Appeal null for merit-based criticisms and impermissible change of cause of action in commercial real estate preemption dispute

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 07 octombrie 2005, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâtele S.C. B. S.A., S.C. C. S.R.L. şi COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză, să se dispună anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L., autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2004, contract ce are ca obiect imobilul spaţiu comercial în suprafaţă de 158,54 mp, împreună cu suprafaţa indiviză de teren în suprafaţă de 21,81 mp, situat în Suceava, judeţul Suceava, cu nr. cadastral x; să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare încheiat între S.C. C. S.R.L. şi COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A., autentificat sub nr. x din 02 noiembrie 2004, contract ce are ca obiect acelaşi imobil şi să fie obligată pârâta S.C. B. S.A. să-i vândă reclamantei imobilul respectiv, la preţul de 867.226.891 ROL fără TVA.

Prin sentinţa nr. 5565 din 23 iunie 2006, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesuală activă.

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat apel, criticând soluţia pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Comercială, prin decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2007, a admis apelul formulat de reclamantă, apreciind că în mod greşit a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei.

La 13 martie 2007, reclamanta a formulat cerere de completare a dispozitivului deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2007, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, solicitând completarea acestuia.

Prin încheierea din 27 martie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Comercială a admis cererea şi a dispus completarea dispozitivului deciziei nr. 33 din 23 ianuarie 2007, în sensul că a desfiinţat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Împotriva deciziei şi a încheierii pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a Comercială, reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 7 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei şi a încheierii recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel.

Prin decizia nr. 2577 din 28 iunie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Comercială a respins recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca nefondat.

Pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială cauza a fost din nou înregistrată, în al doilea ciclu procesual, sub nr. x/2007.

La termenul din 10 aprilie 2008, reclamanta a depus precizări în ceea ce priveşte temeiul de drept al capetelor unu şi trei din acţiune, arătând că înţelege să invoce prevederile art. 969 C. civ., faţă de faptul că acordarea dreptului de preferinţă reprezintă o obligaţie asumată de pârâta S.C. B. S.A.

Prin sentinţa comercială nr. 6518 din 22 mai 2008, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, a respins cererea, ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la plata sumei de 500 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta S.C. C. S.R.L. şi la plata sumei de 1.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată, către pârâta S.C. B. S.A. (fosta S.C. B. S.A.).

În motivarea acestei sentinţe, prima instanţa a reţinut că între reclamanta S.C. A. S.R.L. şi S.C. D. S.A., (care a fost apoi absorbită de către pârâta S.C. B. S.A.), la 21 martie 2000 a fost încheiat contractul de asociere în participaţiune înregistrat sub nr. x, pentru o perioadă de 6 ani de la data încheierii acestuia, respectiv până 21 martie 2006.

Contractul de asociere în participaţiune avea ca scop realizarea unor activităţi profitabile pentru ambii asociaţi şi ca obiect de activitate cel descris la art. 2 din contract. Printre bunurile aduse ca aport de către S.C. D. S.A. (actuală S.C. B. S.A.) se afla şi spaţiul situat în Suceava, judeţul Suceava.

Pârâta S.C. B. S.A., în calitate de vânzătoare a încheiat cu S.C. C. S.R.L., în calitate de cumpărătoare, contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2004, contract ce a avut ca obiect imobilul spaţiu comercial situat în Suceava, judeţul Suceava.

Ulterior, a fost încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 02 noiembrie 2004, între S.C. C. S.R.L., în calitate de vânzătoare şi COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A., în calitate de cumpărătoare, contract ce a avut ca obiect acelaşi imobil.

Prima instanţă a avut în vedere faptul că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2004, calitatea de vânzător a avut-o pârâta S.C. B. S.A., societate care nu îndeplinea una dintre condiţiile esenţiale prevăzute de Legea nr. 133/1999, respectiv nu era o societate cu capital majoritar de stat, astfel încât nu erau aplicabile în cauză prevederile acestui act normativ.

Totodată, în primă instanţă s-a reţinut că reclamanta nu era nici titulara unui drept de preferinţă convenţional, nefiind aplicabile prevederile art. 969 C. civ. pe care le invocă în precizarea temeiului de drept, câtă vreme în contractul de asociere în participaţiune nu s-a prevăzut existenţa unui asemenea drept.

Ca o consecinţă a respingerii acestui capăt de cerere, precum şi a faptului că primul contract de vânzare-cumpărare era valabil încheiat, au fost respinse şi celelalte două capete de cerere.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta, solicitând admiterea apelului, desfiinţarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare, iar, în subsidiar, schimbarea în tot a sentinţei şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Intimata S.C. B. S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului, ca nefondat.

Prin decizia civilă nr. 1032 din 14 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de apelanta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei comerciale nr. 6518 din 22 mai 2008, a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a Comercială, în contradictoriu cu intimatele-pârâte S.C. B. S.A. S.C. C. S.R.L. şi COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A.

În motivarea acestei decizii, s-a reţinut că soluţia dată capătului doi din cererea de chemare în judecată (nulitatea absolută subsecventă pentru cauză ilicită şi imorală) depindea de soluţia dată primului capăt de cerere, întrucât această cauză presupus ilicită şi imorală provenea, conform reclamantei, tocmai din viciul, presupus cunoscut, al titlului de proprietate al S.C. C. S.R.L., care ar fi ştiut sau ar fi trebuit să ştie că vânzarea s-a făcut cu încălcarea unui drept de preemţiune sau preferinţă, aceasta fiind singura cauză ilicită indicată de reclamantă.

În continuarea raţionamentului s-a arătat că, dacă dreptul de preempţiune sau preferinţă ar fi fost constatat ca inexistent sau inaplicabil, ar fi fost imposibil să se treacă la analiza unei astfel de cauze ilicite, care ar fi devenit cel mult putativă (existentă doar în percepţia cocontractanţilor, fără însă a se sprijini pe situaţii legale), deci fără consecinţe juridice.

În ceea ce priveşte capătul trei din cererea de chemare în judecată, s-a reţinut că posibilitatea de a se dispune obligarea pârâtei S.C. B. S.A. la vânzarea către reclamantă a imobilului din prezenta cauză ar fi existat doar în situaţia constatării existenţei dreptului de preferinţă sau preempţiune, deci în situaţia în care ar fi fost admis primul capăt de cerere.

Cu privire la primul capăt de cerere, instanţa de apel a constat că reclamantul a invocat, iniţial, un drept de preempţiune legală, iar, ulterior, un drept de preemţiune convenţională, deşi în apel nu este permisă schimbarea cauzei cererii de chemare în judecată.

S-a reţinut că prima instanţă, analizând primul capăt de cerere din perspectiva ambelor drepturi invocate, a indicat în mod corect faptul că art. 12 din Legea nr. 133/1999 nu era aplicabil vânzătoarei la data încheierii contractului, aceasta din urmă nefiind, la acel moment, o societate cu capital majoritar de stat.

Astfel, s-a stabilit că eventuala deţinere a bunului, anterior acestui moment, de către o societate care se încadra în prevederile actului normativ anterior evocat nu poate atrage anularea contractului autentificat sub nr. x din 18 octombrie 2004, deoarece la acel moment dreptul de preemţiune legal nu mai exista.

În aceste condiţii, instanţa de apel a reţinut că nu s-ar putea imputa în niciun caz cumpărătorului o rea-credinţă derivând din necunoaşterea unor situaţii juridice sau demersuri anterioare ale reclamantei, deci nici coparticiparea la fraudarea acesteia.

În legătură cu încălcarea dreptului de preemţiune convenţional la care a făcut referire reclamantul, s-a reţinut că încălcarea unei convenţii de preferinţă sau a unui pact de preferinţă, nu atrage nulitatea relativă a contractului încheiat între vânzător şi un alt cumpărător, ci, eventual, doar obligarea la plata de daune-interese către beneficiarul pactului de preferinţă, nesolicitate în prezenta cauză.

Instanţa de apel a arătat că această soluţie se explică prin aceea că nulitatea, inclusiv cea relativă, sancţionează încălcarea unei norme imperative (legale), iar nu încălcarea unei convenţii pentru care sancţiunile sunt cu totul altele. Or, în aceste condiţii, chiar şi dacă s-ar fi dovedit existenţa unui astfel de pact, soluţia în privinţa primului capăt de cerere nu putea fi în sensul declarării nulităţii relative a contractului de vânzare-cumpărare.

Astfel, s-a concluzionat că reclamanta, neputând beneficia de sancţiunea nulităţii relative pentru infirmarea actului iniţial, nu putea obţine nici constatarea nulităţii actului subsecvent şi, cu atât mai puţin, obligarea vânzătoarei iniţiale la vânzarea unui bun care îi ieşise din patrimoniu, aspect care nu a fost infirmat faţă de soluţia dată primului capăt de cerere.

Împotriva deciziei civile nr. 1032 din 14 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat recurs prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa schimbării sentinţei primei instanţe şi admiterii acţiunii.

În motivarea recursului, recurenta-reclamantă a prezentat în mod detaliat situaţia de fapt care a stat la baza naşterii prezentului litigiu.

În esenţă, aceasta a susţinut că prin actul adiţional nr. x din 20 ianuarie 2003 la contractul de asociere în participaţiune nr. 595 din 21 martie 2000, încheiat între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.A. s-a convenit ca această din urmă parte să îşi asume toate obligaţiile care îi incumbau societăţii S.C. D. S.A., decurgând din respectivul contract.

Astfel, recurenta-reclamantă a arătat că nu şi-ar fi asumat obligaţiile ce decurgeau din contractul de asociere în participaţiune, prelungit prin actul adiţional anterior evocat, dacă ar fi ştiut că nu va mai dobândi proprietatea asupra imobilului în litigiu, conform dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 133/1999, motiv pentru care atât actul adiţional, cât şi contractul de asociere în participaţiune au fost fondate pe o cauză falsă, conform art. 966 şi 970 alin. (1) şi (2) C. civ.

De asemenea, s-a arătat că reaua-credinţă a intimatei-pârâte S.C. B. S.A. a existat la momentul încheierii contractului de asociere în participaţiune, întrucât aceasta a urmărit să vândă imobilul în litigiu altui cumpărător decât recurentei-reclamante.

Astfel, s-a concluzionat că încheierea contractelor de înstrăinare s-a făcut cu scopul de a se evita aplicarea dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 133/1999, ceea ce constituie o cauză de nulitate absolută a contractelor respective.

În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 7, pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă de intimata-pârâtă COMPANIA NAŢIONALĂ LOTERIA ROMÂNĂ S.A., s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Prin întâmpinarea depusă de intimatele-pârâte S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.R.L. a fost invocată excepţia nulităţii cererii de recurs pentru neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, iar, în subsidiar, s-a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Examinând cu prioritate excepţia nulităţii cererii de recurs, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1), precum şi cele ale art. 3021 alin. (1) lit. c) prin raportare la art. 306 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că excepţia invocată este fondată pentru urmatoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., "cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat", iar potrivit dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ., "recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (2)".

Din analiza dispoziţiilor legale anterior evocate, rezultă că cererea de recurs trebuie să cuprindă motivele de nelegalitate pe care se întemeiează şi dezvoltarea acestora, astfel încât să poată fi încadrate în dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Totodată, se observă că neîncadrarea criticilor în motivele de nelegalitate expres prevăzute de lege, precum şi formularea acestora cu depăşirea termenului de recurs este sancţionată cu nulitatea cererii de recurs.

Soluţia la care s-a oprit legiuitorul se explică prin aceea că recursul este o cale extraordinară de atac de reformare în care se analizează strict conformitatea hotărârii atacate cu normele de drept aplicabile.

Astfel, în etapa procesuală a recursului nu pot fi examinate critici care vizează aspecte de netemeinicie, întrucât aprecierea şi evaluarea probelor administrate în cauză, în vederea stabilirii situaţiei de fapt, rămân în atribuţia exclusivă a instanţelor de fond, ca instanţe devolutive.

În raport de aceste consideraţii, se reţine că, deşi formal sunt invocate motivele de recurs prevăzute la art. 304 pct. 7, pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ., criticile din cererea de recurs vizează aspecte ce ţin de netemeinicia hotărârii atacate, iar nu de nelegalitatea acesteia.

Astfel, simpla reluare a situaţiei de fapt a cauzei nu răspunde exingenţelor cerute de art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., iar modul de redactare a cererii de recurs nu îngăduie determinarea limitelor sesizării Înaltei Curţi, învestite cu verificarea legalităţii hotărârii instanţei de apel.

Prin formularea unor critici de netemeinicie deja analizate în faţa instanţelor de fond, recurenta-reclamantă tinde să obţină o nouă verificare a susţinerilor sale, cu toate că, în materia căilor de atac, efectul devolutiv este recunoscut numai în cazul apelului, nu şi a recursului.

Dispoziţiile art. 304 C. proc. civ. statuează că recursul se declară împotriva unei hotărâri judecătoreşti a cărei modificare sau casare se poate obţine numai pentru anumite motive de nelegalitate expres prevăzute de lege.

Astfel, criticile din cererea de recurs trebuie să vizeze legalitatea hotărârii judecătoreşti recurate, iar nu doar reiterarea unor aspecte care vizează situaţia de fapt definitiv stabilită de instanţele de fond.

În prezenta cauză, se constată că criticile din cererea de recurs referitoare la împrejurările în care părţile au încheiat actul adiţional nr. x din 20 ianuarie 2003 şi contractul de asociere în participaţiune nr. 595 din 21 martie 2000 reprezintă critici de netemeinicie ce nu pot fi analizate în etapa procesuală a recursului, întrucât vizează chestiuni referitoare la situaţia de fapt a căror analiză ar presupune reevaluarea probelor administrate în cauză.

Mai mult decât atât, deşi prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulităţii absolute a contractelor de vânzare-cumpărare încheiate succesiv în legatură cu acelaşi imobil, prin cererea de recurs este invocată pretinsa cauză falsă care a existat la încheierea contractului de asociere în participaţiune nr. 595 din 21 martie 2000 şi a actului adiţional nr. x din 20 ianuarie 2003, ceea ce echivalează cu schimbarea cauzei cererii în caile de atac, aspect nepermis de dispoziţiile art. 294 alin. (1) teza 1 prin raportare la cele ale art. 316 C. proc. civ.

Pentru considerentele evocate anterior, constatând pe de o parte, că criticile formulate prin cererea de recurs nu răspund exigenţelor prevăzute la art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ. care impun ca acestea să vizeze motivele de nelegalitate expres şi limitativ prevăzute la art. 304 C. proc. civ. şi, pe de alte parte, că nu au fost identificate motive de ordine publică care ar putea fi invocate din oficiu, Înalta Curte va da eficienţă dispoziţiilor art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi va aplica cererii de recurs sancţiunea nulităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1032 din 14 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 aprilie 2017.