Exceptional revision inadmissible against cassation decision failing to evict merits despite alleged failure to rule on requested relief

Deliberând asupra cererii de revizuire, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 216/CA din 26 iunie 2013 pronunţată de Tribunalul Braşov, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă excepţia prescripţiei invocată de pârâtă, a fost admisă în parte cererea reclamanţilor A. şi B., formulată în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A. prin Sucursala Braşov şi au fost constatate abuzive clauzele din convenţia de credit nr. x/18.02.2008 - condiţii generale, de la punctele 3.2 şi 5.1 referitoare la dobânda penalizatoare, cele de la punctele 8.1 lit. c) şi d) şi de la punctul 13.1, referitoare la obligaţia împrumutatului de a achita comisionul aferent modificării clauzelor convenţiei prin acordul părţilor stabilit de către bancă, fiind dispusă înlăturarea acestora. Au fost obligaţi reclamanţii la plata către pârâtă a sumei de 1240 RON cheltuieli de judecată. Au fost respinse restul pretenţiilor reclamanţilor.

Prin încheierea din Cameră de Consiliu de la 29 iulie 2013, s-a dispus îndreptarea din oficiu a erorilor materiale strecurate în sentinţa civilă nr. 216/CA din 26 iunie 2013, în sensul că, în minuta şi în dispozitivul hotărârii, în loc de "convenţia de credit nr. x/18.02.2008", cum din eroare s-a menţionat, se va trece "convenţiile de credit nr. x/18.02.2008 şi nr. x/13.08.2008".

Împotriva acestei sentinţe, reclamanţii A. şi B. şi pârâta S.C. C. S.A. Bucureşti au declarat apel.

Prin decizia civilă nr. 148/Ap din 10 decembrie 2013 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, de conflicte de muncă şi asigurări sociale a fost respins apelul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 216/CA/2013, a fost admis în parte apelul declarat de pârâta S.C. C. S.A. împotriva aceleiaşi sentinţe, care a fost schimbată în parte, în sensul că au fost respinse şi cererile formulate de reclamanţi de constatare ca fiind abuzive şi în consecinţă nule, a clauzelor de la pct. 3.2 şi 5.1, referitoare la dobânda penalizatoare şi pct. 13.1, referitoare la obligaţia împrumutatului de a achita comisionul aferent modificării clauzelor convenţiei prin acordul părţilor stabilit de bancă. Au fost păstrate dispoziţiile de respingere a excepţiei prescripţiei, de constatare ca fiind abuzive clauzele de la pct. 8.1 lit. c) şi d), de respingere a restului pretenţiilor reclamanţilor şi de obligare a acestora la plata cheltuielilor de judecată. A fost respins motivul din apelul pârâtei privitor la clauzele de la pct. 8.1 lit. c) şi d) din convenţia de credit.

Împotriva deciziei nr. 148/Ap din 10 decembrie 2013 au declarat recurs reclamanţii, iar prin decizia nr. 2453 din 26 iunie 2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, recursul a fost admis, a fost casată decizia atacată, iar cauza a fost trimisă spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel, pentru a fi cercetată în fond.

Prin decizia civilă nr. 384/Ap din 16 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, au fost admise în parte apelul declarant de pârâta C. S.A. Bucureşti şi apelul declarat de reclamanţi A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 216/CA din 26.06.2013 a Tribunalului Braşov. A fost anulată în parte sentinţa apelată, în sensul că: s-a constatat ca fiind abuzive următoarele clauze şi s-a dispus înlăturarea acestora din convenţiile de credit nr. x din 18.02.2008 şi nr. x/13.08.2008 şi actele adiţionale nr. x/24.11.2010 încheiate între părţi:

1. pct. 3 lit. d) din convenţii "data ajustării dobânzii", respectiv clauza prin care "banca îşi rezervă dreptul de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară, comunicând împrumutatului noua rată a dobânzii" (din cele 2 contracte de credit), precum şi clauza de la pct. 7.2. lit. c) din convenţia de credit x/2008 şi pct. 7. 2 lit. d) din convenţia de credit nr. x/13.08.2008, din condiţiile generale, secţiunea 7 "obligaţiile părţilor"- "obligaţiile Băncii", respectiv a clauzei care permite băncii de a comunica împrumutatului noua rată a dobânzii stabilită ca urmare a exercitării de către bancă a dreptului de a revizui rata dobânzii curente în cazul intervenirii unor schimbări semnificative pe piaţa monetară;

2. pct. 3 lit. c) din convenţii care prevede că "perioada de calcul a dobânzii", se face raportat la un nr. de 360 de zile, precum şi a clauzei pct. 3.2 din condiţiile generale din secţiunea 3 "costuri",- respectiv a clauzei care permite băncii sa stabilească o dobânda penalizatoare care sa fie calculată după o formulă în care anul calendaristic este de 360 zile;

3. pct. 5 lit. a) din convenţii, referitoare la "comisionul de risc" de 0.22% aplicat la soldul creditului, precum şi clauza de la pct. 3.5. din condiţiile generale din secţiunea 3 "costuri" "comisionul de risc" (din ambele convenţii);

4. art. 2 pct. 5.1 lit. b) din cele două acte adiţionale nr. x încheiate la data de 24.11.2010 - "Comision de administrare credit"

5. pct. 8.1. lit. a) liniuţa a doua şi a treia şi lit. c) şi d), privind scadenţa anticipată în cazul neîndeplinirii unor obligaţii din alte convenţii încheiate de împrumutat cu banca sau cu alte societăţi financiare/de credit; şi în cazul apariţiei unei situaţii neprevăzute(din cele două convenţii);

6. pct. 10.1 si 10.2 din Secţiunea 10, din condiţiile generale, "costuri suplimentare"(din ambele convenţii);

7. pct. 4.2 din condiţiile generale, din secţiunea 4 "plăţi" din convenţia de credit nr. x/13.08.2008, care permite băncii în mod unilateral să convertească în RON creditul acordat, precum şi clauza de la pct. 7.2. lit. c) din aceeaşi convenţie, condiţiile generale, prin care se prevede că banca va înştiinţa în scris pe împrumutat despre realizarea conversiei;

8. pct. 7.1.lit. d) din condiţiile generale, din secţiunea 7 "obligaţiile părţilor", "obligaţiile împrumutaţilor", privind obligaţia împrumutaţilor de a asigura bunurile aduse în garanţie la o societate de asigurări agreată de bancă (din ambele convenţii);

9. pct. 13.1 din Secţiunea 13 din condiţiile generale, care permite băncii stabilirea unui comision pentru modificarea clauzelor contractuale (din ambele convenţii). A fost respins restul pretenţiilor din acţiune, precum şi din cererile de apel. Au fost păstrate dispoziţiile privind soluţionarea excepţiei prescripţiei, admiterea în parte a acţiunii astfel cum a fost precizată şi obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată.

Prin decizia civilă nr. 683/Ap din 25 mai 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă în dosarul nr. x/2012, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi, în consecinţă, s-a dispus îndreptarea erorii strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 384/Ap/16.03.2015 a Curţii de Apel Braşov, paragraful 3 în sensul că data încheierii actului adiţional la contractul de credit nr. x/13.08.2008 este 13.08.2008, iar nu 24.11.2010. A fost admisă în parte cererea de completare a dispozitivului aceleiaşi decizii şi, în consecinţă, s-a dispus completarea dispozitivului deciziei astfel:

- punctul 2 al paragrafului 3 din dispozitiv se completează în sensul adăugării şi a clauzei de la pct. 3.1.2 din condiţiile generale, secţiunea costuri din ambele convenţii de credit, ca fiind abuzivă.

- punctul 8 al paragrafului 3 din dispozitiv (pag. 18) se completează în sensul că se constată caracterul abuziv al clauzei de la pct. 7.1 lit. d) şi e) precum şi a clauzei de pct. 9 lit. c) din condiţiile generale ale ambelor contracte de credit.

A fost respins restul pretenţiilor din cererea de completare a dispozitivului deciziei civile nr. 384/Ap/16.03.2015 a Curţii de Apel Braşov.

Prin încheierea din Cameră de Consiliu din data de 16 iunie 2015, pronunţată de aceeaşi instanţă, în acelaşi dosar, a fost admisă cererea formulată de apelanţii-reclamanţi A. şi B. şi, în consecinţă: s-a dispus îndreptarea erorilor materiale strecurate în dispozitivul deciziilor civile nr. 384/Ap/16.03.2015 şi nr. 684/25.05.2015 ale Curţii de Apel Braşov în sensul că data încheierii actului adiţional nr. x la contractul de credit nr. x/13.08.2008 este 23.11.2010, iar nu 24.11.2010 sau 13.08.2008; s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul deciziei civile nr. 684/25.05.2015 a Curţii de Apel Braşov, paragraful 2, liniuţa 2, în sensul că este vorba despre caracterul abuziv al clauzei de pct. 9.3 lit. c) din condiţiile generale ale ambelor contracte de credit, şi nu despre pct. 9 lit. c) din aceste contracte.

Împotriva deciziei civile nr. 384/Ap din 16 martie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2012 de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă, au declarat recurs atât reclamanţi A. şi B., cât şi pârâta D. S.A. (fostă S.C. C. S.A.), iar prin decizia nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, recursurile au fost respinse, ca nefondate.

Invocând în drept dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. A. şi B. au formulat cerere de revizuire a deciziei nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, susţinând, în esenţă, că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

În argumentarea cererii, revizuenţii arată că, în fapt, prin acţiunea formulată au solicitat să se constate caracterul abuziv al unor clauze contractuale din cele două contracte de credit şi din actele adiţionale încheiate.

Susţin, în esenţă, că prin hotărârea pronunţată, instanţa de recurs a arătat că "în ceea ce priveşte prevederile din cele două convenţii de credit şi din cele două acte adiţionale la acestea care se regăsesc la pct. 4 lit. b) pct. 5 lit. c), pct. 5 lit. e) pct. 5 f s-a apreciat că nu s-au adus critici de nelegalitate cu privire la hotărârea pronunţată de către instanţa de apel", însăşi instanţa de apel arătând că nu se menţionează în concret în ce constă caracterul abuziv în condiţiile în care potrivit jurisprudenţei CJCE instanţa putea şi din oficiu să constate clauzele abuzive din contract odată sesizată cu o astfel de cerere.

La aceeaşi concluzie se ajunge şi dacă se are în vedere jurisprudenţa CJCE desprinsă, în special, din cauza C-484/2008 - Caja de Madrid şi din Ordonanţa Curţii (Camera a opta) din 16.11.2010 (cerere de pronunţare a unei hotărâri preliminare formulate de Krajsky sud v. Presove - Republica Slovaca) - cauza C-76/2010. Prin această Ordonanţă, susţin revizuenţii, CJCE a stabilit că instanţa naţională este obligată să aprecieze, din oficiu, caracterul abuziv al unei clauze contractuale, inclusiv în cazul în care consumatorul se abţine să invoce caracterul abuziv al acestei clauze, fie pentru că nu îşi cunoaşte drepturile, fie pentru că este descurajat să le invoce din cauza cheltuielilor pe care le-ar implica o acţiune în justiţie.

Astfel, solicită a se avea în vedere faptul că în contract există două modalităţi concomitente de penalizare - comision de penalizare 2% flat şi dobândă penalizatoare.

De altfel, mai susţin revizuenţii, acest comision de penalizare flat nu este prevăzut de dispoziţiile art. 36 din O.U.G. nr. 50/2010.

În opinia revizuenţilor, sunt incidente şi prevederile art. 1 lit. I) din Anexa la Legea nr. 1934/2000.

În ceea ce priveşte dobânda penalizatoare, apreciază că în cele două contracte de credit deduse judecăţii suntem în prezenţa unor raporturi de natură civilă, iar nu comercială, astfel cum în mod greşit a reţinut instanţa de recurs şi a analizat din prisma raporturilor comerciale şi nu civile.

Verificând clauzele contractuale de la pct. 4 lit. a) şi b) din condiţiile speciale ale convenţiei, instanţa creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor, în detrimentul revizuenţilor, întrucât pentru aceeaşi faptă a întârzierii la plata ratelor s-a instituit în sarcina acestora o dublă reparaţie.

Consideră că banca a majorat costul creditului cu încălcarea art. 35 din O.U.G. nr. 50/2010. La momentul încheierii contractului de credit banca nu a stabilit nicio marjă care apoi să se regăsească în contract prin act adiţional.

Arată că la data încheierii contractului de credit indicele cel mai favorabil nu era LIBOR 3M, astfel cum în mod greşit încearcă să stabilească banca, ci LIBOR 6M chiar 12M.

Indiferent dacă LIBOR este 3M sau 6M, banca în mod incorect a stabilit marja băncii ce se aplică la formula de calcul a dobânzii.

Totodată, dintr-o scurtă analiză se poate observa că banca a stabilit ca şi punct de plecare greşit atâta marja, cât şi indicele monetar în funcţie de care să se stabilească o eventuala variaţie a dobânzii.

Faţă de motivele expuse, solicită admiterea cererii de revizuire, astfel cum a fost formulată.

Intimata D. S.A. şi intimata E. S.R.L. au formulat întâmpinări prin care au invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire solicitând, în esenţă, ce cale excepţie respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă, iar pe fondul cauzei respingerea cererii, ca nefondată.

Analizând cererea de revizuire în condiţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată nu sunt întrunite cerinţele art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

Potrivit art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile limitativ prevăzute la pct. 1 - 10 C. proc. civ.

În speţă, decizia nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a cărei revizuire se solicită este pronunţată de o instanţă de recurs, astfel că prima condiţie prevăzută de textul legal presupune ca decizia instanţei de recurs să evoce fondul, întrucât, spre deosebire de recurs, care are în vedere în primul rând erorile de drept, revizuirea vizează îndreptarea erorilor de fapt.

O hotărâre judecătorească ce evocă fondul presupune ca instanţa să statueze prin dispozitivul ei asupra fondului raportului juridic litigios pe baza probelor administrare în cauză, reţinând sau schimbând o anumită situaţie de fapt, prin urmare, să nu fie o soluţie pronunţată pe cale de excepţie, iar dacă ea este pronunţată în calea de atac, în mod necesar, apelul sau recursul trebuie să fi fost admis, iar soluţia supusă apelului sau recursului să fie reformată cu privire la soluţia dată asupra fondului pretenţiilor ce au format obiect al judecăţii.

Sintagma de "evocare a fondului" ce se regăseşte în conţinutul premisei reglementate pentru orice cerere de revizuire prin dispoziţiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ., nu este sinonimă cu referiri ale instanţei de recurs la situaţia de fapt a cauzei.

Prin urmare, în sensul textului de lege citat, o instanţă de recurs evocă fondul atunci când, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază temeiurile de drept incidente, reţine o altă situaţie de fapt şi pronunţă o soluţie proprie şi cu totul diferită decât aceea sau acelea pronunţate de instanţele inferioare.

Astfel, nu au acest caracter şi nu pot fi atacate pe calea extraordinară a revizuirii hotărârile prin care s-a respins recursul sau prin care s-a dispus casarea cu trimitere.

Evocarea fondului fiind o cerinţă esenţială pentru admisibilitatea revizuirii, se constată că aceasta nu este îndeplinită în situaţia de faţă, întrucât decizia nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, a cărei revizuire se solicită, nu a antamat fondul cauzei, instanţa de recurs limitându-se la a respinge ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A. şi B. şi de pârâta D. S.A. împotriva deciziei civile nr. 384/Ap/16.03.2015 a Curţii de Apel Braşov, cu menţinerea în totalitate a stării de fapt şi de drept, astfel cum aceasta a fost stabilită de către instanţa anterioară, situaţie în care, contrar susţinerilor revizuenţilor, prin prisma art. 322 alin. (1) C. proc. civ. anterior evocat, hotărârea nu este susceptibilă de a fi atacată cu revizuire.

Prin urmare, revizuenţii nu pot pretinde că instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, câtă vreme nu există în recurs o altă dezlegare a raportului juridic dedus judecăţii decât cea care a fost aleasă până în acel moment.

Dacă s-ar admite formularea unei cereri de revizuire şi împotriva deciziilor pronunţate în recurs prin care nu s-a evocat fondul, s-ar ajunge să se încalce principiul legalităţii căilor de atac, potrivit căruia orice cale de atac poate fi exercitată doar dacă este prevăzută de lege şi în condiţiile prevăzute de aceasta.

În altă ordine de idei, este de observat că revizuenţii, invocând acest motiv (pct. 2 al art. 322 C. proc. civ.), au adus în discuţie aspecte de fond ale pricinii, tinzând în realitate la o nouă judecată a recursului, situaţie inadmisibilă faţă de dispoziţiile procedurale, dar şi în raport de prevederile art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale, cu referire la respectarea principiului securităţii raporturilor juridice.

În mod constant, în jurisprudenţa sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluţionat definitiv şi irevocabil, numai în scopul de a obţine o rejudecare a cauzei; revizuirea nu poate avea semnificaţia unui "apel deghizat", ci trebuie să fie justificată numai de circumstanţe esenţiale şi imperative.

De asemenea, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a subliniat frecvent că principiul securităţii raporturilor juridice implică respectarea principiului res iudicata, iar posibilitatea de desfiinţare a unei hotărâri definitive şi irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenţie (Cauza Mitrea vs. România, 26105/03 Hotărârea din 29 iulie 2008).

Pentru raţiunile înfăţişate, în temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 322 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 1724 din 19 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2012.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2017.