Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 670/2017 AI generated

Recourse nullity for failure to allege illegality: re-evaluation of evidence in contract damages claim

Case Number Decizia nr. 670/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice declared the appellant's appeal null and void under Art. 302(1)(c) of the Code of Civil Procedure, ordering the appellant to pay EUR 3,028 in court costs, thereby leaving the Court of Appeal’s decision in force, which had dismissed the appeal and upheld the trial court’s dismissal of the claim. The dispute involved a company seeking restitution of approximately EUR 23,618 paid for asset evaluation services, alleging the provider’s failure to meet contractual result obligations due to a defective report rejected by its auditor, along with a fine for late filing. The court determined that the appellant’s arguments merely sought a re-evaluation of factual findings and evidentiary interpretations, such as the admissibility of the auditor’s report and the integrity of the evaluation file, which do not constitute the "illegality" grounds required for an extraordinary appeal under Art. 304 of the Code of Civil Procedure, necessitating nullity for failure to strictly limit the appeal to legal defects rather than merits.

Legislator headnote

AI generated

art. 129 alin. (6) C. proc. civ, art. 274 alin. (1) C. proc. civ, art. 1073 C. civ, art. 112 alin. (4) C. proc. civ, art. 1169 C. civ, art. 304 pct. 9 C. proc. civ; Recourse nullity for failure to allege illegality: re-evaluation of evidence in contract damages claim: 302(1)(c) of the Code of Civil Procedure, ordering the appellant to pay EUR 3,028 in court costs, thereby leaving the Court of Appeal’s decision in force, which had dismissed the appeal and upheld the trial court’s dismissal of the claim. The dispute involved a company seeking restitution of approximately EUR 23,618 paid for asset evaluation services, alleging the provider’s failure to meet contractual result obligations due to a defective report rejected by its auditor, along with a fine for late filing. The court determined that the appellant’s arguments merely sought a re-evaluation of factual findings and evidentiary interpretations, such as the admissibility of the auditor’s report and the integrity of the evaluation file, which do not constitute the "illegality" grounds required for an extraordinary appeal under Art. 304 of the Code of Civil Procedure, necessitating nullity for failure to strictly limit the appeal to legal defects rather than merits.

Keywords

AI generated
nullity of contract Civil Procedure Code evidentiary grounds filing of a claim obligation to pay late filing

Cited Legislation

AI generated
art. 129 alin. (6) C. proc. civ
Subliniind că instanţa este ţinută de limitele învestirii, respectiv de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, conform art. 129 alin.
art. 274 alin. (1) C. proc. civ
Constatând că reclamanta a căzut în pretenţii, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a dispus obligarea acesteia la plata către pârâtă a sumei de 11.739 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
art. 1073 C. civ
Instanţa de apel a evocat dispoziţiile art. 1073 C.
art. 112 alin. (4) C. proc. civ
Pe cale de consecinţă, împrejurarea că traducerea poartă menţiunea "conform cu originalul", condiţie a certificării de către parte a traducerii unui înscris dintr-o limbă străină impusă de dispoziţiile art. 112 alin.
art. 1169 C. civ
art. 304 pct. 9 C. proc. civ
46 Codul comercial, fiind astfel incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, arătând că înţelege să subsumeze această critică motivului de casare prevăzut de art.
art. 312 alin. (3) C. proc. civ
civ., dar şi că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, arătând că înţelege să subsumeze această critică motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ.
art. 969 C. civ
Recurenta a evocat dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi a subliniat că, potrivit art.

Cited Case Law

AI generated
decizia civilă nr. 311/2013
Prin decizia civilă nr. 311/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 3.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Basis for declaring the appeal null and void due to failure to formulate grounds within the limits of illegality.

art. 274 C. proc. civ.

Basis for ordering the appellant to pay court costs to the respondent.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de 06.07.2010 pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reclamanta S.C. A. S.A. a chemat în judecată pe pârâta S.C. B. S.R.L., solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 23.618 euro (echivalentul a 99.795,50 RON), cu titlu de contravaloare a serviciilor de evaluare active, achitate de reclamantă conform contractului de prestări servicii nr. x/28.01.2009, a sumei de 900 RON, reprezentând contravaloarea sancţiunii aplicate de A.N.A.F., conform procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor nr. x/09.09.2009, pentru depunerea cu întârziere a situaţiilor financiare anuale, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Pârâta a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia necompetentei materiale a Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.

Prin sentinţa civilă nr. 5279/18.04.2011, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti a admis excepţia necompetentei sale materiale şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 16.05.2011, sub nr. x/2011.

Prin sentinţa civilă nr. 3396/24.03.2013, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins ca neîntemeiată cererea şi a obligat reclamanta la plata către pârâtă a sumei de 11.739 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că la data de 28.01.2009, între pârâtă, în calitate de prestator, şi S.C. C. S.A., în calitate de beneficiar, a fost încheiat contractul de prestări servicii nr. x, având ca obiect reevaluarea, în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale de evaluare, a activelor fixe şi imobilizărilor corporale deţinute în patrimoniu de beneficiar la data de 31.12.2008, în vederea înregistrării în contabilitate (în scopul stabilirii impozitelor şi taxelor locale), precum şi în vederea fuziunii; conform art. 4 din contract, contravaloarea prestaţiilor este în sumă de 15.000 euro, la care se adaugă T.V.A.

Totodată, a notat că, prin art. 7 lit. d) din contract, părţile au convenit că în niciun caz cuantumul despăgubirilor ce ar putea fi datorate în baza răspunderii civile contractuale, ca urmare a nerespectării sau a îndeplinirii necorespunzătoare a obligaţiilor asumate, nu poate depăşi suma ce urmează a fi plătită cu titlu de tarif pentru serviciile prestate, dar şi că la data de 25.02.2009 părţile au încheiat actul adiţional nr. x la contract, prin care au convenit majorarea contravalorii prestaţiilor la suma de 18.500 euro, la care se adaugă T.V.A.

În temeiul contractului sus-menţionat, a fost achitată pârâtei suma totală de 94.472,20 RON, astfel cum rezultă din facturile fiscale şi ordinele de plată existente în copie la dosar, iar aceasta din urmă a predat rapoartele întocmite, fiind semnate în acest sens procesele-verbale de predare din data de 20.02.2009, respectiv 23.03.2009.

La data de 22.05.2009, S.C. C. S.A., în calitate de beneficiar, a încheiat cu S.C. D. S.R.L., în calitate de prestator, contractul nr. x, având ca obiect evaluarea patrimonială a sucursalelor sale din Giurgiu, Unitatea Centrală Bucureşti, Arad, Bucureşti, Constanta, Galaţi, Valea lui Mihai, Oradea, Constanţa şi Iaşi, raportul de evaluare urmând a fi utilizat de către beneficiar pentru înregistrarea activelor evaluate în contabilitatea proprie; în baza acestui contract, executantul a întocmit o serie de rapoarte de evaluare.

La data de 09.09.2009, A.N.A.F., prin procesul-verbal de contravenţie nr. x, a dispus sancţionarea contravenţională a S.C. C. S.A., cu amendă în cuantum de 900 RON, pentru nerespectarea reglementarilor emise de Ministerul Finanţelor Publice cu privire la depunerea la unităţile teritoriale ale M.F.P. a situaţiilor financiare anuale, respectiv la 31.12.2008, acestea fiind depuse cu întârziere, la data de 24.06.2009.

A notat tribunalul şi că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosar, la data de 17.12.2009 a fost înregistrată fuziunea S.C. A. S.A., în calitate de societate absorbantă cu S.C. C. S.A., în calitate de societate absorbită.

În continuare, a luat act că, astfel cum rezultă din acţiunea formulată şi precizată de către reclamantă, aceasta solicită, pe de o parte, suma de 99.795,50 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor achitate conform contractului de prestări servicii nr. x/28.01.2009, în temeiul răspunderii civile contractuale, iar pe de altă parte, suma de 900 RON, reprezentând amendă, în temeiul răspunderii civile delictuale.

Subliniind că instanţa este ţinută de limitele învestirii, respectiv de obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, conform art. 129 alin. (6) C. proc. civ., tribunalul a reţinut că reclamanta nu solicită repararea prejudiciului pretins cauzat de către pârâtă prin executarea necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale, ci solicită restituirea sumei achitate cu titlu de preţ al serviciilor. Or, în ipoteza în care reclamanta s-a considerat nemulţumită de prestaţiile efectuate de pârâtă, aceasta putea să solicite fie rezoluţiunea contractului şi repunerea în situaţia anterioară, respectiv restituirea sumei achitate cu titlu de preţ, fie menţinerea contractului şi, în temeiul acestuia, obligarea pârâtei la plata prejudiciului produs. Cum, în cauză, reclamanta a ales să opteze pentru menţinerea contractului, fără însă a solicita repararea prejudiciului produs prin executarea defectuoasă a prestaţiilor, ci restituirea preţului achitat, prima instanţă a apreciat că, atât timp cât contractul a rămas în fiinţă, nu există niciun temei pentru restituirea preţului achitat, acesta fiind în mod legitim păstrat de pârâtă în temeiul contractului şi al prestaţiilor efectuate.

Tribunalul a înlăturat susţinerile reclamantei, în sensul că prevederea contractuală de la art. 7 lit. d) din convenţia încheiată de părţi are natura juridică a unei clauze penale, reţinând că analiza conţinutului clauzei sus-menţionate relevă că părţile nu au evaluat anticipat cuantumul daunelor interese, ci au stabilit limita maximă a acestora, astfel că aceasta are natura unei clauze de limitare a răspunderii; aşa fiind, această clauză nu se impune instanţei pentru stabilirea prejudiciului suferit de către reclamanta, ci acesta trebuie determinat pe bază de probe, fiind stabilită doar limita maximă a sumei la care poate fi obligată partea care nu îşi execută obligaţiile.

În acest context, a reţinut că reclamanta nu a solicitat şi nici nu a dovedit contravaloarea prejudiciului suferit, ci a pretins restituirea preţului achitat în temeiul contractului; or, clauza stipulată la art. 7 lit. d) din contract nu conferă reclamantei dreptul de a solicita restituirea preţului, în lipsa pronunţării rezoluţiunii contractului.

Pentru aceste considerente, tribunalul a apreciat că este neîntemeiată cererea reclamantei privind obligarea pârâtei la plata sumei de 99,795,50 RON, reprezentând contravaloarea serviciilor de evaluare active, achitată de reclamantă conform contractului de prestări servicii nr. x/28.01.2009.

Cât priveşte suma de 900 RON, tribunalul, subliniind că răspunderea civilă delictuală are caracter subsidiar faţă de cea contractuală, putând interveni doar în lipsa unui contract încheiat între părţi, a reţinut că, în speţă, între părţi s-a încheiat contractul de prestări servicii nr. x/28.01.2009, astfel că reclamanta nu poate solicita alte sume în temeiul răspunderii civile delictuale.

Pe de altă parte, a apreciat că, şi dacă s-ar reţine că reclamanta şi-a întemeiat cererea privind suma de 900 RON şi pe răspunderea civilă contractuală, aceasta nu a făcut dovada prejudiciului, respectiv a achitării efective a acestei sume, cu titlu de amendă.

Constatând că reclamanta a căzut în pretenţii, potrivit art. 274 alin. (1) C. proc. civ., a dispus obligarea acesteia la plata către pârâtă a sumei de 11.739 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentinţe şi încheierii de şedinţă din 12.03.2013, prin care tribunalul a respins proba cu expertiză, ca nefiind utilă cauzei, S.C. A. S.A. a declarat apel, solicitând anularea acestora şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, primei instanţe.

Prin decizia civilă nr. 311/2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 3.150 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Recursul declarat de S.C. A. S.A. împotriva sus-menţionatei decizii a fost admis prin decizia nr. 2435/26.06.2014, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă; decizia recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Pentru a decide astfel, Înalta Curte a reţinut, în esenţă, că, în realitate, aşa cum rezultă din cererea introductivă, reclamanta nu a formulat o simplă cerere de restituire a preţului plătit în baza contractului, ci şi-a evaluat cuantumul prejudiciului pretins produs de pârâtă prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale, la suma achitată în baza contractului de prestări servicii derulat între părţi.

De asemenea, instanţa de recurs a apreciat că situaţia de fapt nu a fost pe deplin stabilită în fazele procesuale anterioare, reţinând că referirile generice la lipsa unor elemente concrete care să releve caracterul necorespunzător al serviciilor prestate de pârâtă, la lipsa dovezilor şi la faptul că raportul de evaluare a fost primit fără obiecţiuni - deşi reclamanta nu are expertiză în domeniu, acesta fiind şi motivul pentru care a apelat la serviciile unei firme specializate şi pentru care, imediat ce a primit refuzul şi punctul de vedere abilitat al auditorului s-a adresat pârâtei şi apoi instanţei - nu sunt de natură a echivala cu o cercetare a fondului pricinii.

În rejudecare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 1264/17.12.2014, a admis apelul formulat de apelanta-reclamantă, a anulat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare primei instanţe.

Prin decizia nr. 1239/06.05.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei sus-menţionate, a casat decizia atacată şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel.

Prin decizia civilă nr. 2116A/20.12.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, în rejudecare, a respins ca nefondat apelul şi a obligat apelanta la plata către intimată a sumei de 17.018,88 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a decide astfel, curtea de apel, notând că autoarea căii de atac a criticat încheierea de şedinţă din data de 12.03.2013, prin care prima instanţă a respins proba cu expertiză, a apreciat că aceste critici au devenit lipsite de relevanţă, atât timp cât, în rejudecare, a fost administrată proba cu expertiză evaluatorie, la dosar fiind depus raportul de expertiză.

În ceea ce priveşte criticile aduse sentinţei civile nr. 3396/24.03.2013, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, instanţa de apel a reţinut, cu titlu preliminar că, raportat la principiul de drept tantum devolutum quantum appellatum, efectul devolutiv nu vizează toate problemele de fapt şi de drept care s-au invocat înaintea primei instanţe, ci numai acelea care sunt criticate de apelantă.

În acest sens, a reţinut că apelanta a formulat critici numai în privinţa soluţiei de respingere a cererii de obligare a pârâtei la plata sumei de 23.618 euro, astfel că cele statuate de prima instanţă cu privire la caracterul neîntemeiat al cererii privind obligarea pârâtei la plata sumei de 900 RON se opun nu numai părţilor, dar şi instanţei de apel, cu putere de lucru judecat.

În continuare, analizând cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata sumei de 23.618 euro (echivalentul a 99.795,50 RON) a reţinut că, pentru ca o astfel de cerere să fie admisă trebuie îndeplinite următoarele condiţii: existenţa unei fapte ilicite, care constă în nerespectarea unei obligaţii contractuale, dacă prin aceasta s-a adus atingere unui drept subiectiv patrimonial al creditoarei (ipoteza susţinută de apelanta-reclamantă în speţă); existenţa unui prejudiciu patrimonial în care se concretizează această atingere; raportul de cauzalitate între faptă şi prejudiciu şi vinovăţia celui care a săvârşit fapta ilicită.

În ceea ce priveşte fapta ilicită, curtea de apel a notat că reclamanta a imputat pârâtei întocmirea necorespunzătoare a raportului de evaluare contractat, raport care, potrivit propriilor susţineri, nu a putut fi folosit în procesul de fuziune, a evocat art. 2 din contractul încheiat de părţi, care defineşte obiectul contractului şi a apreciat că, în contra susţinerilor pârâtei, din modul în care a fost stipulată obligaţia de reevaluare a activelor fixe şi imobilizărilor corporale, în conformitate cu standardele naţionale şi internaţionale de evaluare, în vederea înregistrării în contabilitate, precum şi în vederea fuziunii, rezultă că aceasta este una de rezultat.

Instanţa de apel a evocat dispoziţiile art. 1073 C. civ., potrivit cărora creditorul are dreptul de a dobândi îndeplinirea exactă a obligaţiei, şi în caz contrar are dreptul la dezdăunare şi a notat că, în susţinerea executării necorespunzătoare a obligaţiilor, reclamanta a invocat faptul că raportul de evaluare întocmit de pârâtă nu a fost acceptat de auditorul său şi, cu toate că au fost solicitate explicaţii în legătură cu problemele ridicate, pârâta nu a înţeles să furnizeze clarificările necesare.

În acest context, a constatat că înscrisul denumit "analiza raportului de evaluare", depus în susţinerea cererii de chemare în judecată, cuprinde, potrivit menţiunilor din cuprinsul său, o analiză a raportului de evaluare a activelor imobilizate ale S.C. C. S.A. la data de 31.12.2008.

Sub un prim aspect, a apreciat curtea de apel că, deşi acesta poartă menţiunea "tradus din limba engleză", iar la dosar se află şi exemplarul în limba engleză, acest înscris nu poate fi reţinut ca justificând pretenţiile reclamantei, dat fiind faptul că exemplarul în limba engleză nu este semnat. Pe cale de consecinţă, împrejurarea că traducerea poartă menţiunea "conform cu originalul", condiţie a certificării de către parte a traducerii unui înscris dintr-o limbă străină impusă de dispoziţiile art. 112 alin. (4) C. proc. civ., nu conferă valoare probatorie înscrisului invocat de apelanta-reclamantă.

Sub un al doilea aspect, a apreciat că, şi analizând înscrisul, acesta nu poate fi reţinut ca făcând, prin el însuşi, dovada susţinerilor reclamantei referitoare la întocmirea necorespunzătoare de către pârâtă a raportului de evaluare. Aceasta, deoarece este un înscris care, potrivit menţiunilor din cuprinsul său, emană de la un terţ, aflat probabil în raporturi juridice cu reclamanta, astfel că nu este opozabil pârâtei.

A subliniat instanţa de apel că, şi în urma coroborării acestui înscris cu celelalte mijloace de probă administrate în cauză în faţa primei instanţe şi în apel, nu se poate conchide că pârâta a întocmit necorespunzător raportul de evaluare.

În acest context, a menţionat că în cursul soluţionării cauzei în apel, în rejudecare, a fost încuviinţată proba cu expertiză evaluatorie, expertul desemnat în cauză arătând, pentru termenul de judecată din 13.09.2016, că raportul care se află depus la dosarul cauzei nu este complet, împrejurare faţă de care s-a solicitat părţilor să-l predea în formă integrală, însă această obligaţie nu a fost îndeplinită până la finalizarea dezbaterilor în faţa instanţei de apel, acestea arătând că nu sunt în măsură să comunice aceste înscrisuri; aşa fiind, până la finalizarea dezbaterilor în faţa instanţei de apel nu a fost depus la dosar raportul de evaluare întocmit de pârâtă în formă integrală, materialul fiind reconstituit parţial.

Curtea de apel, raportat la concluziile raportului de expertiză dispusă în cauză, a reţinut că, deşi la întocmirea acestuia materialul de comparaţie a fost incomplet, expertul a răspuns obiectivelor stabilite de instanţă.

Astfel, subsumat primului obiectiv în cadrul căruia i s-a solicitat să stabilească măsura în care evaluarea imobilelor prin metoda comparaţiei a fost corect aplicată, în conformitate cu standardele de evaluare existente la data efectuării raportului de evaluare, expertul a arătat că alegerea valorii a fost justificată şi s-a ales comparabila cu corecţia totală brută cea mai mică.

Răspunzând la obiectivul nr. 3, în cadrul căruia s-a solicitat să se verifice măsura în care în cadrul metodei comparaţiei de piaţă de stabilire a valorilor terenurilor a fost stabilită în mod corect o corecţie pentru negociere, în cuantum de 5% din preţul pieţei, faţă de momentul efectuării expertizei - decembrie 2008, expertul a apreciat că o marjă de negociere medie a ofertelor de vânzare de terenuri de circa 5%, pentru data de 31.12.2008, este rezonabilă.

Analizând obiectivul nr. 4, expertul nu a putut formula o opinie cu privire la adecvarea şi relevanţa aparentă a datelor şi ale ajustărilor informaţiilor, dar a apreciat că metodele de evaluare sunt adecvate scopului evaluării.

Totodată, apreciind asupra concordanţei metodelor aplicate în raport cu standardele naţionale şi internaţionale de evaluare, în cadrul obiectivului nr. 5, expertul a arătat că cele două metode folosite în raport sunt conforme cu Standardele Internaţionale de Evaluare - Standarde ANEVAR, valabile la data evaluării.

În acest context, curtea de apel a reţinut că, raportat la concluziile exprimate în cuprinsul raportului de expertiză, nu poate reţine că raportul de evaluare întocmit de pârâtă a fost întocmit necorespunzător astfel că, nu poate reţine că pârâta şi-a executat necorespunzător obligaţiile contractuale.

A apreciat instanţa de prim control judiciar că împrejurarea că obiectivelor nr. 2, 6 şi 7 nu li s-a putut răspunde, din cauza materialului de comparaţie incomplet, nu este aptă să conducă spre concluzia că raportul întocmit de pârâtă a fost necorespunzător, deoarece, câtă vreme prin acţiune reclamanta a învestit instanţa cu o cerere de obligare a pârâtei la plata cuantumul prejudiciului pretins produs de pârâtă prin neîndeplinirea corespunzătoare a obligaţiilor contractuale, revenea acesteia, conform art. 1169 C. civ., obligaţia de a face dovada îndeplinirii în cauză a condiţiilor răspunderii contractuale; or, reclamanta nu a prezentat în mod complet raportul apreciat ca fiind întocmit necorespunzător, pentru a putea fi analizat de expertul desemnat.

Curtea de apel a înlăturat susţinerea apelantei conform căreia, în temeiul art. 5.3.5 şi 5.3.6 din Codul deontologic al evaluatorilor, pârâtei îi revenea obligaţia de a întocmi un dosar de lucru în format de hârtie pe care să îl păstreze cel puţin 5 ani de zile, având în vedere că aceasta era prima chemată de dispoziţiile legale să îşi demonstreze pretenţiile formulate.

Reţinând că, şi în lipsa materialului de comparaţie în formă integrală, probatoriul administrat în cauză (expertiza) nu a confirmat susţinerea apelantei- reclamante, în sensul că raportul de evaluare a fost întocmit necorespunzător de pârâtă, curtea de apel a apreciat că nu se poate reţine în sarcina acesteia din urmă săvârşirea unei fapte care să atragă răspunderea sa contractuală.

A subliniat instanţa de prim control judiciar că, întrucât condiţiile răspunderii contractuale trebuie îndeplinite cumulativ, iar în cauză nu s-a conturat în sarcina pârâtei săvârşirea faptei ilicite, constând în întocmirea necorespunzătoare a raportului de evaluare, soluţia primei instanţe de respingere a cererii de chemare în judecată este legală şi temeinică.

Reţinând culpa apelantei-reclamante în promovarea litigiului, curtea de apel a obligat-o la plata către intimată a sumei de 17.018,88 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei decizii, S.C. A. S.A. a declarat recurs, solicitând, în principal, modificarea sa, în sensul admiterii apelului, cu consecinţa admiterii cererii de chemare în judecată, iar, în subsidiar, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei, spre rejudecare, aceleiaşi curţi de apel, întrucât instanţa de prim control judiciar a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului; a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, a reiterat situaţia de fapt şi istoricul litigiului şi a arătat că hotărârea atacată a fost pronunţată cu nesocotirea art. 46 Codul comercial, fiind astfel incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, arătând că înţelege să subsumeze această critică motivului de casare prevăzut de art. 312 alin. (3) C. proc. civ.

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a arătat că, deşi a conchis în sensul că obligaţia asumată de intimată era una de rezultat, instanţa de apel a înlăturat din cadrul probatoriului documentul transmis de auditorul său, care proba tocmai neexecutarea obligaţiei de rezultat, apreciind că nu are nicio valoare probatorie, întrucât nu este semnat şi emană de la un terţ, astfel că nu este opozabil intimatei.

În opinia recurentei, această constatare a curţii de apel este nelegală, iar înlăturarea acestei probe s-a făcut cu încălcarea art. 46 Codul comercial, potrivit căruia obligaţiile comerciale se probează prin orice mijloace de probă admise de legea civilă.

În continuare, a arătat că, în speţă, raporturile contractuale au fost încheiate între comercianţi, fiind incidente astfel dispoziţiile art. 46 Codul comercial, dar şi că documentul înlăturat emană de la auditorul său, care a detaliat deficienţele raportului de evaluare întocmit de intimată, analiza acestuia fiind transmisă în cadrul unei ample corespondenţe electronice pe seama respectivelor deficienţe, purtată atât între părţi, cât şi între părţi şi auditor.

A subliniat recurenta că auditorul nu este un terţ, chiar intimata recunoscându-i calitatea, împrejurare evidenţiată şi de corespondenţa purtată, în cadrul căreia intimata i-a solicitat expres să îi transmită solicitările de completare ale auditorului, pentru a le putea soluţiona.

De asemenea, a susţinut că, şi în măsura în care documentul nu este semnat, acesta are cel puţin valoarea probatorie a unui început de dovadă scrisă.

Recurenta a criticat decizia atacată şi prin prisma faptului că instanţa de apel a soluţionat cauza fără a intra în cercetarea fondului, arătând că aceasta nu i-a analizat criticile aduse raportului de evaluare, aplicând nişte dispoziţii legale unei situaţii de fapt incomplet şi greşit stabilite.

Recurenta a evocat dispoziţiile art. 969 C. civ., potrivit cărora convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi a subliniat că, potrivit art. 160 din Legea nr. 31/1990, auditorul certifică situaţiile financiare şi verifică respectarea reglementărilor legale în procesul de evaluare a patrimoniului societăţii pe acţiuni.

Or, auditorul a analizat raportul de evaluare întocmit de intimată, în cadrul obligaţiei de rezultat asumată contractual şi a conchis în sensul că rezultatele acestuia nu sunt apte a fi înscrise în contabilitate.

În continuare, a prezentat cele reţinute de auditor, subliniind că aceleaşi critici au fost formulate şi prin cererea de chemare în judecată, în vederea justificării neexecutării de către intimată a obligaţiilor sale.

A susţinut recurenta că instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra afirmaţiilor sale, ci cu privire la alte aspecte; astfel, nu a analizat cele mai importante critici aduse raportului de evaluare, reţinute de auditor în analiza sa, care a fost înlăturată în mod nelegal din cadrul probatoriului şi nu a intrat în cercetarea fondului, pronunţându-se cu privire la altceva decât i s-a cerut.

În opinia recurentei, această soluţie este nelegală, cu atât mai mult cu cât şi expertul desemnat de instanţă a reţinut cele învederate de ea şi de auditor, în sensul că nu sunt indicate comparabilele folosite pentru evaluarea terenurilor, că nu au fost explicate corecţiile aplicate şi că metoda capitalizării veniturilor din chirii nu a fost corect aplicată.

În final, cu privire la argumentul instanţei de apel conform căruia raportul de evaluare întocmit de intimată nu a fost depus integral, a arătat că instanţa nu a avut în vedere mărturisirea judiciară a intimatei, cuprinsă în întâmpinarea depusă în faţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în sensul că raportul de evaluare integral a avut 2 volume şi aproximativ 300 de pagini.

La 04.04.2017 intimata-pârâtă a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, însă raportat doar la primul motiv de recurs.

Astăzi, în şedinţă publică, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepţia nulităţii recursului, întemeiată pe dispoziţiile art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., asupra căreia reţine următoarele:

Potrivit art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, sub sancţiunea nulităţii, dezvoltarea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază, cu raportare strictă şi limitativă la cazurile de modificare sau casare prevăzute de art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ.

Pentru a conduce la casarea sau modificarea hotărârii atacate, recursul nu se poate limita doar la indicarea uneia sau mai multor ipoteze dintre cele prevăzute de art. 304 C. proc. civ., condiţia legală a dezvoltării motivelor presupunând ca ele să poată fi încadrate într-unul dintre acestea.

În speţă, criticile pe care recurenta a înţeles să le subsumeze motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. relevă, în realitate, nemulţumirea sa faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor şi de stabilire a situaţiei de fapt.

Toate argumentele expuse în cadrul acestei critici urmăresc doar o reevaluare a materialului probator şi a situaţiei de fapt; astfel, deşi recurenta a invocat încălcarea art. 46 Codul comercial, în realitate, tinde tot la o reevaluare a probelor, în concret, a raportului întocmit de auditor.

Or, această probă a fost înlăturată motivat de curtea de apel şi, mai mult, instanţa de prim control judiciar a reţinut că, şi analizând înscrisul, acesta nu poate fi reţinut ca făcând dovada susţinerilor reclamantei referitoare la întocmirea necorespunzătoare de către pârâtă a raportului de evaluare, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

A mai arătat recurenta că soluţia instanţei de apel este nelegală, cu atât mai mult cu cât şi expertul desemnat de instanţă a reţinut cele învederate de ea şi de auditor, în sensul că nu sunt indicate comparabilele folosite pentru evaluarea terenurilor, că nu au fost explicate corecţiile aplicate şi că metoda capitalizării veniturilor din chirii nu a fost corect aplicată.

Totodată, cu privire la argumentul instanţei de apel conform căruia raportul de evaluare întocmit de intimată nu a fost depus integral, a arătat că instanţa nu a avut în vedere mărturisirea judiciară a intimatei, cuprinsă în întâmpinarea depusă în faţa Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, în sensul că raportul de evaluare integral a avut 2 volume şi aproximativ 300 de pagini.

Or, acestea sunt împrejurări de fapt, analizate de instanţele de fond prin prisma probatoriului administrat, care scapă însă cenzurii instanţei de recurs, a cărei examinare este limitată, de însuşi conţinutul introductiv al art. 304 C. proc. civ., doar la criticile de nelegalitate, nu şi la cele de eventuală netemeinicie.

Astfel, deşi pune în discuţie aplicarea art. 46 Codul comercial şi art. 969 C. civ., recurenta face trimitere doar la probe şi la situaţia de fapt stabilită de instanţele de fond.

De aceea, examinarea memoriului de recurs impune concluzia că recurenta nu au formulat nicio critică care să poată fi încadrată în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ., iar indicarea celui reglementat de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. a fost făcută doar formal.

În realitate, criticile recurentei relevă nemulţumirea ei faţă de modul de administrare sau interpretare a probelor ori faţă de modul de soluţionare a litigiului în raport cu situaţia de fapt, însă ele nu răspund exigenţelor art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ., care impun invocarea unor critici ce pot fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Or, recursul este reglementat drept o cale de atac extraordinară, care priveşte analiza măsurii în care criticile aduse prin motivele de recurs, se încadrează sau nu în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

Sancţiunea nulităţii recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârşire, ci şi în cazul motivării necorespunzătoare, care de asemenea nu constituie o motivare în sensul procedural al recursului. O astfel de situaţie intervine şi în cauza de faţă din moment ce, aşa cum s-a arătat, recurenta nu dezvoltă critici de nelegalitate care pot fi încadrate în motivele de recurs prevăzute de art. 304 C. proc. civ., ci se limitează la simpla afirmare a netemeiniciei şi nelegalităţii deciziei atacate.

În alţi termeni, faţă de considerentele precedente, se poate reţine că accesul la justiţie presupune respectarea cerinţelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, motiv pentru care Înalta Curte urmează a constata nule recursurile în conformitate cu art. 3021 alin. (1) lit. c) C. proc. civ.

Stabilind astfel culpa procesuală a recurentei, instanţa supremă o va obliga, în temeiul art. 274 C. proc. civ., la plata către intimată a sumei de 3.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.A. împotriva deciziei civile nr. 2116/A/20.12.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Obligă recurenta-reclamantă la plată către intimata-pârâtă a sumei de 3.028 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2017.