.

În cauză s-a administrat proba cu înscrisuri.

Prin sentinţa civilă nr. 2189/29.04.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2013, astfel cum a fost îndreptată prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 22.06.2016, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a luat act de renunţarea la judecată cu privire la primul capăt de cerere; a respins pretenţiile reprezentând contravaloarea a 75% din sumele încasate în perioada iulie 2009 - 31 decembrie 2009 pentru prescripţia dreptului la acţiune; a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 1.603.016,32 RON reprezentând contravaloarea a 75% din sumele colectate de pârâtă aferente perioadei ianuarie 2010 - 27 martie 2010, suma de 333.316,07 RON, cu titlu de dobândă legală aferentă debitului principal calculată începând cu 1 decembrie 2010 până la 28 februarie 2015, precum şi în continuare, dobândă legală aferentă debitului principal până la data plăţii integrale. De asemenea, a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 7500 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunţa această soluţie tribunalul a reţinut că prin actul normativ privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea reclamantului Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile - Ordonanţa nr. 26/2009 - forma de la data intrării în vigoare (03.09.2009 potrivit art. 15 din actul normativ, respectiv 3 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, partea I), s-a prevăzut la art. 6 alin. (1) şi (3) că "finanţarea cheltuielilor curente şi de capital ale CIAS precum investigaţia tehnică a accidentelor şi incidentelor de aviaţie, se asigură din venituri proprii. Sursele proprii CIAS se constituie din încasarea unei cote de 75% din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor pe aeroporturile internaţionale, aplicat de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (pârâta din prezenta cauză). După cum dispune şi alin. (4), s-a mai indicat, în vederea acoperirii cheltuielilor necesare înfiinţării şi organizării CIAS, Autoritatea Aeronautică Civilă Română virează în contul CIAS o cotă de 75% din sumele colectate, începând cu luna iulie 2009." Potrivit art. 6 alin. (5) "modalitatea de transfer a acestor sume se stabileşte pe bază de protocol încheiat între Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi CIAS în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei."

S-a mai reţinut că părţile nu au întocmit şi încheiat protocolul la care se referă dispoziţiile legale, nefiind arătat un motiv întemeiat, precum şi faptul că, la data de 27.03.2010, art. 6 a fost modificat în sensul că alin. (3) a prevăzut că sursele proprii CIAS se constituie din transferul sumei de 0,275 euro/pasager îmbarcat pe aeroporturile din România din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor, iar dispoziţiile din alin. (5) au fost eliminate.

A constatat tribunalul că reclamanta a învestit instanţa, iniţial, cu o acţiune prin care se solicita obligarea pârâtei la plata sumelor reprezentând 75% din tariful încasat de aceasta pentru perioada iulie 2009 - martie 2010, precum şi la plata sumei de 431.973,58 euro, echivalent RON la data plăţii, reprezentând contravaloarea sumelor aferente pasagerilor îmbarcaţi pe aeroporturile din România pentru perioada aprilie- octombrie 2010, pentru ca mai apoi să renunţe la soluţionarea capătului de cerere privind plata sumei de 431.973,58 euro în echivalent RON.

În ceea ce priveşte capătul al doilea de cerere, prin încheierea din 14.01.2015, instanţa a admis excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pentru pretenţiile principale şi accesorii aferente perioadei iulie 2009 - 31.12.2009, cererea fiind analizată exclusiv pentru pretenţiile reprezentând 75% din sumele colectate de pârâtă aferente perioadei ianuarie 2009 - 27.03.2010, la care se adaugă dobânda calculată, precum şi în continuare, până la data plăţii integrale.

Prima instanţă a mai reţinut că, din interpretarea prevederilor legale citate, rezultă că o cotă de 75% din sumele colectate de pârâtă în perioada de referinţă trebuie transferată către reclamantă, aceasta fiind o obligaţie legală, nefiind primită apărarea pârâtei referitoare la împrejurarea că sumele erau destinate exclusiv înfiinţării şi organizării instituţiei reclamante, fapte care deja s-au produs, astfel încât sumele nu ar mai fi cuvenite.

Tribunalul a indicat că, în prezent, reclamanta este o instituţie publică, înfiinţată şi în stare de funcţionare, însă pretenţiile sunt formulate tocmai prin raportare la sumele ce trebuiau alocate în perioada organizării instituţiei, intervalul de timp fiind strict determinat.

De asemenea, s-a arătat absenţa protocolului nu poate constitui o cauză pentru exonerarea pârâtei de la executarea obligaţiei de plată, atâta timp cât, potrivit legii în forma iniţială, încheierea protocolului cădea în sarcina ambelor părţi. În acest mod, pârâta nu poate invoca lipsa de reglementare a modalităţii de transfer a acestor sume prin absenţa protocolului, deoarece aceasta ar echivala cu invocarea propriei culpe pentru obţinerea protejării unui drept sau interes, ceea ce nu poate fi primit. În plus, s-a mai arătat, protocolul nu reprezintă o condiţie legală pentru a opera transferul sumelor, ci numai un instrument pentru ca acest transfer să devină efectiv.

Nu a fost reţinută nici apărarea pârâtei potrivit căreia patrimoniul reclamantei s-a constituit cel mai devreme la 28.10.2010 deoarece abia atunci a fost publicată H.G. nr. 1013/2010 prin care s-a aprobat Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a CIAS. Astfel, pârâta invocă chiar art. 33 şi art. 28 din Decretul nr. 31/1954 pentru a susţine faptul că aptitudinea de a avea drepturi şi obligaţii s-a născut la data îndeplinirii tuturor formalităţilor prevăzute de lege, afirmând, totodată, că, anterior lunii noiembrie 2010, CIAS nu a avut decât o capacitate de folosinţă anticipată, exclusiv în vederea realizării scopului stabilit prin O.G. nr. 26/2009.

Or, tribunalul a reţinut că pretenţiile reclamantei sunt formulate tocmai în lumina acestei ultime teze, art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009, arătând că sumele transferate de la pârâtă au fost menite acoperirii cheltuielilor necesare înfiinţării şi organizării CIAS (această dispoziţie este citată chiar de către pârâtă, evocată însă în cuprinsul întâmpinării într-un alt scop, acela referitor la destinaţia sumelor, aspect ce a fost deja analizat de instanţă).

Împrejurarea că reclamanta şi-a anunţat înfiinţarea abia începând cu data de 01.11.2010 agenţilor aeronautici civili care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României, în opinia tribunalului, nu este de natură să înlăture cele deja reţinute, trebuind a se face distincţia dintre operaţiunile juridice la care reclamanta era îndreptăţită în vederea înfiinţării şi organizării şi cele pe care urma să le desfăşoare în vederea realizării atribuţiilor principale prevăzute de lege şi scopului definit potrivit art. 2 şi 7 din actul de înfiinţare.

În acest context a fost apreciată ca a fi neîntemeiată şi apărarea pârâtei referitoare la absenţa contraprestaţiei reclamantului pentru sumele transferate.

Potrivit tuturor dispoziţiilor analizate, tribunalul a constatat că sumele ce trebuie transferate nu reprezintă un preţ, o contravaloarea a unor servicii, ci acestea au fost stabilite de legiuitor ca formând o parte din finanţarea instituţiei publice nou create.

Prin urmare, pentru perioada ianuarie - martie 2010, au fost apreciate ca a fi îndeplinite toate cerinţele necesare promovării acţiunii şi dovedirii existenţei raportului juridic substanţial generat de art. 6 alin. (3) şi (4) din Ordonanţa nr. 26/2009, în forma iniţială.

În privinţa cuantumului pretenţiilor, instanţa a observat că sumele calculate de către reclamantă nu au fost contestate (pârâta a contestat numai cuantumul dobânzii, întocmind o nouă situaţia de calcul, în considerarea aceluiaşi debit principal), astfel încât procentul de 75% din sumele colectate este de 1.603.016,32 RON. A reţinut tribunalul că acest calcul al debitului principal este realizat pe baza evidenţelor proprii ale pârâtei, întocmite pentru perioada ianuarie - martie 2010 şi comunicate reclamantei potrivit dispoziţiilor instanţei care a făcut aplicarea art. 293 C. proc. civ.

Tribunalul a mai indicat că absenţa protocolului nu lipseşte obligaţia de plată de caracterul său exigibil, aspect ce nu poate fi înlăturat prin atitudinea culpabilă a părţilor (inclusiv a pârâtei), care nu au respectat dispoziţiile legale. Având în vedere că legiuitorul a stabilit scadenţa obligaţiei de încheiere a protocolului (10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei), respectiv 14.09.2009, instanţa a apreciat că, în absenţa îndeplinirii obligaţiei de încheiere a protocolului, transferul sumelor încasate de către pârâtă şi cuvenite reclamantei devine exigibil la data expirării termenului prevăzut pentru întocmirea protocolului.

Instanţa a mai reţinut aceasta şi în considerarea faptului că obligaţia de transfer este o obligaţie comercială, raportul juridic analizat fiind încheiat între o instituţie publică (reclamantul CIAS) şi un comerciant - o regie autonomă de interes public (pârâta Autoritatea Aeronautică Civilă Română R.A.).

Prin urmare, s-a arătat că obligaţiile născute în cadrul acestui raport juridic au natura unor obligaţii comerciale, lichide şi plătibile în bani, astfel că în cauză devin incidente dispoziţiile art. 4 Codul comercial care reglementează faptele subiective de comerţ, raportat la art. 7 Codul comercial şi respectiv art. 43 Codul comercial, potrivit cărora datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile, în speţă scadenţa fiind data la care pârâta a încasat sumele, dată fiind neîndeplinirea obligaţiei de a reglementa metodologia de transfer în cadrul protocolului prevăzut de lege. S-a mai adăugat că aceste dispoziţii sunt aplicabile în speţă, dată fiind data naşterii raportului juridic (data intrării în vigoare a O.G. nr. 26/2009).

S-a reţinut, însă, că reclamanta a solicitat calcularea dobânzii legale începând cu data de 01.12.2010, astfel încât, în temeiul principiului disponibilităţii procesului civil, instanţa a avut în vedere limita temporală stabilită de reclamant şi a stabilit că dobânda este datorată începând cu această dată, în continuare, până la achitarea debitului principal.

Faţă de caracterul comercial al raportului juridic dedus judecăţii, au fost înlăturate apărările pârâtei privind punerea în întârziere, precum şi pe cele privind cuantumul dobânzii legale prevăzute de O.U.G. nr. 13/2011 (aplicabilă în speţă fiind valoarea dobânzii practicată în materie comercială).

În consecinţă, instanţa a admis cererea formulată de CIAS, astfel cum aceasta a rămas după soluţionarea excepţiei prescripţiei dreptului la acţiune, pârâta fiind obligată, în temeiul art. 274 C. proc. civ. şi la plata cheltuielilor de judecată, respectiv taxa de timbru şi onorariul avocatului în valoare de 7.200 RON potrivit înscrisurilor ataşate.

Tribunalul a apreciat că nu se impune reducerea onorariului, având în vedere valoarea ridicată a obiectului judecăţii şi complexitatea cauzei, dosarul implicând mai multe incidente de procedură (conflict de competenţă, excepţii procesuale, sesizarea Curţii Constituţionale), astfel încât munca depusă de avocat corespunde cerinţei de proporţionalitate cu dificultatea cauzei.

Împotriva acestei soluţii, în termenul legal, la datele de 30 iunie, respectiv 21 iulie 2016, au declarat apel părţile, cererile de apel fiind înregistrate pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 16 noiembrie 2016, sub nr. x/2016.

Prin decizia civilă nr. 199A/2017 din 1 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a fost anulat apelul declarat de apelantul - reclamant CENTRUL DE INVESTIGAŢII ŞI ANALIZĂ PENTRU SIGURANŢA AVIAŢIEI CIVILE (CIAS), împotriva sentinţei civile nr. 2189 din data de 29.04.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013, în contradictoriu cu apelanta - pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ AERONAUTICĂ ROMÂNĂ, ca netimbrat. A fost respins apelul declarat de apelanta - pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ AERONAUTICĂ ROMÂNĂ împotriva sentinţei civile nr. 2189 din data de 29.04.2015 şi împotriva încheierii din 14.01.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2013 în contradictoriu cu apelanta - reclamantă CENTRUL DE INVESTIGAŢII ŞI ANALIZĂ PENTRU SIGURANŢA AVIAŢIEI CIVILE (CIAS), ca nefondat.

Analizând cu prioritate excepţia netimbrării apelului declarat de apelantul - reclamant Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, în acord cu prevederile art. 137 C. proc. civ., Curtea a reţinut următoarele:

Prin rezoluţia ce însoţeşte cererea de apel din data de 16 noiembrie 2016, s-a pus în vedere apelantului - reclamant să achite taxa judiciară de timbru în valoare totală de 39.866,95 RON, în termen de 10 zile de la primirea comunicării.

Citaţia cu menţiunea achitării taxei judiciare de timbru a fost comunicată apelantului la sediul indicat prin cererea de apel, acesta formulând cerere de reexaminare împotriva modului de stabilire a taxei judiciare de timbru, cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, texte de lege ce indică autorităţile/instituţiile care beneficiază de scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

Prin încheierile de şedinţă nr. 113A/08.12.2016 şi nr. 9A/23.01.2017 pronunţate în dosarelenr. x/2016, respectiv nr. 7780/2/2016/a1.1 cererile formulate de apelantul -reclamant au fost respinse, irevocabil, stabilindu-se în sarcina acestuia obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru.

Deşi prin cererea de reexaminare înregistrată la data de 21.12.2016 apelantul - reclamant arată că a formulat cerere de scutire, reducere, eşalonare sau amânare a plăţii taxei de timbru şi nu cerere de reexaminare (deşi temeiul de drept invocat au fost prevederile art. 17 din Legea nr. 146/1997 şi art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013), partea a reiterat aspectele invocate în susţinerea cererii sale prin care a invocat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru.

În atare condiţii, Curtea a notat că în cauză nu a fost formulată de către apelantul - reclamant vreo cerere de acordare a facilităţilor la plata taxei judiciare de timbru, ci numai cereri prin care s-a invocat scutirea de la plata taxei judiciare de timbru în temeiul art. 17 din Legea nr. 146/1997.

Ulterior, la termenul de judecată de la data de 25 ianuarie 2017, apelantul - reclamant, prin consilier, a declarat, în mod expres, că are cunoştinţă de soluţiile pronunţate asupra cererilor formulate, însă instituţia nu are buget alocat pentru plata taxei judiciare de timbru.

În drept, Curtea a reţinut incidenţa prevederilor Legii nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, în raport de dispoziţiile art. 55 din O.U.G. nr. 80/2013 şi de data sesizării instanţei (04.01.2013). Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată, taxele de timbru şi timbrul judiciar se datorează anticipat.

În situaţia în care taxa de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal în momentul înregistrării cererii sau dacă în cursul procesului apar elemente care determină o valoare mai mare, instanţa are obligaţia să pună în vedere părţilor să achite suma datorată până la primul termen de judecată conform dispoziţiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997 modificată şi completată.

La data de 16 noiembrie 2016, Curtea a pus în vedere apelantului - reclamant să depună dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum total de 39.866,95 RON şi, deşi cererile de reexaminare formulate de apelant au fost respinse, acesta nu a respectat obligaţia de a timbra calea de atac promovată.

Pe cale de consecinţă, având în vedere dispoziţiile art. 11 şi art. 21 din Legea nr. 146/1997, precum şi dispoziţiile art. 296 C. proc. civ., Curtea a anulat apelul declarat de apelantul - reclamant Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, ca netimbrat.

Analizând apelul declarat de apelanta - pârâtă Autoritatea Civilă Aeronautică Română Curtea, a reţinut următoarele:

1. Critica referitoare la greşita soluţionare a excepţie lipsei de interes nu a fost găsită fondată.

Instanţa de apel a reţinut că apelanta - pârâtă a criticat soluţia tribunalului în raport de prevederile art. 6 alin. (4) din O.U.G. nr. 26/2009, forma în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, potrivit cărora în vederea acoperirii cheltuielilor necesare înfiinţării şi organizării Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile, Autoritatea Aeronautică Civilă Română virează în contul CIAS o cotă de 75% din sumele colectate începând cu luna iulie 2009.

Apelanta a susţinut că odată ce sumele solicitate erau destinate acoperirii cheltuielilor necesare înfiinţării şi organizării CIAS, iar această autoritate este în fiinţă, nu se mai justifică un interes legitim şi actual.

Interesul - condiţie de exerciţiu a acţiunii civile - este definit drept folosul practic, imediat pe care îl are partea pentru a justifica punerea în mişcarea a procedurii judiciare. Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie determinat; să fie legitim (corespunzător cerinţelor legii materiale şi procesuale); să fie născut şi actual (să existe în momentul în care este formulată cererea) şi să fie personal (folosul practic urmărit prin declanşarea procedurii judiciare să aparţină celui care recurge la acţiune). De asemenea, se reţine că interesul trebuie să existe pe toată durata soluţionării cauzei, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel.

Analizând îndeplinirea cerinţelor enunţate în litigiul de faţă, în acord cu soluţia pronunţată de tribunalul prin încheierea de şedinţă din data de 14 ianuarie 2015 şi prin sentinţa apelată, Curtea a constatat că reclamantul CIAS justifică interes în prezentul demers judiciar odată ce apelanta - pârâtă nu i-a achitat sumele reprezentând cheltuielile necesare înfiinţării şi organizării, conform prevederilor legale.

În temeiul art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009 apelanta - pârâtă avea obligaţia de a vira reclamantului CIAS o cotă de 75% din sumele colectate începând cu luna iulie 2009, obligaţie ce nu a fost respectată şi de care nu se poate exonera invocând faptul că autoritatea reclamantă s-a înfiinţat şi organizat şi fără respectivele sume de bani.

Cu alte cuvinte, prin apelul declarat, precum şi prin întâmpinarea depusă la fondul cauzei, apelanta - pârâtă AACR, în motivarea excepţiei lipsei de interes, îşi invocă propria culpă în neexecutarea unei obligaţii legale, apărare care nu poate fi primită.

Din contră, reţinând existenţa obligaţiei de plată neexecutată în sarcina apelantei - pârâtei Curtea, la rândul său, a constatat că reclamantul Centrul de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile justifică un interes legitim (obligaţia de plată este prevăzută de O.G. nr. 26/2009) şi actual (obligaţia de plată nu a fost executată de pârâtă) în promovarea cererii de chemare în judecată.

Pe cale de consecinţă s-a reţinut că în mod corect tribunalul a respins excepţia lipsei de interes în promovarea cererii de chemare în judecată şi apărările subsumate acesteia.

2. Critica referitoare la greşita soluţionare a excepţiei prematurităţii acţiunii nu a fost primită.

În susţinerea excepţiei prematurităţii apelanta - pârâtă a invocat prevederile art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 26/2009, potrivit cărora modalitatea de transfer a sumei necesare înfiinţării şi organizării CIAS prevăzute la alin. (4) se stabileşte pe bază de protocol încheiat între Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi CIAS în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, şi arată că acest protocol nu a fost încheiat între părţi.

În acord cu soluţia pronunţată de tribunal prin încheierea de şedinţă de la data de 14.01.2015, Curtea a constatat că prevederea invocată de apelanta - pârâtă nu condiţionează naşterea obligaţiei de plată în sarcina AACR de încheierea protocolului menţionat, ci actul respectiv are ca obiect numai reglementarea modalităţii de transfer a sumei respective.

Sancţiunea prematurităţii intervine atunci când dreptul dedus judecăţii nu este actual, adică atunci când este supus unui termen sau unei condiţii suspensive, nefiind un drept corespunzător unei obligaţii exigibile.

Odată ce încheierea protocolului la care face referire art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 26/2009 nu condiţionează existenţa obligaţiei de plată în sarcina apelantei - pârâte, acesta nu poate opune cu succes excepţia prematurităţii, motiv pentru care şi această critică urmează să fie înlăturată.

3. Criticile privind greşita soluţionare a capătului de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 1.603.016,32 RON reprezentând contravaloarea a 75% din sumele colectate de pârâtă aferente perioadei ianuarie 2010 - 27 martie 2010 au fost găsite nefondate.

Subsumat acestei critici apelanta - pârâtă a aratat că întinderea în timp a obligaţiei sale de a vira 75% din sumele colectate reprezentând tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor pe aeroporturile internaţionale este cuprinsă în perioada iulie - 30 octombrie 2009, deoarece până în luna noiembrie 2009, CIAS ar fi trebuit să se fi înfiinţat.

Curtea a notat, cu titlu prealabil, că limitarea temporară la care face referire apelanta AACR nu este prevăzută de O.G. nr. 26/2009. Ordonanţa stabileşte, în mod expres, obligaţia de plată, în condiţiile art. 6, obligaţie de plată care subzistă până la data înfiinţării şi organizării CIAS.

Este adevărat că art. 13 din O.G. nr. 26/2009 stabileşte că Regulamentul de organizare şi funcţionare al CIAS se aprobă prin hotărâre a Guvernului în termen de 60 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea I, a ordonanţei, însă articolul menţionat nu limitează achitarea sumelor determinate conform art. 6 alin. (4) până la acest moment.

Rezultă astfel că obligaţia de plată a cotei de 75% din sumele colectate de AACR începând cu luna iulie 2009 a subzistat până la momentul finalizării procesului de înfiinţare şi organizare a CIAS.

Curtea a reţinut că termenul de 60 de zile prevăzut la art. 13 din O.G. nr. 26/2009 nu a fost respectat, Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului de Investigaţii şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile fiind aprobat prin H.G. nr. 1310/2010, publicată în Monitorul Oficial nr. 720/28.10.2010.

Astfel deşi se poate reţine că procesul de organizare al reclamantului CIAS s-a finalizat la data de 28.10.2010, acesta a solicitat, prin cererea de chemare în judecată, 75% din sumele colectate de pârâtă numai până la data de 27 martie 2010, tribunalul pronunţându-se în limitele investirii, cu respectarea principiului disponibilităţii.

Nicio prevedere din cuprinsul O.G. nr. 26/2009 nu indică drept dată limită până la care AACR să vireze sumele reprezentând 75% din încasările sale, data de 30 octombrie 2009, ci art. 6 alin. (4) stabileşte ca limită temporară data finalizării procesului de înfiinţare şi organizare a CIAS, care poate fi stabilită în raport de H.G. nr. 1310/2010.

Curtea nu a primit nici susţinerea apelantei - pârâte în sensul că acordarea sumei de 1.603.016,23 RON pentru perioada ianuarie - martie 2010 ar reprezenta o îmbogăţire fără justă cauză a reclamantului, deoarece achitarea acestei sume are un temei legal, AACR fiind partea care nu şi-a executat obligaţia stabilită în sarcina sa printr-o dispoziţie legală. În situaţia dată, patrimoniul păgubit aparţine reclamantului CIAS, căruia nu i-au fost virate sumele la care era îndreptăţit pentru acoperirea cheltuitelor de înfiinţare şi organizare.

4. Criticile referitoare la greşita determinare a dobânzii legale nu au fost primite.

Apelanta - pârâtă a susţinut că între părţi nu există raporturi comerciale motiv pentru care nivelul dobânzii a fost determinat în mod greşit, precum şi faptul că a fost pusă în întârziere prin cererea de chemare în judecată.

Astfel cum rezultă din ansamblul prevederilor art. 6 din O.G. nr. 26/2009, aspect indicat şi de Înalta Curte în decizia pronunţată în regulatorul de competenţă, sumele care formează obiectul acţiunii au ca finalitate finanţarea din venituri proprii a cheltuielilor curente şi de capital ale reclamantului. De asemenea, din coroborarea prevederilor art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 26/2009 rezultă că reclamantul CIAS acţionează în calitate de profesionist, aceeaşi calitate având-o şi apelanta - pârâtă AACR.

În atare situaţie sunt aplicabile, în raport de data naşterii obligaţiei de plată, prevederile Codului Comercial, iar din coroborarea art. 4, art. 7 şi art. 43 Codul comercial rezultă că în mod corect a reţinut tribunalul că apelanta - pârâtă datorează dobânda legală începând cu data de 01.12.2010, data indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Apelanta - pârâtă era de drept în întârziere de la data scadenţei obligaţiei de plată, conform art. 43 Codul comercial şi datorează dobânda comercială, stabilită conform O.G. nr. 13/2011 şi nu dobânda legală din materie civilă, adică dobânda de referinţă de BNR diminuată cu 20%.

În concluzie, fiind în prezenţa unui raport comercial, în mod corect a determinat tribunalul, ţinând seama şi de limitele investirii, valoarea dobânzii legale şi perioada pentru care apelanta - pârâtă datorează dobândă pentru debitul principal neachitat.

5. Criticele referitoare la cheltuielile de judecată acordate de tribunal reclamantei nu au fost găsite fondate.

Potrivit art. 274 alin. (1) şi art. 276 C. proc. civ. partea care cade în pretenţii va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată, iar în măsura în care pretenţiile sunt admise în parte instanţa are dreptul să aprecieze în ce măsura partea adversă va fi obligată la cheltuieli de judecată.

În litigiul de faţă tribunalul a admis în parte pretenţiile reclamantului, astfel că în mod corect a inclus în cheltuielile de judecată, taxa de timbru aferentă pretenţiilor admise, astfel cum fusese redusă, în cuantum de 300 RON, sumă net inferioară taxei de timbru aferentă pretenţiilor admise.

În ceea ce priveşte onorariul de avocat, conform art. 275 C. proc. civ., judecătorul are posibilitatea de a-l reduce în măsura în care constată că acesta este nepotrivit de mare în raport de valoarea pricinii sau de munca îndeplinită de avocat.

În cauza de faţă, tribunalul a indicat motivat că nu se impune reducerea onorariului de avocat având în vedere obiectul cererii, durata procesului şi munca prestată efectiv de avocat.

Curtea a apreciat că un onorariu de 7.200 RON nu este disproporţionat în raport de obiectul dosarului şi de activitatea prestată de avocat, concretizată în cererile formulate în dosar.

În atare condiţii, având în vedere actele existente la dosarul cauzei, instanţa de apel a constatat că nu se impune reaprecierea onorariului avocatului reclamantului, iar modalitatea în care partea a înţeles să achite acest onorariu, sub formă de abonament, pe termen or pentru întreg litigiul, excede controlului efectuat în temeiul art. 274 - 276 C. proc. civ., atât timp cât la dosar există dovezile de achitare a sumei solicitate.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ AERONAUTICĂ ROMÂNĂ invocând art. 304 pct. 9 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului şi modificarea în parte a deciziei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de CIAS.

În ceea ce priveşte excepţia lipsei de interes a reclamantei arată că potrivit art. 6 alin. (4) din O.G. nr. 26/2009, în vederea acoperirii cheltuielilor necesare înfiinţării şi organizării CIAS, Autoritatea Aeronautică Civilă Română virează în contul CIAS o cotă de 75% din sumele colectate începând cu luna iulie 2009.

Sumele de care face vorbire articolul citat, ar fi putut fi utilizate doar în scopul indicat de lege - acoperirea cheltuielilor necesare înfiinţării şi organizării CIAS, or, la data la care solicită aceste sume, CIAS este deja înfiinţat si organizat, prin urmare la momentul promovării acţiunii, interesul intimatului-reclamant în ceea ce priveşte capătul II de cerere nu mai este legitim şi actual, întrucât scopul recunoscut de lege a fost îndeplinit.

Aplicând greşit legea şi neînţelegând că însăşi legea a stabilit scopul pentru care vor fi folosite aceste sume, instanţa de apel a apreciat greşit că AACR nu şi-a respectat obligaţia ba mai mult, prin motivele susţinute aceasta îşi invocă propria culpă în neexecutarea unei obligaţii legale.

În ceea ce priveşte excepţia prematurităţii acţiunii recurenta susţine că instanţa a apreciat greşit că naşterea obligaţiei de plată în sarcina AACR nu este condiţionată de încheierea protocolului prevăzut de lege deşi în lipsa acestui protocol, AACR nu avea cum să vireze aceste sume.

În ceea ce priveşte obligarea AACR la plata sumei de 1.603.016,32 RON reprezentând contravaloarea a 75% din sumele colectate aferente perioadei ianuarie 2009-27 martie 2010, recurenta arată că în conformitate cu O.G. nr. 26/2009, CIAS ar fi trebuit să fie înfiinţat până în luna noiembrie 2009 şi nu octombrie 2010 cum s-a întâmplat în realitate (H.G. nr. 1013/2010).

Întinderea în timp a obligaţiei AACR de a vira 75% din sumele colectate reprezentând tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor pe aeroporturile internaţionale este iulie - 30 octombrie 2009, scopul legiuitorului fiind acela de a asigura resursele financiare necesare înfiinţării şi organizării CIAS, nu îmbogăţirea fără justă cauză a acestuia.

Legiuitorul a avut în vedere asigurarea fondurilor necesare înfiinţării şi organizării CIAS, pe care le-a estimat suficiente raportându-se la încasările AACR aferente perioadei iulie 2009 - 30 octombrie 2009 (dată determinată prin adăugarea a 60 de zile data de 31.08.2009, când a fost publicată O.G. nr. 26/2009).

Faptul că din diferite motive nu a fost respectată obligaţia stabilită prin art. 13 din O.G. nr. 26/2009, nu este în măsură a determina modificarea înţelesului ordonanţei, prin afectarea întinderii obligaţiei stabilite în sarcina AACR, în sensul măririi perioadei de timp pentru care s-a stabilit că AACR datorează.

Aplicând greşit legea şi neînţelegând că însăşi legea a stabilit atât scopul pentru care vor fi folosite aceste sume cât şi întinderea în timp a obligaţiei AACR de a vira 75% din sumele colectate reprezentând tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor pe aeroporturile internaţionale (iulie - 30 octombrie 2009) instanţa de apel a apreciat greşit că AACR este partea care nu şi-a executat obligaţia stabilită în sarcina sa printr-o dispoziţie legală.

În ceea ce priveşte acordarea dobânzii legate recurenta arată că O.G. nr. 26/2009 nu prevede un termen de plată, pentru ca AACR să fie de drept în întârziere. Mai mult decât atât, O.G. nr. 26/2009 stabileşte că virarea sumelor va avea loc după încheierea unui protocol între CIAS şi AACR.

Recurenta susţine că nu a fost pusă în întârziere anterior formulării cererii de chemare în judecată, intimatul - reclamant nesolicitând niciodată executarea obligaţiei ce face obiectul capătului 2 de cerere, ci numai executarea obligaţiei care a făcut obiectul capătului 1 de cerere, pentru care a fost formulată cerere de renunţare la judecată. Până la data cererii de chemare în judecată, aceste sume nu au fost niciodată solicitate AACR.

Recurenta susţine că a fost pusă în întârziere abia prin cererea de chemare în judecată, respectiv la data de 31.12.2012 iar cum speţa dedusă judecăţii nu are la bază un raport comercial, nu sunt aplicabile prevederile Codului comercial pentru ca aceasta să fie de drept în întârziere şi să datoreze dobânda comercială conform O.G. nr. 13/2011.

Obligaţia pretins neexecutată, susţine recurenta, constă în transferul unei sume de bani din contul AACR în contul CIAS şi nu în executarea unui fapt de comerţ. Operaţiunea de transfer a sumei nu poate fi apreciată ca fiind de natură comercială, deoarece reprezintă obligaţia principală pretinsă şi nu o obligaţie accesorie a unui fapt comercial.

Aplicând greşit legea instanţa nu a observat, în opinia recurentei că referitor la sumele pretinse, nu este stabilit un termen de scadenţă nici prin acte normative şi nici prin încheierea vreunei convenţii între părţi şi că O.G. nr. 26/2009 a intrat în vigoare în data de 3 septembrie 2009 în timp ce dobânda a fost calculată de la momentul colectării tarifelor de AACR, adică din iulie 2009.

Culpa pentru neîndeplinirea unei obligaţii se poate reţine în sarcina titularului acestuia cel mult din momentul naşterii obligaţiei, dar în niciun caz anterior acestui moment.

Recurenta critică şi cuantumul cheltuielilor de judecată arătând că aplicând greşit legea, instanţa a considerat că un onorariu de 7.200 RON nu este disproporţionat în raport de obiectul dosarului şi de activitatea prestată de avocat.

Înalta Curte, analizând recursul prin prisma motivelor invocate constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce succed.

Recurenta a susţinut greşita soluţionare a excepţiei lipsei de interes a reclamantului motivat de faptul că sumele pretinse ar fi putut fi utilizate doar în scopul indicat de lege şi anume acoperirea cheltuielilor necesare înfiinţării şi organizării CIAS, or, la data la care solicită aceste sume, CIAS este deja înfiinţat şi organizat, prin urmare la momentul promovării acţiunii, interesul intimatului-reclamant în ceea ce priveşte capătul II de cerere nu mai este legitim şi actual, întrucât scopul recunoscut de lege a fost îndeplinit.

Critica este nefondată.

Interesul este o condiţie de exerciţiu a acţiunii civile şi este definit drept folosul practic, imediat pe care îl are partea pentru a justifica punerea în mişcare a procedurii judiciare.

Pentru a justifica sesizarea instanţei de judecată, interesul trebuie să îndeplinească anumite condiţii: să fie determinat, legitim, născut, actual şi să fie personal. Interesul trebuie să existe pe toată durata soluţionării cauzei, atât în faţa primei instanţe, cât şi în faţa instanţei de apel.

Contrar susţinerilor recurentei, faptul că aceasta nu a achitat sumele datorate intimatului la data stabilită prin lege, nu înseamnă că interesul nu mai este actual şi că reclamantul nu mai poate pretinde obligarea pârâtei la plata sumelor datorate.

Neachitarea unei obligaţii băneşti în termenul stabilit nu face ca demersul judiciar de obţinere a sumei datorate să fie lipsit de interes deoarece momentul temporal nu are valenţă juridică asupra obligaţiei decât din punct de vedere al prescripţiei.

Legat de aspectul interesului, în mod corect a fost aplicată legea de către instanţa de apel aceasta reţinând că recurenta pârâtă îşi invocă propria culpă.

Nici critica ce priveşte modul de soluţionare a excepţiei prematurităţii nu este fondată.

În susţinerea excepţiei prematurităţii recurenta a invocat prevederile art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 26/2009, potrivit cărora modalitatea de transfer a sumei necesare înfiinţării şi organizării CIAS prevăzute la alin. (4) se stabileşte pe bază de protocol încheiat între Autoritatea Aeronautică Civilă Română şi CIAS în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a ordonanţei, recurenta arătând că acest protocol nu a fost încheiat între părţi.

Astfel cum a reţinut şi instanţa de apel, prevederea invocată de recurenta pârâtă nu condiţionează naşterea obligaţiei de plată în sarcina AACR de încheierea protocolului menţionat, ci actul respectiv are ca obiect numai reglementarea modalităţii de transfer a sumei respective, prin urmare textul de lege nu impune condiţii suplimentare a căror neîndeplinire să se constituie în fine de neprimire.

De altfel, obligaţia prevăzută de art. 6 alin. (5) din O.G. nr. 26/2009, este o obligaţie legală prevăzută în mod expres iar destinaţia sumelor era aceea de înfiinţare şi organizare a unei instituţii.

Nu poate fi primită susţinerea recurentei că sumele de bani pretinse de reclamant reprezintă o îmbogăţire fără justă cauză având în vedere înfiinţarea cu întârziere a acestuia.

Conform art. 6 alin. (3) din O.G. nr. 26/2009 sursele proprii CIAS se constituie din încasarea unei cote din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor, prin urmare este vorba de o obligaţie legală de colectare permanentă a sumelor de către administratorii aeroporturilor şi de virare a acestora către reclamant, ceea ce exclude orice interpretare privind natura şi destinaţia acestor sume.

Obligaţia legală de virare a cotei din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor nu este limitată în timp, astfel cum greşit susţine recurenta.

Având în vedere caracterul legal al sumelor pretinse şi faptul că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţia de virare a cotei din tariful pentru supravegherea menţinerii obiectivelor necesare siguranţei pasagerilor, nu vor fi primite nici criticile care vizează capătul de cerere privind acordarea dobânzii legale.

Recurenta a arătat că O.G. nr. 26/2009 nu prevede un termen de plată, pentru ca AACR să fie de drept în întârziere şi că O.G. nr. 26/2009 stabileşte că virarea sumelor va avea loc după încheierea unui protocol între CIAS şi AACR.

Recurenta mai susţine că a fost pusă în întârziere abia prin cererea de chemare în judecată, respectiv la data de 31.12.2012.

Referitor la natura sumelor care formează obiectul acţiunii Înalta Curte, prin regulatorul de competenţă pronunţat în dosar, a reţinut că acestea au ca finalitate finanţarea din venituri proprii a cheltuielilor curente şi de capital ale reclamantului, din coroborarea prevederilor art. 1 şi art. 2 din O.G. nr. 26/2009 rezultând că reclamantul CIAS acţionează în calitate de profesionist, aceeaşi calitate având-o şi pârâta AACR.

În atare situaţie, în mod corect a reţinut instanţa de apel că sunt aplicabile, în raport de data naşterii obligaţiei de plată, prevederile Codului Comercial, iar din coroborarea art. 4, art. 7 şi art. 43 Codul comercial rezultă că pârâta datorează dobânda legală începând cu data de 01.12.2010, data indicată de reclamant prin cererea de chemare în judecată. Având în vedere natura comercială a sumelor pretinse, pârâta era de drept în întârziere de la data scadenţei obligaţiei de plată, conform art. 43 Codul comercial motiv pentru care datorează dobânda comercială, stabilită conform O.G. nr. 13/2011 şi nu dobânda legală din materie civilă, adică dobânda de referinţă de BNR diminuată cu 20%.

Recurenta a criticat şi cuantumul cheltuielilor de judecată arătând că, aplicând greşit legea, instanţa a considerat că un onorariu de 7.200 RON nu este disproporţionat în raport de obiectul dosarului şi de activitatea prestată de avocat.

Întrucât se referă la cuantumul cheltuielilor de judecată, această critică vizează netemeinicia deciziei atacate, aspect care nu intră în competenţa instanţei de recurs.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de intimatul reclamant în recurs, Înalta Curte, va respinge această cerere pentru considerentele ce succed.

Cererea intimatului vizează includerea în categoria cheltuielilor de judecată a cheltuielilor efectuate cu consilierul juridic ce a asigurat reprezentarea societăţii în instanţă, respectiv contravaloarea salariului pentru orele alocate formulării întâmpinării şi concluziilor scrise, contravaloare cheltuieli de deplasare instanţă, munca alocată de şeful biroului financiar şi achiziţii pentru această situaţie şi 33 pagini xerox.

Înalta Curte constată că art. 274 C. proc. civ. nu include cheltuielile pretinse de intimat în categoria cheltuielilor de judecată.

Chiar dacă C. proc. civ. stabileşte doar într-o manieră indirectă în ce constau cheltuielile de judecată, Înalta Curte reţine că ele trebuie să reprezinte o cheltuială suportată de parte, necesară, pentru buna desfăşurare a procesului însă cheltuielile cu salariul consilierului juridic pretinse nu au fost determinate direct de existenţa procesului.

Astfel, potrivit art. 3 alin. (2) din Legea nr. 514/2003 privind organizarea şi exercitarea profesiei de consilier juridic, consilierul juridic angajat în muncă are statut de salariat, având, între atribuţii, pe aceea de a asigura reprezentarea juridică persoanei cu care are raporturi de muncă.

Conform art. 13 şi 60 alin. (1) din Statutul profesiei, pentru activitatea depusă, consilierul juridic are dreptul, ca salariat, la o remuneraţie de bază, stabilită prin negociere. Potrivit art. 60 alin. (2), deosebit de remuneraţia de bază astfel stabilită, în considerarea specificului muncii şi a importanţei sociale a serviciilor profesionale, în temeiul art. 25 şi 26 din Legea nr. 53/2003, consilierul juridic poate negocia prestaţii suplimentare în bani reprezentând clauza de mobilitate (atunci când executarea obligaţiilor de serviciu de către salariat nu se realizează într-un loc stabil) şi clauza de confidenţialitate.

Prin urmare, consilierul juridic este un salariat care îşi desfăşoară activitatea conform contractului de muncă şi fişei postului, ţinut fiind de obligaţia asumată de a-şi îndeplini atribuţiile ce îi revin, în aceste atribuţii fiind inclusă şi obligaţia de reprezentare juridică a societăţii în litigiile cu terţii. Îndeplinirea acestei obligaţii în afara locului său de muncă reprezintă un aspect ce ţine de executarea contractului său de muncă, independent de orice împrejurare extrinsecă acestuia, cum este existenţa, la un moment dat, a unui litigiu în care angajatorul este antrenat şi indiferent de modul de soluţionare a acestui litigiu, dat fiind că obligaţia de reprezentare este o obligaţie de diligenţă şi nu de rezultat.

Astfel, se constată că obligaţia de plată a drepturilor salariale în calitate de angajator nu îşi are izvorul în litigiul pendinte, ci derivă din raportul juridic de muncă. În consecinţă, cheltuielile salariale, nu reprezintă o cheltuială ocazionată de desfăşurarea unui anume proces, ci obligaţia corelativă a angajatorului în orice situaţie în care este vorba de prestarea muncii pentru care a fost angajat salariatul, în cauză activitatea de consilier juridic.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, în temeiul art. 312 C. proc. civ. motiv va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - pârâtă AUTORITATEA CIVILĂ AERONAUTICĂ ROMÂNĂ împotriva deciziei civile nr. 199A/2017 din 1 februarie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de intimata reclamantă CENTRUL DE INVESTIGAŢII ŞI ANALIZĂ PENTRU SIGURANŢA AVIAŢIEI CIVILE.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 mai 2017.