Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 707/2017 AI generated

Lease arrears annulment motion fails as merits re-argument; costs awarded to respondent.

Case Number Decizia nr. 707/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The court dismissed the appellant's motion for annulment (contestație în anulare) against a prior final decision that had rejected its appeal in a commercial lease dispute, and ordered the appellant to pay 641 RON in costs to the respondent. The appellant sought annulment of the prior ruling that upheld a judgment requiring it to pay 92,052.87 RON for unpaid lease services, statutory interest, and litigation costs, arguing material errors regarding unsigned invoices, interest calculation, and cost awards. The High Court held that the motion failed to meet the strict, exhaustive grounds for annulment under Article 503(2)(2) of the Civil Procedure Code, which covers only evident factual errors in procedural formalities, not alleged errors of substantive law, evidence assessment, or interpretation; the appellant's claims were merely a disguised attempt to re-litigate the merits already decided in the prior appeal.

Legislator headnote

AI generated

art. 969 C. civ, art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ, art. 503 alin. (1) C. proc. civ, art. 503 alin. (2) C. proc. civ, art. 453 alin. (1) C. proc. civ; Lease arrears annulment motion fails as merits re-argument; costs awarded to respondent: The appellant sought annulment of the prior ruling that upheld a judgment requiring it to pay 92,052.87 RON for unpaid lease services, statutory interest, and litigation costs, arguing material errors regarding unsigned invoices, interest calculation, and cost awards. The High Court held that the motion failed to meet the strict, exhaustive grounds for annulment under Article 503(2)(2) of the Civil Procedure Code, which covers only evident factual errors in procedural formalities, not alleged errors of substantive law, evidence assessment, or interpretation; the appellant's claims were merely a disguised attempt to re-litigate the merits already decided in the prior appeal.

Keywords

AI generated
civil annulment article of civil procedure commercial litigation procedural costs substantive error statutory grounds

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

The court applied this provision as the legal basis for examining and rejecting the application for annulment.

Art. 453 alin. (1) C. proc. civ.

Ordered the applicant to pay the opponent's litigation costs.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Deliberând asupra contestaţiei în anulare, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 1338 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013, a fost respins ca nefondat recursul declarat de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 248/C/2015 - A din 13.10.2015, pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Împotriva acestei decizii, la data de 1 februarie 2017, S.C. A. S.R.L. ORADEA a formulat contestaţiei în anulare, solicitând admiterea acesteia, şi, în consecinţă, anularea deciziei atacate şi soluţionarea cauzei în sesnul respingerii cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. B. S.R.L., pentru suma de 92.052.87 RON repreyentând servicii de locaţiune, respingerea capătului de cerere privind obligarea S.C. A. S.R.L. la plata dobânzii legale, precum şi respingerea capătului de cerere privind obligarea la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 21.178,26 RON.

În motivarea contestaţiei în anulare, arată că în petitul cererii introductive de instanţă, reclamanta S.C. B. S.R.L. a solicitat instanţei obligarea S.C. A. S.R.L. la plata sumelor reprezentând "contravaloare servicii locaţiune" pentru facturile ce au fost depuse ca anexă la cererea introductivă de instanţă, însă, din cuprinsul facturilor în valoare de 3.605,02 RON, contestate în apel şi recurs şi regăsite în Anexa nr. 1, se poate observa că acestea nu au nicio legătură cu contractul de locaţiune încheiat între părţi.

În acest context, contestatoarea susţine că atâta vreme cât reclamanta S.C. B. S.R.L. nu a solicitat obligarea pârâtei la plata tuturor datoriilor pe care aceasta le-ar avea faţă de reclamantă, ci doar a celor privind serviciile de locaţiune, aşa cum în mod expres a solicitat prin acţiune, aceasta apreciază că cele două instanţe, au făcut o aplicare greşită a normelor de drept material, considerând în mod greşit că şi pentru aceste facturi s-ar aplica dispoziţiile art. 969 C. civ., în vigoare la data încheierii contractului.

Solicită a se avea în vedere că S.C. A. S.R.L. nu poate fi obligată nici la plata sumei de 88.447,85 RON, reprezentând contravaloare facturi, deoarece acestea nu au fost semnate de primire de pârâtă, nefiindu-i comunicate. Astfel, la dosar există un număr de 14 facturi nesemnate, însă un număr de 8 facturi sunt prescrise, motiv pentru care nu au fost contestate în apel şi în recurs, restul de 6 facturi nesemnate sunt în valoare totală de 88.447,85 RON (anexa nr. 2).

Pentru aceste facturi reclamanta nu a dovedit prin niciun mijloc de probă că au existat comenzi semnate de pârâtă pentru serviciile prestate şi nici nu s-a făcut dovada prestării serviciilor, astfel încât, certitudinea creanţei nu a fost dovedită de către intimata-reclamantă.

Contestatoarea apreciază că în privinţa acestor facturi instanţa de apel şi instanţa de recurs s-au pronunţat în mod greşit, având în vedere motive străine de natura pricinii.

În ceea ce priveşte capătul de cerere prin care a fost obligată la plata dobânzii legale, solicită instanţei să aibă în vedere faptul că prin întâmpinarea depusă în fata instanţei de fond a arătat că dobânzile legale solicitate de reclamantă nu sunt justificate, nefiind arătat modul în care acestea au fost calculate şi nici temeiul legal, pentru a se putea verifica temeinicia şi legalitatea acestora. Reclamanta nu a dovedit elementele în raport cu care s-a stabilit dobânda, la dosar fiind depus doar un tabel din care nu rezultă numărul de zile pentru care au fost calculate, nici procentul aplicat şi mai mult, în cuprinsul cererii s-a arătat că aceasta a fost calculată în baza art. 1489 din noul C. civ., care însă nici nu era în vigoare la data emiterii facturilor, excepţie făcând ultimele trei facturi.

Cu toate acestea, instanţa de fond nu a făcut o verificare a modului de calcul al dobânzii legale, ci a obligat pârâta la plata acestora - la modul general - fără a cuantifica această dobândă şi fără a arata temeiul juridic în baza căruia urmează să fie calculată aceasta de către reclamantă. În această situaţie, recurenta apreciază că va întâmpina probleme în faza executării silite, întrucât reclamanta va calcula dobânda legală după propriile sale reguli, ceea ce ar genera contestaţii la executarea silită.

Referitor la capătul de cerere privind obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, în suma de 21.178,26 RON aferentă debitului în sumă de 1.260.266 RON, apreciază că aceste cheltuieli de judecată sunt nedatorate, întrucât înţelege să conteste suma de 92.052,87 RON, ceea ce justifică implicit o diminuarea a cuantumului cheltuielilor de judecată.

Nu în ultimul rând, contestatoarea susţine că în cuprinsul apelului a solicitat obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată, însă în mod nelegal instanţa de apel, în finalul considerentelor, în mod greşit a reţinut că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru aceste motive, contestatoarea consideră că decizia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unei erori materiale, fiind incident motivul de anulare reglementat de dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Intimata S.C. B. S.R.L. ŞTEI a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea contestaţiei în anulare.

Examinând decizia atacată prin prisma motivelor formulate, Înalta Curte urmează a respinge contestaţia în anulare pentru considerentele care succed:

Fiind o cale de retractare, şi nu de cenzură judiciară, contestaţia în anulare nu poate fi exercitată pentru alte motive decât cele expres şi limitativ prevăzute de dispoziţiile art. 503 alin. (1) C. proc. civ. - contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun şi de dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. - contestaţia în anulare specială.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale.

Prin eroare materială, în înţelesul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., invocat de contestatoare, se înţelege orice eroare materială evidentă în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate, deşi la dosar se găsesc dovezi din care rezultă că a fost depus în termen, a fost legal timbrat, ori formulat de o persoană îndreptăţită a-l declara etc.

Textul legal amintit vizează greşeli de fapt involuntare, iar nu greşeli de judecată, respectiv de interpretare sau de aplicare a unor dispoziţii legale ori de apreciere a probelor, astfel cum pretinde contestatoarea.

Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de retractare pentru remedierea unor greşeli materiale şi nu pentru reformarea unor greşeli de fond, iar "eroarea materială" invocată de contestatoare ca fiind săvârşită de instanţa de recurs nu poate fi încadrată în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

Se constată că, în realitate, contestatoarea, nemulţumită fiind de soluţia pronunţată în recurs, tinde prin promovarea contestaţiei în anulare la reformarea hotărârii atacate, fapt nepermis în această cale extraordinară de atac.

În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; contestaţia în anulare nu poate avea semnificaţia unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

De altfel, este evident că ne aflăm în faţa unei duplicări a susţinerilor din etapa recursului, mărturie fiind şi similitudinea dintre cererea de recurs şi cea de contestaţie în anulare promovate de aceeaşi parte în cauză. În fapt, s-a formulat un al doilea set de recurs, faţă de respingerea celui dintâi. Aceleaşi motive au fost deduse Înaltei Curţi spre judecată în recurs şi sunt acum readuse în discuţie în faţa aceleiaşi instanţe, cu ignorarea instituţiei contestaţiei în anulare, trecând peste evidenţa procedurală că instanţa, în contestaţia în anulare, nu poate fi, în mod legal, învestită cu soluţionarea unor astfel de aspecte, întrucât ne aflăm înaintea instanţei de retractare, iar nu în faţa unei a treia instanţe de reformare - ceea ce nici nu este admisibil procedural.

În consecinţă, constatând că argumentele contestatoarei nu se încadrează în motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. ORADEA împotriva deciziei nr. 1338 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2013.

Constatând culpa procesuală a contestatoarei în promovarea contestaţiei în anulare de faţă şi în raport de solicitarea intimatei S.C. A. S.R.L. ORADEA privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării contestatoarei S.C. A. S.R.L. ORADEA la plata sumei de 641 RON reprezentând cheltuieli de judecată, către intimata S.C. B. S.R.L. ŞTEI, conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. ORADEA împotriva deciziei nr. 1338 din 13 septembrie 2013 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă.

Obligă pe contestatoarea S.C. A. S.R.L. ORADEA la plata sumei de 641 RON cheltuieli de judecată către intimata S.C. B. S.R.L. ŞTEI.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2017.