Insolvency set-off and res judicata precluding substantive review of agent’s supply claim

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 5356/11.07.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă s-a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar B. în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A., care a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 393.545,37 RON, reprezentând componenţa soldului furnizorului C. la data de 31.07.2010, precum şi dobânda legală aferentă sumei începând cu data de 22.06.2011 şi până la efectuarea plăţii. Prin aceeaşi hotărâre s-a majorat onorariul expertului cu suma de 4.032 RON şi a fost obligată pârâta la plata diferenţei de onorariu către expertul D.. Totodată, pârâta a fost obligată să plătească reclamantei cheltuieli de judecată în sumă de 10.980,55 RON.

Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut următoarele:

La data de 01.04.2004 între S.C. C. S.A., în calitate de comitent şi S.C. A. S.R.L. în calitate de agent, se încheie contractul de agent autorizat nr. 2, modificat prin mai mute acte adiţionale având ca obiect vânzarea şi promovarea de către reclamantă a serviciilor şi produselor oferite de C. în numele şi pentru C. în schimbul unei remuneraţii lunare calculată potrivit art. 5.13 din contract.

La data de 21.03.2007 s-a încheiat actul adiţional nr. x prin care părţile au convenit prelungirea contractului până la data de 31.03.2010, fiind stabilite totodată drepturi şi obligaţii suplimentarea pentru ambele părţi.

La data de 28.09.2009 pârâta a notificat reclamanta cu privire la încetarea contractului prin ajungerea la termen la data de 31.03.2010.

La data de 12.02.2010 reclamanta a notificat pârâta cu privire la intervenirea rezilierii de drept a contractului în baza pactului comisoriu de ultim grad şi începând cu data de 01.04.2010 reclamanta nu a mai efectuat achiziţii de marfă de la C..

În temeiul art. 5.3 din contract, reclamanta avea dreptul de a cumpăra de la pârâtă şi de a comercializa în scopul încheierii de contracte de abonamente la serviciul C., modul de achiziţionare a acestora fiind reglementat prin cap. 9 din contract. Conform constatărilor şi concluziilor raportului de expertiză întocmit în dosar, în perioada 01.11.2009 - 01.08.2010 reclamanta a primit de la pârâtă facturi cu plus în sumă de 32.189.483,94 RON, reprezentând: marfă fizică (telefoane, cartele prepay, accesorii, laptop-uri, modem-uri) - 15.443.108,01 RON cu termen de plată la 45 de zile de la facturare, servicii de reîncărcare electronică - 14.559.603,31 RON cu termen de plată la 15 zile de la facturare, convorbiri telefonice pentru numerele utilizate corporate de către angajaţii A. cu termen de plată la 15 zile de la facturare, - 93.524,59 RON, servicii post vânzare cu termen de plată la 25 de zile de la facturare - 11.393,95 RON, contravaloare taxă de verificare cu termen de plată la 25 zile de la facturare - 412.629,78 RON, corecţii de preţ cu termen de plată la 25 de zile de la facturare - 808.619,88 RON, servicii internet cu termen de plată la 15 zile de la facturare - 9.501,72 RON, despăgubiri cu termen de plată la 25 de zile de la facturare - 20,36 RON, contravaloare obiecte de mobilier cu termen de plată la 25 de zile de la facturare - 851.082,34 RON.

În perioada 01.11.2009 - 01.08.2010 pârâta a emis facturi cu minus în baza reglementărilor financiare prevăzute în capitolul 9 din contractul de agent, stabilindu-se de către expert în baza centralizării efectuate că suma facturilor cu minus este de 12.488.169,64 RON reprezentând diferenţe de preţ aferente telefoanelor vândute cu abonament voce şi cu prelungire de contract - 10.890.111,05 RON, diferenţe de preţ aferente modemurilor vândute ca abonamente de date - 309.095,59 RON, bonus prepay reprezentând un discount aferent volumului de vânzare prepay - 223.337,57 RON, alte discount-uri - 60.304,89 RON, corecţii financiare - 28. 165,58 RON, retur terminale - 977.155,06 RON.

Sumele compensate în temeiul art. 7.1.4 şi art. 9.2.4 din contract sunt: 5.765.142,52 RON reprezentând compensări între remuneraţia agentului şi facturi emise de către C. reprezentând contravaloare marfă, diferenţă preţ, regularizări conform anexelor raportului de expertiză.

Instanţa de fond a mai reţinut din acelaşi raport de expertiză că la data de 31.07.2010 soldul furnizorului C. era de 393.545,81 RON, reprezentând suma datorată de către C. către A..

La stabilirea acestei sume expertul nu a avut în vedere factura emisă de pârâtă către reclamantă la data de 07.05.2010 pentru suma de 1.344.281,43 RON, reprezentând contravaloarea subvenţiei pentru terminalele achiziţionate de A. şi nevândute în cadrul unor pachete C..

Tribunalul a reţinut că părţile nu au definit în contract noţiunea de subvenţie, condiţiile de acordare, şi nu au prevăzut modalitatea de calcul a acestei subvenţii.

În documentele contabile prezentate de către pârâtă nu este evidenţiată nici o reducere comercială, respectiv subvenţie în condiţiile în care pentru recunoaşterea subvenţiei trebuia înscrisă pe factura de vânzare a terminalului către reclamantă, potrivit art. 6 alin. (1) din legea contabilităţii conform căreia orice operaţiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrării în contabilitate.

Din verificarea facturilor fiscale emise de către C., expertul a constatat că subvenţia pretinsă nu a fost evidenţiată pe facturile fiscale de vânzare a terminalelor.

S-a mai reţinut că din evidenţele contabile puse la dispoziţia expertului de către cele două părţi nu au rezultat nici un fel de sume în conturile menţionate în toată perioada de derulare a contractului, iar pârâta nu a prezentat niciun document financiar, anexă, specificaţie la factura fiscală din care să rezulte că pe parcursul derulării contractului au fost acordate subvenţii la achiziţia terminalelor de către reclamantă.

Suma de 393.545,37 RON pretinsă de către reclamantă a fost recunoscută de către pârâtă care a invocat compensaţia legală ca mod de stingere a obligaţiei de plată a acestei sume.

Tribunalul a considerat că pârâta nu poate invoca în prezenta cauză compensaţia legală, având în vedere că reclamanta se află în procedura insolvenţei.

Invocarea compensaţiei ca mod de stingere a obligaţiilor în condiţiile prevăzute de art. 52 din Legea nr. 85/2006 constituie o excepţie de la regula prevăzută de art. 36 din Legea nr. 85/2006 şi compensaţia poate fi invocată doar în procedura specială a insolvenţei.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis acţiunea formulată de reclamanta A. şi a obligat pârâta C. la plata sumei de 393.545,37 RON, precum şi la dobânda legală aferentă calculată începând cu data de 22.06.2011 până la data plăţii efective.

S.C. C. S.A. a declarat apel împotriva acestei sentinţe la data de 20.12.2013.

La data de 03.04.2014, prima zi de înfăţişare în apel, au fost depuse la dosar motivele de apel prin care se critică sentinţa civilă nr. 5356 din data de 11.07.2013, precum şi toate încheierile pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a, în dosarul nr. x/2011, solicitând să se admită calea de atac, să se schimbe în tot hotărârea apelată şi, pe cale de consecinţă, să se dispună respingerea cererii de chemare în judecată formulată de A., ca neîntemeiată în raport de intervenirea compensaţiei legale între sumele pretins datorate de C. în prezenta cauză, în cuantum de 393.545,37 RON, şi creanţa certă, lichidă şi exigibilă deţinută de C. în contra A., în cuantum de 1.334.281,43 RON, aferente facturii fiscale nr. x/07.05.2010

Totodată, în temeiul art. 404 C. proc. civ. se solicită ca, în măsura în care se va admite apelul, cu consecinţa schimbării sentinţei şi respingerii cererii de chemare în judecată, să se dispună întoarcerea executării silite, prin restabilirea situaţiei anterioare, în sensul obligării A. la restituirea sumei totale de 496.491,97 RON.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata S.C. A. S.R.L. prin administrator judiciar a invocat excepţia tardivităţii declarării apelului împotriva încheierilor de şedinţă premergătoare cu motivarea că prin cererea de declarare a apelului nu s-a menţionat că se aduc critici şi încheierilor de şedinţă. Acestea au fost formulate abia la data depunerii motivelor de apel.

De asemenea, intimata a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei atacate considerând că instanţa de fond a interpretat corect probele administrate în cauză şi a aplicat în mod corect prevederile art. 1144 C. civ. coroborat cu art. 52 din Legea nr. 85/2006.

Prin încheierea de şedinţă din 09.10.2014 s-au încuviinţat părţilor proba cu înscrisuri şi proba cu o expertiză contabilă având ca obiective identificarea pe baza înregistrărilor contabile ale celor două părţi a numărului terminalelor aflate în stocul intimatei la încetarea contractului de agent şi care nu au fost returnate apelantei, determinarea în raport de art. 5 din actul adiţional nr. x a valorii totale a subvenţiei aferente terminalelor rămase în stocul intimatei.

De asemenea, la termenul din 21.05.2015 apelanta a depus la dosar sentinţa civilă nr. 1000/27.03.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2012 prin care s-a admis în parte contestaţia formulată de creditoarea C. S.A. la tabelul preliminar şi s-a dispus drept consecinţă înscrierea creditoarei în tabelul obligaţiilor debitoarei A. S.R.L. cu o creanţă chirografară în cuantum total de 9.626.892,62 euro (în echivalent RON) şi 10.836.989,95 RON.

În ceea ce priveşte excepţia invocată de către intimată cu privire la tardivitatea declarării apelului împotriva încheierilor premergătoare pronunţate de instanţa de fond, Curtea a reţinut că, în conformitate cu art. 282 C. proc. civ. apelul a fost declarat în termenul legal de 15 zile de la comunicarea hotărârii atacate.

Încheierile premergătoare fac corp comun cu hotărârea finală şi sunt supuse apelului numai odată cu aceasta. La prima zi de înfăţişare în apel au fost depuse la dosar motivele de apel în care se precizează în mod expres criticile aduse atât sentinţei cât şi încheierilor de şedinţă premergătoare pronunţării soluţiei pe fond, astfel că instanţa de control judiciar se consideră legal învestită şi cu apelul împotriva încheierilor premergătoare .

În consecinţă, Curtea a respins excepţia tardivităţii ca neîntemeiată.

Pe fondul apelului, Curtea a reţinut următoarele:

Prima instanţă a fost învestită de către reclamanta S.C. A. S.R.L. cu o acţiune în pretenţii împotriva pârâtei S.C. C. S.A. având ca obiect plata sumei de 393.545,37 RON. Pârâta C. a solicitat ca instanţa să ia act de compensarea legală intervenită între părţi, respectiv în raport de creanţa în sumă de1.334.281,43 RON faţă de reclamanta A., să se respingă ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei A. şi a obligat pârâta S.C. C. S.A. la plata sumei de 393.545,37 RON.

În cadrul probei cu înscrisuri în apel s-a depus la dosar sentinţa civilă nr. 1000/27.03.2015 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă în dosarul nr. x/2012 prin care s-a admis contestaţia formulată de creditoarea S.C. C. S.A. şi s-a dispus înscrierea creditoarei C. în tabelul preliminar al obligaţiilor debitoarei S.C. A. S.R.L., reţinându-se în considerente că S.C. C. S.A. are o creanţă certă, lichidă şi exigibilă faţă de debitoarea S.C. A. S.R.L. în sumă de 937.947,79 RON reprezentând rest de plată din factura nr. x/07.05.2010 cu titlu de contravaloare subvenţie, diferenţa fiind calculată în urma compensării cu creanţa debitoarei în sumă de 393.545,37 RON.

Prin urmare, în cadrul acestui proces, instanţa de judecată a constatat că la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. A. S.R.L. intervenise compensarea legală a creanţelor reciproce ale celor două părţi şi în temeiul art. 52 din Legea nr. 85/2006 a constatat şi a luat act de această compensare. Deci, S.C. C. S.A., în calitate de creditor a fost înscrisă în tabelul obligaţiilor debitoarei S.C. A. S.R.L. cu diferenţa dintre valoarea facturii nr. x/07.05.2010 (1.344.281,43 RON) şi pretenţiile reclamantei A. din cauza de faţă (393.545,92 RON).

Curtea a mai reţinut că pretenţiile reclamantei A. în cuantum de 393.545,92 RON rezultă din derularea contractului de agent încheiat cu pârâta C. S.A. care a încetat prin ajungere la termen la data de 31.03.2010, conform art. 7.2 din actul adiţional nr. x la contractul de agent.

În aceste condiţii, rezultă cu evidenţă faptul că la data introducerii acţiunii în instanţă, cele două părţi contractante aveau creanţe reciproce, fiind incidente prevederile art. 1144 C. civ. potrivit cărora, compensaţia operează de drept, în puterea legii, şi chiar când debitorii nu ar şti nimic despre acesta. Cele două datorii se sting reciproc în momentul când ele se găsesc existând deodată şi până la concurenţa cotităţilor lor respective.

Potrivit dispoziţiilor cu caracter special din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, sentinţa civilă nr. 1000/27.03.2015 pronunţată în dosarul nr. x/2012 este definitivă şi executorie astfel că, această hotărâre are atributul obligativităţii ataşat puterii de lucru judecat, (chiar dacă relativă), iar instanţa de faţă învestită cu acest litigiu nu poate să nu ţină seama de ceea ce a tranşat o altă instanţă de judecată într-un alt dosar, întrucât s-ar încălca autoritatea de lucru judecat. Cu alte cuvinte, pretenţiile reclamantei A. sunt neîntemeiate, fiind stinse prin compensare legală cu creanţa pârâtei C. din factura nr. x/07.05.2010.

Cât priveşte cererea apelantei C. de întoarcere a executării prin restabilirea situaţie anterioare, în sensul obligării A. la restituirea sumei totale de 496.491,97 RON, Curtea a reţinut că în speţa de faţă incidenţa prevederilor art. 404 C. proc. civ. este înlăturată de dispoziţiile cu caracter special din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, întrucât S.C. A. S.R.L. se află în procedura insolvenţei şi art. 36 interzice acest lucru (de la data deschiderii procedurii se suspendă de drept toate acţiunile judiciare, extrajudiciare sau măsurile de executarea silită pentru realizarea creanţelor asupra debitorului sau bunurilor sale). Pentru aceste motive de fapt şi de drept, a respins cererea de întoarcere a executării.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă prin decizia civilă nr. 1698A din 29 octombrie 2015 a respins excepţia tardivităţii declarării apelului împotriva încheierilor de şedinţă, ca neîntemeiată; a admis apelul declarat de apelanta S.C. C. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5356 din 11.07.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, a schimbat în parte sentinţa atacată în sensul că a respins acţiunea, ca neîntemeiată; a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate; a respins cererea apelantei de întoarcere a executării; a obligat intimata să plătească apelantei suma de 6742,7 RON, cu titlu de taxă de timbru şi onorariu expert - în apel, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs atât reclamanta S.C. A. S.R.L., cât şi pârâta S.C. C. S.A..

Cererea de recurs formulată de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L..

Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 304 pct. 5, 7, 8 şi 9 C. proc. civ.

Recurenta-reclamantă a solicitat admiterea excepţiei tardivităţii apelului promovat de C. împotriva tuturor încheierilor pronunţate de instanţa de fond şi pe cale de consecinţă respingerea apelului ca tardiv formulat, în principal a solicitat casarea deciziei recurată şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de apel, iar în subsidiar modificarea deciziei recurată şi pe cale de consecinţă respingerea apelului pârâtei ca neîntemeiat.

Prin primul motiv de recurs, reclamanta critică soluţia instanţei de apel în ce priveşte respingerea excepţiei de tardivitate a apelului declarat împotriva încheierilor premergătoare atacate de C. în raport de dispoziţiile art. 282 alin. (2) coroborat cu art. 284 alin. (1) şi (3) C. proc. civ.

Se susţine că în mod greşit instanţa de apel a considerat apelul promovat de pârâtă ca fiind formulat în termen, având în vedere dispoziţiile legale sus evocate şi faptul că în apelul formulat se menţionează că acesta priveşte doar sentinţa de fond, iar data depunerii motivelor de apel împotriva încheierilor premergătoare este 03.04.2014.

În temeiul motivelor prevăzute de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

În esenţă, se arată că instanţa de apel nu a procedat la analizarea raportului juridic obligaţional pe fondul dreptului şi a motivat hotărârea numai în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 1144 C. civ., constatând că, compensarea legală a creanţelor certe, lichide şi exigibile.

Pe fondul recursului, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1144 C. civ., în cauză fiind incidente motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

În temeiul acestui motiv, recurenta a formulat critici în ceea ce priveşte două aspecte. Primul este legat de existenţa acordării unei subvenţii, dezvoltând critici care demonstrează că pârâta nu a făcut dovada pretinsei subvenţii acordate reclamantei, în raport cu dispoziţiile contabile aplicabile, astfel încât suma pretinsă prin factura nr. x/07.05.2010 nu este datorată reclamantei, contrar celor reţinute de instanţă.

În concluzie, solicită recurenta să se constate că nu poate fi avută în vedere ca ipoteză existenţa vreunei pretinse creanţe a pârâtei împotriva reclamantei cu titlu de subvenţie, ci, dimpotrivă, reclamanta are o creanţă împotriva pârâtei în valoare de 393.545,92 RON.

Al doilea aspect subsumat acestor motive de nelegalitate constă în critica privind aplicarea greşită a mecanismului compensaţiei legale.

Contrar susţinerilor instanţei de judecată, în cauză nu sunt îndeplinite cerinţele art. 1144 C. civ., cererea de constatare a intervenirii compensaţiei legale fiind neîntemeiată, întrucât creanţa invocată de pârâtă nu îndeplineşte condiţia certitudinii la momentul promovării cererii de chemare în judecată.

Ultimul motiv de recurs se referă la existenţa autorităţii de lucru judecat în raport de dispoziţiile sentinţei civile nr. 1000/27 martie 2015 a Tribunalului Ilfov, instanţa de control judiciar încălcând dispoziţiile art. 1201 C. civ.

Recurenta susţine că cerinţele prevăzute de textul de lege evocat nu sunt îndeplinite în mod cumulativ, obiectul celor două cereri fiind diferit, aspect care atrage nelegalitatea deciziei recurată.

Cererea de recurs formulată de către pârâta S.C. C. S.A. a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului, modificarea în parte a deciziei recurată, în ceea ce priveşte soluţia pronunţată de către instanţa de apel asupra cererii de întoarcere a executării silite, în sensul admiterii acesteia şi dispunerea restabilirii situaţiei anterioare.

În temeiul acestui motiv de nelegalitate, recurenta a arătat că decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, în ceea ce priveşte respingerea cererii privind întoarcerea executării silite.

Se susţine, dintr-un punct de vedere, că în mod greşit instanţa de apel a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 36 din Legea nr. 85/2006, acest text de lege fiind aplicabil acţiunilor începute înainte de deschiderea procedurii insolvenţei debitoarei.

Sub un alt aspect, instanţa de apel a interpretat în mod greşit dispoziţiile art. 404 C. proc. civ. întrucât prin cererea privind întoarcerea executării silite se solicită să se constate existenţa unei creanţe împotriva reclamantei, ca urmare a desfiinţării titlului executoriu, creanţa născută, de altfel, în timpul procedurii insolvenţei ce face obiectul dosar nr. x/2012 al Tribunalului Ilfov.

Recurenta-pârâtă mai arată că, instanţa de apel a ignorat şi efectele puterii de lucru judecat ale sentinţei civile nr. 5382/2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 5 având aceleaşi părţi, aceeaşi cauză, însă obiect diferit, în care instanţa de executare a dispus întoarcerea executării silite cu privire la o sumă executată în mod nelegal la solicitarea reclamantei.

Pentru aceste considerente, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea recursului.

Recurenta-reclamantă a formulat în combaterea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă întâmpinare, prin care a solicitat, în principal respingerea recursului declarat împotriva deciziei atacate ca lipsit de interes, iar în subsidiar ca nefondat.

În combaterea recursului, recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. a formulat întâmpinare prin care a invocat în principal excepţia nulităţii recursului în ceea ce priveşte motivul de recurs privind tardivitatea apelului formulat de pârâtă împotriva încheierilor premergătoare pentru nemotivare în drept şi excepţia lipsei de interes a recursului în ceea ce priveşte motivul de recurs privind tardivitatea apelului formulat de această parte împotriva încheierilor premergătoare, iar, în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Înalta Curte, analizând cu prioritate în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţiile invocate, reţine următoarele:

Excepţia nulităţii recursului va fi respinsă întrucât criticile formulate de recurentă-reclamantă (care vor fi examinate în cele ce urmează) permit o examinare din perspectiva motivului de nelegalitate reglementat de art. 304 pct. 9.

Excepţia lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă va fi respinsă ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente.

În susţinerea acestei excepţii, recurenta-pârâtă a susţinut că instanţa de apel a respins excepţia de tardivitate a apelului formulat de S.C. C. împotriva încheierilor premergătoare şi nu a dat eficienţă criticilor formulate împotriva acestor încheieri, astfel încât reclamanta nu justifică un interes în formularea unor motive de recurs împotriva soluţiei de respingere a excepţiei de tardivitate, având în vedere că nici pârâta nu a formulat critici împotriva considerentelor prin care au fost respinse aceste critici.

Critica recurentei-pârâte este nefondată, întrucât interesul de a acţiona constă în folosul practic, material urmărit de reclamantă de a solicita admiterea excepţiei de tardivitate a apelului promovat de C. împotriva tuturor încheierilor premergătoare pronunţate de instanţa de fond şi pe cale de consecinţă, respingerea apelului ca tardiv formulat, în condiţiile în care apelul pârâtei C. a fost admis de către instanţa de apel.

Reclamanta a făcut deci dovada interesului, concretizat în folosul material pe care l-ar putea obţine urmare demersului judiciar reprezentat de exercitarea prezentei căi de atac, neprezentând relevanţă criticile formulate de pârâtă prin propriul recurs.

Înalta Curte examinând decizia recurată din perspectiva criticilor de nelegalitate formulate de către recurenta-reclamantă, constată că recursul este nefondat pentru motivele ce se vor arăta.

În ce priveşte excepţia de tardivitate a apelului declarat de pârâta C. împotriva încheierilor premergătoare pronunţate de Tribunalul Bucureşti, recurenta-reclamantă a susţinut că au fost încălcate dispoziţiile art. 282 alin. (2), art. 284 alin. (1), art. 284 alin. (3) C. proc. civ. care stabilesc termenul pentru exercitarea apelului.

Se arată că apelul nu a fost formulat în termen, având în vedere aceste dispoziţii legale şi faptul că în apelul formulat, C. menţionează expres faptul că acesta priveşte doar sentinţa civilă nr. 5356/11.07.2013 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, aspect ignorat de instanţa de apel.

Înalta Curte constată că potrivit dispoziţiilor art. 282 alin. (2) C. proc. civ. împotriva încheierilor premergătoare nu se poate face apel decât odată cu fondul.

Potrivit art. 287 alin. (4) C. proc. civ., termenul pentru depunerea motivelor de apel se socoteşte de la comunicarea hotărârii.

Potrivit art. 287 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ. "Cererea de apel va cuprinde 2. arătarea hotărârii care se atacă".

Potrivit art. 287 alin. (2) C. proc. civ. "Cerinţele de la pct. 2 şi 5 prevăzute sub sancţiunea nulităţii, iar cele de la pct. 3 şi 4 sub sancţiunea decăderii. Aceste cerinţe pot fi împlinite până cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar lipsa semnăturii, în condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (2) C. proc. civ..".

La prima zi de înfăţişare în apel au fost depuse la dosar motivele de apel prin care se critică sentinţa de fond, precum şi toate încheierile premergătoare pronunţate de instanţa de fond, astfel încât se constată că în cadrul judecării cauzei în apel, se permite indicarea hotărârii atacate până la prima zi de înfăţişare, precum şi dezvoltarea motivelor aduse acesteia.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte va respinge motivul de recurs cu privire la tardivitatea apelului formulat de C. împotriva încheierilor premergătoare.

În temeiul motivelor de recurs reglementate de art. 304 pct. 5 şi 7 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că decizia atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină.

Astfel, instanţa de apel nu a analizat dacă sub întemeiate susţinerile C. privind existenţa pretinsei subvenţii, limitându-se să reţină că în litigiu ar fi îndeplinite condiţiile pentru a opera compensaţia legală.

Din acest punct de vedere, instanţa a încălcat obligaţia stabilită de art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., obligaţie a cărei încălcare este sancţionată cu nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Critica este nefondată. Astfel, art. 304 pct. 7 C. proc. civ., vizează nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, critică care vizează lipsa motivelor pe care se sprijină soluţia, precum şi motivele contradictorii ori străine de natura pricinii.

Înalta Curte constată că nu a fost nesocotită obligaţia legală a judecătorului, de a proceda la motivarea hotărârii judecătoreşti şi nu se relevă nicio încălcare a formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art. 105 alin. (2) C. proc. civ.

Instanţa de apel a dat eficienţă excepţiei puterii de lucru judecat a sentinţei nr. 1000/2015 şi a aplicat mecanismul compensaţiei legale a creanţelor reciproce, certe, lichide şi exigibile, situaţie în care cercetarea fondului cauzei era inutilă.

În temeiul motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de apel a interpretat în mod eronat dispoziţiile art. 1144 C. civ.

Prin acest motiv de recurs, recurenta-reclamantă invocă în prealabil inexistenţa unei subvenţii acordate de C..

Neîndeplinirea cerinţelor art. 1144 C. civ. rezultă din faptul că, creanţa invocată de pârâtă nu era certă la momentul promovării cererii.

Potrivit art. 1144 C. civ. compensaţia operează de drept, în puterea legii, dacă sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1145 C. civ. or, în cauza de faţă instanţa a operat o compensare legală.

Astfel, prin sentinţa civilă nr. 1000/2015 din 27 martie 2015 pronunţată în dosar nr. x/2012 de către Tribunalul Ilfov, s-a constatat că la data deschiderii procedurii insolvenţei faţă de debitoarea S.C. A. S.R.L. intervenise compensarea legală a creanţelor reciproce ale celor două părţi şi în temeiul art. 52 din Legea nr. 85/2006 a constatat şi a luat act de această compensare.

În aceste condiţii, creanţa invocată de C. are caracter cert şi întruneşte condiţia exigibilităţii la care face referire art. 1145 C. civ., fiind constatată de instanţă prin hotărâre judecătorească.

Înalta Curte constată că instanţa de apel a dat efect puterii de lucru judecat a sentinţei civile sus evocate, unde problema subvenţiei a fost tranşată deja printr-o hotărâre judecătorească, situaţie în care acordarea unei subvenţii către A. nu mai poate obiectul unei alte analize judiciare şi nici obiect de analiză în această cale de atac.

În mod corect, instanţa de apel a admis apelul pârâtei, constatând compensaţia legală reglementată de art. 1144 C. civ., având în vedere inexistenţa unei dispoziţii legale care să interzică acest lucru.

În acest sens sunt şi dispoziţiile art. 52 din Legea nr. 85/2006 care dispun în sensul că "Deschiderea procedurii de insolvenţă nu afectează dreptul unui creditor de a invoca compensarea creanţei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci când condiţiile prevăzute de lege în materie de compensare legală sunt îndeplinite la data deschiderii procedurii".

Din conţinutul acestora se poate concluziona în sensul existenţei unui drept de opţiune al creditorului fie pentru calea dreptului comun, fie pentru formularea unei cereri în procedura insolvenţei.

În ce priveşte motivul de recurs referitor la greşita reţinere a autorităţii de lucru judecat a sentinţei nr. 1000/2015, Înalta Curte constată că este nefondat.

Instanţa de apel a reţinut puterea de lucru judecat a sentinţei pronunţată de judecătorul sindic, dând efect efectului pozitiv al acestui principiu prevăzut de art. 1201 C. civ., în sensul că acesta se impune într-un alt proces care nu prezintă triplă identitate de părţi, obiect, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior.

Efectul puterii de lucru judecat nu presupune tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, în speţă fiind reţinută puterea de lucru judecat a considerentelor sentinţei nr. 1000/2015.

Înalta Curte, analizând decizia recurată prin raportare la criticile aduse prin cererea de recurs formulată de recurenta-pârâtă, urmează să respingă recursul pârâtei, ca fiind rămas fără obiect pentru următoarele considerente:

Din expunerea argumentelor prezentate, Înalta Curte reţine că recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului pârâtei ca lipsit de interes, având în vedere faptul că urmare pronunţării deciziei de către instanţa de apel, reclamanta a restituit pârâtei suma de 496.491,97 RON.

Având în vedere că pârâta a promovat recurs împotriva deciziei nr. 1698A/29.10.2015 şi a criticat soluţia instanţei de apel sub aspectul respingerii de către instanţa de apel a cererii de întoarcere a executării silite, Înalta Curte constată că raportat la această situaţie de fapt, pârâta are interesul juridic de a acţiona, fiind întrunite condiţiile de exercitare a acţiunii civile, motiv pentru care excepţia lipsei de interes invocată de către reclamantă va fi respinsă ca neîntemeiată.

În consecinţă, urmează a fi examinat recursul declarat de pârâtă prin prisma lipsei de obiect a acestuia, având în vedere înscrisurile anexate la dosarul cauzei, respectiv ordinul de plată nr. x/07.03.2016 şi extrasul de cont nr. 17/17.03.2016, care atestă plata sumei de 496.491,97 RON, care formează obiectul acţiunii de faţă.

Astfel, prin motivele de recurs promovate de către pârâtă la data de 06.10.2016, s-a solicitat instanţei de recurs modificarea deciziei recurată, în parte, sub aspectul soluţiei de respingere a cererii privind întoarcerea executării silite.

Ulterior promovării prezentului recurs, respectiv la data de 07.03.2016 reclamanta a restituit pârâtei suma de 496.491,97 RON, în contextul în care procedura de insolvenţă a fost închisă şi a fost achitată creanţa stabilită prin planul de reorganizare, astfel încât nu mai subzistă un interes al S.C. C. S.A. în promovarea recursului.

Sunt de menţionat cu privire la acest aspect însăşi susţinerile pârâtei, care a apreciat că în prezent se poate considera ca rămasă fără obiect solicitarea în ceea ce priveşte cererea de întoarcere a executării silite.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii şi a lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A., să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 1698A din 29 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi să respingă recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. ca rămas fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii şi a lipsei de interes invocată de recurenta-pârâtă S.C. C. S.A. BUCUREŞTI.

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. PRIN ADMINISTRATOR JUDICIAR B. - FILIALA ALBA împotriva deciziei civile nr. 1698A din 29 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A. BUCUREŞTI împotriva deciziei civile nr. 1698A din 29 octombrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă ca fiind rămas fără obiect.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 ianuarie 2017.