Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 646/2017 AI generated

Annulment of extraordinary appeal for failure to prepay judicial stamp duty

Case Number Decizia nr. 646/2017
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice annulled the appeal in cassation declared by the defendant, ruling in favor of the procedural compliance of the opposing party, thereby leaving the Court of Appeal's decision irrevocable and in force. The dispute concerned a challenge to an appellate decision that had upheld a lower court's dismissal of a general jurisdictional objection and remanded the case to an arbitral tribunal, while also granting restitution of sums executed against the defendant. The decisive legal basis for the High Court's ruling was the failure of the appellant to fully prepay the required judicial stamp duty (timbru) and its subsequent inability to remedy this omission after being formally cited and notified by the court and its judicial administrator, resulting in the automatic annulment of the appeal under Articles 1 and 20 of Law No. 146/1997 and Articles 35(1) and (5) of the Methodological Norms.

Legislator headnote

AI generated

art. 304 pct. 3 C. proc. civ, art. 1 din Legea nr. 146/1997, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997; Annulment of extraordinary appeal for failure to prepay judicial stamp duty: Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Keywords

AI generated
payment of stamp duty judicial law notification of the decision procedural duty formal legal force action for annulment

Cited Legislation

AI generated
art. 304 pct. 3 C. proc. civ
Ploieşti, la data de 22 iunie 2016, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind întoarcerea executării, conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ.
art. 1 din Legea nr. 146/1997
Or, prin art. 1 din Legea nr.
art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997
32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin decizia nr. 297, pronunţată la data de 27 aprilie 2016, în dosarul nr. x/2010, a admis apelul declarat de apelanta- reclamantă S.C. A. S.A. Ploieşti împotriva încheierii de şedinţă din data de 20.04.2012 şi a sentinţei nr. 384 12.11.2012 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în contradictoriu cu apelanta- pârâtă S.C. B. S.R.L. Ploieşti şi cu intimatele- interveniente Primăria Ploieşti- prin Primar şi Municipiul Ploieşti- prin Consiliul Local; a schimbat în parte încheierea de şedinţă din data de 20.04.2012 şi sentinţa apelată, în sensul că a admis excepţia de necompetentă generală a instanţelor judecătoreşti şi a trimis cauza spre judecare către Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie Prahova; a menţinut restul dispoziţiilor sentinţei şi a încheierilor apelate; a respins apelul declarat de apelanta- pârâtă S.C. B. S.R.L., ca nefondat; a respins excepţiile necompetenţei materiale a Curţii de Apel, a inadmisibilităţii şi a prematurităţii cererii de repunere în situaţia anterioară, ca neîntemeiate; a admis cererea de repunere în situaţia anterioară formulată de S.C. A. S.A. şi a dispus restabilirea situaţiei anterioare executării sentinţei apelate în sensul obligării apelantei pârâte S.C. B. S.R.L. la restituirea către S.C. A. S.A. a următoarelor sume: - 2.474.783,32 RON compusă din 2.434.525,92 reprezentând c/val. creanţă datorată şi 40.257,40 RON reprezentând cheltuieli de executare, în dosarul de executare nr. 17/2013; - 78.331,65 RON compusă din 1.496,33 RON reprezentând cheltuieli de judecată, 68.583 RON reprezentând despăgubiri materiale şi 8.252,32 RON cheltuieli de executare în dosarul de executare nr. 173/2014; a respins cererea de acordare a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs, în termen, pârâta S.C. B. S.R.L. Ploieşti, la data de 22 iunie 2016, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a deciziei recurate, în ceea ce priveşte capătul de cerere privind întoarcerea executării, conform art. 304 pct. 3 C. proc. civ.

Cum recurenta nu a timbrat anticipat, în întregime, recursul, aceasta a fost legal citată pentru termenul din 16 februarie 2017 cu menţiunea de a timbra recursul, în completare, cu 14.271,04 RON taxă judiciară de timbru şi 5 RON timbru judiciar, obligaţie căreia nu s-a conformat.

La data de 13 octombrie 2016, C. Bucureşti- în calitate de administrator judiciar al recurentei- pârâte S.C. B. S.R.L. Ploieşti, a transmis prin email-ul instanţei extras din dispozitivul hotărârii din 29 septembrie 2016 pronunţată de Tribunalul Prahova, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2015, privind deschiderea procedurii generale a insolvenţei faţă de debitoarea S.C. B. S.R.L. Ploieşti.

Faţă de aceasta, recurenta- pârâtă S.C. B. S.R.L. Ploieşti- prin administrator judiciar C. Bucureşti a fost legal citată pentru termenul din 16 februarie 2017- prin administratorul judiciar cu menţiunea de a timbra recursul, în completare, cu 14.271,04 RON taxă judiciară de timbru şi 5 RON timbru judiciar, obligaţie căreia, iarăşi, nu s-a conformat.

Prin încheierea de şedinţă din Camera de Consiliu de la 21 februarie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2010, s-a respins, ca tardivă, cererea formulată de petenta S.C. B. S.R.L. Ploieşti- prin administrator judiciar C. Bucureşti privind reexaminarea taxei judiciare de timbru stabilită pentru soluţionarea recursului.

Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă primul termen de judecată.

Potrivit prevederilor art. 9 din Ordonanţa nr. 32/1995 a Guvernului României, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.

Constatând că recursul nu a fost timbrat anticipat, în întregime, că recurenta nu s-a conformat obligaţiei de timbrare potrivit menţiunii din citaţia pentru termenul de judecată din data de 16 februarie 2017 şi nici pentru termenul de astăzi, din 6 aprilie 2017, când procedura de citare a fost legal îndeplinită, că în cauză nu operează scutirea legală - personală sau ca obiect - de obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor art. 20 pct. 1 şi 3 din Legea nr. 146/1997, respectiv ale art. 35 alin. (1) şi (5) din Normele metodologice de aplicare a legii şi să dispună anularea, ca insuficient timbrat, a recursului pârâtei.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca insuficient timbrat, recursul declarat de pârâta S.C. B. S.R.L. PLOIEŞTI- prin administrator judiciar C. BUCUREŞTI împotriva deciziei nr. 297 din 27 aprilie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2017.