Cassation appeal dismissed: affirmation of refusal to annul pre-contract for illicit purpose due to lack of contemporary proof of illegal intent

Deliberând asupra recursului, în condiţiile art. 395 coroborat cu dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 3543 din 19 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, s-a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar, în contradictoriu cu pârâta B. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a antecontractului de vânzare-cumpărare atestat sub nr. x/3.04.2009, încheiat între pârâtă, în calitate de promitent vânzător şi reclamantă în calitate de promitent cumpărător, pentru cauză ilicită, cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, respectiv restituirea sumei de 500.000 Euro.

Împotriva sentinţei civile nr. 3543 din 19 iunie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. şi E. a declarat apel, solicitând schimbarea hotărârii în sensul admiterii acţiunii şi anulării antecontractului.

Prin decizia civilă nr. 1972 A din 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelanta S.C. A. S.R.L. reprezentată prin lichidator judiciar C. şi E., împotriva sentinţei civile nr. 3543/19.06.2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimata B..

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 1972 A din 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar C. şi E. a declarat recurs.

Recurenta se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii, respectiv, a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În dezvoltarea motivelor de recurs, subsumat motivului de nelegalitate instituit de pct. 6 al art. 488 C. proc. civ., reclamanta susţine, în esenţă, că hotărârea atacată nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a răspuns criticilor deduse judecăţii prin intermediul căii devolutive de atac.

În opinia recurentei, instanţa de apel a înlăturat nemotivat argumentele dezvoltate de reclamantă la cap. 2.2 din apel.

Sub un prim aspect, consideră că în speţă nu este aplicabil principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", întrucât culpa nu aparţine societăţii pentru a se putea susţine invocarea propriei culpe, ci aparţine reprezentanţilor societăţii care, au angajat societatea în contra intereselor proprii acesteia şi, totodată, cu fraudarea celorlalţi creditori ai societăţii. Scopul urmărit la încheierea antecontractului însă a fost trasat de reprezentantul societăţii A. şi, aşa cum astfel cum s-a susţinut în repetate rânduri, nu a fost acela de a se realiza, în viitor, transferul dreptului de proprietate asupra imobilului.

Mai mult decât atât, chiar dacă s-ar reţine că societatea şi-a dat concursul la încheierea antecontractului prin angajarea sa, în mod legal, de către administratorul statutar, nici în acest caz nu este incident principiul "nemo auditur propriam turpitudinem allegans", întrucât sancţiunea specifică a nulităţii absolute se aplică prioritar acestuia. Doar prin înlăturarea efectelor actului juridic nul poate fi restabilită ordinea de drept şi ocrotit interesul general. În speţă, nu poate fi menţinut antecontractul în dauna intereselor tuturor creditorilor înscrişi în procedura insolvenţei la masa credală a A. S.R.L, prin simpla invocare a unui principiu subsidiar regimului nulităţii.

Apreciază că instanţa de apel nu analizează şi nu răspunde motivat criticilor formulate de reclamantă la cap. 2.2 din apel. Simpla menţiune în cuprinsul considerentelor în sensul că aspectele privitoare la conduita F. sunt străine de obiectul pricinii nu echivalează cu o analiza temeinică a argumentelor invocate.

Instanţa de apel nu a analizat motivele invocate de reclamantă în dovedirea cauzei ilicite. Instanţa era ţinută însă să "examineze, în mod efectiv, observaţiile, argumentele şi mijloacele de probă. Cu privire la aceste aspecte, instanţa are obligaţia de motivare a deciziilor sale, acesta fiind singurul mijloc prin care se poate verifica respectarea lor.

Instanţa nu a analizat toate motivele invocate coroborat, ci, doar cu privire la parte din acestea, privite individual şi distinct, reţine că, fiecare îşi poate găsi justificare legală, fapt ce, în opinia instanţei, conduce la legalitatea încheierii antecontractului de vânzare.

Dacă instanţa ar fi efectuat o analiză temeinică şi coroborată a tuturor criticilor dezvoltate, ar fi ajuns la concluzia că, în realitate, antecontractul nu a fost încheiat cu scopul licit de a se transfera, în viitor, dreptul de proprietate societăţii A. S.R.L., ci de a se sustrage (în mod aparent legal) sume din patrimoniul societăţii şi de a se transfera în patrimoniul F.. Or, o astfel de conduită încalcă prevederile legale şi demonstrează un scop ilicit urmărit de părţi cu ocazia încheierii antecontractului de vânzare-cumpărare.

Subsumat motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., reclamanta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 966 şi 968 din C. civ. apreciind, în mod nelegal, că elementele ulterioare încheierii unui act juridic nu pot proba scopul urmărit de părţi la momentul încheierea actului.

Recurenta consideră că instanţa de apel a făcut confuzie între motivul de nulitate care trebuie să fie, într-adevăr, contemporan încheierii actului juridic civil (cauza ilicită) şi elementele de fapt care dovedesc intenţia părţilor la încheierea actului şi care se pot avea loc ulterior încheierii actului juridic, însă în considerarea scopului iniţial prefigurat de părţi.

Din întregul material probator rezulta că părţile nu au încheiat niciodată antecontractul cu scopul încheierii ulterioare a unui contract de vânzare prin care să se transfere dreptul de proprietate către A. S.R.L. Dimpotrivă, s-a urmărit chiar la momentul autentificării antecontractului, crearea unui vehicul juridic care să inducă aparenţa legalităţii unei operaţiuni de sustragere de bani din patrimoniul S.C. A. S.R.L. (a se vedea dispoziţiile art. 6 din Legea nr. 82/1991) şi transferarea acestora către F., printr-o persoană interpusă, cu fraudarea creditorilor societăţii.

Astfel, instanţa de apel a făcut o aplicare greşită a prevederilor art. 966 si 968 C. civ. şi a constatat, în mod nelegal, că în aprecierea motivului determinant la încheierea unui act juridic civil nu pot fi avute în vedere decât elemente contemporane încheierii actului juridic, nu şi elementele ulterioare. În realitate, susţine recurenta, încheierea antecontractului pentru o cauză ilicită conduce la nulitatea absolută a actului juridic astfel încheiat, elemente ulterioare putând contura scopul ilicit urmărit de părţi la momentul încheierii.

Aşa fiind, solicită admiterea recursului formulat, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel Bucureşti.

În temeiul dispoziţiilor art. 205-208 C. proc. civ., intimata-pârâtă B. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 octombrie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate şi de susţinerile din întâmpinare, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 6 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii.

Este de reţinut că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Contrar susţinerilor recurentei, hotărârea atacată este pronunţată cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., aceasta cuprinzând motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină şi care au format convingerea instanţei, decizia recurată fiind amplu motivată, argumentele acesteia constituindu-se într-o înlănţuire logică a faptelor şi a regulilor de drept pe baza cărora s-a fundamentat soluţia.

Este de necontestat că reclamanta a învestit instanţa cu o acţiune de drept comun în constatarea nulităţii absolute a unui antecontract de vânzare - cumpărare în care a avut calitatea de promitent - cumpărător, fiind reprezentată legal de dl. F., asociat unic şi administrator al societăţii.

Cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, cauza de faţă nu priveşte anularea unui pretins act fraudulos în condiţiile art. 79 şi urm. din Legea nr. 85/2006, rezoluţiunea antecontractului sau antrenarea răspunderii administratorului societar pentru îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor ce-i reveneau în baza contractului de mandat şi a prevederilor Legii nr. 31/1990, rep., conform acestei legi sau a Legii nr. 85/2006.

Sub acest aspect, instanţa de control judiciar a reţinut cu justeţe ca fiind străină de natura pricinii susţinerea conform căreia neformularea unor asemenea acţiuni este imputabilă reprezentantului legal al societăţii şi ar ilustra tot intenţia de fraudare a societăţii existentă de la data semnării antecontractului.

De asemenea, s-a arătat că la semnarea antecontractului atacat ce privea încheierea pe viitor a unei vânzări, dl. F. a acţionat în calitate de reprezentant al societăţii reclamante, angajând în mod legal societatea, iar aspectele privitoare la conduita acestuia în contra intereselor sociale şi de conivenţă cu promitenta - vânzătoare pentru prejudicierea societăţii în scop personal sunt străine de obiectul strict al pricinii, deoarece privesc raportul dintre societate şi administratorul său şi nu acordul de voinţă al părţilor la momentul încheierii actului.

Sunt lipsite de justificare criticile recurentei referitoare la faptul că instanţa de apel ar fi aplicat greşit prevederile art. 966 şi art. 968 C. civ. şi cele vizând împrejurarea că instanţa ar fi făcut confuzie între motivul de nulitate contemporan încheierii actului juridic civil (cauza ilicită) şi elementele de fapt care dovedesc intenţia părţilor la încheierea actului şi care pot avea loc ulterior înceheierii actului juridic, însă în considerarea scopului iniţial prefigurat de părţi.

Este ştiut că nulitatea actului juridic civil este o sancţiune de drept civil ce are drept cauză generică respectarea la încheierea actului juridic a tuturor dispoziţiilor legale care reglementează condiţiile sale de valabilitate.

Orice cauză de nulitate trebuie să fie contemporană momentului încheierii actului juridic.

Prin urmare, argumentat şi legal motivat, instanţa de apel a reţinut cu justeţe că îndeplinirea cerinţelor legale, inclusiv cele privitoare la cauză, trebuie verificată pentru momentul încheierii actului şi exclusiv în raport de actul contestat.

Or, în speţă, a constatat instanţa de control judiciar, întreaga argumentare a apelantei - reclamante a pornit de la aspecte ulterioare şi exterioare semnării antecontractului, respectiv neîndeplinirea obligaţiei asumate de către promitentul vânzător, vânzarea ulterioară a aceluiaşi bun la un preţ mai mic, încheierea în aceleaşi condiţii şi a altor contracte (ce nu formează obiectul cauzei de faţă). În absenţa unor probe certe în acest sens, contemporane momentului încheierii antecontractului, în ciuda situaţiei extrem de coerent prezentată de reclamantă, aceasta rămâne la nivelul unor afirmaţii şi nu se putea reţine de către instanţă că toate aceste elemente de fapt situate la un moment ulterior, în cursul executării actului, sau decurgând din raporturi juridice distincte au fost rezultatul scopului ilicit urmărit de părţi chiar de la data semnării actului.

S-a reţinut că o asemenea concluzie nu se putea desprinde nici din modalitatea de determinare a preţului la care urmă să se realizeze vânzarea sau din achitarea integrală şi anticipată a acestuia şi din redirecţionarea unei părţi pentru stingerea unei datorii, aceste modalităţi nefiind de plano ilicite.

Conform art. 966 C. civ., obligaţia fondată pe o cauză nelicită nu poate avea nici un efect.

Totodată, art. 968 C. civ. prevede: "cauza este nelicită când este prohibită de legi, când este contrarie bunelor moravuri şi ordinii publice".

Orice convenţie care are o cauză nelicită se supune sancţiunilor prevăzute de art. 966, 968 C. civ.

Existenţa cauzei şi caracterul ilicit se prezumă potrivit art. 967-968 C. civ. de la 1864, revenind reclamantei sarcina de a produce proba certă contrară, ceea ce, în speţă, astfel cum s-a arătat anterior, nu s-a demonstrat.

Este de reţinut că, fiind învestită cu analiza valabilităţii unui act juridic civil din punct de vedere al uneia dintre condiţiile sale de fond (cauza), instanţa trebuia să se raporteze la existenţa elementelor esenţiale ale actului juridic la momentul încheierii sale (cum în mod legal a şi procedat), iar nu la o situaţie ulterioară (astfel cum în mod greşit a pretins recurenta pe tot parcursul litigiului).

Or, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată, neînsuşirea de către instanţă a apărărilor formulate de către parte, sunt aspecte ce nu pot fi asimilate unei nemotivări în sensul textului legal al art. 488 pct. 6 C. proc. civ. şi nici nu atrage incidenţa motivului reglementat de pct. 8 al art. 304 C. proc. civ., conform căruia, casarea hotărârii se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Totodată, recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului sau a argumentelor de fapt şi de drept invocate în faţa instanţei a cărei hotărâre se cere a fi cenzurată.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu sunt incidente motivele de nelegalitate reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. şi invocate de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. şi E.. împotriva deciziei civile nr. 1972 A din 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.

Constatând culpa procesuală a recurentei în promovarea recursului de faţă şi în raport de solicitarea intimatei B. privind acordarea cheltuielilor de judecată, urmează ca, în temeiul dispoziţiilor art. 453 alin. (1) C. proc. civ., să fie admisă cererea acesteia, în sensul obligării recurentei S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. şi E.. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către intimata B., conform înscrisurilor doveditoare aflate la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. şi E.. împotriva deciziei civile nr. 1972 A din 2 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Obligă pe recurenta S.C. A. S.R.L. prin lichidator judiciar D. şi E.. la plata sumei de 2500 RON cheltuieli de judecată către intimata B..

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2017.