Cassation quashes appeal ruling, remands contract annulment bid over witness-evidence cutoff.

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 31.07.2013 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamantul A. Bogdan a chemat în judecată pe pârâta C., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezoluţiunea contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x/29.11.2011 de BN.P. D. şi repunerea părţilor în situaţia anterioară încheierii contractului sus-menţionat, cu cheltuieli de judecată.

La 24.09.2013, reclamantul şi-a precizat cererea de chemare în judecată, arătând că solicită nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul dispoziţiilor art. 1179, 1214 alin. (1), (12)35 şi 1236 din noul C. civ., dar şi rezoluţiunea contractului, în temeiul art. 1724 din noul C. civ.

La 21.03.2014, reclamantul şi-a precizat din nou cererea de chemare în judecată, arătând că invocă nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare, în temeiul art. 1246 alin. (1) şi 1247 alin. (1) din noul C. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 132/30.01.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată şi a obligat reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 10.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva sentinţei sus-menţionate, reclamantul a declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Prin decizia civilă nr. 113/A/18.02.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelantul la plata către intimată a sumei de 5.000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, A. a declarat recurs, solicitând, în principal, casarea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare curţii de apel, iar, în subsidiar, modificarea acesteia, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt şi istoricul litigiului şi a arătat că hotărârea instanţei de apel este neîntemeiată, motivat de faptul că în mod nelegal a fost decăzut din dreptul de a audia martorul propus, drept sancţiune pentru comportamentul său neglijent şi i-au fost respinse proba cu interogatoriul intimatei-pârâte şi cu înscrisuri, respectiv adresa către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, nefiind astfel lămurit regimul juridic al dobândirii imobilului de către intimata-pârâtă.

În acest context, a evocat dispoziţiile art. 155 alin. (6), art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ. şi a subliniat că în mod nelegal a fost decăzut din dreptul de a audia martorul propus.

Astfel, a susţinut că, deşi la termenul de judecată din 11.02.2016 apărătorul său a arătat instanţei că s-au depus toate diligenţele pentru ca martorul să fie prezent în sala de judecată şi a indicat adresa locului în care acesta îşi desfăşoară activitatea, solicitând citarea la respectiva adresă, curtea de apel i-a respins solicitarea şi l-a decăzut din dreptul de a administra proba.

Or, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., "dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile, aceasta nu îşi îndeplineşte obligaţia, instanţa va dispune citarea martorului pentru un nou termen", iar conform art. 313 C. proc. civ., "împotriva martorului care lipseşte la prima citare, instanţa poate emite mandat de aducere."

De asemenea, recurentul a arătat că, potrivit dispoziţiilor art. 155 alin. (6) C. proc. civ., persoanele fizice vor fi citate la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ele; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă.

În acest context, a susţinut că instanţa a încălcat textele de lege sus-menţionate şi nu şi-a îndeplinit rolul activ şi nu a stăruit prin toate mijloacele legale să asigure prezenţa martorului, în scopul aflării adevărului, dar şi că pe tot parcursul judecăţii conduita sa a fost una corespunzătoare şi în spiritul legii.

Totodată, a arătat recurentul că în mod nelegal i-au fost respinse proba cu interogatoriul intimatei-pârâte şi cu înscrisuri, în cadrul căreia a solicitat emiterea unei adrese către Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor, deşi aceste probe vizau aspecte importante în dezlegarea cauzei, care nu au fost lămurite în faţa primei instanţe, subliniind că ele ar fi condus la dovedirea lipsei cauzei contractului de vânzare-cumpărare.

În acest sens, a arătat că prin adresele înaintate Oficiului Naţional pentru Spălarea Banilor a solicitat să i se comunice eventuala raportare a valorii contractului de vânzare-cumpărare a cărui nulitate solicită a se constata şi rezultatul cercetării asupra sursei banilor.

Recurentul a criticat decizia atacată şi prin prisma faptului că aceasta este nemotivată, iar instanţa nu s-a pronunţat asupra motivelor invocate prin cererea de apel.

În acest sens, a susţinut că instanţa de prim control judiciar, deşi i-a respins cererea de administrare a probelor în apel, şi-a motivat decizia, într-o singură frază, arătând că nu au fost administrate probe care să combată aspectele reţinute de tribunal şi să răstoarne prezumţia de liceitate a cauzei, lăsând astfel necercetat fondul cauzei. Or, aceste considerente nu pot fi apreciate ca reprezentând motivarea deciziei.

Totodată, a subliniat că decizia recurată este nemotivată, în sensul că instanţa de apel nu a analizat, în baza unor probe convingătoare, dacă actul de vânzare-cumpărare a fost sau nu formal întocmit, care sunt veniturile intimatei, cum şi în ce împrejurări a fost plătit preţul şi de unde proveneau banii.

În continuare, a prezentat pe larg motivele pentru care consideră că se impunea constatarea nulităţii contractului de vânzare-cumpărare, pentru lipsa cauzei/cauză ilicită şi imorală, subliniind că a lipsit contraprestaţia şi predarea bunului, scopul fiind încheierea unei căsătorii cu intimata, iar nu încasarea preţului de către vânzător şi dobândirea proprietăţii de către cumpărător.

În final, a evocat dispoziţiile art. 1247 C. civ. şi probele din care rezultă lipsa scopului pentru care a fost încheiat contractul, lipsa intenţiei de a plăti preţul şi faptul că intimata nu avea venituri care să acopere în integralitate preţul contractului, dar şi că imobilul a fost vândut sub preţul de achiziţie, împrejurări faţă de care a susţinut că se impune constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare-cumpărare, pentru cauză ilicită şi imorală.

La 10.06.2010, intimata a depus întâmpinare, prin care a solicitat să se constate că motivele invocate de recurent nu se încadrează în prevederile art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului.

Înalta Curte, în temeiul art. 493 alin. (2) C. proc. civ., a dispus întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului; acesta a fost redactat şi comunicat părţilor.

La data de 31.11.2016, recurentul a depus punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului, iar la 07.12.2016, intimata a depus un înscris intitulat "răspuns", prin care a solicitat ca instanţa de recurs să se raporteze la motivele de casare indicate de recurent şi să constate că acestea nu se încadrează în cele prevăzute la art. 488 C. proc. civ. în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, Înalta Curte, constituită în completul de filtru, reţine următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pe care recurentul şi-a fundamentat recursul, casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei şi când a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Înalta Curte subliniază că susţinerile recurentului conform cărora, în mod nelegal, cu încălcarea dispoziţiilor art. 155 alin. (6), art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ., a fost decăzut din dreptul de a audia martorul propus, nu pot fi analizate prin prisma motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., indicat de autorul căii de atac, pentru că acesta sancţionează încălcarea numai a normelor de drept material, însă pot fi circumscrise motivului de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., care vizează încălcarea regulilor de procedură.

În acest context, trebuie menţionat că nu poate fi primită solicitarea intimatei, în sensul că instanţa de recurs trebuie să se raporteze strict la motivele de casare indicate de recurent, de vreme ce, potrivit art. 489 alin. (2) C. proc. civ., sancţiunea nulităţii intervine doar în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 C. proc. civ.

Or, aşa cum s-a arătat mai sus, criticile recurentului vizând încălcarea dispoziţiilor art. 155 alin. (6), art. 312 alin. (3) şi art. 313 C. proc. civ. se încadrează în motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., prin prisma căruia urmează a fi analizate.

Potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Înalta Curte notează că instanţa de apel a dispus decăderea apelantului din dreptul de a administra proba cu martorul propus, reţinând că apelantul nu şi-a îndeplinit obligaţia de a asigura prezenţa martorului E. la termenul de judecată fixat pentru data de 11.02.2016, dar şi că nu s-a indicat la acest termen domiciliul acestuia, pentru a fi citat, iar indicarea locului de muncă, fără altă justificare, nu este suficientă.

Conform dispoziţiilor art. 312 alin. (3) C. proc. civ., "dacă partea se obligă să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, însă din motive imputabile, aceasta nu îşi îndeplineşte obligaţia, instanţa va dispune citarea martorului pentru un nou termen", iar conform art. 155 alin. (6), cu aplicarea art. 173 C. proc. civ., martorii vor fi citaţi la domiciliul lor, iar în cazul în care nu locuiesc la domiciliu, citarea se va face la reşedinţa cunoscută ori la locul ales de ei; în lipsa acestora, citarea poate fi făcută la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă.

Analiza coroborată a acestor dispoziţii legale relevă că, în situaţia în care partea care s-a obligat să prezinte martorul la termenul de judecată, fără a fi citat, nu şi-a îndeplinit această obligaţie din motive imputabile, instanţa va dispune citarea martorului la domiciliu sau la reşedinţa cunoscută, iar în lipsa acestora, la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă.

Cum, în speţă, apelantul a solicitat citarea martorului la locul cunoscut unde îşi desfăşoară permanent activitatea curentă şi a indicat adresa Biroului Notarial F., prin respingerea cererii de citare şi prin decăderea acestuia din proba cu martorul propus, instanţa de apel a încălcat regulile de procedură prevăzute de art. 312 alin. (3) şi art. 155 alin. (6), cu aplicarea art. 173 C. proc. civ.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că este fondat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Pe de altă parte, instanţa de prim control judiciar a respins apelul, reţinând că în această etapă procesuală nu au fost administrate probe care să combată cele reţinute de tribunal şi să răstoarne prezumţia de liceitate a cauzei, dar şi că apelantul nu şi-a dovedit afirmaţiile.

Or, în aceste condiţii, apare ca fiind nejustificat refuzul instanţei devolutive de a încuviinţa apelantului dreptul la administrarea unor dovezi, printre care şi a celei testimoniale, pentru a-i da posibilitatea să-şi probeze susţinerile.

Aceasta, cu atât mai mult cu cât acesta a fost decăzut din dreptul de a administra proba testimonială în faţa primei instanţe, când a fost audiat doar martorul propus de pârâtă.

Mai mult, instanţa de prim control judiciar nu a examinat niciuna dintre probele administrate în cauză, respectiv înscrisurile de care recurentul se prevalează, pentru a proba lipsa cauzei/cauza imorală şi ilicită a contractului de vânzare, ignorând astfel efectul devolutiv al apelului.

De aceea, criticile recurentului sub acest aspect se dovedesc a fi fondate.

În aceste condiţii, este inutilă examinarea, în această etapă procesuală, a celorlalte critici prezentate de autorul căii de atac, acestea urmând să fie analizate de instanţa de trimitere, în rejudecarea apelului, conform prevederilor art. 501 C. proc. civ.

Având în vedere considerentele expuse mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 497 C. proc. civ., va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza spre o nouă judecată instanţei de apel, care, cu ocazia rejudecării, va analiza şi celelalte critici expuse în recurs şi va reexamina probatoriul care a fost administrat deja, putând, desigur, să ordone şi alte probe în măsura în care va considera necesar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. Bogdan împotriva deciziei civile nr. 113/A/18.02.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2017.