Revision petition rejected for lack of contradictory final judgments in separate share transfer and estate partition proceedings

Deliberând asupra recursului de faţă, din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin decizia civilă nr. 347/11.05.2016 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2010, a fost respins recursul formulat de reclamantul A. împotriva încheierii de admitere în principiu din data de 21.06.2013 şi a sentinţei civile nr. 4010/2015 pronunţate de Judecătoria Piteşti, în dosarul nr. x/2010, intimate fiind pârâtele B. şi C..

Cu caracter preliminar, tribunalul a reţinut susţinerile contradictorii ale reclamantului, în condiţiile în care, prin cererea introductivă formulată la data de 20.12.2010, a solicitat iniţial includerea în masa succesorală a societăţii comerciale D. S.R.L., pentru ca ulterior, să solicite includerea părţilor sociale şi dividendelor.

Afirmaţiile recurentului potrivit cărora prima instanţă a omis să analizeze cererea de introducere în masa partajabilă a cotei de 1/2 din părţile sociale aferente S.C. D. S.R.L. s-a considerat a fi reale, împrejurarea faţă de care tribunalul a analizat această solicitare.

Din verificarea înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, tribunalul a reţinut că astfel cum rezultă din cuprinsul încheierii nr. 1537/04.06.2002 dată de Oficiul Registrului Comerţului, în momentul înfiinţării societăţii comerciale D. S.R.L., calitatea de asociat unic o deţinea C., ulterior aceasta fiind dobândită de către pârâta B., potrivit contractului de cesiune de părţi sociale din data de 19.02.2010.

Defunctul nu a avut niciodată calitatea de asociat sau administrator al acestei societăţi comerciale, împrejurare faţă de care tribunalul apreciază că nu pot fi primite criticile recurentului potrivit cărora trebuia inclusă în masa succesorală şi cota de 1/2 din acestea.

Prin decizia civilă nr. 209/29.01.2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, secţia civilă în dosarul nr. x/2011 nu s-au adus dezlegări cu privire la calitatea de bun comun a părţilor sociale deţinute de soţia supravieţuitoare la D. S.R.L., ci doar s-a statuat că actul de cesiune încheiat între pârâte nu este lovit de nulitate absolut, întrucât, în raport de motivele invocate de reclamant, soarta acestuia ar depinde de rezultatul partajului.

Contrar celor afirmate de recurent, tribunalul a constatat că nu există dispoziţii contradictorii cuprinse în încheierea de admitere în principiu faţă de sentinţa recurată, întrucât este o evidentă distincţie între componenţa masei succesorale rămase de pe urma defunctului şi modalitatea de partajare a acesteia, de esenţa împărţelii judiciare fiind atribuirea bunurilor în proprietate exclusivă a unei părţi sau împărţirea în natură a acestora, în măsura în care sunt comod partajabile în natură, împrejurarea faţă de care critica formulată este neîntemeiată, în masa succesorală nefiind incluse întregul teren şi bunurile mobile.

Faptul că prin dispozitivul sentinţei recurate pârâta - reclamantă B. a fost obligată să plătească sulta de 218.566 RON către E., iar nu către C., reprezintă o simplă eroare materială, ce poate fi înlăturată, eventual, prin recurgerea la procedura instituită de art. 281 C. proc. civ., recurentul neavând interes să invoce acest aspect.

A fost considerată ca lipsită de interes şi critica potrivit căreia pârâta C. nu a primit nici un bun, modalitatea concretă de partajare fiind determinată, conform art. 673 indice 9 C. proc. civ., de mărimea cotelor-părţi deţinute de coproprietari, domiciliul şi ocupaţia pârâtelor, posesia exercitată de acestea şi lucrările de îmbunătăţire efectuate la imobilul construcţie, o parte din acesta fiind proprietatea pârâtei B., fiind evident că, în condiţiile în care, imobilul teren, care nu este comod partajabil în natură conform suplimentului la raportul de expertiză întocmit de expertul F., este folosit de pârâte, să fie atribuit în lotul uneia dintre acestea.

Totodată, problematica plăţii sultei de către pârâta B. către C. s-a reţinut că vizează strict raporturile dintre acestea, recurentul fiind un terţ care nu justifică vreun interes în urmărirea modalităţii de executare a acestei obligaţii.

Mai mult, din verificarea încheierii de şedinţă din data de 24.04.2015, tribunalul a constatat că apărătorul acestuia a solicitat atribuirea bunurilor succesorale conform variantei 4 sau 5 din raportul de expertiză întocmit de G..

Or, din verificarea acestor variante, a rezultat că reclamantului îi reveneau în deplină proprietate şi liniştită posesie bunuri mobile în valoare de 2304 RON, astfel încât prin reţinerea de către prima instanţă a variantei a II-a de partajare, în mod evident recurentul nu a fost prejudiciat, întrucât i-au fost atribuite toate bunurile mobile aflate în imobilul din str. x, al cărui proprietar este, în valoare totală de 4486 RON, având dreptul la o sultă de 61.084 RON.

Împotriva deciziei civile nr. 347/11.05.2016 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2010 reclamantul A. a formulat cerere de revizuire, invocând omisiunea pronunţării asupra cererii de partajare a părţilor sociale ce au aparţinut defunctului şi au format, totodată, obiectul unui alt litigiu, dosarul nr. x/2011 al Judecătoriei Piteşti.

În acest din urmă litigiu, s-a solicitat prin acţiune constatarea nulităţii unui contract de cesiune prin care intimatele din prezenta cauză îşi transmiteau cota de 50% din părţile sociale ale S.C. D. S.R.L.. Acţiunea a fost respinsă prin decizia civilă nr. 209/29.01.2013 a Tribunalul Argeş, irevocabilă.

Revizuentul a arătat că ambele instanţe, tribunalul şi judecătoria, au reţinut, în acel litigiu, că nu există motive pentru constatarea nulităţii absolute, eventuala desfiinţare a contractului depinzând de rezultatul partajului succesoral dintre părţi.

Cum hotărârea prin care s-a soluţionat partajul succesoral nu a dispus cu privire la acest aspect, revizuentul a considerat că aceasta este în totală contradicţie cu hotărârea irevocabilă, respectiv cu decizia civilă nr. 209/29.01.2013 a Tribunalului Argeş.

Revizuentul şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin decizia civilă nr. 22 din 09.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă a fost respinsă cererea de revizuire formulată de revizuentul A. în contradictoriu cu intimatele B. Şi C. şi a fost obligat revizuentul să plătească intimatelor cheltuieli de judecată în sumă de 1000 RON.

În judecata cererii de revizuire, această instanţă a constatat că, nu poate opera examinarea excepţiei puterii lucrului judecat deoarece, în cel de-al doilea proces, finalizat cu decizia nr. 347/11.05.2016, această excepţie a fost invocată şi analizată.

Astfel, în recursul soluţionat prin decizia civilă nr. 347/11.05.2016 pronunţată în dosarul nr. x/2010, recurentul A. a arătat că, prin decizia civilă nr. 209/29.01.2013 pronunţată de Tribunalul Argeş în dosarul nr. x/2011, s-a stabilit calitatea de bun comun a cotei de 1/2 din părţile sociale aferente lui D., dar acestea nu au fost incluse în masa de împărţit.

Instanţa de recurs a reţinut că prin decizia civilă nr. 209/29.01.2013 nu s-au adus dezlegări cu privire la calitatea de bun comun a părţilor sociale, ci doar s-a statuat că actul de cesiune încheiat de pârâte nu este lovit de nulitatea absolută, soarta acestuia depinzând de rezultatul partajului.

Aşa fiind, Curtea a statuat că nu poate opera pe calea revizuirii o examinare a modului de rezolvare a excepţiei puterii de lucru judecat, respectiv nu se poate realiza un control judiciar asupra soluţiei date de instanţa de recurs, motivul de retractare reglementat de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. presupunând ca excepţia să nu fi fost invocată sau discutată.

Împotriva deciziei civile nr. 22 din 09 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă recurentul A. declarat recurs. În motivarea recursului, recurentul reiterează faptul că a învestit Curtea de Apel Piteşti cu o cerere de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., privind două hotărâri definitive potrivnice pronunţate de aceeaşi instanţă, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane având aceeaşi calitate, în susţinerea căreia a demonstrat că ambele decizii date de Tribunalul Argeş au vizat o parte din patrimoniul succesoral rămas de pe urma autorului său, H., respectiv cele 10 părţi sociale din capitalul societăţii comerciale menţionate şi că în ambele cauze a avut calitatea de reclamant, iar intimatele au avut calitatea de pârâte.

Revizuentul arată că, prin decizia nr. 347/2016, a cărei desfiinţare a fost cerută prin cererea de revizuire, a exclus din masa succesorală cele 10 părţi sociale, care au fost incluse de el în aceasta prin acţiunea introductivă. Această soluţie intră în contradicţie cu aceea conţinută în decizia civilă nr. 209/29.01.2013 pronunţată de Tribunalul Argeş, în care se menţiona expres că ele fac parte din emolumentul succesoral, urmând ca situaţia juridică să fie hotărâtă în procesul având ca obiect împărţirea moştenirii de la autorul comun.

În opinia recurentului, în cauză condiţiile impuse de textul de lege invocat sunt îndeplinite. În plus, a adăugat că în procesul ce a făcut obiectul dosarului nr. x/2010 - în care s-a pronunţat decizia atacată - niciuna dintre părţi nu a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, contrar celor reţinute în considerentele deciziei pronunţată în revizuire. Or, instanţa de revizuire nu a verificat şi analizat cele două hotărâri pretins potrivnice şi în temeiul cărora a formulat cererea de revizuire în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., aşa cum o impuneau dispoziţiile legale în materie, aceasta limitându-se la o examinare superficială.

Astfel, a apreciat că instanţa de revizuire a pronunţat o deciziei cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente în cauză, ceea ce a dus la schimbarea vădit îndoielnică al actului juridic dedus judecăţii. Sub acest aspect, revizuentul susţine greşita soluţionare a cererii de revizuire, ceea ce a condus la afectarea gravă a drepturilor şi intereselor sale legitime ce i se cuveneau de drept din moştenirea tatălui său.

În consecinţă, revizuentul solicită admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, cu obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată în recurs.

Analizând decizia atacată prin prisma motivelor invocate, Înalta Curte constată nefondat recursul pentru următoarele considerente:

Prealabil, examinării recursului formulat de recurent, este de observat că motivele recursului pot fi încadrate în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Altfel spus, motivul de recurs invocat statuează trei ipoteze distincte - prima vizând lipsa temeiului legal, situaţie în care urmează a se demonstra lipsa de bază legală a soluţiei cu argumente din care să rezulte că, din conţinutul deciziei atacate, nu se poate determina dacă legea a fost sau nu corect aplicată, a doua ipoteză se referă la încălcarea unei norme de drept substanţial, iar ultima vizează interpretarea eronată a unei norme juridice.

Pentru a fi în prezenţa celei de-a doua ipoteze - încălcarea unei norme de drept substanţial - trebuie îndeplinite următoarele condiţii: norma încălcată să existe şi să fie în vigoare la momentul judecăţii, să existe o contradicţie între considerentele şi dispozitivul hotărârii, viciul să se afle în dispozitivul hotărârii, iar acesta să contravină dispoziţiilor legale.

Pentru a fi în prezenţa ultimei ipoteze - interpretarea eronată a unei norme juridice - trebuie ca instanţa recurgând la un text de lege, să-i fi dat o greşită interpretare sau faptul reţinut să fi fost greşit calificat, în raport cu exigenţele unui anumit text de lege.

Prin criticile aduse de recurent, rezultă că acesta reproşează instanţei de revizuire interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. în raport de pretinsele hotărâri potrivnice.

Potrivit dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămasă definitivă în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice, date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.

Motivul de revizuire invocat în susţinerea cererii vizează ipoteza în care există hotărâri definitive potrivnice date de instanţe de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una sau aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate. Dispoziţiile citate au în vedere situaţia în care se pronunţă soluţii contradictorii, în una şi aceeaşi cauză, înfrângându-se principiul puterii lucrului judecat. Raţiunea reglementării acestui motiv de revizuire o constituie necesitatea înlăturării încălcării acestui principiu şi conduce, în final, la anularea ultimei hotărâri pronunţate cu încălcarea acestui principiu.

Altfel spus, tripla identitate de elemente - părţi, obiect, cauză - la care face referire art. 1201 C. civ., reglementând conţinutul excepţiei autorităţii de lucru judecat, trebuie să se regăsească în al doilea proces, iar instanţa să fi statuat în sens contrar primei judecăţi. Or, în cauza de faţă, o asemenea identitate nu există.

În cauza de faţă, în mod corect s-a constatat că nu este incident motivul de revizuire în condiţiile în care în cel de-al doilea proces ce a format obiectul dosarului nr. x în care s-a pronunţat decizia nr. 347 din 11.05.2016 această excepţie a fost invocată şi analizată.

De asemenea, din examinarea considerentelor deciziei nr. 209 din 29.01.2013 a Tribunalului Argeş, se constată că instanţa de recurs nu a tranşat problema de calităţii de bun comun al părţilor sociale ale societăţii comerciale, ci numai faptul că act de cesiune încheiat de pârâtele din prezenta cauză nu este lovi de nulitate absolute, aşa cum corect a stabilit şi instanţa de revizuire.

Concluzionând, Înalta Curte constată că, instanţa de revizuire a analizat pricina din perspectiva dispoziţiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., în cauză neexistând motive de nelegalitate.

Pentru aceste motive, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 09 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, urmează să fie respins ca nefondat.

În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., cum recurentul a căzut în pretenţii, fiind în culpă procesuală şi având în vedere cererea dovedită cu înscrisul depus la dosarul cauzei de către intimata B., Înalta Curte va obliga recurentul să plătească intimatei - B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva deciziei civile nr. 22 din 09 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă, în contradictoriu cu intimatele B. şi C..

Obligă recurentul să plătească intimatei - B. suma de 1000 RON cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 aprilie 2017.