Territorial jurisdiction conflict: enforceability of a defendant-favoring contractual jurisdiction clause when the benefited party fails to invoke incompetence
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice resolved a negative conflict of jurisdiction in favor of the Iași Court, ordering the civil case to proceed there against the initial declination by both the Iași and Constanța courts. The dispute involved a corporate claimant seeking the absolute nullity of an installment sale contract and monetary compensation for debt, penalties, and interest against two defendants and a guarantor, hinging on whether a contractual jurisdiction clause favoring the defendant with headquarters in Constanța was enforceable. The decisive legal basis rested on the principle that a jurisdiction clause selected for a defendant’s benefit constitutes a matter of private interest that only that specific defendant can invoke; since the defendant did not raise the exception of territorial incompetence, the clause could not be enforced by a third-party defendant or the court ex officio, thereby leaving the claimant free to choose between the alternative competent courts under the general rules for contract execution and tort law.
Legislator headnote
AI generatedart. 969 C. civ, art. 130 alin. (3) din C. proc. civ, art. 113 pct. 3 din C. proc. civ, art. 113 pct. 9 din C. proc. civ; Territorial jurisdiction conflict: enforceability of a defendant-favoring contractual jurisdiction clause when the benefited party fails to invoke incompetence: Competenţa teritorială este alternativă în ipotezele reglementate de art. 112, 113 din C. proc. civ. şi în cazul alegerii instanţei prin convenţia părţilor. În acest din urmă caz însă, competenţa teritorială este alternativă numai în situaţia în care alegerea s-a făcut în favoarea părţii care va declanşa ulterior procesul, deci în favoarea viitorului reclamant. În această situaţie, reclamantul poate sesiza fie instanţa aleasă prin convenţie, fie instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de drept comun.
Keywords
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Iaşi sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A. şi chematul în garanţie D., constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare cu plata în rate nr. 414/2008, obligarea pârâtei debitoare şi C. S.A. la plata sumei de 392 RON contravaloare debit, la plata penalităţilor de întârziere şi la plata dobânzi legale.
Prin sentinţa civilă nr. 13516/2016 din 06 decembrie 2016, a fost admisă excepţia necompetenţei teritoriale a Judecătoriei Iaşi, a fost declinată la Judecătoria Constanţa competenţa teritorială de soluţionare a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L.
În soluţionarea excepţiei de necompetenţă teritorială, invocate de pârâta C. S.A. prin întâmpinare, instanţa a reţinut că între S.C. A. S.R.L. şi S.C. B. S.R.L. a fost încheiat contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate n. 414/26.08.2008.
La art. 8.1 din acest contract se stipulează că "orice litigiu decurgând din sau în legătură cu derularea prezentului contract atât cu privire la predarea mărfurilor cât şi la achitarea acestora de către cumpărător către vânzător, inclusiv cele referitoare la valabilitatea, interpretarea, executarea ori desfiinţarea lui se va soluţiona de către instanţele judecătoreşti competente din Constanţa."
Competenţa teritorială este alternativă în ipotezele reglementate de art. 112, 113 din C. proc. civ. şi în cazul alegerii instanţei prin convenţia părţilor. În acest din urmă caz însă, competenţa teritorială este alternativă numai în situaţia în care alegerea s-a făcut în favoarea părţii care va declanşa ulterior procesul, deci în favoarea viitorului reclamant. În această situaţie, reclamantul poate sesiza fie instanţa aleasă prin convenţie, fie instanţa competentă teritorial potrivit regulilor de drept comun.
A reţinut instanţa că în cauza de faţă alegerea competenţei s-a făcut în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L., care are sediul în municipiul Constanţa. Prin urmare, în condiţiile în care alegerea instanţei a fost făcută în interesul exclusiv al celui care a fost chemat în judecată, adică în interesul pârâtului, competenţa teritorială nu mai este alternativă, reclamantul fiind ţinut, conform principiului forţei obligatorii a contractelor reglementat de art. 969 C. civ. 1864 (aplicabil raportat la data încheierii contractului) să acţioneze la instanţa aleasă prin convenţie, în speţă la Judecătoria Constanţa.
Prin urmare, instanţa a apreciat că trebuie făcută aplicarea dispoziţiilor art. 969 C. civ., urmând a se da eficienţă clauzei prevăzute de părţi în art. 8.1 din contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate, conform căreia litigiile (inclusiv cele legate de valabilitatea contractului) se soluţionează la instanţele de judecată din localitatea Constanţa, acolo unde îşi are sediul pârâta chemată în judecată în cererea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare cumpărare.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia Civilă sub acelaşi număr.
Prin sentinţa civilă nr. 2211 din 02 martie 2017, Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, a declinat competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L. în favoarea Judecătoriei Iaşi.
S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi s-a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în vederea pronunţării unui regulator de competenţă.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă are două capete de cerere principale:
1) în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L.- constatarea nulităţii contractului nr. x/2008 şi
2) în contradictoriu cu pârâta C. S.A. - Sucursala Iaşi - obligarea pârâtei la plata sumei de 392 reprezentând debit, la care se adaugă penalităţi de întârziere şi dobânda legală.
Cu referire la primul capăt de cerere, deşi se reţine în contract existenţa unei clauze atributive de competenţă, instanţa are în vedere că de această clauză nu se poate prevala decât cel în favoarea căruia este stipulată.
Clauza atributivă de competenţă a fost stabilită în interesul pârâtei S.C. B. S.R.L., dat fiind sediul acesteia în jud. Constanţa, această pârâtă neinvocând excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Iaşi, deşi a formulat întâmpinare cuprinzând apărări pe fondul cauzei.
Astfel, în raport de prevederile art. 130 alin. (3) din C. proc. civ., în situaţia în care nu este în discuţie o competenţă teritorială exclusivă, excepţia nu poate fi invocată decât de pârâta S.C. B. S.R.L., care nu a formulat o astfel de apărare.
Prin urmare, nici instanţa din oficiu şi nici altă persoană terţ de raportul contractual (C. în cauză) nu poate invoca o astfel de clauză atributivă de competenţă, câtă vreme cel în favoarea căruia a fost stipulată nu înţelege să se prevaleze de ea.
Fiind in ipoteza unei competenţe teritoriale alternative, având în vedere dispoziţiile art. 113 pct. 3 din C. proc. civ., în raport de locul executării contractului, alegerea reclamantei este una valabilă şi nu poate fi cenzurată de instanţă.
În egală măsură, trebuie subliniat că în privinţa celui de al doilea capăt de cerere, care are tot caracter principal, şi care este întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, de asemenea competenţa este alternativă, în condiţiile art. 113 pct. 9 din C. proc. civ. - "instanţa în a cărei circumscripţie s-a produs fapta ilicită sau s-a săvârşit prejudiciul".
Prin urmare, şi sub acest aspect, alegerea instanţei competente ca fiind Judecătoria Iaşi nu poate fi cenzurată de instanţă, fiind în discuţie în mod evident o excepţie de ordine privată.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din noul C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Iaşi competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:
Instanţa reţine că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu chematul în garanţie D. şi pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A., având ca obiect, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., constatarea nulităţii contractului nr. x/2008 şi în contradictoriu cu pârâta S.C. C. S.A.- Sucursala Iaşi, obligarea pârâtei la plata sumei de 392 reprezentând debit, la care se adaugă penalităţi de întârziere şi dobânda legală.
Regula generală de drept comun, în materia competenţei teritoriale este instituită de art. 107 din noul C. proc. civ., care prevede că "Cererea de chemare în judecată se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel".
Cu privire la capătul de cerere ce are obiect, în contradictoriu cu pârâta S.C. B. S.R.L., constatarea nulităţii contractului nr. x/2008, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 113 alin. (1) pct. 3 din noul C. proc. civ., în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă " instanţa locului prevăzut în contract pentru executarea, fie chiar în parte, a obligaţiei, în cazul cererilor privind executarea, anularea, rezoluţiunea sau rezilierea unui contract".
Pentru toate cazurile în care legea stabileşte o competenţă teritorială alternativă, dreptul de a decide care dintre instanţele deopotrivă competente să fie sesizate revine exclusiv reclamantului, opţiune susţinută de art. 116 din noul C. proc. civ.
Deşi părţile, prin clauza atributivă de competenţă din art. 8.1 din contractul de vânzare cumpărare cu plata în rate, au stabilit că litigiile (inclusiv cele legate de valabilitatea contractului) se soluţionează la instanţele de judecată din localitatea Constanţa, acolo unde îşi are sediul pârâta S.C. B. S.R.L., această pârâtă nu a înţeles să se prevaleze de dispoziţiile clauzei stabilite în favoarea sa.
Potrivit dispoziţiilor art. 973 din vechiul C. civ., "Conventiile n-au efect decat între partile contractante", această dispoziţie legală constituind temeiul principiului relativităţii efectelor actului juridic civil.
Conform acestui principiu, actul juridic civil dă naştere la drepturi şi obligaţii numai pentru părţile lui.
În aplicarea acestui principiu la speţa dedusă judecăţii, reiese că pârâta C. S.A., terţ faţă de raportul contractual ce conţine clauza atributivă de competenţă, nu se putea prevala de dispoziţiile acesteia.
Competenţa aparţine Judecătoriei Iaşi raportat şi la cel de-al doilea capăt de cerere, de asemenea principal, întemeiat pe răspunderea civilă delictuală, ce are ca obiect obligarea pârâtei C. S.A.- Sucursala Iaşi la plata sumei de 392 reprezentând debit, la care se adaugă penalităţi de întârziere şi dobânda legală.
Această competenţă este stabilită de dispoziţiile art. 113 alin. (1) pct. 9 din noul C. proc. civ., potrivit căruia, în afară de instanţele prevăzute la art. 107-112, mai este competentă "instanţa în a cărei circumscripţie s-a săvârşit fapta ilicită sau s-a produs prejudiciul, pentru cererile privind obligaţiile izvorâte dintr-o asemenea faptă".
Aşa fiind, în raport de considerentele expuse şi de principiul asigurării accesului efectiv la justiţie, văzând şi dispoziţiile art. 135 alin. (4) din noul C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cererii formulate de reclamanta S.C. A. S.R.L., în favoarea Judecătoriei Iaşi, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu chematul în garanţie D. şi pârâtele S.C. B. S.R.L. şi C. S.A., în favoarea Judecătoriei Iaşi, secţia Civilă.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2017.