Court of Appeal Bucharest prevails in negative jurisdiction conflict; municipal council sale order appeal proceeds.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative jurisdictional conflict by assigning the case to the Court of Appeal Bucharest, Section VIII Administrative and Fiscal Litigation, which therefore prevails; the earlier decisions declining jurisdiction are set aside, and the appeal remains pending before that section. The underlying dispute is a claim by a plaintiff seeking an order compelling a municipal council to adopt a decision approving the sale of a service-space (80.48 m²) without auction and to compel the municipality to conclude the sale contract, based on Law No. 341/2004, with the first-instance tribunal (Administrative and Fiscal Section) having dismissed the action on the merits; the plaintiff appealed. The legal basis is procedural: under Article 131(1) and Article 130(2) of the Civil Procedure Code, a court must verify its jurisdiction at the first hearing where parties are lawfully cited, and a material jurisdiction exception (including functional jurisdiction) can only be raised by the parties in limine litis or by the court ex officio at that first hearing; because the Section VIII Administrative court raised the functional competence exception only at a second hearing (after initially taking the appeal under advisement), it was time-barred from declining jurisdiction, so jurisdiction vested finally in that section.
Legislator headnote
AI generatedart. 136 C. proc. civ, art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 134 C. proc. civ, art. 131 alin. (1) C. proc. civ, art. 185 alin. (1) C. proc. civ, art. 130 alin. (2) Noul C. proc. civ; Court of Appeal Bucharest prevails in negative jurisdiction conflict; municipal council sale order appeal proceeds: The underlying dispute is a claim by a plaintiff seeking an order compelling a municipal council to adopt a decision approving the sale of a service-space (80.48 m²) without auction and to compel the municipality to conclude the sale contract, based on Law No. 341/2004, with the first-instance tribunal (Administrative and Fiscal Section) having dismissed the action on the merits; the plaintiff appealed. The legal basis is procedural: under Article 131(1) and Article 130(2) of the Civil Procedure Code, a court must verify its jurisdiction at the first hearing where parties are lawfully cited, and a material jurisdiction exception (including functional jurisdiction) can only be raised by the parties in limine litis or by the court ex officio at that first hearing; because the Section VIII Administrative court raised the functional competence exception only at a second hearing (after initially taking the appeal under advisement), it was time-barred from declining jurisdiction, so jurisdiction vested finally in that section.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedApplied in the dispositive to determine that the material jurisdiction exception could not be raised by the court out of time, thereby establishing jurisdiction in favor of the originally seised section.
Cited as the procedural basis in the final order for the Court to resolve the negative jurisdictional conflict and determine the competent court.
Full text
Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 4 august 2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a chemat în judecată pârâţii Municipiul Bucureşti- prin Primarul General şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti- prin reprezentant Preşedinte de Şedinţă, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să dispună obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti să adopte o hotărâre prin care să aprobe vânzarea către reclamant a spaţiului de prestări- servicii în suprafaţă de 80,48 m.p., situat în Bucureşti, str. x, fără licitaţie, şi să dispună obligarea pârâtului Municipiul Bucureşti să încheie contractul de vânzare- cumpărare a spaţiului de prestări- servicii mai sus- menţionat, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces.
Prin sentinţa civilă nr. 197 pronunţată la data de 14 ianuarie 2016, în dosarul nr. x/2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu acesta; a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., la data de 17 martie 2016, recurs care a fost înregistrat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22 martie 2016, sub nr. x/2015.
Prin încheierea de şedinţă publică din data de 21 noiembrie 2016, pronunţată în dosarul nr. x/2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus înaintarea cauzei, având ca obiect recursul privind pe recurentul- reclamant A., împotriva sentinţei civile nr. 197/14.01.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II- a de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2015, în contradictoriu cu intimaţii- pârâţi Municipiul Bucureşti, Consiliul General al Municipiului Bucureşti- prin Preşedinte, în vederea soluţionării la una din secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti.
În motivare, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a reţinut că, obiectul cererii de chemare în judecată cu care a fost învestită prima instanţă este reprezentat de obligarea pârâtului C.G.M.B. la adoptarea unei hotărâri prin care să aprobe vânzare către reclamant a unui spaţiu comercial, iar Municipiul Bucureşti să fie obligat să încheie un contract de vânzare-cumpărare cu privire la acest spaţiu. Cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 341/2004.
Din analiza actelor de la dosar; Curtea a reţinut că, spaţiul comercial vizat de cererea de chemare în judecată face parte din domeniul privat al unităţii administrativ- teritoriale, astfel cum rezultă din adresa nr. x/22.07.2015a Administraţiei Fondului Imobiliar.
În aceste condiţii, având în vedere obiectul şi cauza cererii de chemare în judecată, împrejurarea că bunul cu privire la care se solicită încheierea contractului de vânzare -cumpărare aparţine domeniului privat, Curtea a apreciat natura civilă a prezentei cauze, situaţie în care, având în vedere şi dispoziţiile art. 136 C. proc. civ., a dispus înaintarea cauzei, în vederea soluţionării la una din secţiile civile ale Curţii de Apel Bucureşti.
Cauza a fost înregistrată pe rolul secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie a Curţii de Apel Bucureşti la data de 15 decembrie 2016, sub nr. x/2016.
În şedinţa publică de la 24.02.2017, recurentul- reclamant A. a invocat excepţia necompetenţei funcţionale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, fiind vorba, a susţinut acesta, de un litigiu deja soluţionat în fond de secţia de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Bucureşti, iar, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, recursurile împotriva hotărârilor pronunţate în fond de către Tribunalele Administrativ- Fiscale se soluţionează de către Secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale Curţilor de Apel.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, prin încheierea nr. 5 R, pronunţată la data de 24 februarie 2017, în dosarul nr. x/2016, a admis excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie; a declinat competenţa de soluţionare a recursului declarat de recurentul- reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 197/14.01.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu intimaţii- pârâţi Municipiul Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti, în favoarea secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Civilă; în temeiul art. 134 C. proc. civ., a suspendat judecarea recursului.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut, în esenţă, următoarele motive:
Prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea unei cereri având ca obiect obligarea pârâtului Consiliul General al Municipiului Bucureşti să adopte o hotărâre prin care să se aprobe vânzarea unui spaţiu de prestări servicii, reclamantul indicând ca temei juridic al cererii formulate dispoziţiile art. 8 şi 18 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă - Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal - a soluţionat cererea formulată de reclamant prin sentinţa civilă nr. 197/2016.
Necompetenţa materială şi teritorială de ordine publică trebuie invocată de părţi sau de judecător la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe - art. 131 alin. (1) C. proc. civ.
Curtea a considerat că, instanţa de control judiciar nu poate invoca din oficiu încălcarea de către prima instanţă a normelor ce reglementează competenţa materială şi teritorială de ordine publică.
Prin întâmpinarea depusă în faţa instanţei fondului pârâtul nu a invocat necompetenţa materială a instanţei. Neinvocarea excepţiei necompetenţei materiale în termenul stabilit conduce la decăderea părţii din dreptul de a mai invoca necompetenţa în calea de atac declanşată de parte - în condiţiile art. 185 alin. (1) C. proc. civ., dar nici instanţa nu mai poate, din oficiu, să invoce această excepţie.
De altfel, a reţinut, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti, la primul termen după citarea părţilor a luat concluziile acestora asupra recursului şi a rămas în pronunţare, pricina fiind repusă pe rol în vederea discutării calificării căii de atac.
Cum pârâtul nu a înţeles să invoce în faţa primei instanţe excepţia necompetenţei materiale, Curtea a reţinut că prima instanţa învestită prin cererea de chemare în judecată de reclamant a fost competentă să judece cauza.
Instanţa a mai reţinut că, în calea de atac a recursului, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti nu mai putea să invoce, din oficiu, necompetenţa materială, astfel că, admiţând excepţia necompetenţei funcţionale a secţiei a III-a Civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, a declinat competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.
Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 pct. 2 Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente funcţional să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:
Potrivit art. 133 pct. 2 Noul C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.
Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două Secţii ale instanţei, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie şi, respectiv, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ale Curţii de Apel Bucureşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente funcţional, prin încheieri fără nicio cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă funcţional să soluţioneze cauza.
Art. 131 alin. (1) Noul C. proc. civ., în vigoare la momentul sesizării instanţei de judecată, stabileşte:
"La primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, judecătorul este obligat, din oficiu, să verifice şi să stabilească dacă instanţa sesizată este competentă general, material şi teritorial să judece pricina, consemnând în cuprinsul încheierii de şedinţă temeiurile de drept pentru care constată competenţa instanţei sesizate".
Aşadar, potrivit acestui text, instanţa judecătorească nu este îndreptăţită să îşi decline din oficiu competenţa, ci numai dacă o atare excepţie de necompetenţă materială a fost invocată de către părţi, sau, dacă o atare excepţie nu a fost invocată de părţi, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe.
Or, în speţă, referitor la excepţia necompetenţei funcţionale, Înalta Curte constată că aceasta a fost invocată, pentru prima oară, din oficiu, chiar de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în etapa procesuală a recursului, mai exact, la un al doilea termen acordat după ce s-a dispus repunerea pe rol a cauzei, pe fundamentul aprecierii naturii civile a litigiului, şi fără a fi invocată de către părţi, deci, a fost invocată cu nerespectarea normei imperative prevăzute de textul art. 130 alin. (2) Noul C. proc. civ.
Însă, prin raportare la dispoziţiile art. 130 alin. (2) Noul C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale putea fi invocată doar de pârât, prin întâmpinare sau la prima zi de înfăţişare, adică, in limine litis, instanţa fiind obligată, din oficiu, să verifice şi să stabilească, al prima zi de înfăţişare, dacă este competentă general, material şi teritorial.
În acest sens, prin încheierea din 10 octombrie 2016, s-a constatat că nu se invocă excepţii de necompetenţă de ordine publică sau privată şi nici din oficiu nu se ridică o astfel de problemă, Curtea declarând închise dezbaterile şi reţinând cauza în pronunţare asupra recursului, iar, cu ocazia repunerii pe rol a cauzei găsind că sunt necesare lămuriri noi, respectiv, discutarea calificării căii de atac, şi, abia la termenul din 21 noiembrie 2016 fiind invocată din oficiu excepţia necompetenţei din punct de vedere funcţional.
Faţă de acestea, excepţia de necompetenţă materială fiind una de ordine publică, şi cum o atare excepţie nu a fost invocată de către părţi, ci chiar de instanţă, din oficiu, şi aceasta, la cel de-al doilea termen de judecată, iară nu la primul termen de judecată la care părţile sunt legal citate în faţa primei instanţe, astfel cum prevede textul legal mai sus- arătat, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti nu era în termen să analizeze, din oficiu, competenţa funcţională şi să se considere necompetentă.
Mai mult, din moment ce alegerea instanţei a fost făcută prin introducerea cererii de chemare în judecată, şi cum, instanţa iniţial sesizată nu a respectat textul legal pentru a putea invoca, din oficiu, excepţia necompetenţei materiale, se stabileşte, în mod definitiv, competenţa acelei instanţe, astfel încât, nu se mai poate declara necompetentă.
Faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi, în considerarea prevederilor art. 130 alin. (2) Noul C. proc. civ., urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.
Văzând şi dispoziţiile art. 135 Noul C. proc. civ.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2017.