Invalidity of Cassation Appeal for Failure to Develop Specific Legal Grounds in Contractual Liability for Bank Guarantee Execution

Din examinarea lucrărilor din dosar, a constatat următoarele:

1. Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 28 ianuarie 2014, sub nr. x/2014, reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului a solicitat obligarea pârâtei la restituirea către reclamantă a echivalatului în RON la data plăţii, a sumei de 268.000 Euro, sumă reprezentând contravaloarea scrisorii de garanţie bancară nr. x din 26 februarie 2010 executată de către pârâtă în data de 25 februarie 2011, pe următoarele temeiuri: în principal, exclusiv pe temeiul răspunderii civile contractuale a pârâtei; într-un prim subsidiar, pe temeiul răspunderii contractuale a pârâtei (pentru suma de 143.948,31 Euro) şi pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză (pentru suma de 124.051,69 Euro); într-un al doilea subsidiar, exclusiv pe temeiul îmbogăţirii fără justă cauză; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Prin sentinţa civilă nr. 2782 din 29 mai 2014 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VII-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.A. în contradictoriu cu pârâta Agenţia Domeniilor Statului, fiind obligată pârâta să restituie reclamantei echivalentul în RON, la data plăţii, a sumei de 268.000 de euro reprezentând contravaloarea scrisorii de garanţie bancară nr. x din 26 februarie 2010. Totodată, a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 59.093,82 RON.

3. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia nr. 168 din 28 ianuarie 2016, a respins ca nefondat apelul pârâtei Agenţia Domeniilor Statului şi, totodată, a respins apelul incident formulat de reclamanta S.C. A. S.A. ca rămas fără efect.

4. Împotriva deciziei nr. 168 din 28 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, pârâta Agenţia Domeniilor Statului a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., prin care s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta - pârâtă Agenţia Domeniilor Statului a susţinut în esenţă că instanţa de judecată în mod greşit a interpretat şi aplicat prevederi legale speciale din materia răspunderii civile delictuale, respectiv normele legale instituite în materia răspunderii civile contractuale.

Astfel, instanţa de apel a nesocotit prevederile art. 1349 şi următoarele C. civ. care instituie în dreptul românesc instituţia răspunderii civile delictuale, apreciind că, în cauză sunt întrunite condiţiile generale ale răspunderii civile contractuale, respectiv elementele constitutive pentru angajarea acestei răspunderi speciale.

Deşi instanţele au reţinut şi au făcut trimitere în cuprinsul considerentelor în temeiul cărora şi-au fundamentat soluţiile la existenţa unei fapte ilicite, constând în executarea abuzivă a scrisorii de garanţie bancară, precum şi în lipsa unui comportament loial al ADS ce rezidă în esenţă în omisiunea notificării S.C. A. S.A. cu privire la neefectuarea investiţiilor, recurenta - pârâtă apreciază că, din întregul probatoriu administrat în cauză este fără putinţă de tăgadă că în speţă nu se poate reţine o executare abuzivă a SGB, ci în deplină concordanţă cu clauzele acesteia şi nu se poate aprecia că nu au fost respectate prevederile art. 7.2.2. din contractul de concesiune referitoare la notificarea partenerului contractual.

Soluţia instanţei de apel este criticabilă şi pentru considerentul că a fost reţinută ca îndeplinită condiţia vinovăţiei, sub forma culpei contractuale, deşi au fost răsturnate efectele probatorii ale acestei prezumţii, prin dovedirea cauzelor exoneratoare de răspundere, pe care instanţa de apel nu a înţeles să le ia în calcul şi să le acorde valenţa reală.

Elementul vinovăţiei pârâtei ADS, ca element constitutiv al răspunderii civile contractuale, nu a fost analizat de către instanţa de judecată în conformitate cu prevederile normelor legale din această materie.

O altă critică privitoare la soluţia instanţei de apel vizează inclusiv faptul că s-a reţinut, în speţa dedusă judecăţii, neclaritatea formulării unor prevederi contractuale, formularea în cuprinsul convenţiei părţilor în termeni generali a obligaţiilor reclamantei S.C. A. S.A. privind efectuarea de investiţii, fără a sublinia importanţa realizării individuale a fiecărui obiectiv investiţional în parte.

Astfel, reţinerile instanţei de apel sunt profund criticabile şi evident contrare regulilor generale instituite în materie contractuală, întrucât raţionamentul instanţei de apel încalcă prevederile ce instituie regula forţei obligatorii a contractelor, respectiv art. 969 C. civ. şi se rezumă practic la ideea că anumite clauze contractuale statuate între părţi pot fi apreciate ca fiind de minimă importanţă, deşi părţile au înţeles să perfecteze în aceleaşi condiţii, fără a face distincţii în acest sens.

Recurenta - pârâtă ADS a mai arătat că au fost ignorate sau interpretate eronat normele legale din materia răspunderii civile contractuale, de către instanţa de apel şi, în consecinţă, în mod greşit înlăturate apărările sale.

S-a mai susţinut că executarea de către ADS a scrisorii de garanţie bancară nu se datorează vreunei interpretări abuzive a clauzelor contractuale, ci doar a culpei reclamantei, culpă ce s-a manifestat prin nerealizarea investiţiilor în termen, nerespectarea obligaţiilor contractuale astfel cum au fost asumate.

Or, instanţa de apel nu a ţinut cont de înscrisurile depuse la dosar chiar de reclamantă şi potrivit cărora rezultă fără echivoc că ADS a pus în vedere concesionarului să facă dovada efectuării investiţiilor, iar acesta a înţeles să adopte o atitudine superficială faţă de aceste solicitări.

Prin urmare, nu se poate reţine în sarcina ADS vreo culpă ori săvârşirea vreunei fapte de natură să încalce dispoziţiile legale din materia răspunderii civile contractuale care să antreneze în mod legal această răspundere faţă de pârâtă.

Referitor la cel de-al doilea motiv de apel respins de instanţă, ce priveşte plata cheltuielilor de judecată acordate reclamantei S.C. A. S.A., recurenta - pârâtă ADS a criticat şi sub acest aspect soluţia instanţei de apel care a reţinut caracterul nefondat al acestuia faţă de caracterul rezonabil al cheltuielilor de judecată ocazionate de reclamanta S.C. A. S.A..

5. Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata - reclamantă S.C. A. S.A. a solicitat în principal respingerea recursului ca inadmisibil, iar în subsidiar respingerea acestuia ca nefondat.

În argumentarea întâmpinării, intimata-reclamantă a arătat că susţinerile recurentei-pârâte privitoare la pretinsa încălcare de către instanţa de apel a regulilor în materia răspunderii delictuale exced cadrului hotărârii atacate şi, implicit, pe cel al recursului, întrucât instanţa de apel a analizat exclusiv condiţiile răspunderii civile contractuale a ADS, iar nu şi pe cele ale răspunderii delictuale.

Totodată, din punctul de vedere al întinderii criticilor formulate prin intermediul cererii de recurs, recurenta a criticat decizia instanţei de apel sub aspectul unei pretinse erori de judecată comisă de instanţa de apel prin reţinerea existenţei unei fapte ilicite în sarcina ADS şi a culpei ADS, precum şi prin respingerea motivului de apel privitor la cheltuielile de judecată.

Prin urmare, s-a solicitat instanţei de recurs să se ia act de voinţa procesuală a ADS în sensul limitării obiectului prezentului recurs la aspectele învederate anterior, cu consecinţa intrării sub autoritate de lucru judecat, prin nerecurare, a tuturor celorlalte aspecte reţinute de către instanţa de apel, inclusiv cele privitoare la îndeplinirea în speţă a celorlalte condiţii ale răspunderii civile contractuale.

În ceea ce priveşte inadmisibilitatea recursului, intimata-reclamantă a arătat în esenţă faptul că, prin argumentele invocate în susţinerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, aspecte inadmisibile ce nu mai pot fi puse în discuţie în această etapă procesuală.

6. Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., în cuprinsul căruia s-a arătat că excepţia inadmisibilităţii recursului, invocată de către intimata - reclamantă S.C. A. S.A., vizează de fapt excepţia nulităţii recursului întemeiată pe dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ., ce va fi analizată cu prioritate, în conformitate cu prevederile art. 248 C. proc. civ.

Prin încheierea din camera de consiliu din 13 decembrie 2016, a fost analizat raportul întocmit în cauză şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

S-a constatat că, părţile nu au formulat punct de vedere la raport.

7. Înalta Curte examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia nulităţii recursului conform art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A., urmează să o admită, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. stabilesc că "cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor", textul impunând, aşadar, ca o condiţie de formă a recursului, menţionarea motivelor de nelegalitate. Alineatul 3 al aceluiaşi articol stabilind că menţiunile prevăzute la alin. (1) lit. a) şi c) - e), precum şi cerinţele menţionate la alin. (2) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii.

Astfel, cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele pe care se sprijină în raport cu dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., şi anume, acele argumente de natură juridică pentru care recurentul înţelege a critica hotărârea atacată.

Pentru a conduce la casarea hotărârii recurate, recursul nu se poate limita doar la indicarea textului de lege, condiţia legală a dezvoltării motivelor de nelegalitate presupunând încadrarea lor într-unul din motivele de casare limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 C. proc. civ.

În speţă, se constată că motivele invocate de către recurenta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului în susţinerea recursului nu se subscriu niciunuia dintre motivele de recurs prevăzute la art. 488 pct. 1- 8 C. proc. civ.. În realitate, prin criticile invocate în susţinerea recursului se tinde fie la o nouă evaluare a situaţiei de fapt, fie la interpretarea probatoriului, aspecte inadmisibile ce nu mai pot fi puse în discuţie în această etapă procesuală.

Astfel, deşi recurenta - pârâtă ADS a exercitat calea de atac a recursului, în cadrul controlului de legalitate a hotărârii atacate, aceasta îşi exprimă nemulţumirea faţă de modul de stabilire de către instanţă a situaţiei de fapt şi de interpretare a probatoriilor care au condus la respingerea apelului său şi menţinerea sentinţei apelate, respectiv de admitere a acţiunii reclamantei şi obligarea pârâtei la restituirea sumei de 268.000 Euro, echivalent în RON la data plăţii, sumă ce reprezintă contravaloarea scrisorii de garanţie bancară nr. x din 26 februarie 2010.

Or, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei şi susţinerea că instanţa de apel nu putea constata culpa pârâtei ori săvârşirea vreunei fapte de natură să încalce dispoziţiile legale în materia răspunderii civile contractuale, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, chiar dacă, în mod formal, s-a indicat ca temei de drept motivul de recurs înscris în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., nu sunt suficiente pentru a justifica admiterea sau respingerea recursului, lipsa motivelor de nelegalitate fiind sancţionată cu nulitatea recursului.

Nici argumentele referitoare la pretinsa eroare de judecată făcută de instanţa de apel prin respingerea motivului de apel privitor la cheltuielile de judecată nu pot face obiectul controlului de legalitate a hotărârii atacate, întrucât recurenta doar îşi exprimă nemulţumirea faţă de soluţia dată, fără a dezvolta şi arăta, în concret, în ce constau greşelile săvârşite de instanţă şi legea încălcată, lipsa acestora fiind sancţionată de art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

Criticile referitoare la pretinsa nesocotire a prevederilor art. 1349 şi următoarele C. civ. şi încălcarea regulilor în materia răspunderii civile delictuale exced cadrului hotărârii atacate şi, implicit, pe cel al recursului, deoarece cauza a fost analizată exclusiv pe temeiul răspunderii civile contractuale, iar nu pe cel al răspunderii civile delictuale şi, ca atare, acestea nu pot fi analizate întrucât apar ca inadmisibile, fiind dezvoltate pentru prima dată în calea de atac şi nepuse în discuţia părţilor la fondul cauzei.

Prin urmare, în raport de generalitatea criticilor formulate de recurenta-pârâtă Agenţia Domeniilor Statului, prin care se invocă aspecte de netemeinicie, fără a se formula critici cu privire la nelegalitatea deciziei recurate, Înalta Curte urmează să aplice sancţiunea nulităţii recursului, prevăzută de dispoziţiile art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă S.C. A. S.A..

Anulează recursul declarat de pârâta AGENTIA DOMENIILOR STATULUI împotriva deciziei nr. 168 din 28 ianuarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2017.