Negative conflict of jurisdiction in enforcement challenge resolved by assigning case to Court of Appeal under special AVAS competence rules

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, la data de 21 iunie 2016, sub nr. x/2016, contestatorii S.C. A. S.A. Ceptura şi B. au formulat, în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti, contestaţie la executare în dosarul nr. x/2003 aparţinând executorilor proprii ai intimatei, solicitând instanţei să pronunţe o hotărâre prin care să dispună: anularea formelor de executare silită pornite în dosarul de executare silită nr. x/2003 al Corpului propriu de executori fiscali ai intimatei, constatând nedatorat debitul constând din sumele de câte 1.261,52 RON pentru fiecare contestator, reprezentând cheltuieli raport de evaluare şi publicaţii de vânzare, conform facturilor fiscale nr. x/16.01.2005 şi nr. y/28.02.2006, suma fiind prescrisă şi nedatorată, totodată; să anuleze cele două procese-verbale, ambele având nr. x/14123 din data de 20.05.2016, comunicate prin poştă contestatorilor la data de 7.06.2016, în care este menţionată suma de câte 1.261,52 RON; anularea cheltuielilor de operare internă a două avize ştergere 2016, în sumă de 44 RON, pentru care nu se prezintă nici un document de plată şi care nu înţeleg contestatorii ce anume reprezintă, şi, să dispună radierea înscrierii ipotecii mobiliare, ca urmare a pierderii dreptului de proprietate a S.C. A. S.A. Ceptura asupra bunurilor ce formau patrimoniul societăţii şi cu care s-a garantat restituirea împrumutului, ca urmare a pronunţării deciziei civile nr. 998/16.06.2016, pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2014; cu obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

La termenul de judecată din data de 21 septembrie 2016, instanţa a invocat din oficiu excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti şi, faţă de lipsa părţilor, a reţinut cauza spre soluţionarea excepţiei.

Prin sentinţa civilă nr. 15361/2016, pronunţată la data de 21 septembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale a Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, invocată de instanţă, din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei privind pe contestatorii S.C. A. S.A. Ceptura şi B. şi pe intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului-A.A.A.S. Bucureşti, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

În motivarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut următoarele aspecte:

Potrivit art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de AVAS sunt de competenţa Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului.

În prezenta cauză, a apreciat instanţa, având ca obiect contestaţie la executare împotriva formelor de executare din dosarul de executare nr. 6236/2003 efectuat de organele proprii ale intimatei, competenta de soluţionare nu aparţine Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, pentru următoarele considerente:

Prin Legea nr. 76/2012 de punere în aplicare a Noului C. proc. civ. au fost aduse modificări şi unor legi speciale, fiind abrogate, printre altele, dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998.

Deşi art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012 se referă la dispoziţiile C. proc. civ. atunci când stabileşte că ele se aplică numai proceselor şi executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare, din interpretarea teleologică şi sistematică a acestui act normativ rezultă că şi dispoziţiile cuprinse în legile speciale modificate prin Legea nr. 76/2012 se aplică numai în măsura aplicabilităţii în cazurile respective a dispoziţiilor Noului C. proc. civ.

Astfel, s-a reţinut, potrivit art. 1 din Legea nr. 76/2012, scopul tuturor dispoziţiilor acesteia, inclusiv cele relative la legislaţia conexă, este acela de a pune în acord legislaţia procesual- civilă existentă în legi speciale cu Noul C. proc. civ.. Aplicarea dispoziţiilor ce au modificat legile speciale este subsecventă aplicării în cauza respectivă a dispoziţiilor Noului C. proc. civ.

Legiuitorul a înţeles să renunţe la concepţia anterioară potrivit căreia legea de procedură civilă era de imediată aplicare, dispoziţiile cuprinse în art. 25 alin. (1) noul C. proc. civ. prevăzând:

"procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi". Or, cum Legea nr. 76/2012 este şi o lex nova modificatoare a unor dispoziţii procedurale particulare (cuprinse în legi speciale), aceste norme modificate sunt aplicabile, în temeiul art. 24 noul C. proc. civ., doar proceselor şi executărilor noi, iar nu celor în curs, care sunt şi rămân guvernate de legea veche (art. 25 alin. (1) noul C. proc. civ.).

Cât priveşte legea aplicabilă contestaţiilor la executare sau altor cereri în legătură cu executarea silită, introduse după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ., dar în legătură cu executări silite începute anterior datei de 15 februarie 2013, din interpretarea disp. art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, reiese că, în măsura în care executarea silită a început sub imperiul legii vechi, aceasta va fi aplicabilă tuturor chestiunilor privitoare la acea executare silită, inclusiv tuturor procedurilor judiciare incidente, ocazionate de respectiva executare silită, precum contestaţiile la executare. Această interpretare se impune deoarece contestaţia la executare sau alte cereri în legătură cu executarea silită, precum întoarcerea executării sau recuzarea executorului, reprezintă incidente în cadrul procedurii de executare silită. Natura incidentală a acestor cereri se întemeiază pe dispoziţiile exprese ale art. 650 alin. (2) noul C. proc. civ. şi exclude posibilitatea de a fi calificate drept "procese" în sensul art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012.

Faţă de considerentele expuse, reţinând că incidentele procedurale în legătură cu o executare silită începută sub imperiul vechii legi trebuie supuse în integralitate legii de procedură de la momentul începerii executării silite, iar nu celei de la momentul sesizării instanţei cu privire la respectivele incidente şi cum, în speţă, s-a formulat contestaţie la executare împotriva unui ordin de poprire emis într-o procedură de executare silită care a început prin somaţia nr. x din data 29.08.2012, instanţa a constatat că, pentru stabilirea competenţei de soluţionare a cauzei sunt aplicabile dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, în vigoare la momentul începerii executării silite, declinând competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, la data de 17 octombrie 2016, sub nr. x/2016.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin sentinţa civilă nr. 302, pronunţată la data de 14 decembrie 2016, în dosarul nr. x/2016, a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe contestatorii S.C. A. S.A. Ceptura şi B., în contradictoriu cu intimata Autoritatea pentru Administrarea Activelor Statului Bucureşti, în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă; a suspendat judecata cauzei şi a înaintat dosarul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - instanţa competentă a soluţiona conflictul.

Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut următoarele motive:

Prezent în instanţă la primul termen de judecată -2.11.2016, apărătorul contestatoarei a precizat că în mod greşit s-a dispus declinarea cauzei în favoarea Curţii de Apel, în condiţiile în care Judecătoria Sectorului 1 a soluţionat sau are în curs de soluţionare mai multe contestaţii la executare care vizează operaţiuni distincte (între aceleaşi părţi), una din cauze aflându-se în apel la Tribunalul Bucureşti.

Totodată, s-a reţinut, prin cererea înregistrată pe rolul instanţei în data de 21.11.2016 apărătorul contestatoarei a solicitat declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1, legal investită iniţial.

Curtea a apreciat că cererea este întemeiată, având în vedere faptul că prin art. 31 din Legea nr. 76/2012 pentru punerea în aplicare a C. proc. civ., s-au abrogat în mod expres art. 45-48 din O.U.G. nr. 51/1998 (care stabileau competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se afla sediul sau domiciliul pârâtului, în litigiile întemeiate în drept pe acest act normativ).

În aceste condiţii, Curtea a admis excepţia necompetenţei materiale a instanţei şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 20 alin. (2) C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente să judece pricina, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (2) C. proc. civ., există conflict negativ de competenţă când două sau mai multe instanţe şi-au declinat reciproc competenţa de a judeca acelaşi proces.

Verificând dacă sunt întrunite cerinţele acestui text, în vederea emiterii regulatorului de competenţă, Înalta Curte constată că cele două instanţe- Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Curtea de Apel Bucureşti- s-au declarat, deopotrivă, necompetente, prin hotărâri fără nici o cale de atac, că declinările de competenţă între instanţele sesizate sunt reciproce şi că, cel puţin una dintre cele două instanţe este competentă să soluţioneze cauza.

Delimitarea atribuţiilor instanţelor, se realizează în cadrul celor două forme ale competenţei, materială şi teritorială.

Competenţa materială este reglementată de norme de ordine publică, astfel, având caracter absolut, părţile nu pot deroga de la aceste norme.

Normele de competenţă materială sunt stabilite sub aspect procesual după obiectul, valoarea sau natura cererii, determinând astfel categoria de pricini ce pot fi rezolvate, în concret, de o anumită categorie de instanţe judecătoreşti.

Potrivit prevederilor art. 25 alin. (1) din C. proc. civ., adoptat prin Legea nr. 134/2010, în vigoare la data formulării contestaţiei la executare, "procesele în curs de judecată, precum şi executările silite începute sub legea veche rămân supuse acelei legi".

În speţă, se constată că, în privinţa legii de procedură aplicabile în cauză, în mod corect ambele instanţe în conflict au reţinut dispoziţiile C. proc. civ. de la 1865, având în vedere că, în speţă, executarea silită a fost pornită în baza Ordinului de poprire emis într-o procedură de executare silită începută prin somaţia nr. x din data de 29.08.2012, deci, anterior datei de 15.02.2013, când a intrat în vigoare Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

De asemenea, Înalta Curte va reţine ca argument în favoarea acestei concluzii prevederile art. 3 alin. (1) din Legea nr. 76/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 134/2010, potrivit cărora, dispoziţiile Noului C. proc. civ. se aplică numai executărilor silite începute după intrarea acestuia în vigoare.

Astfel, având în vedere că, în speţă, contestaţia la executare priveşte o executare silită declanşată anterior intrării în vigoare a Noului C. proc. civ., sunt incidente dispoziţiile legale în vigoare la data începerii acesteia.

Potrivit prevederilor art. 44, coroborate cu prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, în vigoare la data începerii executării silite, litigiile în legătură cu creanţele neperformante preluate la datoria publică, în care A.A.A.S. este parte, sunt de competenţa Curţii de Apel în a cărei rază teritorială se află sediul/domiciliul pârâtului.

Referitor la dispoziţiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, care atrăgeau competenţa materială a curţii de apel în soluţionarea cererilor de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele bancare preluate de A.V.A.S., Înalta Curte reţine că acestea au fost abrogate prin art. 31 pct. 1 din Legea nr. 76/2012, abrogare ce a operat de la data de 15.02.2013, potrivit art. 82 raportat la art. 81 din Legea nr. 76/2012, modificată prin O.U.G. nr. 4/2013, şi care se aplică doar pentru procedurile de executare silită începute după intrarea în vigoare a Noului C. proc. civ.

Însă, în speţă, executarea silită a fost pornită la data de 29 august 2012, dată la care, prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 nu erau abrogate, executarea silită fiind începută sub legea veche, iară nu sub imperiul Noului C. proc. civ.

Or, în condiţiile în care procedura de executare silită pentru valorificarea activelor bancare de către A.A.A.S. a fost pusă în aplicare sub incidenţa dispoziţiilor legii vechi de procedură, legea aplicabilă creanţelor preluate de A.A.A.S., atât în ceea ce priveşte procedura de recuperare, cât şi în ceea ce priveşte judecarea cauzelor care au ca obiect drepturi şi obligaţii privind creanţele cesionate este O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, republicată, modificată şi completată, act normativ special, derogatoriu de drept comun.

În conformitate cu dispoziţiile art. 44 din O.U.G. nr. 51/1998, "litigiile în legătură cu activele statului, în care A.V.A.S. este parte, se soluţionează cu respectarea prezentului capitol, completate în mod corespunzător cu dispoziţiile C. proc. civ..", iar, potrivit prevederilor art. 45 din actul normativ, " Cererile de orice natură privind drepturile şi obligaţiile în legătură cu activele statului preluate de A.V.A.S., inclusiv cele formulate pentru angajarea răspunderii civile a persoanelor fizice şi juridice, altele decât debitorii definiţi la art. 38, sunt de competenţa Curţii de apel în a cărei rază teritorială se află sediul sau, după caz, domiciliul pârâtului, şi se judecă de urgenţă şi cu precădere".

Regulile de competenţă instituite de dispoziţiile art. 44 şi art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, sunt reglementări de natură specială, fiind norme de strictă interpretare, obligatorii pentru toţi subiecţii de drept, inclusiv, pentru instanţa de judecată.

În acest context, având în vedere faptul că, în cauza de faţă ce are ca obiect contestaţie la executare, A.A.A.S. are calitatea de intimat, iar sediul său este în Bucureşti, este evidentă competenţa de soluţionare în favoarea Curţii de Apel de la sediul acestei instituţii, respectiv, Curtea de Apel Bucureşti.

Potrivit textului de lege sus- menţionat, prin sintagma "cereri de orice natură" legiuitorul a avut în vedere nu numai litigiile patrimoniale propriu- zise (pretenţii), ci şi orice alte cereri de chemare în judecată, cu condiţia ca acestea să privească drepturi şi obligaţii în legătură cu activele statului, inclusiv, contestaţii la executare, în care se contestă executarea silită efectuată de executorii A.A.A.S. sau acţiuni ce au legătură cu executarea silită declanşată de această instituţie, fie că acestea se referă la obligaţii principale, rezultate din creanţa cesionată, sau la accesoriile acesteia (care însoţesc obligaţia principală şi care nu pot fi despărţite de acestea), ori la proceduri de executare a activelor preluate sau de contestare a legalităţii lor.

Prevederile speciale ale art. 44 - 49 din O.U.G. nr. 51/1998 sunt prevederi derogatorii de la dreptul comun, care stabilesc procedura prin care A.A.A.S. recuperează datoriile de la debitori, dispoziţii derogatorii şi de strictă interpretare şi aplicare. Deoarece prevederile O.U.G. nr. 51/1998, cu modificările şi completările ulterioare, au caracter special în raport de dispoziţiile similare ale normei comune în materie procedurală, respectiv, C. proc. civ., acestea derogă de la cele din urmă şi, potrivit principiului specialia generalibus derrogant, se bucură de prioritate în aplicare.

Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a apreciat în mod corect situaţia de fapt şi de drept reţinând că, fiind vorba despre o executare silită începută în anul 2012, potrivit prevederilor art. 25 din Noul C. proc. civ., în speţă sunt incidente dispoziţiile art. 44 şi art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care atrag competenţa curţii de apel de la sediul pârâtului, respectiv, Municipiul Bucureşti.

Aşa fiind, cum, în speţă, contestaţia la executare formulată vizează recuperarea creanţelor neperformante preluate de A.A.A.S., şi întrucât legiuitorul a stabilit prin norma specială o competenţă teritorială exclusivă şi excepţională, de la care nici părţile şi nici instanţa nu pot deroga, Înalta Curte constată că sunt aplicabile dispoziţiile O.U.G. nr. 51/1998, şi nu dispoziţiile dreptului comun.

Faţă de dispoziţiile legale mai sus- arătate şi având în vedere faptul că, executarea silită a fost începută la data de 29 august 2012, dată la care nu erau abrogate prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998 privind valorificarea unor active ale statului, Înalta Curte constată că, în speţă, competenţa de soluţionare a cauzei revine Curţii de Apel Bucureşti şi, în considerarea dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea acestei instanţe.

Văzând şi dispoziţiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2017.