Cassation annulled for lack of substantive illegality: delictual liability of corporate managers and evidentiary re-evaluation

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 04.03.2014 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia a II-a civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar B.., a chemat în judecată pe pârâţii C. şi D., solicitând obligarea în solidar a acestora la plata sumei de 132.570 RON, reprezentând prejudiciul material cauzat de exploatarea fără drept a imobilului Cariera Rădnuţa în perioada 04.08.2012 - 04.11.2012, a sumei de

1.102.200 RON, cu titlu de prejudiciu material produs prin exploatarea fără drept a bunurilor mobile ce au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. E. sub nr. x/27.01.2011 şi contractului de vânzare-cumpărare autentificat de B.N.P. F. sub nr. x/20.01.2011, reprezentând contravaloarea lipsei de folosinţă şi a sumei de 261.800 RON, reprezentând contravaloarea concasorului cu fălci x,bun ce a făcut obiectul contractelor menţionate mai sus, precum şi la plata dobânzii legale aferente perioadei 06.11.2012 - 24.02.2014, în cuantum de 102.125 RON şi a cheltuielilor de judecată.

În drept au fost invocate dispoziţiile art. 29-32 şi art. 194 C. proc. civ., art. 1357 alin. (1) şi (2) C. civ. şi art. 77 şi următoarele din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 916/pi/07.12.2015, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii, invocate de pârâţi pe calea întâmpinării şi a respins ca neîntemeiată acţiunea.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamanta a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, iar pârâţii au declarat apel incident, solicitând admiterea excepţiilor lipsei calităţii procesuale pasive şi inadmisibilităţii acţiunii.

Prin decizia civilă nr. 322/A/18.04.2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă a respins atât apelul principal, cât şi apelul incident.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a declarat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sa parţială şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată curţii de apel.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, reţinând în mod eronat faptul că nu s-a produs nicio dovadă a faptului că pârâţii au acţionat în nume propriu, solidar sau individual, spre a-i produce vreun prejudiciu.

În acest sens, a evocat cele reţinute de instanţa de apel cu privire la acest aspect şi a subliniat că, în concret, se pune problema măsurii în care dispoziţiile art. 1357, 1364 şi 1373 C. civ. se pot aplica sau nu administratorilor şi/sau directorilor societăţilor pentru faptele săvârşite în exercitarea funcţiei lor sau cu depăşirea atribuţiilor respectivei funcţii; a susţinut că ambele instanţe de fond au considerat că aceste persoane sunt exonerate de răspundere, fără însă a-şi motiva o atare concluzie.

2 În continuare, a arătat că dispoziţiile date de pârâţi direct sau indirect angajaţilor S.C. G. S.R.L. dovedesc fără echivoc fapta lor personală în producerea prejudiciului şi a prezentat pe larg probele din care rezultă acest aspect, respectiv răspunsurile la interogatoriu, corespondenţa purtată între părţi şi contractele încheiate de pârâţi (în calitate de reprezentanţi ai S.C. G. S.R.L.) cu terţe persoane, susţinând că din probatoriul administrat în cauză rezultă că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor, fiind aplicabile dispoziţiile art. 1357, 1364 şi 1373 C. civ.

În acest context, a evocat dispoziţiile art. 1373 C. civ., vizând răspunderea comitentului pentru fapta prepusului şi a prezentat argumentele în baza cărora consideră că în speţă este aplicabil acest text de lege.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta a arătat că hotărârea instanţei de apel nu conţine motivele pe care se întemeiază sau, dacă acestea există, sunt contradictorii şi străine de natura pricinii.

Concretizând, a arătat că instanţa de apel a preluat cele reţinute de tribunal cu privire la încheierea unei tranzacţii cu S.C. G. S.R.L. şi a apreciat că pretenţiile ce fac obiectul cauzei ar fi putut fi solicitate în cadrul procedurii insolvenţei, dar nu împotriva persoanelor fizice.

În opinia recurentei, acest raţionament este greşit, atât timp cât din decizia nr. 1208/2013 a Curţii de Apel Craiova reiese că instanţa a admis tranzacţia doar în ceea ce priveşte denunţarea contractului, devenind astfel incidente dispoziţiile art. 270 din C. proc. civ. de la 1865, lipsa unei stipulaţii exprese cu privire la renunţarea la dreptul de a cere despăgubiri izvorâte din exploatarea fără drept a Carierei Rădnuţa, care să fie validată de instanţă, dovedind în mod clar lipsa renunţării la acest drept.

Mai mult, a arătat că faptele ilicite nu pot constitui obiect al tranzacţiei şi a conchis că, atât timp cât obiectul tranzacţiei privea doar denunţarea unui contract, nefiind stabilite şi consecinţele faptelor ilicite săvârşite de pârâţi, nu se poate avea în vedere o renunţare la vreun drept, astfel că aceste motive pe care s-a întemeiat instanţa de apel sunt contradictorii şi străine de natura pricinii.

În final, a criticat cele reţinute de instanţa de apel cu privire la neîndeplinirea condiţiilor răspunderii civile delictuale, subliniind că faptele ilicite ale pârâţilor constau în dispoziţiile pe care aceştia le-au dat angajaţilor S.C. G.

3MAGELLAN S.R.L. şi acţiunile promovate în instanţă de aceştia, iar legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită de nepredare a bunului care a făcut obiect al contractelor rezoluţionate şi prejudiciu, este aceea că prin exploatarea Carierei Rădnuţa după semnarea declaraţiei de rezoluţiune s-a diminuat cantitatea de zăcământ, iar prin lipsa de folosinţă a utilajelor i s-a diminuat patrimoniul, prejudiciul cauzat constând şi în beneficiul nerealizat.

A mai arătat recurenta că limitele mandatului încredinţat martorului H. rezultă din hotărârea A.G.E.A. nr. 23/02.11.2012 a S.C. A. S.R.L., renunţarea la pretenţiile izvorâte din faptele ilicite săvârşite ca urmare a exploatării fără drept a carierei neregăsindu-se printre acestea.

La 04.08.2016 intimaţii au depus la dosar întâmpinare, prin care au invocat excepţia nulităţii recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La data de 28.11.2016, recurenta a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat analiza aspectelor invocate prin memoriul de recurs prin prisma motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ. şi admiterea recursului, iar la data de 08.12.2016 au depus punct de vedere şi intimaţii, solicitând admiterea excepţiei nulităţii recursului.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 486 alin. (1) lit. d) şi alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancţiunea nulităţii, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din acelaşi Cod, "recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs."

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, autorul căii de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii pe care a atacat-o, iar dezvoltarea motivelor de casare presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

Aceasta, întrucât recursul nu este o cale de atac devolutivă, astfel că autorul acestuia trebuie să îşi exprime nemulţumirea în tiparele fixate de lege.

4 În speţă, criticile pe care recurenta a înţeles să le subsumeze motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. relevă, în realitate, nemulţumirea sa faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, recurenta a susţinut că instanţa de apel a aplicat greşit normele de drept material referitoare la răspunderea civilă delictuală, reţinând în mod eronat faptul că nu s-a produs nicio dovadă a faptului că pârâţii au acţionat în nume propriu, solidar sau individual, spre a-i produce vreun prejudiciu, dar şi că dispoziţiile date de pârâţi direct sau indirect angajaţilor S.C. G. S.R.L. dovedesc fără echivoc fapta lor personală în producerea prejudiciului, subliniind că din probatoriul administrat în cauză rezultă că sunt îndeplinite condiţiile angajării răspunderii civile delictuale a pârâţilor, fiind pe deplin aplicabile dispoziţiile art. 1357, 1364 şi 1373 C. civ.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 488 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, deşi pune în discuţie aplicarea art. 1357 şi 1364 C. civ., recurenta face trimitere doar la probe şi la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

Pe de altă parte, dispoziţiile art. 1373 C. civ., vizând angajarea răspunderii comitentului pentru fapta prepusului, au fost invocate pentru prima dată în recurs, astfel că nu pot face obiectul analizei instanţei supreme.

De asemenea, critica vizând faptul că instanţa de apel a reţinut în mod contradictoriu că ar fi renunţat la dreptul de a cere despăgubiri ca urmare a exploatării fără drept a Carierei Rădnuţa, motivat de faptul că a încheiat cu S.C. G. S.R.L. o tranzacţie, nu poate fi circumscrisă motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în condiţiile în care examinarea deciziei atacate relevă că instanţa de apel nu şi-a fundamentat soluţia pe acest argument.

Or, pentru ca un motiv să poată fi apreciat ca fiind contradictoriu sau străin de natura pricinii trebuie, în primul rând, să se regăsească în considerentele deciziei recurate.

5 Mai mult, examinarea de detaliu a deciziei nu relevă o contradicţie între considerente, care să conducă spre concluzia că decizia nu ar fi în realitate motivată; dimpotrivă, silogismul judiciar a fost expus în mod amplu de către instanţa de prim control judiciar şi este apt să reflecte dispozitivul.

De aceea, analiza memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu a formulat nicio critică aptă să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 C. proc. civ., iar ipotezele reglementate de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au fost formal invocate.

În consecinţă, pentru considerentele ce preced, înalta Curte, dând eficienţă prevederilor art. 486 alin. (3) C. proc. civ., în temeiul art. 493 alin. (5) din acelaşi Cod, va anula recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator judiciar I.., împotriva deciziei civile nr. 322/A/18.04.2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2017.