Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 728/2017 AI generated

Privatization contract nullity: delictual liability for blocking error, cumulation of inflation adjustment with legal interest, and limits of extraordinary appeal review

Case Number Decizia nr. 728/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal in annulment filed by the claimant, leaving in force the lower court's decision that rejected his cassation appeals and upheld the appellate court's award of damages, thereby confirming the state authority as the prevailing party in this final stage of litigation. The dispute concerned a claim for nullity of a stock sale-purchase contract and subsequent damages for a privatization transaction where the buyer argued the company was insolvent at the time of purchase, resulting in a loss of value, while the defendant state authority contested the calculation and legal nature of the compensation. The Court held that the appellate decision correctly characterized the liability as delictual under the 1864 Civil Code rather than contractual evic-tion, as the contract was absolutely null due to a blocking error induced by the seller, and ruled that the cumulation of inflation-adjusted principal with legal interest is permissible because they represent distinct legal concepts (compensatory damages for loss of real value versus moratory interest for non-payment), further finding that the appeal in annulment was inadmissible because the complainant attempted to re-argue merits and legal errors rather than demonstrating a specific procedural material error or omission of a cassation motive.

Legislator headnote

AI generated

art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 304 pct. 9 C. proc. civ, art. 1356 C. civ, art. 969 C. civ, art. 998 C. civ; Privatization contract nullity: delictual liability for blocking error, cumulation of inflation adjustment with legal interest, and limits of extraordinary appeal review: În motivarea acestei decizii, cu privire la recursul declarat de reclamantul A., s-a constatat că acesta nu şi-a încadrat criticile în motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., însă anumite critici pot fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că hotărârea recurată va fi examinată din perspectiva acestui motiv.

Keywords

AI generated
nullity of contract insolvency contractual liability seller as contracting party calculation of damages loss of legal interest

Cited Legislation

AI generated
art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ
x/2012, judecata cauzei fiind suspendată, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr.
art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008
a sumei de 3882,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum şi la plata către stat a sumei de 3.882,50 RON, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
civ., însă anumite critici pot fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că hotărârea recurată va fi examinată din perspectiva acestui motiv.
art. 1356 C. civ
art. 969 C. civ
Astfel, instanţa de recurs a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 969 C. civ.
art. 998 C. civ
"convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", întrucât contractul dintre părţi a fost constatat ca fiind nul absolut, nemaiputând produce niciun efect, în speţă, răspunderea pârâtei fiind o răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ.
art. 304 C. proc. civ
Totodată, au fost înlăturate, de plano, criticile de netemeinicie din cererea de recurs, întrucât acestea nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ.
art. 1591 C. proc. civ
BUCUREŞTI, s-a reţinut că invocarea necompetenţei materiale nu mai constituie un motiv de ordine publică, având în vedere noua reglementare a art. 1591 C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin art.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 01 iulie 2011, sub nr. x/2011, pe rolul Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREŞTI, ca succesoare în drepturi a fostelor F.P.S. şi, apoi, A.P.A.P.S., pentru a se dispune nulitatea absolută a contractului de vânzare - cumpărare acţiuni BT nr. 3/2000, încheiat cu prima autoare a pârâtei, pentru că acest contract ar fi avut la bază o cauză ilicită, respectiv pentru lipsa cauzei şi a obiectului contractului, precum şi pentru ca pârâta să fie obligată la plata de daune-interese corespunzătore, respectiv: suma de 104.057,35 RON reprezentând valoarea actualizată la 01 iunie 2011 a sumei de 36.419,08 RON, achitată în 2000 - 2001 cu titlu de preţ acţiuni, în baza contractului de vânzare - cumpărare acţiuni BT nr. 3/2000, la care să se adauge suma de 101.259,62 RON reprezentând dobânda asupra acestei sume, calculată până la 01 iulie 2011; suma de 28.912,73 RON reprezentând valoarea actualizată la 01 iunie 2011 a sumei de 24.131,2 RON, executată silit din contul său bancar, în baza sentinţei nr. 169/2005 a Tribunalului Botoşani, la care se adaugă suma de 67.094,39 RON cu titlu de dobândă asupra aceleiaşi sume, calculată pentru perioada cuprinsă între data executării şi data de 01 iulie 2011 şi suma de 28.912,73 RON cu titlu de actualizare la 01 iunie 2011 a aceleiaşi sume; suma de 841.776,11 RON reprezentând daune intitulate "compensatorii" şi arătate ca fiind calculate până la 01 iulie 2011, reprezentând câştigul nerealizat în urma încheierii contractului de vânzare-cumpărare acţiuni; suma ce reprezintă totalitatea cheltuielilor de judecată pe care le-a avansat în procesele purtate cu pârâta, din anul 2000 şi până la zi, în legătură cu contractul în litigiu, actualizată în raport de rata inflaţiei, plus suma de 8.884,49 RON din dosarul nr. x/2004, deja actualizată până la 01 iunie 2011; suma de 100.000 RON cu titlu de daune morale, ca echivalent al suferinţei sale fizice şi psihice provocată prin numeroasele acţiuni civile pe care pârâta le-a promovat cu rea-credinţă, în considerarea contractului de vânzare - cumpărare acţiuni BT nr. 3/2000; toate aceste sume urmând să fie actualizate în raport cu data rămânerii definitive a hotărârii.

Pentru perioada de după rămânerea definitivă a hotărârii de obligare a pârâtei la plata daunelor-interese arătate, reclamantul a solicitat să i se acorde şi penalităţi de întârziere în cuantum de 0,3% pentru fiecare zi de întârziere, aşa cum este prevăzut în contractul de vânzare-cumpărare atacat, până la momentul plăţii efective.

Prin încheierea de şedinţă din 22 martie 2012, Tribunalul Botoşani a disjuns judecata cererilor accesorii din acţiunea reclamantului, formându-se dosarul nr. x/2012, judecata cauzei fiind suspendată, conform art. 244 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., până la soluţionarea cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2011, iar prin sentinţa nr. 1369 din 27 martie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011, Tribunalul Botoşani a admis acţiunea principală şi a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 3 din 4.02.2000, încheiat între A. şi FONDUL PROPRIETĂŢII DE STAT, sentinţă rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 3401 din 21 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Cauza a fost repusă pe rol la data de 12 noiembrie 2013.

Prin sentinţa civilă nr. 1985 din 29 decembrie 2014, Tribunalul Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (dosar nr. x/2012), a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI BUCUREŞTI (în prezent AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI); a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 34.649,53 RON reprezentând suma achitată de către reclamant cu titlu de preţ, conform contractului de privatizare x/3.04.2000; suma de 106.398,75 RON reprezentând valoarea actualizată cu rata inflaţiei, calculată până la 10 septembrie 2014, precum şi în continuare până la achitarea efectivă a debitului principal; a obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 5.581,43 RON reprezentând dobândă calculată la suma totală de 24.077 RON până la 20 februarie 2012 şi, în continuare, de la 20 februarie 2012 până la executarea hotărârii, dobânda urmând a fi calculată conform art. 3 alin. (2)1 din O.G. nr. 13/2011.

Au fost respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii formulate şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 2.964 RON reprezentând cheltuieli de judecată, taxă judiciară de timbru şi avans onorariu expert şi să plătească expertului diferenţa de onorariu în cuantum de 14.600 RON.

Împotriva acestei sentinţe, atât reclamantul A., cât şi pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. (fostă AVAS - denumire schimbată conform O.U.G. nr. 96/2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I), au declarat apel, criticând soluţia primei instanţe pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia nr. 440 din 13 noiembrie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Suceava, secţia a II-a civilă, a fost admis apelul formulat de A. împotriva sentinţei nr. 1985 din 29 decembrie 2014 a Tribunalului Botoşani, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal (dosar nr. x/2012), în contradictoriu cu AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. Bucureşti (fostă AUTORITATEA PENTRU VALORIFICAREA ACTIVELOR STATULUI), a fost schimbată, în parte, sentinţa atacată, în sensul că, pe lângă daunele acordate, a fost obligată pârâta şi la plata dobânzii legale calculată la suma de 34.649,53 RON, de la data avansării acestei sume şi până la plata efectivă şi la plata daunelor morale în cuantum de 6.000 RON. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de A.A.A.S. şi a fost obligată A.A.A.S. la plata către A. a sumei de 3882,50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, precum şi la plata către stat a sumei de 3.882,50 RON, în temeiul art. 18 din O.U.G. nr. 51/2008.

Împotriva deciziei instanţei de apel, atât reclamantul A., cât şi pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. BUCUREŞTI au declarat recurs.

Prin decizia nr. 1662 din 12 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, au fost respinse, ca nefondate, recursurile declarate de reclamantul A. şi de pârâta AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. BUCUREŞTI.

În motivarea acestei decizii, cu privire la recursul declarat de reclamantul A., s-a constatat că acesta nu şi-a încadrat criticile în motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ., însă anumite critici pot fi subsumate motivului de nelegalitate reglementat la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., astfel că hotărârea recurată va fi examinată din perspectiva acestui motiv.

Totodată, s-a reţinut că deşi anumite critici pot fi subsumate motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul-reclamant s-a îndepărtat de la aceste dispoziţii legale sub aspectul conţinutului lor, iar prin argumentele aduse s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra cauzei ca atare, judecând în fond şi nu doar să verifice decizia din apel în ceea ce priveşte modul de aplicare a legii şi, mai mult, s-a cerut instanţei de recurs să statueze asupra unor cauze şi asupra unor aspecte ce nu au legătură cu obiectul pricinii deduse judecăţii şi chiar asupra unor chestiuni deja dezlegate cu autoritate de lucru judecat, ceea ce excedează obiectului recursului.

Totodată, s-a reţinut că prin sentinţa nr. 1369 din 27 martie 2012, pronunţată în dosarul nr. x/2011, de către Tribunalul Botoşani, rămasă definitivă şi irevocabilă prin decizia nr. 3401 din 21 octombrie 2013, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 3 din 4.02.2000, încheiat între A. şi FONDUL PROPRIETĂŢII DE STAT, iar din considerentele hotărârilor anterior menţionate, s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat că nulitatea absolută a fost pronunţată din culpa pârâtei, iar eroarea în care s-a aflat reclamantul la încheierea contractului a avut valoarea erorii obstacol, distructivă a consimţământului, deoarece la momentul încheierii contractului anterior menţionat, reclamantului nu i s-au prezentat însuşiri esenţiale ale bunului vândut, respectiv împrejurarea că, practic, valoarea reală a acţiunilor cumpărate era nulă, S.C. B. S.A. fiind decapitalizată, în pragul falimentului.

Astfel, s-a constatat că, în mod greşit, recurentul-reclamant apreciază că este îndreptăţit să solicite atragerea răspunderii vânzătoarei (pârâtei) pentru evicţiune, conform art. 1341, art. 1346, art. 1356 C. civ. din 1864, în condiţiile în care dispoziţiile C. civ. din 1864 referitoare la răspunderea vânzătorului pentru evicţiune nu sunt aplicabile în cauză, deoarece au în vedere ipoteza unei vânzări valabile, în urma căreia cumpărătorul a fost evins de bunul cumpărat de către o terţă persoană.

Or, cum în mod legal s-a reţinut în apel, contractul de vânzare-cumpărare a fost constatat ca fiind nul absolut, apreciindu-se că, în urma manoperelor dolosive ale vânzătorului, cumpărătorul a fost indus într-o eroare obstacol, distructivă de consimţământ, ce atrage nulitatea absolută a contractului.

Astfel, instanţa de recurs a apreciat că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 969 C. civ. din 1864 potrivit cărora:

"convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante", întrucât contractul dintre părţi a fost constatat ca fiind nul absolut, nemaiputând produce niciun efect, în speţă, răspunderea pârâtei fiind o răspundere civilă delictuală întemeiată pe dispoziţiile art. 998 C. civ. din 1864, potrivit cărora, "Orice fapta a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe aceia din a cărui greşeală s-a ocazionat, a-l repara", precum şi pe efectele nulităţii unui act juridic, ce presupune repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii acestuia.

Totodată, s-a reţinut că sunt lipsite de justificare susţinerile recurentului-reclamant A. vizând repararea integrală a prejudiciului creat, în condiţiile în care prejudiciul a fost reparat în întregime prin acordarea preţului actualizat cu rata inflaţiei şi a dobânzii legale, aceasta din urmă fiind acordată în apel.

De asemenea, s-a constatat că, deşi este lăsată la aprecierea judecătorului, operaţiunea de estimare a daunelor morale, nu se poate face în mod arbitrar, ci pe baza unor criterii ce decurg din norma de drept ce constituie temeiul legal al acţiunii, completate cu o serie de împrejurări care pot forma convingerea instanţei asupra valorii compensaţiei acordate.

Or, în speţă, toate aspectele circumstanţiate situaţiei particulare a cauzei, au fost expuse în raţionamentul logico-juridic al soluţiei pronunţate în apel în privinţa acordării daunelor morale în cuantum de 6000 RON, în temeiul dispoziţiilor art. 998 C. civ., menite să asigure o reparaţie justă şi echitabilă a prejudiciului suferit de recurentul-reclamant.

Totodată, au fost înlăturate, de plano, criticile de netemeinicie din cererea de recurs, întrucât acestea nu satisfac exigenţele impuse de art. 304 C. proc. civ. care instituie un control de legalitate a hotărârii judecătoreşti atacate cu recurs.

Constatând că instanţa de apel a interpretat şi aplicat corect dispoziţiile legale incidente în cauză, a fost respins recursul declarat de recurentul-pârât A., ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. BUCUREŞTI, s-a reţinut că invocarea necompetenţei materiale nu mai constituie un motiv de ordine publică, având în vedere noua reglementare a art. 1591 C. proc. civ., astfel cum a fost introdus prin art. I pct. 23 din Legea nr. 202/2010, care prevede la alin. (2) şi (3) că necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică poate fi invocată de părţi sau de judecător până la prima zi de înfăţişare în faţa primei instanţe, dar nu mai târziu de începerea dezbaterilor asupra fondului, iar necompetenţa de ordine privată poate fi invocată doar de către pârât prin întâmpinare sau, când aceasta nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

Astfel, s-a constatat inadmisibilitatea criticilor privind necompetenţa primei instanţe, întrucât acestea au fost formulate omisso medio, direct în recurs, situaţie în care nu mai pot fi deduse controlului judiciar în această cale extraordinară de atac, în condiţiile în care aspectele invocate nu constituie un motiv de ordine publică, în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ., de natură a putea fi invocate chiar şi de instanţa de recurs, din oficiu.

Totodată, s-a apreciat că prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. sunt invocate formal, fără o dezvoltare corespunzătoare a motivului de nelegalitate expres şi limitativ reglementat de normele procedurale.

Din dezvoltarea motivelor de recurs, s-a constatat că recurenta-pârâtă AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI - A.A.A.S. BUCUREŞTI este în eroare asupra incidenţei în cauză a dispoziţiilor art. 304 pct. 8 C. proc. civ., legea sancţionând denaturarea sau schimbarea înţelesului unui act juridic, or, în speţă, recurenta-pârâtă încearcă o schimbare a situaţiei de fapt, antamând probleme ce nu au legătură cu obiectul pricinii deduse judecăţii şi care poartă asupra unor chestiuni dezlegate cu autoritate de lucru judecat, fără a arăta în concret care este actul juridic dedus judecăţii şi în ce constă interpretarea greşită a acestuia în sensul textului de lege anterior evocat.

Totodată, s-a constatat că recurenta-pârâtă nu a arătat care sunt dispoziţiile legale greşit aplicate sau interpretate, ci s-a limitat la a reconsidera punctul său de vedere cu privire la neanalizarea de către instanţa de apel a istoricului litigiilor derulate între păţi în încercarea sa de a restabili situaţia de fapt în prezenta cauză.

Astfel, s-a reţinut că nu pot fi analizate culpa cumpărătorului şi buna-credinţă a vânzătoarei, de care se prevalează recurenta-pârâtă, întrucât, în pofida tuturor susţinerilor sale, nu se poate face abstracţie de împrejurarea că nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare de acţiuni nr. 3 din 4.02.2000 a fost statuată cu autoritate de lucru judecat, reţinându-se că, în urma manoperelor dolosive ale vânzătorului, cumpărătorul a fost indus într-o eroare obstacol, distructivă de consimţământ.

Dacă prejudiciul efectiv a fost reparat prin restituirea preţului plătit, actualizat cu rata inflaţiei, beneficiul nerealizat este constituit din dobânda legală calculată la preţul plătit, de la plata acestuia şi până la restituirea efectivă.

De asemenea, caracterul compensatoriu al actualizării rezidă în faptul că, prin aceasta, se repară partea din beneficiul nerealizat care nu este acoperit de dobânda legală. Astfel, în timp ce dobânda reprezintă preţul lipsei de folosinţă, actualizarea cu rata inflaţiei urmăreşte conservarea valorii reale a obligaţiilor băneşti.

S-a reţinut că, în condiţiile în care natura juridică a dobânzii este diferită de natura juridică a actualizării obligaţiei cu rata inflaţiei, prima reprezentând o sancţiune (daune-moratorii pentru neexecutarea la scadenţă a obligaţiei de plată), iar a doua reprezentând valoarea reală a obligaţiei băneşti la data efectuării plăţii (daune-compensatorii), se ajunge la concluzia că este admisibil cumulul acestora, potrivit dispoziţiilor art. 1088 C. civ. din 1864, şi deci nu se poate vorbi despre o îmbogăţire fără justă cauză, astfel cum pretinde recurenta-pârâtă.

Astfel, s-a concluzionat că nu se confirmă motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 3, pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul declarat de recurenta-pârâtă a fost respins, ca nefondat.

Împotriva deciziei nr. 1662 din 12 octombrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, a formulat contestaţie în anulare recurentul-reclamant A., prin care a solicitat admiterea contestaţiei în anulare şi anularea acestei decizii.

În cuprinsul acestei contestaţii s-a arătat că decizia atacată este rezultatul unei greşeli materiale şi al omisiunii instanţei de recurs de a examina motivele de casare prevăzute la art. 304 C. proc. civ.

În acest sens, s-a arătat, în esenţă, că greşeala materială constă în confundarea, din eroare, a motivului de nulitate a contractului, din nestabilirea unei situaţii de fapt conformă cu realitatea, din neînţelegerea exactă a cererii dedusă judecăţii care a fost făcută pentru constatarea încălcării unor drepturi patrimoniale ale cumpărătorului şi constatarea unui raport de cauzalitate între drepturile încălcate şi prejudiciu efectiv produs.

S-a mai susţinut că instanţele de judecată din prezenta cauză nu au înţeles cererea dedusă judecăţii, nu au clarificat obiectul acţiunii, nu au coroborat cererea şi probele existente la dosar, nu au stabilit faptele ilicite, deşi ele au fost deja constatate prin alte hotărâri, nu au coroborat faptele cu cererea dedusă judecăţii, nu au verificat buna-credinţă şi lipsa cauzei, stabilită ca fiind cea care a provocat nulitatea.

S-a arâtat că tot din eroare, instanţa de recurs nu a observat că preţul contractului a fost încasat ilegal de vânzătoare, căci bunul vândut era inexistent la încheierea contractului şi preţul trebuia restituit, în temeiul art. 994 C. civ. din 1864 şi, că în realitate, nici nu s-a cercetat cererea privind daunele rezultate din încheierea contractului ce trebuiau acordate pentru neexecutarea obligaţiei de a da.

O altă eroare a instanţei de recurs invocată de contestatorul A. constă în calificarea acţiunii ca fiind una în răspundere civilă contractuală, în condiţiile în care cererea a fost întemeiată pe răspunderea civilă delictuală, în cauză existând fapte ilicite deja constatate.

Totodată, s-a arătat că instanţa s-a aflat în eroare când a stabilit situaţia de fapt, omiţând să constate că drepturile cumpărătorului au fost încălcate de către vânzător.

În partea finală a contestaţiei în anulare, s-a susţinut că o altă greşeală materială a instanţei de recurs rezultă din considerentul prin care aceasta a reţinut existenţa unei erori obstacol, distructivă a consimţământului cumpărătorului.

Analizând contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză în raport de temeiul de drept şi motivele invocate de contestator, aceasta urmează a fi respinsă, ca nefondată, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., contestaţia în anulare specială este admisibilă numai dacă hotărârea instanţei de recurs este rezultatul unei greşeli materiale cu caracter procedural, în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului.

Având în vedere caracterul de excepţie al textului anterior evocat, analiza criticilor privind existenţa unei "greşeli materiale" presupune o interpretare restrictivă, în sensul că trebuie avute în vedere numai acele greşeli materiale care au caracter procedural şi care au dus în mod necesar la pronunţarea unei soluţii eronate, ca urmare a omiterii sau confundării unor elemente sau date materiale importante existente la dosarul cauzei.

De asemenea, se constată că motivul contestaţiei în anulare prevăzut la art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ. nu vizează aspecte ce ţin de judecata în fond a cauzei, de stabilirea eronată a situaţiei de fapt, de aprecierea greşită a probelor administrate în cauză sau de interpretarea ori aplicarea greşită a unor dispoziţii legale, toate acestea neputând fi încadrate în noţiunea de "greşeală materială" specifică contestaţiei în anulare specială.

Altfel spus, nu poate fi realizată o noua examinare pe fond a cauzei prin intermediul contestaţiei în anulare, întrucât s-ar ajunge la judecarea din nou a aceluiaşi recurs, aspect nepermis faţă de caracterul de cale de atac de retractare a acesteia.

În prezenta cauză, criticile contestatorului din cuprinsul contestaţiei în anulare care au fost evocate anterior vizează, în realitate, aspecte de nelegalitate a hotărârii pronunţate în recurs, prin prisma modului în care instanţa de recurs a interpretat şi aplicat dispoziţiile legale incidente.

Or, se constată că aceste critici nu pot fi analizate pe calea contestaţiei în anulare, dat fiind caracterul acesteia de cale extraordinară de atac de retractare ce poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile anume prevăzute de lege.

Mai mult decât atât, se constată că contestatorul invocă şi aspecte de netemeinicie în condiţiile în care acesta susţine că preţul contractului a fost încasat ilegal de vânzătoare, căci bunul vândut era inexistent la data încheierii contractului şi că situaţia de fapt stabilită în cauză nu este conformă cu realitatea.

Având în vedere faptul că toate criticile formulate de contestator în prezenta cauză vizează numai netemeinicia şi nelegalitatea hotărârii pronunţate în recurs, nefiind invocată vreo eroare materială care să poată fi încadrată în motivul contestaţiei în anulare specială prevăzut la art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., Înalta Curte va înlătura aceste critici, ca fiind nefondate.

Cu privire la motivul invocat de contestator şi întemeiat pe dispoziţiile art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., se constată că acest motiv vizează situaţia în care instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis din greşeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau casare.

Faţă de formularea clară a textului, contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv poate fi exercitată numai dacă instanţa de recurs a omis să analizeze un motiv de recurs cu care a fost învestită, nu şi atunci când nu au fost analizate punctual toate criticile formulate în dezvoltarea motivelor de recurs.

Astfel, neexaminarea distinctă a fiecărei critici aferente fiecărui motiv de recurs nu constituie prin ea însăşi, o omisiune în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., dacă instanţa a răspuns motivelor de recurs printr-un considerent comun prin gruparea criticilor şi cercetarea lor în bloc.

Faţă de aceste lămuriri, Înalta Curte constată că, deşi prin contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză a fost invocată omisiunea instanţei de recurs de a examina motivele de nelegalitate din cuprinsul cererii de recurs, nu au fost arătate, în concret, motivele de nelegalitate şi criticile aferente lor care nu au fost analizate de către instanţa de recurs.

Mai mult decât atât, se constată că criticile din cererea de recurs nu au fost încadrate de către recurentul-reclamant în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 C. proc. civ., situaţie în care instanţa de recurs a procedat din oficiu la identificarea criticilor care puteau fi subsumate unui motiv de nelegalitate şi găsind critici care se încadrau în motivul prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. le-a analizat ca atare.

Prin urmare, Înalta Curte reţine că, raportat la exigenţa motivului de contestaţie în anulare specială prevăzut la art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., contestaţia în anulare întemeiată pe acest motiv nu poate fi primită, faţă de împrejurarea că din considerentele deciziei a cărei anulare se cere, rezultă că instanţa de recurs a analizat atât motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cât şi argumentele expuse în dezvoltarea acestuia.

Faptul că, în considerentele hotărârii pronunţate în recurs, nu s-a răspuns punctual şi detaliat tuturor criticilor invocate prin cererea de recurs, nu echivalează cu nepronunţarea asupra unui motiv de recurs, în sensul art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., cum în mod greşit susţine contestatorul.

În consecinţă, având în vedere că nu au fost săvârşite greşeli materiale cu caracter procedural privind aspecte formale ale judecăţii recursului şi nici nu s-a omis analizarea vreunui motiv de recurs de către instanţa de recurs, contestaţia în anulare formulată în prezenta cauză, va fi respinsă, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 1662 din 12 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, ca nefondată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2017.