Recourse against a decision rendered on a cancellation application: Finality of judgments in extraordinary appeals under Art. 483(1) and Art. 508(4) New CPC

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin decizia civilă nr. 661, pronunţată la data de 07 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a respins ca inadmisibilă contestaţia în anulare formulată de contestatoarea A., împotriva deciziei civile nr. 280 din 21.03.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2014.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs contestatoarea A., solicitând admiterea recursului şi anularea deciziei recurate.

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare excepţia de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu, conform art. 483 alin. (1), coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ. şi art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual- civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu o hotărâre pronunţată, la rândul ei, într-un alt recurs exercitat de aceeaşi parte, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 6. orice alte hotărâri care, potrivit legii, nu mai pot fi atacate cu recurs.".

Potrivit dispoziţiilor art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., "Hotărârea dată în contestaţie în anulare este supusă aceloraşi căi de atac ca şi hotărârea atacată.".

Aceasta înseamnă că, în cazul în care contestaţia în anulare s-a judecat de către o instanţă de recurs, hotărârea dată în contestaţie nu mai este susceptibilă de recurs, ea fiind definitivă.

Or, în speţă, recurenta A. a declarat recurs împotriva unei decizii prin care s-a respins, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată împotriva unei decizii pronunţate în recurs (decizia civilă nr. 280 din 21 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2014), hotărâre care este definitivă, conform dispoziţiilor art. 508 alin. (4) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ. şi art. 634 alin. (1) pct. 6 Noul C. proc. civ.

În atari condiţii, decizia Curţii de Apel Bucureşti nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reţine inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurentă.

Or, în lipsa unei dispoziţii derogatorii, hotărârea prin care a fost soluţionată contestaţia în anulare împotriva unei hotărâri, prin care fusese respins, ca inadmisibil, recursul formulat de aceeaşi parte, nu poate fi atacată nici prin căile ordinare, şi nici prin căile extraordinare de atac, recursul împotriva unei asemenea hotărâri fiind inadmisibil, întrucât, hotărârea recurată nu este din cea la care se referă textul art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ.

Aşa fiind, în speţă, decizia dată în contestaţia în anulare nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre astfel pronunţată să fie supusă recursului, în alte condiţii decât cele prevăzute în art. 483 C. proc. civ., situaţia în speţă, soluţiile pronunţate sub aspect procedural ar da naştere unor situaţii juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicţie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Se reţine, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de recurenta A. împotriva deciziei civile nr. 661 din data de 07 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2017.