Cassation appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Cassation and Justice (ICCJ) dismissed the appeal, ordering the annulment of the cassation appeal as unpaid and without further appeal, effectively leaving the appellate court's decision regarding the suspension of the underlying proceedings in force. The case involved an association and an individual filing an appeal against an appellate court order that had suspended proceedings under Article 412 of the Code of Civil Procedure; the dispute centered on procedural admissibility rather than the merits of the original civil action. The decisive legal basis was the failure of the appellants to attach proof of payment for the judicial stamp duty (20 RON) as required by Article 486(2) of the Code of Civil Procedure and Article 33(2) of Emergency Ordinance No. 80/2013; despite being granted a 10-day deadline to cure this defect following a preliminary admissibility report, the appellants failed to comply, leading the court to apply the mandatory sanction of annulment for non-payment of the stamp tax.
Legislator headnote
AI generatedart. 411 pct. 2 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ, art. 493 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 alin. (4) C. proc. civ, art. 493 pct. 3 C. proc. civ, art. 248 alin. (1) din C. proc. civ; Cassation appeal annulled for non-payment of judicial stamp duty: Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost ataşată taxa judiciară de timbru, potrivit art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ.. Astfel că, s-a solicitat recurenţilor prin rezoluţie, ce a fost primită de către recurenţi la data de 19 decembrie 2017, să completeze cererea de recurs prin ataşarea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, petenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor prin preşedinte fondator A. a formulat recurs împotriva încheierii de şedinţă din 23.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, în dosar nr. x/2016.
Prin încheierea din 17.11.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă a suspendat judecata cauzei în baza art. 411 pct. 2 C. proc. civ.
Împotriva încheierii din 17.11.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a Civilă, au declarat recurs recurenţii A. şi ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR, dezvoltarea motivelor de casare fiind efectuată prin memoriul înregistrat la 29.11.2016 la Curtea de Apel Bucureşti.
Cererea de recurs nu a fost întemeiată în drept astfel cum dispun cerinţele art. 488 C. proc. civ.
Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, în temeiul art. 493 alin. (2) din C. proc. civ., ale cărui concluzii au fost în principal de anulare a recursului ca netimbrat şi în subsidiar, de respingere a recursului, ca inadmisibil.
Prin încheierea din camera de consiliu din data de 16 februarie 2017 s-a dispus comunicarea raportului către părţi, potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.
Părţile nu au depus puncte de vedere asupra raportului privind admisibilitatea în principiu a recursului.
Verificând îndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 493 pct. 3 C. proc. civ., Înalta Curte a constatat că cererii de recurs nu i-a fost ataşată taxa judiciară de timbru, potrivit art. 486 alin. (2) teza I C. proc. civ.. Astfel că, s-a solicitat recurenţilor prin rezoluţie, ce a fost primită de către recurenţi la data de 19 decembrie 2017, să completeze cererea de recurs prin ataşarea dovezii de achitare a taxei judiciare de timbru în cuantum de 20 RON.
La termenul din data de 13 aprilie 2017, completul de filtru a luat în examinare, în temeiul art. 248 alin. (1) din C. proc. civ., cu prioritate chestiunea prealabilă a timbrajului, soluţionarea acestui aspect făcând de prisos examinarea altor cereri sau excepţii.
Recursul va fi anulat ca netimbrat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
Prin art. 1 din O.U.G nr. 80/2013 privind taxele de timbru, a fost statuat principiul, potrivit căruia, acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxe datorate, atât de persoanele fizice cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat, sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.
Potrivit art. 486 alin. (2) C. proc. civ. "La cererea de recurs se vor ataşa dovada achitării taxei judiciare de timbru, conform legii …".
Conform dispoziţiilor art. 33 alin. (2) din O.U.G nr. 80/2013 dacă cererea de chemare în judecată este netimbrată sau insuficient timbrată, reclamantului i se va pune în vedere, în condiţiile art. 200 alin. (2) teza I din C. proc. civ., obligaţia de a timbra cererea şi de a transmite instanţei dovada achitării taxei judiciare de timbru, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării instanţei.
Astfel, s-a stabilit în sarcina recurenţilor o taxă judiciară de timbru în cuantum de 20 RON, fiind citaţi cu menţiunea de a îndeplini această obligaţie în termen de 10 zile de la primirea comunicării, sub sancţiunea anulării cererii.
Se constată că recursul nu a fost timbrat anticipat şi că recurenţii nu s-au conformat obligaţiei ce le revenea, cu toate că s-a pus în vedere să depună la dosar dovada achitării taxei de timbru în cuantumul stabilit de instanţă, aşa cum rezultă din dovezile de înmânare existente la dosar recurs.
De asemenea, constatând că, în cauză, nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 32, art. 33 alin. (2) din O.U.G. nr. 80/2013 şi să dispună anularea, ca netimbrat, a recursului declarat de recurenţii A. şi ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR.
Prin urmare, faţă de cele ce preced, precum şi pentru a da eficienţă principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor, instanţa este obligată a examina cererile cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condiţiilor de exercitare stabilite de legea procesuală. Or, în cauză, aceste cerinţe se constată a nu fi îndeplinite, aşa încât chestiunea prealabilă invocată este întemeiată.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, Înalta Curte va anula recursul ca netimbrat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Anulează ca netimbrat recursul declarat de recurenţii A. şi ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva încheierii din 17 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a IV-a civilă.
Fără nicio cale de atac.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2017.