Nullity of cassation appeals for failure to articulate specific illegality grounds in civil tort damages litigation

Deliberând asupra recursurilor, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova, la data de 13.11.2012, sub număr de dosar x/2012, reclamanţii A. şi B., în calitate de reprezentanţi legali ai fiicei minore C., în vârsta de 4 ani, au solicitat instanţei în numele şi pentru aceasta, în contradictoriu cu pârâtul D., ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună: obligarea pârâtului D. la daune materiale în valoare de 29.220 RON, reprezentând c/val cheltuielilor cu transportul pentru efectuarea tratamentului medical (9.900 RON) şi costul tratamentului psihologic (19.320 RON) ca urmare a muşcăturii aplicată de câinele pârâtului minorei C. şi la plata de daune morale, având următoarele componente: 20.000 euro, reprezentând despăgubirea aferentă corectării prejudiciului de imagine adus prin mutilarea minorei C., prin efectuarea unei intervenţii de chirurgie plastică şi reparatorie ce se va realiza asupra minorei, conform recomandărilor medicale, într-o clinică din străinătate, la un interval de 1-2 ani de la muşcătura şi 300.000 euro, reprezentând despăgubirea datorată de pârât minorei C., pentru faptul că din cauza iresponsabilităţii pârâtului, imaginea minorei este prejudiciată pe viaţă, aceasta rămânând mutilată şi traumatizată psihic şi fiind expusă reacţiei de respingere a semenilor săi. Totodată, s-a solicitat obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de prezentul litigiu.

În drept, au fost invocate dispoziţiile art. 1375, 1377, 1381 - 1392 din Noul C. civ., referitoare la repararea prejudiciului în cazul răspunderii civile delictuale.

Pârâtul D. a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, cu obligarea pârâţilor la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.

La termenul de judecată din data de 14.02.2013, instanţa a respins excepţia insuficientei timbrări a cererii de chemare în judecată, pusă în discuţia părţilor la termenul de judecată din 04.02.2013.

La data de 16.04.2013, pârâtul a formulat cerere de recuzare a judecătorului învestit cu soluţionarea cauzei, cerere respinsă prin încheierea de şedinţă din data de 22.04.2013.

La aceeaşi dată, pârâtul a formulat şi cerere de îndreptare a erorilor şi omisiunilor existente în încheierea de şedinţă din data de 14.02.2013, cerere care a fost admisă în parte prin încheierea din data de 23.05.2013 .

La termenul de judecată din data de 22.05.2013, instanţa a încuviinţat probele cu înscrisuri, inclusiv de natura medicală, solicitate de ambele părţi, a dispus emiterea de adrese către Spitalul de Pediatrie Ploieşti şi Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu, în care reclamanta minoră a fost internată, pentru a înainta întreaga documentaţie de natură medicală cu privire la internarea minorei. S-a încuviinţat pentru reclamanţi proba cu interogatoriul pârâtului, precum şi probatoriul testimonial solicitat de ambele părţi, respectiv ascultarea a doi martori, martorul propus de reclamanţi, E. şi martorul F., propus de pârât. S-a pus în vedere apărătorului pârâtului să precizeze obiectivele expertizei medicale specialitate pediatrie-chirurgie, pentru a se aprecia utilitatea şi pertinenţa probei de natură medicală, ce a fost prorogată pentru încuviinţare după ce se vor verifica obiectivele propuse de parte în sarcina expertului şi s-a respins proba cu expertiza tehnică solicitată de pârât în vederea stabilirii posibilităţii de producere a incidentului din data de 28.03.2013.

La data de 22.11.2013, pârâtul a depus la dosarul cauzei cerere de chemare în garanţie a numiţilor A., B. şi E., solicitând ca în cazul în care cererea de chemare în judecata va fi admisă, în tot sau în parte, să fie obligaţi chemaţii în garanţie să-l despăgubească cu suma de 29.220 RON, în cazul admiterii capătului întâi al cererii de chemare în judecată, respectiv cu orice alte sume ce va fi obligat să le achite către reclamanta C., prin reprezentanţi legali, ca urmare a admiterii cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată din data de 10.12.2013, instanţa a pus în discuţia părţilor necesitatea disjungerii cererii de chemare în garanţie faţă de susţinerile formulate de reclamanţi la termenul de judecată anterior, în sensul că nu sunt de acord ca această cerere de chemare în garanţie, care a fost depusă peste termenul prevăzut de art. 61 C. proc. civ. să fie judecată împreună cu cererea principală şi după ascultarea părţilor, în temeiul dispoziţiilor art. 61 şi 63 alin. (2) C. proc. civ., a dispus disjungerea cererii de chemare în garanţie şi formarea unui nou dosar, ce va fi soluţionat de acelaşi complet de judecată.

La acelaşi termen de judecată, instanţa a respins proba cu expertiza în specialitatea pediatrie - chirurgie, solicitată a fi efectuată de Serviciul Medical Judeţean, având în vedere atât dispoziţiile Legii nr. 459/2001 privind organizarea activităţii şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală, prin care se dă în competenţa acestor servicii efectuarea de expertize la solicitarea organelor judiciare, numai în cauze privind infracţiuni şi în alte situaţii care nu au legătură cu obiectul cauzei, cât şi faptul că obiectivele expertizei medicale, aşa cum au fost menţionate prin cererea aflată dosar, nu sunt necesare soluţionării cauzei, având în vedere că toate aspectele ce se solicită a fi dovedite prin această expertiză pot fi dovedite cu înscrisurile medicale depuse la dosar, precum şi cu celelalte acte depuse în cauză.

Prin sentinţa civilă nr. 316 la 28 ianuarie 2014, Tribunalul Prahova a admis în parte acţiunea şi l-a obligat pe pârât să plătească reclamanţilor sumele de 9.900 RON, reprezentând cheltuieli de transport, 70 RON reprezentând c/val tratament psihologic pentru minora C., 100.000 euro daune morale şi 620 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În motivarea hotărârii, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, potrivit probelor administrate în cauză, la data de 28.03.2012 s-a produs un incident, în cursul căruia minora C. a fost muşcată de faţă de câinele de talie mare aflat în curtea pârâtului D., de la adresa din Ploieşti, Bd. x, incident care s-a produs în timp ce minora în vârstă de 4 ani (la acel moment) trecea, însoţită de bonă, pe trotuarul din faţa imobilului sus-menţionat.

În ceea ce priveşte modalitatea în care s-a produs acest incident, instanţa a retinut depoziţia martorei E., bona fetiţei, care a arătat că în momentul în care treceau prin faţa porţii pârâtului, câinele a lătrat şi apoi a scos capul printre barele de metal ale gardului şi a muşcat-o pe fetiţă de obraz.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, instanţa a înlăturat apărările pârâtului, în sensul că minora ar fi provocat câinele şi că acesta nici nu ar fi avut posibilitatea să scoată capul printre barele orizontale de la gardul imobilului proprietatea pârâtului, având în vedere atât fotografiile depuse la dosar, depoziţia martorei E., cât şi recunoaşterea la interogatoriu a pârâtului, care a arătat că ulterior incidentului, a mai sudat două bare orizontale suplimentare la gard, modificare vizibilă şi în planşele foto.

În ceea ce priveşte relatarea martorei F., menajera pârâtului, care se afla în imobil la data producerii incidentului, instanţa a înlăturat-o ca fiind vădit nesinceră, apreciind că martora a încercat să distorsioneze adevărul şi să ascundă fapte care erau, oricum, dovedite cu acte.

Tribunalul a reamintit că potrivit art. 1375 din Noul C. civ.." proprietarul unui animal sau cel care se serveşte de el răspunde, independent de orice culpă, de prejudiciul cauzat de animal, chiar dacă acesta a scăpat de sub paza sa". Prin urmare, a notat prima instanţă, răspunderea pe temeiul art. 1375 din Noul C. civ. revine persoanei care, la data cauzării prejudiciului, deţinea paza juridică a animalului, presupunând prerogativa de control si de supraveghere exercitată asupra animalului.

În ceea ce priveşte cerinţele reparării prejudiciului, tribunalul a avut în vedere dispoziţiile art. 1381 şi urm. din Noul C. civ., potrivit cărora orice prejudiciu dă dreptul la reparaţie, care se naşte din ziua cauzării prejudiciului, chiar dacă acest drept nu poate fi valorificat imediat.

De asemenea, au fost reţinute şi dispoziţiile art. 1349 alin. (3) din Noul C. civ., conform cărora:

"în cazurile anume prevăzute de lege, o persoană este obligată să repare prejudiciul cauzat de fapta altuia, de lucrurile ori de animalele aflate sub paza sa, precum şi de ruina edificiului".

S-a constatat că se solicită despăgubiri atât pentru acoperirea unui prejudiciu patrimonial ce poate fi evaluat băneşte în mod direct, cât şi pentru un prejudiciu nepatrimonial sau moral, ca urmare a suferinţei de ordin afectiv sau provocate de durerile fizice.

Art. 1391 Noul C. civ., a arătat prima instanţă, reglementează expres repararea prejudiciului nepatrimonial, stabilind în alin. (1) faptul că "în caz de vătămare a integrităţii corporale sau a sănătăţii poate fi acordată şi o despăgubire pentru restrângerea posibilităţilor de viaţă familială şi socială."

Totodată, art. 1385 alin. (2) Noul C. civ. dispune că:

"se vor putea acorda despăgubiri şi pentru un prejudiciu viitor dacă producerea lui este neîndoielnică". Cu toate acestea, a motivat tribunalul, nu este supus reparaţiunii prejudiciul eventual, adică cel care nu este sigur sub aspectul existenţei şi al determinării întinderii sale.

S-a arătat că dreptul la despăgubire pentru prejudiciul patrimonial atunci când s-a produs o vătămare a sănătăţii sau a integrităţii corporale este menit să acopere toate cheltuielile efectuate de victimă pentru restabilirea stării sale de sănătate, iar prejudiciul nepatrimonial sau moral tinde la repararea tuturor suferinţelor de ordin fizic, estetic, de ordin afectiv sau cauzate de atingerea adusă onoarei sau demnităţii, urmând ca în acest ultim caz, judecătorul să aprecieze în funcţie de probe şi de circumstanţele concrete ale cauzei, deoarece legiuitorul nu a fixat nişte limite sau criterii orientative, care să permită cuantificarea în bani a acestui tip de prejudiciu.

În stabilirea întinderii prejudiciului, tribunalul a arătat că a avut în vedere înscrisurile medicale depuse la dosar, din care rezultă modul în care a fost afectată sănătatea minorei.

S-a constatat că împrejurarea relatată de reclamanţi şi confirmată de martora E., în sensul că minora a beneficiat şi de consiliere psihologică rezultă şi din înscrisurile depuse de reclamanţi.

De asemenea, faptul că minora a rămas cu o cicatrice vizibilă pe faţă şi care îi produce în mod evident un prejudiciu de ordin estetic permanent, a stabilit tribunalul, rezultă şi din înscrisurile medicale depuse la dosar, inclusiv la solicitarea instanţei.

Prin urmare, s-a reţinut că reclamanţii au făcut dovada existenţei prejudiciului, faptul că prejudiciul respectiv a fost cauzat de animalul care se afla în paza juridică a pârâtului, context în care tribunalul a constatat că sunt îndeplinite cerinţele art. 1375 din noul C. civ. pentru angajarea răspunderii pârâtului care deţinea atât paza juridică, cât şi paza materială a animalului, nefiind contestate aceste aspecte.

În ceea ce priveşte despăgubirile materiale solicitate, prima instanţă a stabilit că au fost dovedite atât cu înscrisuri, cât şi cu martora audiată la solicitarea reclamanţilor, E., cheltuielile de transport efectuate de reclamanţi şi necesare deplasării minorei la Bucureşti, unde i s-au aplicat mai multe tratamente periodice, inclusiv intervenţia chirurgicală necesară.

În consecinţă, instanţa de fond a dispus obligarea pârâtului la plata către reclamanţi a sumei de 9.900 RON, reprezentând cheltuieli de transport, conform facturii fiscale nr. x/18.05.2012 şi a chitanţei nr. 109/18.05.2012 în valoare de 3900 RON, precum şi a facturii fiscale nr. x/11.10.2012 şi a chitanţei nr. 148/11.10.2012, în valoare de 6000 RON (cu desfăşurătoarele aferente), înscrisuri aflate la dosar.

Cu privire la cheltuielile ce reprezintă contravaloarea tratamentului psihologic, tribunalul l-a obligat pe pârât doar la plata sumei de 70 RON, reprezentând c/val tratament psihologic pentru minora C., conform contractului de prestări servicii nr. x/02.05.2012, încheiat cu Cabinet individual de psihologie G., pentru suma de 70 RON/consultaţie, din actele aflate la dosar rezultând că la acest cabinet s-a făcut o singură evaluare.

În ceea ce priveşte daunele morale solicitate, referitor la suma de 20.000 de euro, reprezentând costul unei operaţii, despre care se susţine că ar fi necesară minorei pentru repararea prejudiciului estetic, tribunalul a apreciat că nu sunt criterii de determinare exactă a costurilor unei asemenea operaţii, acesta fiind un prejudiciu viitor, ce urmează a fi recuperat în măsura în care intervenţia chirurgicală se va produce în mod efectiv.

La stabilirea întinderii prejudiciului, s-a arătat, în esenţă, că au fost avute în vedere şi traumele fizice şi psihice ocazionate minorei de internare, de operaţie şi de toate manevrele şi tratamentele medicale la care a fost supusă, un aspect relevant în acest sens fiind şi acela că stresul şi suferinţa minorei au afectat-o şi pe mama acesteia, într-o asemenea măsură, încât aceasta a pierdut o sarcina la foarte scurt timp după incident, aspect relatat de martora E. şi dovedit şi cu certificatul medical depus la dosar.

Tot în contextul gravităţii suferinţelor, au fost reţinute şi modificările prejudiciabile moral, concretizate în infirmitatea permanentă ce a fost produsă fetiţei (având în vedere că buza acesteia a fost afectată definitiv pe o suprafaţă importantă), aceasta rămânând cu sechele de ordin estetic ce-i alterează aspectul fizic, ceea ce o poate împiedica să ducă o viaţă normal, specifică sexului şi vârstei sale.

Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că este îndreptăţită cererea reclamanţilor de acordare a unei despăgubiri sub forma unei sume globale, ca echivalent al suferinţei şi al prejudiciului ireversibil cauzat minorei şi reţinând şi principiul interesului superior al minorului, ce trebuie să prevaleze în toate demersurile şi deciziile care privesc copiii, inclusiv în cauzele soluţionate de instanţele judecătoreşti, aşa cum este prevăzut de Legea nr. 272/2004 republicată, l-a obligat pe pârât la plata către reclamanţi a sumei de 100.000 de euro reprezentând daune morale, sumă suficientă şi rezonabilă pentru repararea prejudiciului adus copilului C..

Împotriva sentinţei, pârâtul D. a declarat apel, care, prin decizia civilă nr. 1724/4 noiembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a fost admis, a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 316/28 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, în sensul că a fost obligat pârâtul D. la plata, către reclamanţii B. şi A., a sumei de 3000 euro, cu titlu de daune morale.

Pentru a hotâră astfel, instanţa de control judiciar a reţinut, în esenţă, că apelul este fondat sub aspectul motivului patru de apel, însă numai în ceea ce priveşte critica prin care s-a susţinut că instanţa de fond a stabilit în mod greşit cuantumul daunelor morale acordate minorei.

S-a arătat că despăgubirile reprezentând daune morale trebuie să fie rezonabile, iar aprecierea şi cuantificarea acestora justă şi echitabilă, corespunzătoare prejudiciului moral şi real produs victimei, în aşa fel încât să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să le primească, dar nici să nu fie derizorii.

Reţinând şi concluziile raportului medico-legal efectuat în faza procesuală a apelului de către SML Prahova, instanţa de apel, cu referire la noţiunea de prejudiciu estetic, a precizat că aceasta cuprinde suma vătămărilor şi leziunilor prin care se aduce atingere armoniei fizice sau înfăţişării unei persoane, referindu-se, în concret, la mutilările, desfigurările ori cicatricele cauzate persoanei, la urmările dezagreabile pe care acestea le au sau le pot avea asupra posibilităţilor persoanei de afirmare deplină în viaţă, precum şi la suferinţele psihice pe care o asemenea situaţie le poate determina.

S-a reţinut că, în speţă, din lucrările de specialitate efectuate în apel şi analizate anterior, reiese că prejudiciul estetic suferit de minoră este unul moderat, constând în cicatricea ce afectează buza superioară a acesteia, neputându-se discuta despre existenţa unei mutilări permanente (aspect menţionat expres în pct. 6 al concluziilor formulate de SML Prahova) sau de o desfigurare, concluzie ce este confirmată şi de fotografiile judiciare aflate pe DVD-ul înaintat de SML Prahova . De asemenea, în avizul emis de Comisia de Avizare şi Control din cadrul INML Bucureşti la data de 15.06.2015 s-a confirmat expres că sechela nu este asimilabilă noţiunii de prejudiciu estetic grav şi permanent.

În raport de aceste probe, s-a apreciat că în cauză nu se poate discuta, astfel cum a reţinut judecătorul fondului, că existenţa acestor cicatrici ar putea să o împiedice pe minoră să ducă o viaţă normală, specifică sexului şi vârstei sale.

Totodată, s-a apreciat ca fiind deosebit de important faptul că aceste leziuni traumatice nu s-au soldat cu pierdere de simţ sau organ, nu au pus în pericol viaţa minorei şi au produs, conform aceluiaşi raport de expertiză medico-legală, un prejudiciu funcţional nazo-labial minor.

În acest context, s-a arătat că nu se poate discuta, în cauză, nici despre o "infirmitate permanentă" ce ar fi fost produsă copilului, astfel cum a motivat tribunalul, în condiţiile în care infirmitatea presupune pierderea unui organ sau a funcţiei acestuia, ipoteză care în speţă nu se regăseşte.

Curtea a înlăturat şi criteriul avut în vedere de prima instanţă la acordarea sumei de 100.000 euro cu titlu de daune morale, referitor la pierderea unei sarcini de către mama minorei, întrucât prin cererea de chemare în judecată, acordarea daunelor morale a fost solicitată pentru prejudiciul suferit de către minoră, deci nicidecum de către mama acesteia.

În considerarea tuturor acestor aspecte, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat că în raport de vârsta minorei la data producerii incidentului (4 ani), de concluziile raportului de expertiză medico-legală efectuat în cauză, care a atestat existenţa unui prejudiciu estetic moderat şi a unui prejudiciu funcţional minor, de durata spitalizării minorei (6 zile, în intervalul 29.03.2012 - 3.04.2012 în cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii Grigore Alexandrescu), de trauma psihică produsă minorei prin acest incident, atestată de evaluarea psihologică aflată la dosar fond, dosar apel) despăgubirea ce se impune a fi acordată minorei, cu titlu de daune morale, este de 3000 euro.

S-a reţinut că suma acordată de către tribunal cu acest titlu, în cuantum de 100.000 euro, a fost determinată în condiţiile unui material probatoriu insuficient, concretizat de absenţa probelor de specialitate, în măsură să stabilească prejudiciul estetic şi funcţional real suferit de către minoră, ceea ce a determinat reţinerea unor consecinţe nereale ale prejudiciului.

De asemenea, instanţa de fond a avut în vedere la determinarea cuantumului daunelor morale şi aspecte lipsite de legătură de cauzalitate cu prejudiciul moral suportat de către minoră şi dedus judecăţii prin acţiune şi anume cele privind afectarea mamei minorei, ca urmare a pierderii unei sarcini.

În acest context, instanţa de apel a mai arătat că despăgubirea astfel stabilită de către prima instanţă, în cuantum de 100.000 euro, nu poate fi considerată o despăgubire justă, raţională şi echitabilă, care să fie în măsură că asigure o compensaţie suficientă, dar nu exagerată, a prejudiciului moral suferit.

În raport de circumstanţele concrete ale speţei, de prejudiciul moral real şi efectiv produs victimei, evitându-se, totodată, să se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a celui îndreptăţit să pretindă acordarea daunelor morale, suma de 3.000 euro, stabilită de către instanţa de apel, s-a reţinut că reprezintă o despăgubire echitabilă, în măsură să asigure o justă şi integrală reparaţie a prejudiciului moral suferit de minoră.

Împotriva deciziei instanţei de apel, au declarat recurs, atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâtul D., iar prin decizia nr. 824 din 6 aprilie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă a respins ca nefondat recursul declarat de pârâtul D. şi a admis recursul declarat de reclamanţii A. şi B., a casat decizia recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă de apel.

Recursul pârâtului D. a fost analizat cu prioritate, întrucât viza îndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale şi a fost respins ca nefondat, reţinându-se, în esenţă, că suntb aplicabile dispoziţiile din material răspunderii civile delictuale, iar instanţa de apel a făcut o interpretare şi aplicare corectă a dispoziţiilor art. 1380 N. C. civ. care într-adevăr reglementează cazurile de exoneratoare de răspundere, dar şi condiţiile înlăturării răspunderii delictuale pentru fapta animalului.

Recursul reclamanţilor a fost apreciat ca fiind fondat, reţinându-se, în esenţă, că neluând în considerare toate aspectele prejudiciului astfel cum au fost invocate de reprezentaţii legali ai minorei, victimă a agresiunii animalului, instanţa de apel a încălcat jurisprudenţa constantă a Curţii Europene a Drepturilor Omului care a statuat că despăgubirile acordate pentru repararea prejudiciului moral trebuie să prezinte un raport rezonabil de proporţionalitate cu atingerea adusă, având în vedere gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, intensitatea şi gravitatea atingerii aduse acestora, contextul general al victimei, încălcând totodată principiul reparării integrale a prejudiciului instituit prin art. 1385 din Noul C. civ.

Înalta Curte a concluzionat că instanţa de apel nu a aplicat corect principiul instituit de jurisprudenţa CEDO de asigurare a unei proporţionalităţi rezonabile între prejudiciul suferit şi intensitatea şi gravitatea atingerii valorilor sociale ocrotite şi drept consecinţă nu a asigurat respectarea principiului reparării integrale a prejudiciului, reglementat de art. 1385 din Noul C. civ.

Întrucât instanţa de apel nu a stabilit deplin toate aceste împrejurări de fapt şi nu a luat în considerare toate aceste împrejurări la stabilirea prejudiciului moral, limitându-se în esenţă numai de prejudiciul estetic, s-a impus, prin raportare la art. 312 alin. (3) teza finala şi art. 314 C. proc. civ., casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei pentru rejudecare aceleiaşi instanţe de apel.

Cu ocazia rejudecării, în limitele stabilite prin decizia din recurs, instanţa de apel, pe baza probelor deja administrate şi eventual a probelor noi propuse de părţi şi considerate necesare si utile soluţionării cauzei, în acord cu jurisprudenţa naţională şi jurisprudenţa CEDO, care a făcut o serie de aprecieri notabile în ceea ce priveşte proba prejudiciului moral, dat fiind caracterul subiectiv, intern al prejudiciului moral, va proceda la evaluarea prejudiciului moral suferit de victimă ţinând seama la stabilirea despăgubirii de principiile reparării integrale a prejudiciului şi caracterului rezonabil de proporţionalitate între prejudiciu şi măsura valorilor lezate, pornind de la toate împrejurările ce se vor stabili în acord cu cele expuse anterior.

În rejudecare, prin decizia nr. 2765 din 19 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, în dosarul nr. x/2012, a fost admis apelul declarat de pârâtul D., împotriva sentinţei civile nr. 316/28 ianuarie 2014 pronunţată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamanţii B. şi A., şi, în consecinţă, a fost schimbată în parte sentinţa civilă nr. 316/28 ianuarie 2014 a Tribunalului Prahova, în sensul că a fost obligat pârâtul la 13.000 euro daune morale către reclamanţi, în loc de 100.000 euro. S-a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei. S-a luat act că apelantul-pârât va solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.

Pentru a decide astfel, examinând, în rejudecare după casare, sentinţa apelată prin prisma considerentelor deciziei de casare, a motivelor de apel, a actelor şi lucrărilor dosarului, precum şi a textelor de lege incidente în cauză, instanţa de apel, a reţinut, în esenţă, că nu se impune suplimentarea probatoriului cu efectuarea unui raport de expertiză psihologică, fiind suficiente şi concludente probele administrate în cele două cicluri procesuale.

S-a apreciat că prezentarea în mod repetat a minorei la doctor pentru tratamentul cicatricei atât până la momentul de faţă, cât şi în viitor, dar şi pentru evaluarea şi tratarea suferinţelor psihice a fost şi este de natură a accentua sentimentele negative ale acesteia, de a-i crea o teamă de medici şi de a o priva de o parte din bucuriile vieţii obişnuite ale unui copil de vârsta ei .

Din declaraţia martorei E., bona fetiţei, s-a reţinut că, după operaţia suferită la Spitalul Grigore Alexandrescu, aceasta era foarte speriată, plângea din orice şi nu dorea să iasă în parc. Iar când a reuşit să o scoată în parc, copilul a plâns timp de două săptămâni, deoarece copiii râdeau de ea din cauza bandajului. Mai arată martora că fetiţa este în continuare speriată de orice fel de animale.

Pierderea unei sarcini de către mama minorei, în contextul celor mai sus-menţionate, a fost reţinută ca fiind de natură a o priva pe minoră de grija şi afecţiunea maternă, chiar dacă pentru o perioadă scurtă, afectând-o la nivel emoţional.

În speţă, la cuantificarea daunelor morale, a avut în vedere vârsta fragedă a minorei, impactul puternic al muşcăturii de câine prin prisma faptului că s-a produs la nivelul feţei, sexul minorei (fiind fetiţă, aceasta este mai sensibilă), suferinţa fizică şi psihică produsă şi care va continua să se producă şi în viitor, dar şi circumstanţele producerii incidentului (câinele se afla în curtea imobilului proprietatea pârâtului), numărul modic de zile de îngrijiri medicale şi de concluziile raportului medico-legal întocmit de Serviciul Judeţean de Medicină Legală Prahova în sensul că leziunile traumatice nu s-au soldat cu pierdere de simţ sau organ, nu au pus în pericol viaţa minorei şi au produs un prejudiciu estetic moderat şi un prejudiciu funcţional nazo-labial minor .

În legătură cu necesitatea unei operaţii chirurgicale ulterioare, instanţa de appel a constatat în primul rând că nu se poate ţine seama de costul acesteia la stabilirea daunelor morale întrucât, în eventualitatea efectuării acesteia, costul acesteia va reprezenta o daună materială.

În al doilea rând, în legătură cu suferinţa fizică şi psihică ce va fi cauzată de o asemenea probabilă operaţie, în raportul medico-legal întocmit în cauză se reţine că sechelele cicatriceale vor necesita tratament chirugical secundar (excizie şi reconstrucţia roşului buzei superioare) doar în ipoteza evoluţiei cicatricei spre cheloid cicatriceal hipertrofic. De asemenea, în avizul exprimat de Comisia de Avizare şi Control de pe lângă INML Bucureşti se menţionează că aspectul sechelar al leziunilor se va modifica imprevizibil necesitând reevaluari periodice medico-legale şi implicit de chirurgie plastică. După examinarea minorei, prin studiul materialului foto înaintat Comisiei, aceasta a opinat (în Avizul de la dosar apel) în sensul sechela postraumatică, neasimilabilă noţiunii de prejudiuciu estetic grav şi permanent, ar putea beneficia de tratament de chirurgie plastică şi reparatorie, însă această opinie trebuie confirmată printr-o examinare actuală a unui chirurg plastician. În acest sens şi specialistul în estetică din cadrul Ergoclinic a indicat, în cuprinsul înscrisului eliberat în decembrie 2013, de la dosar fond, că "după pubertate sau la nevoie (dacă apare deformarea inestetică a buzei) se indică excizia cicatricei cu reconstrucţia roşului buzei. În consecinţă, Curtea a apreciat că în cauză există la acest moment doar probabilitatea efectuării unei astfel de operaţii, astfel că nu se poate reţine că suntem în ipoteza prevăzută de art. 1385 C. civ. în sensul reparării prejudiciului viitor, întrucât producerea lui nu este neîndoielnică.

Aşa fiind, Curtea de Apel Ploieşti a apreciat ca fiind întemeiat motivul de apel prin care se susţine de către pârâtul D. că instanţa de fond a stabilit în mod eronat întinderea prejudiciului moral suferit de minoră, neţinând cont de principiul proporţionalităţii care trebuie să existe între suma acordată cu titlu de daune morale şi prejudiciul încercat, acordând o sumă de bani vădit disproporţionată (100.000 euro) în raport de criteriile concrete de cuantificare a daunelor morale în prezenta cauză. Potrivit acestora, precum şi jurispudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a reţinut că suma de 13.000 euro este suficientă şi adecvată pentru repararea prejudiciului moral suferit de copil.

În termen legal, împotriva deciziei nr. 2765 din 19 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă, atât reclamanţii A. şi B., cât şi pârâtul D. au declarat recurs.

Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. solicită admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce admiterea apelului declarat de pârâtul D. sub aspectul obligării acestuia la plata unor daune morale în cuantum diminuat de 13.000 de euro, şi menţinerea ca fiind legală a hotărârii instanţei de fond vizând obligarea pârâtului D. la plata unor daune morale în cuantum de 100.000 euro.

Recurenţii-reclamanţi critică decizia atacată, susţinând că instanţa de apel a pronunţat o hotărâre nelegală, întrucât nu a dat eficienţă principiului reparării integrale a prejudiciului consacrat de dispoziţiile art. 1385 Noul C. civ. şi nu a aplicat corect regulile de cuantificare a prejudiciului moral instituite prin practica, obligatorie, a CEDO.

După un scurt istoric al cauzei, în argumentarea recursului, reclamanţii apreciază, sub un prim aspect, că instanţa de apel în mod greşit a considerat că operaţiile de chirurgie plastică reparatorie pe care trebuie să le suporte fetiţa C. în viitor reprezintă un prejudiciu eventual şi nu un prejudiciu viitor, la a căror reparare aceasta este îndreptăţită în condiţiile art. 1385 din Noul C. civ.

Concluzionând astfel, arată recurenţii, Curtea de Apel Ploieşti a nesocotit dezlegările de drept date de Înalta Curte în decizia de casare, care a stabilit cu putere obligatorie pentru instanţa de apel că operaţiile pe care le va suferi fetiţa în viitor sunt o certitudine şi, astfel reprezintă un prejudiciu viitor pe care instanţa de apel trebuia să îl ia în considerare la cuantificarea daunelor morale pe care le va acorda în speţă, sens în care recurenţii redau pasaje din decizia Înaltei Curţi.

În plus, pe lângă faptul că a procedat nelegal calificând operaţiile plastice reparatorii ca fiind un prejudiciu eventual, instanţa de apel le-a calificat în mod nelegal la rejudecare ca reprezentând un prejudiciu material, deşi calificarea lor a fost făcută cu putere de lucru judecat ca reprezentând un prejudiciu moral.

În acest sens, susţin recurenţii-reclamanţi, s-a pronunţat instanţa de fond prin încheierea din 14.02.2013, iar problema de drept astfel dezlegată a intrat în puterea lucrului judecat nefiind contestată de nicio parte în apel.

Doctrina încadrează în mod clar în categoria daunelor morale şi aceste daune menite să ajute persoana vătămată să se integreze pe cât posibil în viata socială, adică menite să îi restituie demnitatea vătămată.

Sub un alt aspect, recurenţii apreciază instanţa de apel a încălcat art. 1385 Noul C. civ., neasigurând o reparare integrală a prejudiciului, atunci când a considerat că în speţă fetiţa a suferit doar un număr modic de ingrjiri medicale, astfel încât, valoarea morală reprezentată de dreptul la integritatea fizică şi psihică a copilei a fost lezată în mod evident prin decizia recurată.

Dacă însumăm toate zilele de îngrijiri medicale dovedite prin actele de la dosarul cauzei, arată recurenţii, rezultă aproximativ 9 luni de tratament la nivel fizic, fiind absolut revoltătoare aprecierea Curţii de Apel Ploieşti în sensul că numărul de zile de îngrijiri medicale acordate copilului este modic.

În condiţiile în care Curtea de Apel Ploieşti şi-a fundamentat soluţia din rejudecare şi pe acest criteriu de cuantificare a prejudiciului moral suferit de minora C., este evident că instanţa a încălcat art. 1385 Noul C. civ., întrucât nu a oferit o reparţie integrală a prejudiciului.

Conchizând, recurenţii susţin că la rejudecarea apelului Curtea de Apel Ploieşti a neglijat, contrar practicii CEDO (cauza Tolstoy Miloslavski contra Regatului Unit) şi îndrumărilor date de Înalta Curte prin decizia de casare - criteriile ce se impunea a fi avute în vedere în analiza şi dimensionarea prejudiciului, respectiv: consecinţele negative suferite de victimă, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care victimei i-a afost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

În opinia recurenţilor, instanţa de apel a încălcat principiul aprecierii echitabile pe o bază rezonabilă a daunelor morale.

Aşa fiind, rezultă că instanţa de apel, neaplicând integral şi în mod corect criteriile de apreciere a prejudiciului moral instituite de practica CEDO şi impuse prin decizia de casare pronunţată de Înalta Curte, nu a stabilit în mod real şi corect gradul de lezare a valorilor sociale ocrotite, respectiv nu a avut în vedere faptul că prin toate cele expuse mai sus s-a demonstrat că leziunile provocate de muşcătura câinelui pârâtului D. au împiedicat-o pe minoră până în prezent şi vor continua să o împiedice şi în viitor să ducă o viaţă normală, specifică sexului şi vârstei sale.

Invocând în drept dispoziţiile art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., recurentul-pârât D. a solicitat admiterea recursului său şi, în principal, casarea deciziei atacte, iar în subsidiar, modificarea în parte a hotărârii atacate.

În dezvoltarea motivelor de recurs, pârâtul D., susţine, în esenţă, că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea art. 201 C. proc. civ. şi O.G. nr. 1/2000 privind organizarea şi funcţionarea instituţiilor de medicină legală.

Aceasta întrucât, pentru pronunţarea hotărârii recurate, respectiv pentru a reţine existenţa unor afecţiuni psihice ale minorei, precum şi pentru a stabili suma datorată cu titlu de daune morale, instanţa de apel şi-a fundamentat hotărârea pe "opinia mai multor specialişti în psihiatrie/psihologie din cadrul unor institutii atât private, cât şi de stat" (foaia de constatare emisă în data de 24.08.2012 de psiholog H., Evaluarea psihiatrie pediatrică întocmita la data de 17.04,2013 de medicul I. din cadrul J., Fişa de examen psihologic nr. 27/15.01.2014 întocmită de medicul din cadrul Cabinetului de Psihologie de la Spitalul de Psihiatrie Voila - Câmpina, avizul psihologic nr. 1925/22.06.2016 întocmit de psiholog clinician K.).

Menţionează că a solicitat instanţei administarea probei cu expertiza medico-legală în domeniul psihologie-psihiatrie, însă, deşi a arătat că este necesară, cererea sa de probatorii a fost respinsă.

În opinia recurentului, hotărârea atacată este dată cu încălcarea art. 201 C. proc. civ. de la1865 care dispune în mod expres faptul că lămurirea unor împrejurări de fapt, atunci când este necesară cunoaşterea părerii unor specialişti, se realizează prin numirea unuia sau a trei experţi desemnaţi de instanţă.

Mai mult, arată recurentul, în materia dedusă judecăţii, art. 4 din O.U.G. nr. 1/2000 dispune că "instituţiile de medicină legală sunt singurele unităţi sanitare care efectuează, potrivit legii, constatări, expertize, precum şi alte lucrări medico-legale".

Aşadar, consideră că, prin pronunţarea unei hotărâri pe baza opiniilor extrajudiciare a altor specialişti decât cei prevăzuţi de textele legale mai sus menţionate, instanţa a încălcat aceste norme de procedură, precum şi dreptul pârâtului la un proces echitabil şi dreptul la apărare ce presupun inclusiv respectarea principiului contradictorialităţii şi desemnării procedurale a specialiştilor pentru lămurirea împrejurărilor de fapt.

Apreciază că instanţa de apel a încălcat astfel şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În altă ordine de idei, mai arată recurentul, potrivit deciziei de casare, instanţa de apel trebuia să determine prejudiciul moral suferit de minoră.

De asemenea, dacă instanţa de apel ar fi făcut aplicarea prevederilor art. 4 din O.G. nr. 1/2000 ar fi trebuit să ajungă la concluzia că, în realitate, intimaţii nu au făcut dovada suferinţelor psihice ale minorei şi nici a legăturii de cauzalitate între aceste pretinse suferinţe şi incidentul care a avut loc la data de 28.03.2012.

Sub un al aspect, recurentul consideră că hotărârea instanţei de apel a fost data cu încălcarea dispoziţiilor art. 6 pct. 1 din Convenţia Europeana a Drepturilor Omului, art. 21 alin. (3) si art. 24 din Constituţie, art. 169 alin. (1) C. proc. civ., Codului deontologic al profesiei de psiholog elaborat de Colegiul Psihologilor din România şi aprobat potrivit Legii nr. 213/2004 şi H.G. nr. 788/2005.

În acest context, susţine că probele depuse de intimaţi la dosar au fost emise de diverse instituţii şi societăţi comerciale la cererea acestora, în schimbul unor sume avansate de aceştia, fără informarea prealabilă a pârâtului şi fără a i se fi dat posibilitatea de a participa la elaborarea lor. Prin urmare, consideră că probele au fost administrate cu încălcarea art. 6 din CEDO, art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie şi art. 169 alin. (1) C. proc. civ.

Cât priveşte opiniile exprimate de psihologi concretizate în actele depuse de către intimaţi la dosar, apreciază că toate acestea au fost emise cu încălcarea prevederilor Codului deontologic al profesiei de psiholog elaborat de Colegiul Psihologilor din România şi aprobat potrivit Legii nr. 213/2604 şi H.G. nr. 788/2005.

Solicită instanţei de recurs să constate că repectivele probe sunt lovite de nulitate, întrucât au fost emise cu încălcarea nomelor cuprinse în Codul deontologic al profesiei de psiholog elaborat de Colegiul Psihologilor din România şi aprobat potrivit Legii nr. 213/2004 şi H.G. nr. 788/2005.

Totodată, recurentul apreciază că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea dispoziţiilor art. 315 C. proc. civ., susţinând, în esenţă, că aceasta nu a ţinut cont de decizia de casare, lăsând nelămurită situaţia de fapt şi pronunţând o hotărâre lipsită de suportul probator dispus de instanţa supremă.

Critică decizia atacată apreciind că aceasta a fost dată cu încălcarea jurisprudenţei naţionale şi a CEDO în materia probei şi cuantificării prejudiciului moral.

Astfel, arată recurentul-pârât, contrar deciziei de casare prin care s-a dispus ca instanţa de apel să aibă în vedere jurisprudenţa naţională şi a CEDO în cauze similare celei deduse judecăţii, precum şi principiul proporţionalităţii, instanţa de apel a stabilit prejudiciul moral în absenţa unui material probator care să susţină existenţa în cauză a unui astfel de prejudiciu şi fără a ţine cont de reperele trasate de jurispudenţa în materie.

Sub un ultim aspect, apreciază că hotărârea instanţei de apel a fost dată cu încălcarea art. 129 alin. (6) C. proc. civ., întrucât s-au solicitat daune morale pentru repararea unui prejudiciu viitor, iar pentru acest petit reclamanţii trebuiau să dovedească şi împrejurarea că minora a fost mutilată şi traumatizată pe viaţă şi, deşi intimaţii nu au dovedit prejudiciul viitor, instanţa a considerat că petitul vizând prejudiciul moral trebuie admis.

În temeiul dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ., reclamanţii A. şi B. au formulat întâmpinare la recursul declarat de pârâtul D. prin care au solicitat, în esenţă, respingerea recursului declarat de acesta.

De asemenea, în temeiul dispoziţiilor art. 308 alin. (2) C. proc. civ. pârâtul D. a formulat întâmpinare, solicitând, în esenţă respingerea recursului declarat de reclamanţii A. şi B., ca nefondat.

Înalta Curte, examinând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de reclamanţii A. şi B., din perspectiva excepţiei nulităţii recursului invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) şi la) art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, constată că excepţia este întemeiată.

Potrivit dispoziţiilor art. 304 C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, în situaţiile prevăzute expres şi limitativ la punctele 1 - 9.

Conform art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greşită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului, dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unul din motivele de casare sau modificare instituite de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ.

Per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea acestora într-unul dintre cazurile de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancţiunea care intervine este nulitatea recursului.

În speţă, se constată că reclamanţii A. şi B. au invocat formal în susţinerea recursului lor dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., fără a arăta în concret în ce constă nelegalitatea deciziei recurate din perspectiva textelor de lege indicate, iar dezvoltarea criticilor arătate în cuprinsul cererii de recurs nu face posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de pct. 1-9 ale textului de lege anterior menţionat, astfel cum prevede art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

Din expunerea argumentelor evocate de recurenţi rezultă cu evidenţă că s-au readus în discuţie doar aspecte ce ţin de o eventuală netemeinicie a deciziei atacate vizând nemulţumirea reclamanţilor cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, cu referire la nivelul trăirilor fizice şi psihice cauzate minorei urmare a incidentului survenit la data de 28.03.2012, la numărul de zile de îngrijiri medicale dovedite prin actele aflate la dosarul cauzei etc., aspecte ce nu pot fi analizate în această etapă procesuală, instanţa de apel fiind suverană în a aprecia, în baza probatoriului administrat, în raport de circumstanţele cauzei, cuantumul acestora.

În mod formal, reclamanţii A. şi B. invocă şi încălcarea dispoziţiilor art. 1385 Noul C. civ., precum şi aplicarea greşită a practicii CEDO, în condiţiile în care, aceştia s-au rezumat strict la a-şi exprima nemulţumirea cu privire la cuantumul daunelor morale acordate, fără, însă, a arăta, în concret, în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate.

Or, aprecierea instanţei cu privire la valoarea efectivă a despăgubirii şi solicitarea recurenţilor de majorare a sumei acordată cu titlu de daune morale vizează aspecte de netemeinicie ale hotărârii atacate, care exced controlului instanţei de recurs, având în vedere că în această cale extraordinară de atac se exercită un control judiciar numai cu privire la legalitatea hotărârii atacate, în raport de motivele de nelegalitate prevăzute expres şi limitativ la pct. 1-9 al art. 304 C. proc. civ.

Recursul fiind un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalităţii acesteia, instanţa de recurs, soluţionând această cale de atac, verifică dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale. Această analiză nu se poate realiza în lipsa indicării şi dezvoltării motivelor de nelegalitate prevăzute de dispoziţiile mai sus menţionate, obligaţie care revine sub sancţiunea nulităţii, titularului căii de atac promovate.

În consecinţă, constatând că recurenţii-reclamanţi A. şi B. nu s-au conformat obligaţiei prevăzută de dispoziţiile art. 3021alin. (1) lit. c) C. proc. civ., Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., va aplica cererii sancţiunea nulităţii.

Analizând, cu prioritate, cererea de recurs formulată de pârâtul D., din perspectiva excepţiei nulităţii recursului invocată din oficiu, în temeiul dispoziţiilor art. 137 alin. (1) C. proc. civ. raportat la art. 3021 alin. (1) lit. c) şi la) art. 306 alin. (3) din acelaşi act normativ, constată că excepţia este întemeiată.

Se constată că deşi pârâtul a invocat în susţinerea recursului motivele prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 9 C. proc. civ., acesta nu a structurat şi dezvoltat motivele indicate, conform cerinţelor art. 3021 lit. c) C. proc. civ., ci s-a limitat doar la a-şi exprima nemulţumirea faţă de modul în care instanţa de apel a analizat situaţia de fapt.

Este de reţinut că instanţa de apel, ca instanţă devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce priveşte probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunităţii administrării probelor în proces din perspectiva utilităţii, concludenţei şi pertinenţei acestora, iar instanţa de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor dispuse.

Recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunţate în apel, indiferent de gradul de nemulţumire al recurentului cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

Se constatată că întreaga construcţie a recursului se fundamentează pe aprecierea greşită a probelor administrate, vizează modalitatea în care instanţa de apel a înţeles să ordone şi să interpreteze probele, în concret, critici vizând exclusiv restabilirea situaţiei de fapt a căror analiză, excede competenţei instanţei de recurs.

Recurentul critică decizia recurată sub aspectul netemeiniciei, tinzând, în realitate, la o restabilire a situaţiei de fapt, or, reaprecierea probelor administrate în cauză nu mai este posibilă în această etapă procesuală, odată cu abrogarea pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000 şi a ipotezei reglementate de pct. 10 al art. 304 C. proc. civ. înlăturată prin pct. 41 al Legii nr. 219/2005.

De altfel, invocarea anumitor acte normative şi articole din acte normative (ex: art. 201 C. proc. civ., O.G. nr. 1/2000, art. 21 alin. (3) şi art. 24 din Constituţie, art. 169 alin. (1) C. proc. civ., Codul deontologic al profesiei de psiholog, art. 315 C. proc. civ. etc.), precum şi susţinerile vizând încălcarea dreptului său la un proces echitabil şi a dreptului la apărare au fost făcute doar cu scopul de a repune în discuţie probele şi de a solicita instanţei de recurs să reconsidere concludenţa lor (concluziile raportului medico-legal, foaie de constatare emisă de psiholog, evaluări psihiatrice, fişă de examen psihologic, aviz psihologic etc), ceea ce, astfel cum s-a arătat mai sus, nu este permis în această fază procesuală.

Or, simpla prezentare a motivelor de netemeinicie de către recurentul-pârât, reiterarea unor situaţii de fapt, trimiterile la jurisprudenţa în materie, în lipsa unei argumentaţii în drept care să situeze criticile în sfera temeiurilor de modificare sau de casare reglementate expres de art. 304 C. proc. civ., fac imposibilă exercitarea efectivă a controlului de legalitate al instanţei de recurs.

Totodată, nici simplele susţinerile privind reducerea cuantumului daunelor morale nu sunt suficiente dacă nu s-au indicat încălcările de lege care pot să atragă examenul de legalitate.

În alţi termeni, faţă de considerentele expuse, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care, Înalta Curte, având în vedere şi inexistenţa motivelor de ordine publică, care să inducă aplicarea art. 306 alin. (2) C. proc. civ., urmează a constata, în conformitate cu dispoziţiile art. 3021 lit. c) C. proc. civ., nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 2765 din 19 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei nr. 2765 din 19 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Constată nulitatea cererii de recurs formulată de pârâtul D. împotriva deciziei nr. 2765 din 19 decembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia I civilă.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 aprilie 2017.