Inadmissibility of cassation appeal against dismissal of arbitral award annulment action under strict legality of remedies

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin sentinţa arbitrală nr. 83 din 14 iulie 2015 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României s-a admis în parte cererea reclamantei S.C. A. S.R.L., iar pârâta CNADNR S.A. a fost obligată la plata sumei de 3.139.109,20 RON plus TVA, precum şi a penalităţilor de întârziere datorate pentru această sumă, în conformitate cu art. 28.4. din Contractul de servicii, calculate de la data de 15 mai 2014 până la 23 decembrie 2014, data înregistrării cererii de arbitrare. Totodată, pârâta CNADNR S.A. a fost obligată la plata sumei de 81.390,29 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă de arbitrare în cuantum de 80.557,79 RON şi taxă de înregistrare în cuantum de 832,50 RON.

2. Prin sentinţa civilă nr. 221 din 17 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă s-a respins ca nefondată acţiunea în anulare formulată de pârâta CNADNR S.A.. Totodată, a fost admisă în parte cererea de cheltuieli de judecată a intimatei S.C. A. S.R.L., iar pârâta CNADNR S.A. a fost obligată la plata sumei de 30.000 RON cu acest titlu.

3. Împotriva sentinţei civile nr. 221 din 17 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pârâta CNADNR S.A. a declarat recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea acestuia, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta - pârâtă CNADNR S.A. a arătat în esenţă că sentinţa atacată este parţial motivată, ceea ce, echivalează, în realitate, cu o lipsă a motivării, constituind motiv de desfiinţare a hotărârii recurate.

În opinia recurentei, o motivare sumară sau o motivare parţială reprezintă tot o nemotivare a hotărârii judecătoreşti, întrucât lipsa de consistenţă a acesteia poate face imposibilă realizarea controlului judiciar.

Prin urmare, considerentele hotărârii judecătoreşti trebuie să răspundă comandamentelor logicii, să fie clare, concise, ferme, lipsite de contradicţii, bazate pe probe incontestabile coroborate între ele şi menite a impune o concluzie, elemente de natură a fundamenta puterea de convingere şi a exclude arbitrariul.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta - pârâtă CNADNR S.A. a arătat că sentinţa a fost pronunţată cu nesocotirea scopului şi a principiilor fundamentale aplicabile în cazul atribuirii contractelor de achiziţie publică, prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, de art. 2 din H.G. nr. 925/2006, precum şi de art. 8 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ - care reprezintă dreptul comun în materia achiziţiilor publice.

S-a mai arătat că prin normele legale precitate, se prevede în mod imperativ faptul că în procesul de aplicare a procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţie publică, orice situaţie pentru care nu există o reglementare explicită se interpretează prin prisma principiilor care stau la baza atribuirii contractului de achiziţie publică, respectiv nediscriminarea, tratamentul egal, recunoaşterea reciprocă, transparenţa, proporţionalitatea, eficienţa utilizării fondurilor şi asumarea răspunderii.

De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, include în sfera noţiunii de "act administrativ" şi contractele încheiate de autorităţile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achiziţiile publice.

Prin urmare, contractul de achiziţie publică este un contract administrativ, iar nu un contract de drept privat, fiind supus regulii după care principiul libertăţii contractuale este subordonat principiului priorităţii interesului public.

Recurenta - pârâtă a mai susţinut că trebuie reţinut în privinţa contractului dintre părţi şi faptul că acesta este finanţat din fonduri de coeziune puse la dispoziţia României de Comisia Europeană. Această componentă de finanţare europeană impune respectarea cu stricteţe a prevederilor legale imperative, de ordine publică, instituite prin O.U.G. nr. 34/2006, H.G. nr. 925/2006, încălcarea acestor dispoziţii atrăgând aplicarea corecţiilor financiare stabilite în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011 care vizează atât etapa organizării procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, cât şi aceea a executării contractului.

4. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-reclamantă S.C. A. S.R.L. a invocat excepţia inadmisibilităţii recursului, în raport cu dispoziţiile art. alin. (3) şi (4) coroborat cu art. 457 C. proc. civ., întrucât hotărârea nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

5. Prin răspunsul la întâmpinare, recurenta-pârâtă CNADNR S.A. a arătat că interpretarea art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ. este restrictivă şi încalcă dispoziţiile legale şi constituţionale referitoare la dreptul la apărare, principiul constituţional al liberului acces la justiţie şi dreptul la un proces echitabil.

6. Prin încheierea din camera de consiliu din 13 decembrie 2016, a fost încuviinţat, în unanimitate, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, potrivit dispoziţiilor art. 494 alin. (4) C. proc. civ.

7. La data de 9 ianuarie 2017, recurenta-pârâtă CNAIR S.A. (fostă CNADNR SA) a depus la dosar punct de vedere cu privire la raportul întocmit de magistratul-asistent, prin care a arătat, în principal, că este eronată concluzia referitoare la inadmisibilitatea recursului în raport cu dispoziţiile art. 613 alin. (3) şi (4) C. proc. civ.

În opinia recurentei-pârâte, recursul său apare ca fiind admisibil, iar interpretarea textelor de lege enunţate creează un regim diferit în privinţa exercitării căii de atac, în funcţie de soluţia curţii de apel, respectiv de admitere sau respingere a acţiunii în anulare a hotărârii arbitrale.

9. Înalta Curte a luat în examinare excepţia inadmisibilităţii recursului, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ., reţinând următoarele:

În accepţiunea conferită de legiuitor, hotărârile definitive enumerate în art. 634 C. proc. civ. sunt cele care nu mai pot fi atacate cu apel, respectiv, cu recurs, fie pentru că a expirat termenul pentru exercitarea căii de atac - care dobândesc caracter definitiv la momentul expirării termenului de exercitare a căii de atac, fie pentru că legea nu prevede posibilitatea atacării lor, ipoteză în care hotărârile devin definitive la data pronunţării lor.

Potrivit dispoziţiilor art. 613 alin. (1) C. proc. civ., "Curtea de apel va judeca acţiunea în anulare în completul prevăzut de lege pentru judecata în primă instanţă", iar, potrivit alin. (3) al aceluiaşi articol "Admiţând acţiunea, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală …".

Prevederile art. 613 alin. (4) C. proc. civ. stabilesc că, "Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Per a contrario, hotărârile prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt susceptibile a fi atacate cu recurs.

În raport de prevederile legale evocate, se constată că hotărârea instanţei, respectiv, sentinţa civilă nr. 221 din 17 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin care a fost respinsă acţiunea în anulare, ca nefondată, nu este susceptibilă de exerciţiul căii de atac a recursului.

În speţă, instanţa de control judecătoresc arbitral a dat o calificare greşită căii de atac şi posibilităţii exercitării acesteia, statuând, în mod greşit, posibilitatea atacării cu recurs a sentinţei astfel pronunţate.

În sistemul nostru de drept mijloacele procesuale de atac a hotărârilor judecătoreşti, exercitarea acestora şi efectele căilor de atac sunt guvernate de principiul legalităţii căilor de atac, regulă cu valoare de principiu constituţional, care semnifică instituirea prin lege a căilor de atac şi exercitarea lor în condiţiile legii, potrivit cu natura şi scopul lor şi într-o anumită ordine.

Legalitatea căilor de atac este un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, având în vedere, pe de o parte, că acţiunea pendinte este o acţiune în anulare sentinţă arbitrală, de natura celei enumerate la art. 608 Noul C. proc. civ., iar, pe de altă parte - prin sentinţa pronunţată, s-a respins acţiunea în anulare, ca nefondată, nefiind, deci, o hotărâre pronunţată potrivit art. 613 alin. (3) C. proc. civ., se constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea extraordinară a recursului, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. împotriva sentinţei civile nr. 221 din 17 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2017.