Territorial competence for contractual damages: plaintiff's election of place of performance overrides defendant's domicile

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la data de 28.02.2019 pe rolul Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, reclamanta Societatea A. - S.A. Bucureşti, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L. Certeze, ca prin hotărârea ce se va pronunţa în cauză să fie obligată pârâta la plata sumei de 2.597.010,56 RON, cu titlu de prejudiciu produs societăţii reclamante, reprezentând daune interese pe care pârâta le datorează reclamantei în temeiul contractului nr. x/22.12.2016; să fie obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată suportate în legătură cu prezentul litigiu.

Tribunalul Vâlcea, secţia civilă, prin sentinţa civilă nr. 1415 din 19.11.201, a respins excepţia necompetenţei materiale sub aspect funcţional; a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei privind pe reclamantă, în favoarea Tribunalului Satu Mare.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit regulii generale înscrisă în art. 107 din Cod, cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa de la domiciliul pârâtului.

Totodată, s-a apreciat că art. 113 pct. 3 impune, pentru a putea fi aplicat, ca, pentru obligaţia ce se pretinde a fi realizată pe calea judiciară, să fie prevăzut în contract locul executării şi nu pentru orice obligaţia rezultată din contract.

Instanţa a reţinut că reclamanta a invocat faptul că locul executării obligaţiei este Râureni, localitate aflată în circumscripţia Tribunalului Vâlcea, însă era vorba despre obligaţia de executare a lucrărilor din contract şi nu de plată a daunelor interese.

În consecinţă, s-a apreciat că în condiţiile în care în contract art. 48.1 face trimitere la instanţa competentă fără să specifice sub aspect teritorial o instanţă anume pentru obligaţia litigioasă, în cauză nu sunt incidente prevederile art. 113 pct. 3 ci cele ale art. 107 din C. proc. civ.

Tribunalul Sau Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 9 din 17.02.2020, a admis excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Satu Mare, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea; a constatat conflictul negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea şi Tribunalul Satu Mare; a suspendat judecata cauzei până la soluţionarea conflictului de competenţă şi a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea soluţionării conflictului negativ de competenţă.

În argumentarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut, în esenţă, că în cauză este vorba de o competenţă teritorială alternativă şi întrucât reclamantul are dreptul de a alege între două sau mai multe instanţe competente conform art. 116 C. proc. civ., Tribunalul Vâlcea este competent să soluţioneze prezenta cauză, ca instanţă competentă la care reclamanta a înregistrat cererea de chemare în judecată.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între Tribunalul Vâlcea, secţia civilă şi Tribunalul Satu Mare, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, care se declară reciproc necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 136 alin. (4) din C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Tribunalului Vâlcea, competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Prin cererea de chemare în judecată care formează obiectul prezentei cauze s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 2.597.010,56 RON cu titlu de prejudiciu reprezentând daune interese pe care pârâta le-ar datora reclamantei în temeiul contractului nr. x/22.12.2016.

Daunele interese, potrivit argumentelor prezentate în susţinerea acţiunii, sunt solicitate în temeiul clauzei stipulate la art. 43.1 lit. d) teza I din contractul x/22.12.2016 conform căreia " în cazul în care executantul va abandona execuţia contractului, achizitorul poate solicita şi executantul va achita daune interese al căror cuantum va fi preţul contractului".

Astfel, se constată că, motivul pentru care se solicită obligarea pârâtei la plata de despăgubiri îl reprezintă nerealizarea obiectului contractului nr. x/22.12.2016 care constă, conform art. 2.1 din contract, în executarea şi finalizarea de către pârâtă, în calitate de executant, a lucrării " Modernizare staţie electrică 220/110 kv Raureni", în conformitate cu obligaţiile asumate prin contract.

Sub aspectul determinării competenţei teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispoziţiile art. 107 C. proc. civ., art. 113 alin. (1) pct. 3 C. C. proc. civ. şi art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenţei teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract.

Aceste ultime dispoziţii reprezintă norma ce reglementează competenţa teritorială în materia executării contractului, fiind aplicabile în mod alternativ cu prevederile art. 107 C. proc. civ., în funcţie de opţiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanţele competente teritorial.

Înalta Curte constată că, în cauză, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată care vizează executarea contractului, competenţa teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluţioneze cauza instanţa de la locul prevăzut în contract pentru executarea contractului şi instanţa de la domiciliul pârâtului.

În litigiul pendinte, Tribunalul Vâlcea este instanţa de la locul prevăzut în contract pentru executarea contractului, fiind instanţa în circumscripţia căreia se află locul executării obligaţiilor pentru neexecutarea cărora se solicită angajarea răspunderii contractuale a pârâtei, respectiv localitatea Râureni din jud. Vâlcea, potrivit art. 2.1 din contract.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanţe deopotrivă competente.

În speţă, reclamanta a ales să sesizeze instanţa de la locul executării contractului, şi, în consecinţă, prin alegerea făcută de aceasta, în considerarea dispoziţiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanţe, însă cu condiţia ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Tribunalul Vâlcea cu soluţionarea cauzei, stabilind în mod definitiv competenţa teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, această instanţă nu mai putea să dispună, nici din oficiu şi nici la solicitarea pârâtului, declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea instanţei competente alternativ, respectiv cea de la domiciliul pârâtei, fără a încălca voinţa reclamantei.

Aşa fiind, în raport de considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, căruia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Vâlcea, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 martie 2020.