Bank’s cassation appeal over denied credit guarantee rejected as unfounded

Deliberând asupra recursului, în condiţiile art. 395 coroborat cu dispoziţiile art. 494 C. proc. civ., din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 4 august 2014 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, sub număr de dosar x/2014, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pe pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE PENTRU ÎINTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A- IFN, solicitând obligarea pârâtului la plata sumei de 4.387.166,28 RON, reprezentând garanţia aferentă finanţării garantate şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces.

Prin sentinţa civilă nr. 1823 din 9 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în dosarul nr. x/2014, a fost admisă cererea de chemare în judecată formulată de A. S.A., fiind obligat pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MII ŞI MIJLOCII S.A la plata sumei de 4.387.166,28 RON reprezentând garanţie, precum şi a sumei de 47.476,66 RON reprezentând cheltuieli de judecată (taxă judiciară de timbru).

Împotriva sentinţei civile nr. 1823 din 9 aprilie 2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, pârâtul FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÎNTREPRINDERILE MICI SI MIJLOCII S.A. - IFN a declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 364A din 26 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a fost admis apelul declarat de FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A.- IFN, împotriva sentinţei civile nr. 1823 din 9 aprilie 2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI- a civilă, în dosarul nr. x/2014, în contradictoriu cu intimaţii A. S.A. şi MINISTERUL AGRICULTURII SI DEZVOLTĂRII RURALE.

A fost schimbată în tot sentinţa.

S-a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERILE MICI ŞI MIJLOCII S.A.-IFN, ca nefondată.

A fost obligată reclamanta A. S.A. la plata sumei de 23738,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâtul F.N.G.C.I.M.M. S.A. IFN.

În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 364A din 26 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamanta reclamanta A. S.A. a declarat recurs.

Recurenta-reclamantă se raportează prin motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. care prevăd că hotărârea poate fi casată când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În argumentarea recursului, reclamanta susţine, în esenţă, că instanţa de apel a dat o interpretare eronată clauzei contractuale prevăzută la art. 7.10 lit. c) din actul adiţional nr. x încheiat la convenţia nr. 90/2008.

Consideră că instanţa de apel a apreciat, în mod greşit, împrejurarea că banca nu a comunicat Fondului Naţional de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici şi Mijlocii un bilet la ordin valabil.

Aceasta întrucât, banca a respectat art. 7.10 lit. e) din Actul Adiţional nr. 5 la Convenţia nr. 90/2008 şi a trimis Fondului biletul la ordin emis de către beneficiarul garanţiei (B. SRL) la ordinul FNGCIMM, atât la momentul transmiterii cererii de plata iniţiale, cât şi odată cu reformularea cererii de plată ca urmare a primirii adresei nr. x din 04.04.2013, fiind expediat prin poştă, cu confirmare de primire, la data de 03.06.2013.

De esenţa biletului la ordin, arată recurenta, este semnătura avalistului efectuată în cuprinsul biletului la ordin, titlul de credit producând efecte juridice, iar avalistul putând fi urmărit pentru recuperarea valorii menţionate în titlu.

Prin neobservarea dispoziţiilor legale aplicabile, mai susţine recurenta, curtea a apreciat, în mod greşit, că banca nu a îndeplinit obligaţia de a depune, în copie, documentele din care să rezulte utilizarea creditului, prevăzută la art. 13 din contractul de garantare.

Or, banca a trimis aceste documente, odată cu reformularea cererii de plată, ca urmare a primirii adresei nr. x din 04.04.2013, fiind expediate prin poştă, cu confirmare de primire, la data de 03.06.2013.

Potrivit dispoziţiilor art. 2553 şi art. 2554 Noul C. civ., mai arată recurenta, când termenul se stabileşte pe zile nu se ia în calcul prima şi ultima zi a termenului, iar "dacă ultima zi a termenului este o zi nelucratoare, termenul se considera împlinit la sfârşitul primei zile lucrătoare care îi urmează".

Aşa fiind, cu aplicarea dispoziţii legale prevăzute în C. civ. aplicabil şi a celor convenţionale, se poate constată faptul că, Banca a respectat termenul de 60 de zile calendaristice şi a trimis Fondului acte în completare, inclusiv biletul la ordin valabil, documentele fiind expediate în data de 03.06.2013, conform borderoului emis de firma de curierat.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de bancă, solicită a se avea în vedere faptul că banca a efectuat plata voluntară a sumei de 23.738,33 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, obligaţie statuată prin dispozitivul deciziei civile nr. 364A/2016, hotărârea având caracter executoriu.

Prin urmare, banca a achitat către FONDUL NATIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII SA-IFN suma de 23.738,33 RON, prin virament, conform notei contabile nr. x/30.03.2016, solicitată prin adresa nr. x/17.03.2016.

Aşa fiind, admiterea recursului, casarea hotărârii judecătoreşti atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, cu cheltuieli de judecată achitate în fond, apel, recurs.

În temeiul dispoziţiilor art. 490 alin. (2) coroborat cu art. 205 C. proc. civ., intimatul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, solicitând, în principal, admiterea excepţiei invocate şi, în consecinţă, constatarea nulităţii recursului, întrucât motivele invocate nu se încadrează în dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului, ca nefondat.

În temeiul dispoziţiilor art. 205-208 C. proc. civ., intimatul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esenţă, respingerea recursului, ca nefondat.

Recurenta-reclamantă a formulat răspuns la întâmpinările formulate de intimatul-pârât FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU INTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN şi de intimatul-pârât MINISTERUL AGRICULTURII ŞI DEZVOLTĂRII RURALE.

Înalta Curte a procedat la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, întocmit în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., prin raport constatându-se că recursul este admisibil.

Prin încheierea din Camera de Consiliu de la 12 octombrie 2016 a fost încuviinţat, în unanimitate raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia părţilor potrivit dispoziţiilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Prin încheierea din 22 februarie 2017, constatându-se că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) din Codul de procedurăcivilă, s-a stabilit termen pentru soluţionarea recursului la data de 12 aprilie 2017, cu citarea părţilor.

Înalta Curte, verificând în cadrul controlului de legalitate decizia atacată în raport de criticile formulate, temeiurile de drept invocate, ţinând cont şi de apărările formulate prin întâmpinări, constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 8 C. proc. civ., casarea unei hotărâri poate fi cerută atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

În speţă, prin prisma acestui motiv de recurs, recurenta-reclamantă a pus în discuţie interpretarea şi aplicarea greşită a clauzelor contractuale, precum şi a prevederilor art. 2553 şi ale art. 2554 C. civ.

Se constată că soluţia instanţei de apel este legală.

Pornind de la cadrul legal instituit de art. 1270 C. civ., conform căruia convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante, este în obligaţia instanţei de apel să examineze în mod real voinţa părţilor semnatare ale contractului încheiat, or, în cauză, aceste aspecte au fost pe deplin analizate, instanţa de apel făcând o corectă interpretare a clauzelor contractuale.

Este de necontestat că între reclamantă A. S.A. şi pârâtă FONDUL NAŢIONAL DE GARANTARE A CREDITELOR PENTRU ÍNTREPRINDERI MICI ŞI MIJLOCII S.A. - IFN s-a încheiat contractul de garantare a creditului nr. 78/17.07.2007, ce a avut ca obiect acordarea de garanţii de către pârât pentru creditul menţionat. Contractul de garantare a fost ulterior modificat în sensul că pârâtul Fondul a aprobat garanţia financiară în limita sumei de 4.387.166,28 RON.

La data încheierii contractului de garantare nr. x/2007, între părţile litigiului, exista o convenţie cadru, respectiv convenţia de lucru nr. 43/2006, ce reglementa procedura de garantare de către Fond, în calitate de fidejusor, a obligaţiilor de rambursare a finanţărilor acordate de finanţator (A.) beneficiarilor. Convenţia de lucru nr. 43/2006 şi-a încetat efectele la momentul intrării în vigoare a convenţiei nr. 90/13.10.2008, părţile stabilind ca raporturile dintre acestea privind garanţiile oferite de Fond să fie guvernate de noua convenţie (art. 12.6 din convenţie).

Potrivit art. 7.10 lit. c) din actul adiţional nr. x/19.08.2009 odată cu cererea de plată se ataşează şi copii certificate ale contractului de credit/contractului de angajare pentru emiterea scrisorii de garanţie, contractului cadru însotite de toate actele adiţionale şi de contractul de garanţii accesorii altele decât scrisorile de garanţie.

Contrar susţinerilor recurentei, instanţa de control judiciar a analizat în amănunt prevederile convenţionale şi a reţinut în mod legal că potrivit art. 7.10 lit. c) din actul adiţional nr. x/19.08.2009, reclamanta avea obligaţia transmiterii împreună cu cererea de plată a copiilor certificate ale contractului de credit însoţit de toate actele adiţionale ulterioare.

S-a reţinut cu justeţe că deşi anexele la contractul de credit nu sunt enumerate expres, acestea fac parte integrantă din convenţia de credit, astfel că trebuie transmise odată cu convenţia propriu-zisă, iar graficul de rambursare (anexa 2) conţine drepturi şi obligatii, întrucât acesta detemină valoarea ratelor, a dobânzii şi termenele la care se face plata.

Este de necontestat că prin actul adiţional nr. x/22.11.2010, a fost modificat art. 7.2 lit. d) din convenţia nr. 90/2008, asttel că la cererea de plată trebuie ataşate copii certificate ale contractului de credit/contractului de angajare pentru emiterea scrisorii de garanţie, contractului cadru şi contractului de garanţie accesorie, inclusiv contractele de fidejusiune împreună cu dovada efectuării formalităţilor legale de publicitate a garanţiilor în copie certificată, iar această dovadă se face prin extrasele de Carte Funciară, aspecte reţinute legal de instanţa de apel.

Prin urmare, s-a apreciat corect că reclamanta nu a depus anexele la contractul de credit şi extrasul de carte funciară nr. x din care să reiasă instituirea ipotecilor de rang I şi de rang II, deşi avea obligaţia transmiterii, conform obligaţiilor convenţionale asumate.

Reclamanta nu se poate prevala omisso medio, direct în calea de atac a recursului, de îndeplinirea obligaţiei prevăzută la art. 7.10 lit. c) din Convenţia nr. 90/2008, în sensul că documentele au fost transmis în termenul de 60 de zile, odată cu cererea de plată reformulată, respectiv la data de 3 iunie 2013, cu respectarea prevederilor art. 2553 şi art. 2554 C. civ. aplicabile speţei.

Cum în mod legal a arătat şi instanţa de control judiciar, în condiţiile în care reclamanta dorea să conteste acest aspect ce a fost reţinut în considerentele sentinţei instanţei de fond, avea posibilitatea să exercite, conform art. 461 alin. (2) C. proc. civ., calea de atac a apelului, or, câtă vreme nu şi-a exercitat acest drept, nu mai poate critica această reţinere a primei instanţe pe calea întâmpinării la apelul formulat de partea adversă şi cu atât mai mult, nu mai poate critica pe calea prezentului recurs.

Recurenta nu se poate prevala de faptul că documentele din care rezultă utilizarea creditului au fost trimise odată cu cererea de plată reformulată respectiv la data de 3 iunie 2013, conform art. 7.3 alin. (2) din actul adiţional nr. x/2013 la convenţie, potrivit căruia termenul de 60 de zile calendaristice se calculează de la data fiecărei solicitări de completare transmisă de Fond.

Aceasta întrucât, cum în mod corect a constatat şi instanţa de apel, obligaţia respectivă era stipulată în contractul de garanţie nr. x/2007.

Convenţia nr. 90/2008 este un act cadru care reglementează procedura de executare a garanţiilor, încheierea acesteia nesemnificând lipsirea de efecte a contractului propriu-zis de garantare, prin care Fondul şi-a asumat în concret obligaţia de plată a garanţiei (contractul nr. x/2007).

De asemenea, Fondul trebuie să verifice modul de folosire a sumelor împrumutate fiind vorba de bani proveniţi din fonduri europene (SAPARD), conform art. 8 lit. b) alin. (7) din H.G. nr. 876/2005, iar banca avea obligaţia de a monitoriza destinaţia creditului şi a informa Fondul în legătură cu orice modificare referitoare la această destinaţie (art. 8 din contractul de garanţie nr. x/2007).

Este de reţinut că simpla nemulţumire a recurentei-reclamante cu privire la soluţia pronunţată, la argumentele care au format convingerea instanţei, neînsuşirea de către instanţa de control judiciar a apărărilor formulate de către reclamantă sunt aspecte care nu justifică invocarea motivului de recurs bazat pe aplicarea greşită a unor norme de drept material, cu atât mai mult cu cât recurenta nu a arătat în concret care sunt aceste norme şi în ce ar consta interpretarea sau aplicarea greşită a acestora.

Nu în ultimul rând, în condiţiile în care restabilirea situaţiei de fapt şi interpretarea probelor aflate la dosar exced competenţei instanţei de recurs, se impune respingerea de plano a criticilor de netemeinicie, care nu satisfac exigenţele impuse de art. 488 C. proc. civ.

Pentru raţiunile înfăţişate, constatând că nu este incident motivul de nelegalitate reglementat de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi invocat de recurentă, hotărârea atacată fiind la adăpost de orice critică, Înalta Curte, cu aplicarea dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., văzând şi prevederile art. 499 C. proc. civ., va respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 364A din 26 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, menţinând decizia instanţei de apel, ca fiind legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 364A din 26 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2017.