Cassation inadmissible for monetary claims under 1,000,000 RON under transitional Law 2/2013 and CPC Article 483

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă, prin decizia civilă nr. 1676/A/2016, pronunţată la data de 1 iulie 2016, în dosarul nr. x/2014, a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanţii A., B., C. şi D. împotriva sentinţei civile nr. 154/F din 25.03.2016 a Tribunalului Bistriţa-Năsăud, pronunţată în dosar nr. x/2014, pe care a menţinut-o, şi a obligat pe numiţii apelanţi să plătească intimatei S.C. E. S.A., cu sediul în "Parcul Industrial E.", situat în extravilanul municipiului Bistriţa, suma de 3.000 RON, cheltuieli de judecată în apel.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen, reclamanţii C., D., A. şi B., solicitând admiterea recursului, casarea deciziei recurate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de apel.

Faţă de dispoziţiile art. 248 alin. (1) Noul C. proc. civ., luând în examinare excepţia de inadmisibilitate a recursului invocată din oficiu, conform art. 483 alin. (1) şi alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că prezentul recurs este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin dispoziţiile din C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina persoanelor interesate exercitarea drepturilor procesuale în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător, legalitatea căilor de atac fiind un principiu a cărui respectare este impusă şi de exigenţele art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, concretizând una dintre garanţiile unui proces echitabil.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual- civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., sunt susceptibile a fi atacate cu recurs hotărârile date în apel, cele date, potrivit legii, fără drept de apel, precum şi alte hotărâri în cazurile expres prevăzute de lege.

Din interpretarea acestor dispoziţii, rezultă că, obiect al recursului poate fi o hotărâre dată în apel sau o hotărâre dată fără drept de apel, iar nu o hotărâre pronunţată, la rândul ei, într-un alt recurs exercitat de aceeaşi parte, admisibilitatea căii extraordinare de atac a recursului, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ, examinându-se restrictiv, în raport cu hotărârile prevăzute de art. 483 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., "Nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate în cererile prevăzute la art. 94 pct. 1 lit. a) -i), …, precum şi în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 500.000 RON, inclusiv. De asemenea, nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Iar, conform prevederilor art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ., "În procesele pornite începând cu data intrării în vigoare a prezentei legi şi până la data de 31 decembrie 2015 nu sunt supuse recursului hotărârile pronunţate … în alte cereri evaluabile în bani în valoare de până la 1.000.000 RON inclusiv. De asemenea, în aceste procese nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului".

Deopotrivă, prevederile art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ. statuează că "Sunt hotărâri definitive: 4. hotărârile date în apel, fără drept de recurs, …;.".

În speţă, recurenţii- reclamanţi C., D., A. şi B. au declarat recurs împotriva deciziei pronunţate în apel, hotărâre care este definitivă, conform dispoziţiilor art. 634 alin. (1) pct. 4 Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ.

Astfel, acţiunea pendinte este o acţiune de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., fiind o acţiune evaluabilă în bani, dar cu o valoare inferioară pragului de 1.000.000 RON, menţionat de art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, aplicabil, procesul fiind început la 14 noiembrie 2014, deci, după data de intrare în vigoare a Legii nr. 2/2013; se constată că decizia pronunţată de Curtea de Apel Cluj nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului.

Înalta Curte reţine că, valoarea pretenţiilor solicitate în prezentul litigiu, prin capătul principal din cererea de chemare în judecată, respectiv suma de 100.000 Euro, calculată la cursul de 4.4109 RON de la data introducerii acţiunii (14.10.2014) reprezentând valoarea de 441.090 RON, la care se adaugă suma de 90.000 RON - daune materiale, rezultând un total de 531.090 RON, se află sub plafonul prevăzut de lege, în forma în vigoare la data introducerii acţiunii, pentru exercitarea căii de atac a recursului.

Cât priveşte capătul de cerere referitor la prestaţii succesive (250 RON lunar), constată că contrar celor susţinute de recurenţi, atâta vreme cât durata existenţei dreptului este nedeterminată valoarea lor se socoteşte după valoarea prestaţiei anuale datorate (art. 103 C. proc. civ.). Or, este evident că acest capăt de cerere are o valoare sub 1.000.000 RON (250 X 12 luni), deci se situează sub plafonul prevăzut de art. XVIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013.

Pentru aceste considerente, şi având în vedere, pe de o parte, că acţiunea pendinte este o acţiune evaluabilă în bani, de natura celei enumerate la art. 483 alin. (2) Noul C. proc. civ., iar, pe de altă parte- cu o valoare inferioară pragului de 1.000.000 RON, menţionat de art. VIII alin. (2) din Legea nr. 2/2013, se constată că decizia civilă pronunţată de Curtea de Apel Cluj nu este supusă controlului de legalitate prevăzut în calea ordinară a recursului.

În atari condiţii, decizia Curţii de Apel Cluj nu era susceptibilă de a face obiectul unui recurs, nefiind o hotărâre dintre cele enumerate de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., astfel că, sub acest aspect, se reţine inadmisibilitatea căii ordinare de atac promovate de recurenţii- reclamanţi.

Aşa fiind, în speţă, decizia dată în apel nu întruneşte condiţia cerută de art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., situaţie în care nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în această ipoteză, exercitarea căii ordinare de atac fiind inadmisibilă.

Dacă s-ar admite ipoteza în care o hotărâre astfel pronunţată să fie supusă recursului, în alte condiţii decât cele prevăzute în art. 483 C. proc. civ., situaţia în speţă, soluţiile pronunţate sub aspect procedural ar da naştere unor situaţii juridice aberante pentru ordinea de drept avută în vedere de legiuitor la stabilirea sistemului de jurisdicţie.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii acestora, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi autorităţilor şi, din acest motiv, apare ca o situaţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Această concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac şi, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac, iar recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesual civilă constituie o încălcare a legalităţii acesteia, precum şi a principiului constituţional al egalităţii în faţa legii.

Normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României, neobservarea acestora fiind sancţionată cu nulitatea hotărârii judecătoreşti pronunţate cu nesocotirea lor.

Se reţine, deci, că, decizia care formează obiectul prezentului recurs are caracter definitiv de la pronunţarea sa, astfel că, nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căii de atac consacrat de art. 457 C. proc. civ.

Potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, respectiv, a Curţii Constituţionale, prin instituirea de către legiuitor a unor prevederi cu privire la caracterul definitiv al hotărârilor judecătoreşti nu se încalcă dreptul la acces liber la justiţie, aşa cum acesta este prevăzut de dispoziţiile art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi nici nu se creează vreo discriminare în sensul celor reţinute de art. 16 din Constituţia României.

Faţă de cele de mai sus, nefiind întrunite condiţiile art. 483 alin. (1) Noul C. proc. civ., având în vedere că inadmisibilităţile se situează în categoria excepţiilor peremptorii, de fond, Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii invocată din oficiu, cu consecinţa respingerii prezentului recurs dedus judecăţii, ca inadmisibil.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanţii C., D., A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 1676/A/2016 din 1 iulie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia I civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2017.