Territorial jurisdiction for commission contract claims under the domicile rule versus place of performance without contractual specification

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa la data de 3 martie 2015, sub nr. de dosar x/2015, reclamanţii A. S.R.L. şi Mihai Constantin au chemat în judecată pe pârâţii B., C., D. şi E. S.R.L., solicitând instanţei obligarea pârâţilor la plata sumei de 18.430 euro reprezentând contravaloare comision pentru servicii prestate conform contract de comision din data de 08.09.2011 şi contract de prestări-servicii nr. x/08.09.2011, sumă ce urmează să fie actualizată cu indicele de inflaţie aferent perioadei scurse de la data scadenţei şi până la data introducerii acţiunii. De asemenea, au solicitat obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.

La data de 8 octombrie 2015 reclamanţii şi-au majorat câtimea obiectului cererii la suma de 100.000 euro, iar la data de 20 octombrie 2015 pârâţii B., C. Şi D. au depus întâmpinare la cererea adiţională a reclamantei invocând, în plus, excepţia necompetenţei materiale faţă de valoarea obiectului cererii şi excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune.

Ulterior, la termenul de judecată din data de 19 noiembrie 2015, reclamanţii au depus o nouă cerere adiţională, prin care şi-au precizat valoarea obiectului acţiunii la suma de 60.569,40 euro.

Prin sentinţa civilă nr. 312/2016 Judecătoria Constanţa a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat cauza în favoarea Tribunalului Constanţa, care la rândul său, prin sentinţa civilă nr. 760/06.04.2016, a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Constanţa sesizând, totodată, Curtea de Apel Constanţa cu soluţionarea conflictului negativ de competenţă.

Prin sentinţa civilă nr. 25 din 22 iunie 2016 Curtea de Apel Constanţa a stabilit competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Prin sentinţa civilă nr. 15508 din 23 decembrie 2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, în dosarul nr. x/2015, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Constanţa, invocată de pârâţii B., C. şi D.. În consecinţă, a fost declinată competenţa soluţionării cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

În argumentarea soluţiei pronunţate, prima instanţă a reţinut în esenţă că, în raport cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., competenţa de soluţionare a cauzei aparţine instanţei de la sediul pârâtei, însă în speţă, s-a constatat, că niciunul dintre pârâţi nu are domiciliul/sediul în raza de competenţă a Judecătoriei Constanţa.

În plus, s-a reţinut că în cauză nu este incident art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. întrucât în contractul de comision încheiat între părţi nu a fost prevăzut un loc al executării contractului, nefiind indicat contul bancar al prestatorului şi banca la care se face plata.

În consecinţă, s-a apreciat că instanţa competentă este Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, unde pârâţii B. şi C. au domiciliul, fiind aplicabil art. 107 C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 256/2017 din 10 februarie 2017, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată din oficiu şi, în consecinţă, a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa. Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru a hotărî asupra conflictului.

În motivarea acestei soluţii, instanţa a reţinut în esenţă că, Judecătoria Constanţa este competentă să soluţioneze prezentul litigiu având în vedere că această instanţă câştigase cu titlu definitiv şi obligatoriu competenţa de soluţionare a cauzei prin regulatorul de competenţă pronunţat de Curtea de Apel Constanţa prin sentinţa civilă nr. 25 din 22 iunie 2016.

În plus, s-a reţinut că în speţă sunt incidente şi dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., apreciindu-se în acest sens că este deopotrivă competentă instanţa de la locul executării obligaţiei, alegerea aparţinând reclamantului, potrivit art. 116 C. proc. civ.

Sub acest aspect, s-a mai arătat că obiectul contractului îl reprezintă prezentarea şi intermedierea unui contract de vânzare-cumpărare asupra unui teren situat în judeţul Constanţa.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi la data de 20 februarie 2017, stabilindu-se termen de judecată astăzi când instanţa a hotărât următoarele:

Înalta Curte, sesizată conform art. 133 pct. 2 C. proc. civ., constatând că în cauză există un conflict negativ de competenţă în sensul art. 135 C. proc. civ. ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, va pronunţa regulatorul de competenţă stabilind competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă pretenţii reprezentând contravaloarea comisionului pentru servicii prestate conform contractului de comision din data de 08.09.2011 şi contractul de prestări-servicii nr. x/08.09.2011.

Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale, este instituită de art. 107 C. proc. civ., care prevede că "cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".

Prin urmare, regula înscrisă în art. 107 C. proc. civ. se aplică ori de câte ori nu există o dispoziţie legală care să stabilească o altă instanţă competentă din punct de vedere teritorial.

Conform art. 112 alin. (1) C. proc. civ. "cererea de chemare în judecată a mai multor pârâţi poate fi introdusă la instanţa competentă pentru oricare dintre aceştia; în cazul în care printre pârâţi sunt şi obligaţi accesoriu, cererea se introduce la instanţa competentă pentru oricare dintre debitorii principali".

Reclamanţii au formulat acţiunea în contradictoriu cu pârâţii B. şi C., având domiciliul în Bucureşti, pârâtul D. cu domiciliul în Oradea, iar pârâta F. S.R.L. având sediul în localitatea Voluntari, jud. Ilfov.

În speţă, se constată că niciunul dintre pârâţi nu are domiciliul/sediul în Constanţa, Înalta Curte apreciind că instanţele din circumscripţia mun. Bucureşti, Oradea şi Voluntari, jud. Ilfov sunt competente să soluţioneze prezentul litigiu.

În plus, instanţa supremă reţine că în cauză nu este incident art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. întrucât în contractul de comision nu a fost prevăzut un loc al executării, motiv pentru care reclamanta nu avea la îndemână alegerea între mai multe instanţe competente alternativ din această perspectivă.

Sub acest aspect, în mod corect a reţinut Judecătoria Constanţa că dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. nu permit stabilirea competenţei în funcţie de locul unde trebuia executat contractul, dedus din împrejurări, întrucât instanţa competentă teritorial trebuia să fie cunoscută părţilor la momentul încheierii contractului.

Totodată, se mai reţine că, prin regulatorul de competenţă ivit între Judecătoria Constanţa şi Tribunalul Constanţa, sub aspectul competenţei materiale, ce a fost soluţionat prin decizia nr. 25 din 22 iunie 2016, Curtea de Apel Constanţa a stabilit că Judecătoria Constanţa este competentă să soluţioneze litigiul, în raport cu valoarea obiectului dedus judecăţii.

Reţinându-se în speţă această împrejurare, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, cu ocazia soluţionării excepţei necompetenţei teritoriale, şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa invocând autoritatea de lucru judecat a sentinţei civile nr. 25 din 22 iunie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, cu toate că în cadrul acelui dosar instanţa a soluţionat regulatorul de competenţă din perspectiva excepţiei necompetenţei materiale care fusese invocată în acel litigiu, fără a fi analizată excepţia necompetenţei teritoriale.

În realitate, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti procedând de această manieră, a analizat practic excepţia necompetenţei materiale, cu toate că în speţă fusese invocată excepţia necompetenţei teritoriale, astfel încât nu poate fi validată opinia acestei instanţe doar prin raportare la art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ.

Având în vedere argumentele expuse anterior, coroborate cu dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., se reţine că în cauză este competentă instanţa de la sediul oricăruia dintre pârâţi, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti fiind printre cele competente teritorial.

În consecinţă, în raport cu considerentele arătate, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2017.