Shipowner's appeal reinstated: appellate annulment quashed, case remanded for retrial on representation issue

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 01.10.2012 pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, reclamantele A., B., C.., D. şi E., în calitate de asiguratori ai F. şi G., au chemat în judecată pe pârâta H. SCOTLAND, solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să oblige pârâta la plata sumei de 77.872,44 euro (echivalentul a 351.204,7 RON la cursul B.N.R. din data de 25.09.2012), reprezentând despăgubirea datorată ca urmare a avarierii mărfii, precum şi la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3102/03.06.2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis, în parte, cererea de chemare în judecată şi a obligat pârâta la plata către reclamante a sumei de 77.872,42 euro, reprezentând despăgubire datorată ca urmare a deteriorării mărfii, precum şi la plata sumei de 7.628,05 RON, cu titlu de taxă judiciară de timbru, a sumei de 10.000 RON, reprezentând onorariu de expert şi a sumei de 411,3 GBP, cu titlu de cheltuieli de procedură efectuate în Scoţia.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 04 decembrie 2010, în portul Novi Sad a fost încărcată la bordul navei I. cantitatea de 653.550 kg porumb galben, aparţinând asiguraţilor reclamantelor, respectiv F. şi G.., în valoare de 117.639 euro.

A notat tribunalul că pârâta, în calitate de armator al navei I., a confirmat expeditorului preluarea mărfii pentru transport şi s-a obligat să o predea la o anumită destinaţie - Portul Constanţa, la un anumit termen, dar şi că, potrivit raportului de expertiză tehnică judiciară întocmit în cauză s-a constatat că marfa a fost deteriorată şi compromisă total din cauza infiltrării apei în magazia nr. 1 a navei I., prin spărtura provocată de coliziunea acesteia cu nava J. 1, în seara zilei de 22.12.2010.

În acest context, a reţinut că marfa transportată era asigurată facultativ de reclamante, care, potrivit scrisorii de subrogare emise de către proprietarii mărfurilor, sunt subrogate în toate drepturile proprietarilor şi în căile de atac cu privire la mărfurile menţionate anterior, putând să facă uz de numele proprietarilor în scopul oricăror proceduri sau măsuri legale sau de altă natură pe care le consideră adecvate pentru aplicarea unor astfel de drepturi sau căi de atac.

A mai reţinut prima instanţă că reclamantele, prin demersul lor judiciar, tind la recuperarea sumei de 77.872,44 euro RON, reprezentând despăgubirea datorată ca urmare a avarierii mărfii, în temeiul mecanismului subrogaţiei personale consacrat de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 136/1995.

În continuare, notând că reclamantele şi-au întemeiat cererea pe prevederile răspunderii civile delictuale, a reţinut că probatoriul administrat în cauză relevă îndeplinirea condiţiilor atragerii răspunderii civile delictuale a pârâtei, respectiv existenţei prejudiciului, a faptei ilicite, a raportului de cauzalitate între fapta ilicită şi prejudiciu şi prezenţa vinovăţiei.

Aşa fiind, a apreciat că în cauză sunt incidente dispoziţiile art. 998 - 999 C. civ., astfel că se impune angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei. Împotriva acestei sentinţe, H. SCOTLAND a declarat apel, solicitând anularea sa şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât judecata în primă instanţă s-a făcut în lipsa sa, care nu a fost legal citată.

Prin decizia civilă nr. 1883/16.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apelantei şi a anulat apelul.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, analizând cu prioritate excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apelantei, invocată de intimate la termenul de judecată din data de 02.11.2016, a reţinut că, încă de la termenul din 11.05.2016 instanţa i-a pus în vedere apelantei să facă dovada calităţii de reprezentant a avocatului, însă partea nu s-a conformat.

A reţinut că, deşi au trecut trei termene (şi perioada vacanţei judecătoreşti, în care o asemenea dovadă ar fi putut fi administrată, în condiţiile legii), apelanta a depus la dosar o procură încheiată în data de 02.05.2011 (prin care H.., un parteneriat înregistrat în Scoţia, l-a desemnat pe Dl. K. drept mandatar al parteneriatului, pentru a face şi a executa în numele parteneriatului, în orice parte a lumii, cu excepţia Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, o serie de acte), care nu are nicio relevanţă juridică în cauză.

Totodată, a luat act că a fost depusă şi o împuternicire avocaţială, însă numai pentru studiul dosarului nr. x şi depunerea apelului, dar nu şi pentru reprezentare în apel; de altfel, nici la ultimul termen de judecată, D-na avocat L. nu a putut depune o asemenea dovadă, solicitând încă un termen.

Având în vedere aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 161 alin. (2) C. proc. civ., curtea de apel a admis excepţia lipsei calităţii de reprezentant al apărătorului apelantei şi, pe cale de consecinţă, a anulat apelul.

Împotriva acestei decizii, H. SCOTLAND a declarat recurs, solicitând casarea sa şi a sentinţei civile nr. 3102/03.06.2015 a Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceluiaşi tribunal, întrucât cauza a fost judecată în primă instanţă în lipsa sa, deşi procedura de citare a fost viciată.

În motivare, a susţinut că în mod nelegal a admis instanţa de apel excepţia lipsei calităţii de reprezentant, reţinând eronat că la dosar există doar o împuternicire avocaţială pentru studiul dosarului.

În acest context, a arătat că a depus la dosar împuternicirea avocaţială şi contractul de asistenţă juridică, semnate şi ştampilate de H. SCOTLAND, obiectul sus-menţionatului contract constând în redactarea apelului, asigurarea reprezentării în faţa curţii de apel, formularea răspunsului la întâmpinare şi achitarea taxei judiciare de timbru, care de altfel a şi fost achitată de cabinetul de avocat.

În continuare, a arătat că au fost depuse la dosar atât procura din data de 02.05.2011, care îi susţinea afirmaţiile în legătură cu încheierea unui proces-verbal de conciliere, cât şi procura din data de 15.07.2016 şi a subliniat că instanţa de apel a interpretat greşit aceste documente.

Astfel, a arătat că potrivit punctului 10 al celor două procuri, Dl. K. era mandatat să reprezinte H. SCOTLAND în faţa autorităţilor juridice şi să înainteze procese, iar nu doar pentru "o serie de acte", cum eronat a interpretat curtea de apel.

În final, a arătat că Dl. K. reprezintă H. SCOTLAND încă de la înfiinţarea acesteia, dar şi că existenţa în prezent a acestei societăţi rezultă din registrele publice ale Guvernului Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ.

La 04.04.2017, intimatele-reclamante au depus întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Analizând actele dosarului, precum şi sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, Înalta Curte reţine următoarele:

Din punct de vedere al reprezentării, se face distincţie între reprezentarea pentru exerciţiul dreptului de chemare în judecată sau pentru exercitarea căilor de atac şi reprezentarea în judecată.

Instanţa de prim control judiciar a reţinut că apelanta a depus la dosar o împuternicire avocaţială, pentru studiul dosarului nr. x şi depunerea apelului, nu şi pentru reprezentare în apel.

Cu toate acestea, sancţiunea pe care a aplicat-o a fost cea a anulării apelului, ca o consecinţă a admiterii excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant, deşi în lipsa dovezii de reprezentare în judecată, sancţiunea care intervine este cea a imposibilităţii pretinsului reprezentant de a pune concluzii pentru partea pe care susţine că o reprezintă.

Aşadar, deşi a notat că împuternicirea acordată avocatului viza depunerea apelului, reţinând că aceasta nu priveşte şi reprezentarea în judecată, curtea de apel a admis excepţia dovezii de reprezentant şi a anulat apelul, fără a expune raţionamentul în urma căruia a apreciat că, în măsura în care apărătorului nu i s-a acordat şi mandat pentru reprezentarea în faţa instanţei, această împrejurare ar fi suficientă, prin ea însăşi, să conducă la anularea apelului.

Instanţa de apel nu a analizat nici limitele mandatului acordat de H. SCOTLAND D-lui K., astfel cum acestea rezultă din punctul 10 al procurilor depuse la dosar şi, prin prisma celor evocate mai sus, valabilitatea contractului de asistenţă juridică şi a împuternicirii avocaţiale.

Considerentele expuse mai sus impun concluzia că sunt fondate criticile recurentei sub acest aspect, motiv pentru care în temeiul art. 312 alin. (1), (2) şi 3, cu raportare la art. 304 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa decizia recurată şi va trimite cauza, spre rejudecare, curţii de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă H. SCOTLAND împotriva deciziei civile nr. 1883/16.11.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2017.