Land registry inscription contest: revision for contradictory judgments denied for lack of triple identity between contentious Civil Code claims and Unified Sections' non-contentious rulings

Asupra cererii de revizuire de faţă:

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 556/2017 din 10 februarie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă a respins ca nefondat apelul declarat de reclamantul A., în contradictoriu cu intimaţii-pârâţi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 2.

Pentru a pronunţa această decizie, tribunalul a reţinut că, prin cererea de chemare în judecată, reclamantul A. a solicitat înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate asupra construcţiei de 86 m.p. situată pe terenul proprietatea sa din şoseaua x nr. 79-81 sector 2 Bucureşti, invocând dispoziţiile art. 581 şi art. 577 C. civ.

Totodată, s-a apreciat că dezlegările de drept date prin decizia civilă nr. 1048/R din 23 aprilie 2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a V-a civilă sunt obligatorii. În decizia evocată anterior s-a reţinut că cererea astfel cum a fost motivată în drept nu se încadrează în procedura necontencioasă a înscrierilor de carte funciară reglementată de art. 28 şi următoarele din Legea nr. 7/1996, aceasta având caracter contencios.

În plus, Tribunalul Bucureşti a mai reţinut că, susţinerile referitoare la caracterul necontencios al cererii şi criticile formulate de reclamant nu mai pot fi avute în vedere de vreme ce o instanţă a statuat în mod definitiv că cererea întemeiată pe dispoziţiile art. 581 şi art. 577 C. civ. are caracter contencios.

Prin decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, în dosarul nr. x/2007, a fost admis recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi, în consecinţă, s-a stabilit că în cauzele ce au ca obiect plângerile privind cartea funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

În considerentele acestei decizii, Înalta Curte a reţinut că, caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciară este subliniat în dispoziţiile art. 47 alin. (5) din Legea nr. 7/1996.

În plus, s-a mai reţinut că acest caracter necontencios al activităţii de publicitate imobiliară mai rezultă şi din faptul că încheierile prin care sunt soluţionate cererile de înscriere de către registratorul de carte funciară, care este funcţionar public şi nu judecător sunt, prin natura lor juridică, acte administrative provizorii ce nu au putere de lucru judecat din moment ce adoptarea lor nu are loc în cadrul unei proceduri administrative jurisdicţionale.

A. a formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 556/2017 din 10 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016, întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea acestei cereri, în sensul anulării deciziei atacate cu revizuire, evocarea fondului, cu consecinţa admiterii cererii de înscriere a dreptului de proprietate al său asupra construcţiei de 86 mp, situată în Bucureşti, şos. Colentina.

În motivarea cererii de revizuire, revizuentul a precizat că există contrarietate de hotărâri în ceea ce priveşte caracterul necontencios al înscrierii în cartea funciara, între decizia nr. 72/2007 a Înaltei Curţi de Casaţie si Justiţiei şi decizia civila nr. 556/2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a Civila.

Astfel, a susţinut revizuentul că în decizia atacata, instanţa de apel a reţinut caracterul contencios al cererii de înscriere în cartea funciara, iar în decizia nr. 72/2007 Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit caracterul necontencios al procedurii de înscriere în cartea funciara.

În consecinţă, s-a învederat că, dacă prezentul litigiu este unul necontencios, atunci apelul ar fi trebuit admis.

Intimatul Oficiu de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, întrucât cele două hotărâri invocate de revizuent nu conţin dispoziţii contradictorii, neexistând totodată identitate de părţi, obiect şi cauză.

Înalta Curte, analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat reţine următoarele considerente:

Cererea de revizuire este întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinându-se contrarietatea dintre decizia civilă nr. 556/2017 din 10 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă şi decizia nr. 72 din 15 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite.

Potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau grade diferite, care încalcă autoritatea de lucru judecat a primei hotărâri, iar alin. (2) al aceluiaşi articol prevede situaţiile în care sunt supuse revizuirii şi hotărârile care nu evocă fondul.

Conform art. 431 C. proc. civ. nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect.

Astfel, revizuirea pentru contrarietate de hotărâri este admisibilă numai dacă sunt întrunite cumulativ mai multe condiţii, una din acestea fiind aceea ca hotărârea potrivnică, a cărei anulare se solicită, să fi nesocotit puterea lucrului judecat dată de o altă hotărâre, ceea ce presupune o triplă identitate, respectiv hotărârile să aibă aceleaşi părţi, acelaşi obiect şi aceeaşi cauză.

Raţiunea reglementării menţionate o constituie necesitatea de a se înlătura încălcarea puterii lucrului judecat, când instanţele au dat soluţii contrare în dosare diferite, dar având aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi aceleaşi părţi. Legiuitorul a avut în vedere hotărâri ale căror dispozitive sunt ireconciliabile, fapt ce ar face imposibilă executarea simultană a acestora.

Condiţiile prevăzute de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât hotărârile pretins a fi contradictorii poartă asupra unor pricini soluţionate între persoane diferite, cu obiecte şi cauze diferite, lipsind tripla identitate prevăzută de lege, astfel că nu se poate reţine existenţa autorităţii de lucru judecat.

În speţă, se constată că între cele două decizii nu există identitate de părţi, întrucât în cadrul dosarului nr. x/2007, în care s-a pronunţat decizia nr. 72/15.10.2007 de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, având ca obiect recurs în interesul legii, fiind o procedură specială, dreptul de a promova un astfel de recurs aparţine procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, din oficiu sau la cererea ministrului justiţiei, Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, colegiile de conducere ale curţilor de apel, precum şi Avocatul Poporului, pentru a se asigura interpretarea şi aplicarea unitară a legii pe întreg teritoriul României. În consecinţă, doar anumitor persoane legea le recunoaşte calitatea procesuală de a sesiza Înalta Curte cu un recurs în interesul legii pentru înfăptuirea scopului pentru care se reglementează acest mecanism de unificare a practicii judiciare.

Astfel, decizia nr. 72/2007 este rezultatul unui recurs în interesul legii prin care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a stabilit că în plângerile de carte funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea cadastrului şi a publicităţii imobiliare nr. 7/1996, republicată, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă, însă acesta nu a figurat ca parte în cadrul acestui dosar.

În schimb, în cadrul dosarului nr. x/2016, în care s-a pronunţat decizia civilă nr. 556/2017 din 10 februarie 2017, părţi au fost reclamantul A. şi intimaţii-pârâţi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti şi Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 2.

Spre deosebire de litigiul ce formează obiectul dosarului nr. x/2016, în recursul în interesul legii se urmăreşte unificarea practicii neunitare, nefiind implicate părţile din dosarele soluţionate diferit pe anumite probleme de drept.

În consecinţă, în ceea ce priveşte calitatea părţilor, se constată că nu există identitate de părţi, astfel că în cauză nu este îndeplinită cerinţa prevăzută de art. 431 C. proc. civ., în sensul ca părţile din litigiul subsecvent să fie chemate în judecată, de două ori în aceeaşi calitate.

În continuare, Înalta Curte constată că, în speţă, nu există nici identitate de obiect sau de cauză între cele două hotărâri.

Astfel, prin decizia nr. 72/2007, Înalta Curte s-a pronunţat asupra faptului că în plângerile de carte funciară întemeiate pe dispoziţiile art. 50 din Legea nr. 7/1996, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară nu are calitate procesuală pasivă.

În schimb, prin decizia nr. 556/2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti s-a stabilit că cererea revizuentului întemeiată pe dispoziţiile art. 581 şi 577 C. civ. are caracter contencios, iar calitatea procesuală pasivă a Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară a fost analizată în raport cu temeiul de drept invocat de revizuent, şi nu în raport cu dispoziţiile deciziei nr. 72/2007.

În consecinţă, analizând prin comparaţie cele două decizii pretins a fi contradictorii, se constată că decizia a cărei revizuire se cere nu face referire la dispoziţiile deciziei nr. 72/2007, prin cererea formulată, revizuentul a solicitat să se dispună înscrierea în cartea funciară a dreptului său de proprietate în temeiul art. 581 şi 577 C. civ..

În concluzie, se reţine că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 509 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., întrucât decizia civilă nr. 556/2017 din 10 februarie 2017 a Tribunalului Bucureşti, secţia a III-a civilă nu încalcă autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 72 din 15 octombrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţiile Unite, cu privire la aspectele invocate de revizuent în cuprinsul cererii referitoare la caracterul necontencios al litigiului ce formează obiectul dosarului nr. x/2016 al Tribunalului Bucureşti, prin raportare la dispoziţiile deciziei nr. 72/2007, care de altfel se constată a nu fi incidente în speţă.

Faţă de aspectele arătate, Înalta Curte constată că hotărârile asupra cărora poartă cererea de revizuire nu se înscriu în ipoteza legală reglementată de art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel încât va respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. împotriva deciziei civile nr. 556/2017 din 10 februarie 2017 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III-a civilă, în dosarul nr. x/2016.

Cu drept de recurs în termen de 30 de zile de la comunicare, care se va depune la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 mai 2017.