Timber sales contracts: obligation to pay price balance vs. advance restitution without rescission and implicit seller duty for access roads

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată formulată la 21 august 2010, de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul B., s-a solicitat rezilierea parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi sub nr. x/16.03.2010 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 97.610 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată şi la plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloare lucrări efectuate conform contractului nr. x/19.10.2009 şi contractului nr. x/16.03.2010; rezilierea parţială a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între părţi sub nr. x/18.12.2009 şi obligarea pârâtului la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată, precum şi la plata sumei de 16.930 RON - echivalentul în RON a sumei de 4.000 euro, la cursul valutar din 13 august 2010 - reprezentând daune-interese, suma fiind achitată de către reclamantă beneficiarilor externi pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale (nelivrarea de material lemnos), cu cheltuieli de judecată.

Pârâtul B. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată, precum şi cerere reconvenţională prin care a solicitat obligarea reclamantei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 20.395 RON, reprezentând valoarea neachitată din contractul nr. x/18.12.2009 şi a sumei de 77.435 RON, reprezentând contravaloarea materialului lemnos exploatat conform contractului nr. x/16.03.2010.

În cursul soluţionării cauzei, la 22 noiembrie 2011, a decedat pârâtul B., fiind introduse în cauză moştenitoarele acestuia respectiv, C. şi D., prin curator E., în temeiul certificatului de moştenitor nr. x/05.03.2013.

Prin sentinţa civilă nr. 688 din 28 septembrie 2015, pronunţată de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă, în parte, acţiunea introductivă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele C. şi D. - prin curator E., fiind stabilite în sarcina pârâtelor următoarele obligaţii de plată: suma de 97.610 RON, cu titlu de diferenţă avans din contractul nr. x/16.03.2010 şi suma de 16.376 RON, reprezentând contravaloarea lucrărilor de edificare drumuri de acces suportate de reclamantă. Au fost respinse celelalte capete de cerere. A fost admisă, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtele-reclamante C. şi D. - prin curator E., în contradictoriu cu reclamanta-pârâta S.C. A. S.R.L. şi s-a stabilit în sarcina reclamantei-pârâte obligaţia de plată a sumei de 20.392 RON din executarea contractului nr. x/18.12.2009. În baza art. 1143 şi următoarele C. civ., prima instanţă a constatat că între părţi a intervenit compensarea parţială a obligaţiilor acestora, cu consecinţa obligării pârâtelor la plata către reclamantă a sumei de 93.594 RON. Au fost compensate în întregime cheltuielile de judecată.

Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut faptul că, între societatea reclamantă, în calitate de cumpărătoare şi pârâtul B., în calitate de vânzător, în perioada cuprinsă între anul 2008 şi anul 2010, s-au încheiat 15 contracte de vânzare-cumpărare având drept obiect cumpărarea de masă lemnoasă pe picior din diferite partide de exploatare, contracte ce au fost încheiate de pârât prin mandatarul acestuia, numitul F., în temeiul procurii autentificate sub nr. x/11.09.2006 de B.N.P. G..

Valoarea totală a celor 15 contracte încheiate între părţi în perioada cuprinsă între anul 2008 şi anul 2010 a fost de 2.382.220 RON din care suma de 1.976.600 RON a fost achitată prin transfer bancar, aşa cum rezultă din copia ordinelor de plată depuse la dosar în anexa fiecărui contract de vânzare-cumpărare, precum şi prin plata în numerar a sumei de 563.230 RON, lucru recunoscut de către pârât prin mandatarul său, unele contracte de vânzare-cumpărare purtând menţiunea achitat în numerar, fiind semnate de împuternicitul pârâtului, numitul F..

Exploatarea masei lemnoase de către societatea reclamantă s-a făcut în condiţii de legalitate, sub supravegherea organelor silvice abilitate, aspect dovedit în cauză prin întocmirea proceselor-verbale de reprimire a parchetelor analizate în lucrarea de expertiză tehnică pentru fiecare parcelă nominalizată în art. 1 din toate cele 15 contracte de vânzare-cumpărare depuse la dosar.

În situaţia centralizatoare întocmită de expertul H. nu au fost constatate prejudicii de către administratorul fondului forestier, nefiind aplicate sancţiuni contravenţionale. Majoritatea contractelor de vânzare-cumpărare au fost aduse la îndeplinire de către părţi şi obligaţiile asumate au fost respectate, prin punerea la dispoziţie a parchetului de către vânzător împreună cu documentaţiile aferente, pe de o parte şi exploatarea în condiţii de legalitate a parchetului de către reclamant, cu plata preţului convenit, pe de altă parte.

Prin acţiunea introductivă, reclamanta, în calitate de cumpărător, a invocat neîndeplinirea culpabilă de către pârâtul vânzător a obligaţiilor pe care acesta şi le-a asumat prin trei din cele 15 contracte de vânzare-cumpărare încheiate, respectiv contractul nr. x/16.03.2010, contractul nr. x/19.10.2009 şi contractul nr. x/18.12.2009.

La rândul său, prin cererea reconvenţională formulată în cauză, pârâtul-reclamant, în calitate de vânzător, a invocat neîndeplinirea culpabilă de către societatea reclamantă, cumpărătoare a materialului lemnos, a obligaţiilor asumate prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 şi contractul de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010, cu privire la care solicită obligarea reclamantei-pârâte la plata sumelor indicate în cuprinsul cererii reconvenţionale.

Analizând contractul de vânzare-cumpărare nr. x/19.10.2009 cu privire la care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor efectuate pe cheltuiala sa, având natura de drumuri de acces în partidele şi parcelele ce au făcut obiectul acestui contract, prima instanţă a reţinut că în temeiul acestui contract pârâtul, în calitate de vânzător, a vândut societăţii reclamante masă lemnoasă pe picior din partidele x de pe raza Ocolului Silvic Borşa, UP8/2 Tibau Prislop u.a. 17A 17B cu un volum net de 899 mc, parcela x aparţinând Ocolului Silvic Borşa, UP 8/2 Tibau Prislop u.a. 17A, 17 B cu un volum net de 103 mc şi partida x canal Ocolului Silvic Borşa, UP 8/2 Prislop u.a. 49 A cu un volum de 174 mc.

Valoarea totală a masei lemnoase de 132.420 RON a fost achitată în întregime de către cumpărător, aspect recunoscut de către vânzător. În vederea exploatării masei lemnoase, reclamanta, în calitate de cumpărător, a întocmit documentaţia tehnică nr. 812/13.10.2009 pentru edificarea unui drum de acces cu tractorul, deşi o asemenea obligaţie aparţinea vânzătorului, lucrare ce a costat 16.376 RON, conform dovezii ataşate documentaţiei tehnice şi care a fost achitată de către reclamantă.

Prima instanţă a reţinut că obligaţia vânzătorului de suportare a tuturor cheltuielilor legate de exploatarea masei lemnoase vândute, rezultă din clauzele contractuale prevăzute la art. 4, potrivit cărora vânzătorul este obligat ca, odată cu predarea masei lemnoase, să înmâneze cumpărătorului autorizaţia de exploatare, graficul de eşalonare, caietul de sarcini, aprobarea recoltării masei lemnoase emisă de I.T.R.S.C.V. Maramureş şi să îndeplinească orice altă îndatorire pentru asigurarea exploatării în bune condiţii a materialului lemnos.

Obligaţia de suportare a contravalorii lucrărilor de edificare a drumurilor de acces revenea pârâtului, în calitate vânzător, or, în condiţiile în care acesta nu şi-a îndeplinit respectiva obligaţie, prima instanţă a admis acest capăt de cerere şi a obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 16.376 RON reprezentând contravaloarea acestor lucrări, sumă dovedită cu documentaţia tehnică efectuată în cauză.

Prima instanţă a reţinut că, prin acţiunea introductivă, reclamanta a solicitat rezilierea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 şi obligarea pârâtului, ca urmare a neîndeplinirii culpabile a obligaţiilor asumate, la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloarea mărfii nelivrate în derularea acestui contract, precum şi la plata sumei de 16.930 RON - echivalentul în RON a sumei de 4.000 euro, la cursul valutar din 13 august 2010, cu titlu de daune-interese, sumă care a fost achitată de către reclamantă beneficiarilor externi ai materialului lemnos pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate faţă de aceştia.

Cu privire la derularea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009, prin cererea reconvenţională, pârâtul-reclamant a solicitat obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 20.396 RON reprezentând preţ neachitat cu motivarea că reclamanta-pârâtă i-a achitat suma de 21.500 RON în numerar la data încheierii contractului, urmând ca diferenţa de 193.895 RON să fie achitată prin transfer bancar. Ulterior reclamanta-pârâtă i-a achitat cu ordinul de plată nr. x/18.12.2009, suma de 113.500 RON, rămânând un rest neachitat de 80.395 RON.

Pârâtul-reclamant a mai arătat că, în cursul exploatării partidei u.a 10B în valoare de 60.000 RON, reclamanta-pârâtă a abandonat exploatarea acestei partide, astfel că, deducând contravaloarea materialului lemnos rămas neexploatat, în valoare de 60.000 RON, din suma pe care i-o datora acesta din urmă, în valoare de 80.395 RON, este justificată pretenţia sa de obligare a reclamantei-pârâte la plata sumei de 20.395 RON.

Analizând contractul de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009, prin prisma întregului material probator administrat în cauză, prima instanţă a reţinut că, în temeiul acestui contract, pârâtul, prin mandatar, a vândut reclamantei masa lemnoasă pe picior din partida x aparţinând Ocolului Silvic Borşa UP 832 u.a. 44A cu un volum net de 21 mc, partida x aparţinând Ocolului Silvic Borşa UP 8/2 u.a. 10 B în volum net de 600 mc şi parcela x aparţinând Ocolului Silvic Borşa UP 8/2 u.a.13/A şi 12 E în volum net de 1.333 mc, în valoare de 215.395 RON. Plata preţului s-a realizat prin achitarea sumei de 21.500 RON în numerar la data încheierii contractului, aspect recunoscut de ambele părţi, iar prin Ordinul de plată nr. x/18.12.2009 s-a achitat prin transfer bancar suma de 113.500 RON, nefiind făcută dovada plăţii diferenţei de preţ în cuantum de 80.395 RON.

Totodată, prima instanţă a constatat că, în exploatarea masei lemnoase vândută prin contract, nu au fost recoltaţi 600 mc material lemnos în valoare de 60.000 RON de către reclamantă, din cauza condiţiilor grele de exploatare, aşa cum reiese din centralizatorul contractelor de vânzare-cumpărare întocmit de către expert, acesta din urmă menţionând că această cantitate de material lemnos a fost exploatată ulterior de către societatea I. S.R.L.. Deducând contravaloarea acestui material lemnos în valoare de 60.000 RON din restul de preţ neachitat de către reclamantă de 80.395 RON, rezultă o diferenţă de 20.395 RON pe care reclamanta-pârâtă o datorează pârâtului-reclamant.

Astfel, prima instanţă a respins capătul de cerere prin care reclamanta a solicitat obligarea pârâtului la restituirea sumei de 60.000 RON cu titlu de avans achitat şi material lemnos nerecuperat.

Tribunalul a statuat că nu este întemeiată nici solicitarea reclamantei de obligare a pârâtului la plata sumei de 16.930 RON, echivalentul în RON a sumei de 4.000 euro, la cursul din 13 august 2010, cu titlu de daune-interese, sumă pe care reclamanta ar fi achitat-o beneficiarilor externi pentru nerespectarea obligaţiilor contractuale asumate faţă de aceştia.

Astfel, s-a apreciat că din actele şi lucrările dosarului, inclusiv din răspunsul la interogatoriu, a rezultat că reclamanta a achitat societăţii J.. suma de 4.000 euro, cu titlu de daune-interese, pentru neîndeplinirea obligaţiilor contractuale de livrare a materialului lemnos către acest beneficiar extern.

Cu toate acestea, reclamanta nu a făcut dovada faptului că nerespectarea obligaţiilor sale contractuale faţă de acest beneficiar extern s-ar fi datorat vreunei acţiuni sau inacţiuni a pârâtului pentru a se putea analiza condiţiile răspunderii delictuale a acestuia din urmă.

Prima instanţă a apreciat ca fiind neîntemeiat şi capătul de cerere formulat de reclamantă prin care s-a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei de 60.000 RON cu titlu de restituire preţ achitat în baza contractului nr. x/18.12.2009, deoarece, aşa cum s-a arătat în analiza acţiunii reconvenţionale privitoare la acest contract, din preţul total de 215.392 RON, reclamanta a făcut dovada că a achitat doar suma de 21.500 RON, în numerar, precum şi suma de 113.500 RON, prin ordinul de plată nr. x/2009, rămânând de achitat din preţul contractului suma de 80.395 RON. Totodată, s-a reţinut că ambele părţi au recunoscut că din materialul lemnos vândut prin acest contract a rămas neexploatată cantitatea de 600 mc lemn în valoare de 60.000 RON, sumă ce reprezintă de fapt capătul de cerere din acţiune.

Analizând contractul de vânzare cumpărare nr. x/16.03.2010 cu privire la care reclamanta a solicitat prin acţiunea introductivă, ulterior precizată, obligarea pârâtului la plata sumei de 97.610 RON, reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată şi cu privire la care pârâtul-reclamant a solicitat prin cererea reconvenţională obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 77.435 RON reprezentând valoarea materialului lemnos exploatat, prima instanţa a reţinut că prin contractul de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010, pârâtul-reclamant, prin mandatar, a vândut reclamantei-pârâte masă lemnoasă pentru preţul de 175.045 RON, achitat în întregime, în numerar, către mandatarul pârâtului-reclamant.

În baza probelor administrate în cauză, prima instanţă a constatat că reclamanta-pârâtă a recoltat material lemnos în valoare de 77.435 RON, în temeiul acestui contract.

Faţă de valoarea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010 al cărui preţ a fost achitat integral de către cumpărător, prima instanţă a admis, în parte, capătul de cerere formulat de către reclamantă şi a obligat pârâtul la plata sumei de 97.610 RON, reprezentând parte din preţul plătit de cumpărător, în condiţiile în care marfa nu a fost livrată. Pentru aceleaşi considerente, tribunalul a respins capătul din cererea reconvenţională privind obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 77.435 RON, cu titlu de preţ a cantităţii de lemn recoltate.

Împotriva sentinţei civile nr. 688 din 28 septembrie 2015, pronunţate de Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, au declarat apel pârâtele C. şi D. prin care au solicitat admiterea apelului astfel cum a fost formulat, cu consecinţa, schimbării în parte, a sentinţei apelate.

Cu privire la cererea reconvenţională, prin cererea de apel, apelantele au solicitat, menţinerea dispoziţiilor referitoare la admiterea cererii reconvenţionale în ceea ce priveşte obligarea reclamantei-pârâte la plata sumei de 20.392 RON în favoarea pârâtelor-reclamante, în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009; schimbarea dispoziţiilor referitoare la respingerea capătului de cerere privind obligarea reclamantei-pârâte la plata în favoarea pârâtelor-reclamante a sumei de 77.435 RON, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010, în sensul admiterii acestui capăt de cerere, astfel cum a fost formulat prin cererea reconvenţională.

Cu privire la cererea de chemare în judecată, prin cererea de apel, apelantele au solicitat schimbarea dispoziţiilor referitoare la admiterea capătului de cerere privind obligarea apelantelor la plata sumei de 97.610 RON, cu titlu de diferenţă avans în temeiul contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2010, în sensul respingerii acestui petit, ca întemeiat şi schimbarea dispoziţiilor referitoare la obligarea apelantelor la plata contravalorii lucrărilor de edificare drumuri de acces suportate de reclamantă, în cuantum de 16.376 RON, în sensul respingerii acestui capăt de cerere.

Prin întâmpinarea formulată, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea apelului, ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate, cu cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

Prin apelul incident formulat în cauză, intimata S.C. A. S.R.L. a solicitat admiterea capătului de cerere privind rezilierea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 şi obligarea pârâtelor la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată şi respingerea cererii reconvenţionale referitoare la obligarea intimatei la plata sumei de 20.392 RON din executarea contractului nr. x/18.12.2009, cu cheltuieli de judecată.

Prin decizia civilă nr. 1080 din 23 decembrie 2016, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă a admis atât apelul declarat de către apelantele C. şi D., cât şi apelul incident declarat de S.C. A. S.R.L.; a schimbat în parte sentinţa apelată în sensul că: a respins cererea de chemare în judecată formulată de S.C. A. S.R.L. împotriva pârâtelor C. şi D.; a admis, în parte, cererea reconvenţională formulată de pârâtele-reclamante C. şi D. împotriva S.C. A. S.R.L, cu consecinţa obligării S.C. A. S.R.L. la plata către pârâtele-reclamante a sumei de 37.790 RON reprezentând diferenţa de preţ datorat în baza contractului nr. x/16.03.2010 şi la plata sumei de 4.000 de RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în primă instanţă şi în apel.

În motivarea acestei decizii, instanţa de apel a reţinut că prin sentinţa apelată nu a fost admis niciun capăt de cerere având ca obiect rezilierea contractelor de vânzare-cumpărare, fie pentru că prima instanţă a omis să se pronunţe asupra acestor petite, fie pentru că le-a considerat neîntemeiate, aspecte greu de decelat din formularea extrem de vagă: respinge restul petitelor formulate.

Nici cu privire la contractul nr. x/16.03.2016, prima instanţă nu a pronunţat rezilierea contractului, deşi a admis cererea în pretenţii întemeiată pe acest contract. Or prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat expres rezilierea parţială a acestui contract, cu consecinţa restituirii sumei de 97.610 RON, reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată.

Totodată, instanţa de apel a reţinut că pentru a se dispune restituirea unui avans achitat în vederea executării unei prestaţii, de esenţa admiterii acelei cereri de restituire este rezilierea sau rezoluţiunea (după caz) a contractului, prilej cu care să fie analizată chestiunea esenţială a culpei în neexecutarea prestaţiei care revenea părţii care a încasat avansul.

Astfel, este netemeinică dispoziţia de restituire a unui avans achitat în baza unui contract care încă este în vigoare şi îşi produce efectele, deoarece prin ipoteză avansul a fost achitat tocmai în executarea acelui contract, iar cât timp contractul este în vigoare plata avansului a fost justificată şi nu există temei pentru restituire.

Dimpotrivă, restituirea avansului este o consecinţă a repunerii în situaţia anterioară, acesta din urmă fiind subsecventă rezoluţiunii sau rezilierii contractului (în funcţie de natura şi caracteristicile acestuia). Per a contrario, lipsa desfiinţării contractului prin rezoluţiune sau reziliere lipseşte de orice temei dispoziţia de restituire a sumei achitate cu titlu de avans, iar cât timp contractul este în vigoare suma rămâne datorată.

În continuare, instanţa de apel a reţinut că în cazul concret analizat, deşi reclamanta a solicitat expres prin petitele unu şi trei ale cererii de chemare în judecată rezilierea contractului nr. x/16.03.2016 şi contractului nr. x/18.12.2009, prima instanţă nu a admis aceste cereri, astfel cum rezultă din dispozitivul sentinţei apelate, pronunţând astfel, o soluţie caracterizată procedural ca fiind minus petita.

În aceste condiţii, reclamanta-apelantă S.C. A. S.R.L. avea dreptul procedural de a formula apel prin care să critice această soluţie si să solicite instanţei de apel soluţionarea efectivă a acestor cereri cu care procedural a investit prima instanţă.

Cu toate acestea, prin apelul incident declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L. la 18 aprilie 2016, aceasta a solicitat expres instanţei de apel numai admiterea capătului de cerere privind rezilierea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009, fără să solicite şi admiterea capătului de cerere privind rezilierea contractului de vânzare-cumpărare nr. x/16.03.2016, asupra căruia prima instanţă a omis să se pronunţe.

În aceste condiţii, instanţa de apel a constatat că nu se poate investi din oficiu şi asupra capătului de cerere nesoluţionat de prima instanţă, urmând a se pronunţa în limitele trasate prin cele două apeluri declarate în cauză.

Examinând raportul de expertiză efectuat în cauză, instanţa de apel a constatat că valoarea totală a contractelor derulate între părţi s-a ridicat la suma de 2.442.220 RON, sumă pe care reclamanta-apelantă S.C. A. S.R.L. trebuia să o achite în schimbul materialului lemnos achiziţionat.

Totodată, din probele de la dosar, a rezultat că din această sumă totală a fost achitată vânzătorului suma de 1.976.600 RON, prin transfer bancar.

S-a constatat că toate contractele încheiate între părţi poartă menţiunea achitării unor sume de bani în numerar, cu excepţia primelor două contracte încheiate între părţi la 19 iulie 2008 şi la 24 octombrie 2008 şi a ultimului contract din 16 martie 2013.

În consecinţă, s-a constatat că douăsprezece contracte încheiate cronologic între părţi, începând cu data de 5 noiembrie 2008 până la data de 18 decembrie 2009 cuprind menţiuni privind efectuarea unor plăţi în numerar în cuantum total de 563.230 RON.

În interpretarea probatoriului, instanţa de apel a constatat că pentru zece contracte, contractul are şi valoare de chitanţă liberatorie pentru sumele expres menţionate în clauzele sale.

Cu privire la contractul nr. x/3.06.2009 şi contractul nr. x/29.06.2009, din raportul de expertiză efectuat în cauză a rezultat că, în cazul acestor contracte, data plăţii diferă de data contractului.

În concret, în baza contractului nr. x/3.06.2009, suma de 60.000 RON urma să fie achitată la 15 iunie 2009, fără ca pentru această sumă să existe o dovadă a plăţii. În mod similar, în baza contractului nr. x/29.06.2009, suma de 73.400 RON urma să fie achitată ulterior încheierii contractului, la 30 iunie 2009, fără ca pentru această sumă să existe o dovadă a plăţii.

Or în opinia instanţei de apel, contractele anterior menţionate nu pot dovedi plata unor sume la o dată ulterioară încheierii lor şi fără vreo menţiune prin care creditorul să confirme că suma a fost efectiv plătită. Dimpotrivă, clauzele contractelor respective stabilesc doar scadenţa creanţei la o dată ulterioară, fără vreo menţiune privind plata efectivă, astfel încât instanţa de apel a reţinut că plata sumelor de 60.000 RON şi de 75.400 RON nu a fost probată.

În baza acestor deducţii, s-a reţinut că, în afară de suma dovedită ca fiind achitată prin transfer bancar în cuantum de 1.976.600 RON, a fost achitată şi suma de 427.830 RON, obţinută prin scăderea din suma de 563.230 RON, pretins achitată în numerar, a sumelor pentru care această dovadă nu a fost realizată (60.000 RON şi 75.400 RON).

În consecinţă, dacă din valoarea totală a contractelor de 2.442.220 RON sunt scăzute succesiv suma de 1.976.600 RON, achitată prin transfer bancar şi suma de 427.830 RON (obţinută prin calculul anterior enunţat), rezultă că suma finală de 37.790 RON este datorată de reclamanta S.C. A. S.R.L. către pârâtele-apelante în baza contractelor de vânzare - cumpărare încheiate între părţi.

În ceea ce priveşte petitul doi al cererii de chemare în judecată, s-a constatat că prin acesta s-a solicitat obligarea pârâtelor-apelante la plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate în baza contractului nr. x/16.03.2010 şi contractului nr. x/19.10.2009.

Din examinarea clauzelor invocate de către reclamantă, instanţa de apel a constatat că în cuprinsul contractelor anterior menţionate nu este instituită vreo obligaţie în sarcina vânzătorului în sensul de a suporta costul realizării unor drumuri de acces pentru exploatarea materialului lemnos.

Având în vedere că obligaţia de realizare a drumurilor de acces nu poate fi stabilită nici expres şi nici implicit în sarcina vânzătorului în baza clauzelor din contractele respective, cererea de obligare a pârâtelor la plata sumei necesare pentru realizarea acestor drumuri de acces a fost apreciată ca fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte apelul incident declarat de către reclamanta S.C. A. S.R.L., instanţa de apel a reţinut că prin acesta se solicită obligarea pârâtelor, în calitate de succesoare ale vânzătorului, la plata sumei de 60.000 de RON reprezentând avans achitat în baza contractului nr. x/18.12.2009, deoarece vânzătorul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a livra cantitatea de 600 mc material lemnos din întreaga cantitate care făcea obiectul acestui contract.

Cu privire la acest aspect, instanţa de apel a constat că din conţinutul contractului rezultă faptul că nu există o obligaţie de livrare propriu-zisă din partea vânzătorului, ci doar obligaţia de a preda suprafaţa împădurită în vederea exploatării.

În condiţiile în care reclamanta nu a invocat faptul că predarea masei lemnoase nu a avut loc, nu se poate reţine în sarcina vânzătorului existenţa unei culpe pentru a se dispune rezoluţiunea contractului nr. x/18.12.2009 şi restituirea sumei de 60.000 de RON.

În ceea ce priveşte a doua solicitare formulată prin apelul incident, referitoare la înlăturarea obligaţiei de plată a sumei de 20.392 RON, sumă datorată în baza contractului x/18.12.2009, instanţa de apel a admis-o, deoarece contractul enunţat a fost executat integral, aşa încât în sarcina reclamantei nu mai poate subzista vreo obligaţie de plată, astfel cum rezultă din raportul de expertiză efectuat în cauză.

În ceea ce priveşte contractul nr. x/16.03.2010, instanţa de apel a constatat că din ansamblul raporturilor juridice derulate între părţi, rezultă că mai există o datorie a reclamantei-pârâte faţă de pârâtele-reclamante, deoarece nu toate plăţile apreciate ca fiind dovedite de către expert chiar au fost probate, astfel încât s-a concluzionat că suma de 37.790 RON provine din acest contract.

Totodată, s-a apreciat că reclamanta-pârâtă poate fi obligată la plata acestei sume fără a se solicita şi dispune rezoluţiunea, deoarece nu este vorba despre un avans pretins achitat fără ca marfa să fie livrată, ci despre o sumă datorată cu titlul de preţ, ipoteză care presupune un contract valabil.

În ceea ce priveşte solicitarea de compensare formulată de către pârâtele-reclamante, instanţa de apel a reţinut că nu este posibilă aplicarea textului art. 294 alin. (2) C. proc. civ. în cazul concret analizat, întrucât nu există obligaţii reciproce între părţi, în condiţiile în care pârâtele-reclamante nu au căzut în pretenţii faţă de reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L.

Totodată, s-a reţinut că nu este posibilă compensarea având în vedere că creanţa invocată de către pârâtele-reclamante împotriva reclamantei-pârâte face obiectul unui alt dosar, nesoluţionat definitiv şi, deci, nu îndeplineşte condiţia caracterului cert.

Împotriva deciziei civile nr. 1080 din 23 decembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a declarat recurs reclamanta-pârâtă S.C. A. S.R.L., invocând motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 6, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi modificarea hotărârii atacate, în sensul respingerii ca nefondat a apelului pârâtelor-reclamante şi admiterii apelului incident, cu consecinţa admiterii capătului de cerere privind rezilierea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 şi obligarea pârâtelor-reclamante la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată.

În dezvoltarea motivelor de recurs, s-a evocat considerentul din decizia instanţei de apel prin care s-a reţinut că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la rezilierea contractului nr. x/16.03.2010 şi contractului nr. x/18.12.2009, astfel că lipsa desfiinţării contractului prin rezoluţiune sau reziliere lipseşte de orice temei dispoziţia de restituire a sumei achitate.

În legătură cu acest aspect, recurenta-reclamantă a arătat că, deşi instanţa de apel nu se pronunţă asupra rezilierii contractului nr. x/16.03.2010, l-a obligat la plata sumei de 37.790 RON în baza acestui contract, deşi, conform considerentului criticat, contractul era în vigoare şi nu exista temei pentru restituirea avansului.

De asemenea, prin cererea de recurs s-a arătat că instanţa de apel a făcut referire la plăţi neefectuate pentru contractul nr. x/03.06.2009 şi contractul nr. x/29.06.2009, contracte a căror valabilitate nu a fost antamată de către apelante prin cererea reconvenţională formulată în cauză, prin cererea de apel fiind formulate critici numai în legătură cu contractul nr. x/18.12.2009 şi contractul nr. x/16.03.2010. Astfel, s-a concluzionat în sensul că instanţa de apel putea să se pronunţe numai cu privire la prestaţiile părţilor ce derivă din contractele deduse judecăţii, nu şi cu privire la alte contracte.

Prin cererea de recurs s-a arătat, în esenţă, că din probele aflate la dosarul cauzei, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că recurenta-reclamantă, în calitate de cumpărătoare, a achitat către vânzător suma totală de 2.539.830 RON, deşi valoarea totală a contractelor este de 2.382.220 RON, rezultând o diferenţă achitată în plus de 157.610 RON la a cărei restituire este îndreptăţită, diferenţă solicitată prin petitele 1 şi 3 din acţiune, respectiv suma de 97.610 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată în baza contractului nr. x/16.03.2010 şi suma de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată conform contractului nr. x/18.12.2009.

O altă critică a recurentei-reclamante a vizat soluţia de respingere capătului de cerere privind obligarea a intimatelor-pârâte a plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de edificare pentru realizarea de noi drumuri de acces pe care le-a efectuat recurenta-pârâtă, deşi conform clauzei de la pct. 4 din contractul nr. x/16.03.2010 şi contractul nr. x/19.10.2009, această obligaţie revenea vânzătorului.

Totodată, prin cererea de recurs a fost criticată modalitatea în care instanţa de apel a apreciat concluziile raportului de expertiză care vizează sumele datorate în baza contractului nr. x/03.06.2009 şi contractului nr. x/29.06.2009.

În partea finală a cererii de recurs s-a arătat, în esenţă, că diferenţele de exprimare din cuprinsul contractelor, aşa cum arată şi expertul, nu determină modificarea conţinutului contractelor, în ambele formulări arătându-se că plata s-a făcut "la data încheierii contractului", sau la încheierea contractului, exprimări din care rezultă că s-au efectuat plăţile în numerar la momentul încheierii contractului, lucru recunoscut de mandatar prin semnarea contractului.

Prin întâmpinarea depusă de intimatele-pârâte, s-a solicitat admiterea excepţiei nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate prevăzute de lege, iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs invocată în prezenta cauză, prin raportare la dispoziţiile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte constată că excepţia invocată este nefondată pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 303 alin. (1) C. proc. civ., "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs", iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (3) C. proc. civ., "indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele prevăzute de art. 304".

Din analiza coroborată a dispoziţiilor legale anterior menţionate, rezultă că în cazul în care cererea de recurs, formulată în termenul legal, cuprinde critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. nu este incidentă sancţiunea nulităţii cererii de recurs chiar dacă recurentul a indicat în mod greşit motivele de recurs.

Prin raportare la aceste dispoziţii legale, se constată că, deşi o parte din criticile din recurs nu se încadrează în motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 C. proc. civ., totuşi în cuprinsul cererii de recurs se regăsesc critici de nelegalitate care pot fi încadrate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 5 şi 8 şi 9 C. proc. civ. care vor fi indicate şi analizate cu ocazia examinării pe fond a recursului declarat în prezenta cauză.

Având în vedere considerentele şi dispoziţiile legale anterior evocate, Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii cererii de recurs, ca nefondată.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se constată că la termenul de dezbateri pe fond, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin apărător, a declarat că nu mai susţine criticile subsumate motivului de recurs reglementat de dispoziţiile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., astfel încât criticile ce ar putea fi încadrate în acest motiv nu vor mai fi analizate de către Înalta Curte.

Prima critică prin care recurenta-reclamantă a arătat că, deşi instanţa de apel nu se pronunţă asupra rezilierii contractului nr. x/16.03.2010, a obligat-o pe aceasta la plata sumei de 37.790 RON în baza acestui contract, în condiţiile în care prin decizia atacată s-a reţinut că, deşi contractul era în vigoare, nu există temei pentru restituirea avansului plătit, poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Modul în care a fost formulată această critică relevă faptul că reclamanta-reclamantă confundă instituţia executării obligaţiilor prin echivalent cu instituţia repunerii părţilor în situaţia anterioară în cazul desfiinţării contractului prin rezoluţiune sau reziliere.

Astfel, în timp ce executarea prin echivalent reprezintă o formă de executare indirectă a obligaţiilor contractuale ce presupune un contract valabil încheiat, repunerea părţilor în situaţia anterioară reprezintă un efect accesoriu al desfiinţării contractului prin rezoluţiune sau reziliere.

În prezenta cauză, instanţa de apel în mod corect a stabilit limitele învestirii prin apelul principal şi apelul incident, limite de care este ţinută în mod implicit şi instanţa de recurs, constatând în considerente că prin apelul incident a fost criticată numai omisiunea primei instanţe de a soluţiona capătul de cerere privind rezilierea parţială a contractului nr. x/18.12.2009, nu şi omisiunea soluţionării capătului de cerere privind rezilierea parţială a contractului nr. x/16.03.2010.

De asemenea, se reţine că instanţa de apel a analizat critica reclamantei referitoare la rezilierea contractului nr. x/16.03.2010 în contextul cauzal determinat şi de solicitarea pârâtei la obligare a reclamantei la plata preţului conform contractului. În acest context instanţa de apel, apreciind că actul dintre părţi îşi produce efectele în continuare (raportat şi la limitele învestirii prin cererea de apel), a dispus obligarea reclamantei la plata diferenţei de preţ, reţinând neexecutarea parţială de către aceasta a obligaţiilor asumate contractual.

Având în vedere aceste aspecte, întrucât nu s-a dispus rezilierea contractului nr. x/16.03.2010, acesta a continuat să producă efectele convenite de părţi, printre care şi acelea care au dat naştere obligaţiei vânzătorului de a achita în integralitate preţul datorat.

În aceste condiţii, este legală soluţia instanţei de apel de obligare a recurentei-reclamante la plata sumei de 37.790 RON, întrucât această sumă reprezintă o parte din preţul datorat şi neachitat.

A două critică prin care recurenta-reclamantă susţine că instanţa de apel a depăşit limitele învestirii prin referirea făcută la plăţile neefectuate pentru contractul nr. x/03.06.2009 şi contractul nr. x/29.06.2009, contracte a căror valabilitate nu a fost antamată de către apelante prin cererea reconvenţională formulată în cauză, prin cererea de apel fiind formulate critici numai în legătură cu contractul nr. x/18.12.2009 şi contractul nr. x/16.03.2010, poate fi încadrată în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ. şi va fi analizată ca atare.

Cu privire la această critică, se constată că a fost formulată tot în legătură cu soluţia de obligare a recurentei-reclamante la plata sumei de 37.790 RON, însă fiind subsumată unui motiv de nelegalitate diferit, va fi analizată separat.

Examinând considerentele deciziei atacate cu recurs, se reţine că instanţa de apel a apreciat că suma de 37.790 RON este datorată de recurenta-reclamantă în baza contractului nr. x/16.03.2010, având în vedere concluziile raportului de expertiză în care se menţionează că "nu există un document de plată în care să fie menţionată în mod explicit plata la contractul nr. x/16.03.2010".

Chiar dacă instanţa de apel a făcut referire şi la contractul nr. x/03.06.2009 şi contractul nr. x/29.06.2009, temeiul obligării recurentei-reclamante la plata sumei de 37.790 RON l-a constituit contractul nr. x/16.03.2010.

Astfel, referirea la celelalte contracte nu trebuie înţeleasă în sensul că a fost extinsă în mod nelegal cauza cererii de chemare în judecată în etapa procesuală a apelului, ci în sensul că aceste contracte au fost avute în vedere de către instanţa de apel ca mijloace de probă depuse la dosarul cauzei pentru stabilirea corectă a situaţiei de fapt în privinţa sumelor datorate.

Prin urmare, instanţa de apel a stabilit faptul că suma de 37.790 RON este datorată de recurenta-reclamantă în urma evaluării probelor de la dosar, constând în expertiza efectuată în cauză şi înscrisurile reprezentate de contractul nr. x/03.06.2009 şi contractul nr. x/29.06.2009.

Pentru aceste motive, critica anterior menţionată, ce a fost încadrată în motivul de recurs prevăzut la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., va fi înlăturată, ca nefondată.

Critica din cererea de recurs prin care s-a arătat, în esenţă, că din probele aflate la dosarul cauzei, inclusiv raportul de expertiză, rezultă că recurenta-reclamantă, în calitate de cumpărătoare, a achitat către vânzător suma totală de 2.539.830 RON, deşi valoarea totală a contractelor este de 2.382.220 RON, rezultând o diferenţă achitată în plus de 157.610 RON la a cărei restituire este îndreptăţită, sume solicitate prin petitele 1 şi 3 din acţiune, respectiv suma de 97.610 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată în baza contractului nr. x/16.03.2010 şi suma de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată conform contractului nr. x/18.12.2009 nu constituie o critică de nelegalitate, ci o veritabilă critică de netemeinicie, întrucât analizarea acesteia ar presupune reevaluarea probelor aflate la dosarul cauzei în vederea stabilirii unei alte situaţii de fapt.

Având în vedere că recursul reprezintă o cale extraordinară de atac în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile, nu poate fi analizată critica anterior evocată, întrucât prin intermediul acesteia se încearcă obţinerea unei soluţii favorabile prin reevaluarea materialului probator administrat în cauză.

Pentru aceste motive, critica de netemeinicie formulată de recurenta-reclamantă cu încălcarea exigenţelor impuse de art. 304 C. proc. civ. va fi înlăturată.

Critica din cererea de recurs care vizează soluţia de respingere a capătului de cerere privind obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 16.376 RON reprezentând contravaloarea lucrărilor de edificare pentru realizarea de noi drumuri de acces pe care le-a efectuat recurenta-reclamantă, deşi conform clauzei de la pct. 4 din contractul nr. x/16.03.2010 şi contractul nr. x/19.10.2009 această obligaţie revenea vânzătorului, poate fi subsumată motivului de recurs prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Potrivit clauzei anterior menţionate, "vânzătorul se obligă ca, odată cu predarea masei lemnoase să înmâneze cumpărătorului autorizaţia de exploatare, graficul de eşalonare, caietul de sarcini, aprobarea recoltării masei lemnoase emisă de către I.T.R.S.C.V. Baia Mare".

Din analiza conţinutului clauzei respective, se constată că aceasta prevede în mod clar care sunt obligaţiile vânzătorului faţă de cumpărător în legătură directă cu predarea masei lemnoase.

Totodată, se constată că din modalitatea de formulare a acesteia, obligaţiile vânzătorului făţă de cumpărător sunt enumerate în mod limitativ, întrucât aceasta nu conţine o menţiune finală din care să poată fi dedusă existenţa altor obligaţii în sarcina vânzătorului care să fi fost asumate în mod implicit.

Astfel, interpretarea extinsă a conţinutului clauzei propusă de recurenta-reclamantă, în sensul instituirii în sarcina vânzătorului şi a altor obligaţii decât cele prevăzute expres nu poate fi primită, având în vedere regula de drept conform căreia ceea ce este clar nu este susceptibil de interpretare.

Prin urmare, în mod corect a reţinut instanţa de apel că, în condiţiile în care obligaţia de realizare a drumurilor de acces nu poate fi stabilită nici expres şi nici implicit în sarcina vânzătorului, obligaţiile acestuia fiind limitative şi fără referire la vreo astfel de sarcină, cererea de obligare a intimatelor-pârâte la plata sumei necesare pentru realizarea drumurilor de acces este neîntemeiată.

Critica din cererea de recurs care se referă la modalitatea în care instanţa de apel a apreciat concluziile raportului de expertiză vizând sumele datorate în baza contractului nr. x/03.06.2009 şi contractului nr. x/29.06.2009 nu constituie o critică de nelegalitate, ci o veritabilă critică de netemeinicie, întrucât examinarea acesteia ar presupune reapreciarea probelor aflate la dosarul cauzei, aspect nepermis în etapa procesuală a recursului, motiv pentru care va fi înlăturată.

Critica finală din cererea de recurs prin care s-a arătat, în esenţă, că diferenţele de exprimare din cuprinsul contractelor, aşa cum arată şi expertul, nu determină modificarea conţinutului contractelor, în ambele formulări arătându-se că plata s-a făcut "la data încheierii contractului" sau "la încheierea contractului", exprimări din care rezultă că s-au efectuat plăţile în numerar la momentul încheierii contractului, lucru recunoscut de mandatar prin semnarea contractului, deşi are aparenţa unei critici de nelegalitate, reprezintă în realitate o critică de netemeinicie, întrucât prin aceasta se încearcă stabilirea unei alte situaţii de fapt decât cea reţinută de instanţa de apel în privinţa sumele achitate de către cumpărător către vânzător, motiv pentru care va fi înlăturată.

Cu privire la motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv a fost indicat în mod formal de către recurenta-reclamantă, deoarece în cuprinsul cererii de recurs nu se indică care este actul juridic a cărui natură a fost schimbată de către instanţa de apel, deşi înţelesul său era lămurit şi vădit neîndoielnic.

Având în vedere că instanţa de recurs nu se poate substitui recurentei-reclamante în formularea criticilor de nelegalitate, întrucât s-ar aduce atingere principiului egalităţii părţiilor în procesul civil, motivul întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ. va fi înlăturat ca fiind nefondat.

De asemenea, se constată că, deşi prin cererea de recurs s-a solicitat modificarea deciziei atacate în sensul admiterii capătului de cerere privind rezilierea parţială a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/18.12.2009 şi obligarea intimatelor-pârâte la plata sumei de 60.000 RON reprezentând contravaloare avans marfă nelivrată, nefiind formulate critici de nelegalitate care să vizeze considerentele pe care s-a întemeiat instanţa de apel atunci când a pronunţat soluţia de respingere a acestui capăt de cerere, Înalta Curte va menţine această soluţie şi în recurs.

Pentru toate aceste considerente, constatând că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prevăzute la art. 304 pct. 5, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., ca parte căzută în pretenţii prin respingerea recursului său, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1145 RON reprezentând onorariu de avocat şi cheltuieli de deplasare către intimatele-pârâte, conform dovezilor de la dosarul cauzei .

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii cererii de recurs invocată de intimatele-pârâte C. şi D..

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1080 din 23 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1145 RON către intimatele-pârâte.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2017.