Appeal rejected: revision admitted and claim dismissed as document in annulled corporate act deemed "declared false" under former Article 322(4).

Asupra recursului, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă, la data de 05 august 2014, sub numărul x/2014, revizuentul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. a formulat, în contradictoriu cu S.C. A. S.R.L., cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia Comercială în dosarul nr. x/2000, solicitând schimbarea în tot a sentinţei civile, în sensul respingerii cererii de chemare în judecată formulate de către S.C. A. S.R.L. şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1168 din 09 martie 2015, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins excepţia tardivităţii formulării cererii de revizuire şi cererea de revizuire, ca neîntemeiate.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel revizuentul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., solicitând schimbarea sentinţei civile nr. 1168 din 09 martie 2015 în sensul admiterii cererii de revizuire şi, în consecinţă, retractarea sentinţei civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Prin decizia civilă nr. 522/A/2016 din 21 martie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, cu majoritate, a admis apelul formulat de apelantul BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. împotriva sentinţei civile nr. 1168 din 09 martie 2015 pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă în dosarul nr. x/2014. A fost schimbată în parte sentinţa apelată, în sensul că: a fost admisă cererea de revizuire şi schimbată în tot sentinţa nr. 7667 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia Comercială, în sensul că a fost respinsă cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

Pentru a pronunţa această decizie, instanţa a reţinut, în esenţă, că prin sentinţa civilă nr. 7967 cu 30 noiembrie 2000 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia Comercială în dosarul nr. x/2000 s-a admis acţiunea restrânsă formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta S.C. BIROUL DE TURISM ŞI TRANZACŢII S.A. (în prezent S.C. Biroul de Turism şi Tineret S.A.) şi s-a dispus obligarea pârâtei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activelor ce au făcut obiectul contractelor de asociere în participaţiune nr. 424 şi 424 bis din 09.07.1999.

Hotărârea tribunalului este definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căii de atac a apelului.

Potrivit art. 261 alin. (4) vechiul C. proc. civ., introdus prin O.G. nr. 13/1998, în cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, care vor face corp comun cu hotărârea, în raport de acest text de lege, hotărârea nefiind motivată.

Prin O.U.G. nr. 290/2000 a fost abrogată O.G. nr. 13/1998, hotărârea a cărei revizuire s-a solicitat fiind pronunţată în intervalul de timp în care a fost în vigoare prevederea legală sus-menţionată.

În conformitate cu 725 alin. (4) din vechiul C. proc. civ., actul de procedură rămâne supus legii sub imperiul căreia a fost emis, motiv pentru care hotărârea pronunţată trebuia motivată doar în condiţiile în care se exercitau căile de atac prevăzute de lege.

În cauză s-a exercitat o cale extraordinară de atac, respectiv revizuirea, după aproximativ 14 ani de la data pronunţării acestei sentinţe, fapt pentru care instanţa a apreciat că nu mai există posibilitatea motivării hotărârii de către judecătorul care a pronunţat-o, o motivare realizată de un alt judecător nefiind utilă soluţionării cererii de revizuire.

Pe cale de consecinţă, curtea de apel a considerat că nemotivarea sentinţei nu poate constitui un motiv de nelegalitate a hotărârii prin care s-a soluţionat cererea de revizuire, prima instanţă având elemente suficiente pentru soluţionarea acestei căi de atac, prin raportare la motivul de revizuire invocat.

Curtea de apel a constatat că ulterior pronunţării sentinţei nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, prin sentinţa penală definitivă nr. 2076/09.10.2006, a dispus anularea art. 11 din hotărârea AGA a BTT S.A. din 05.08.1999, în temeiul căruia s-au încheiat contractele de asociere în participaţiune cu intimata în cauză.

Sentinţa 7967 din 30 noiembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia Comercială s-a întemeiat pe contractele de asociere în participaţiune nr. 424 şi nr. 424 bis din 09.07.1999.

Curtea de apel a reţinut că apelanta şi-a întemeiat cererea de revizuire pe dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a C. proc. civ., invocând sentinţa penală nr. 2078/09.10.2006, respectiv că hotărârea atacată a fost pronunţată în temeiul înscrisurilor false reprezentate de cele două contracte de asociere în participaţiune.

A observat instanţa de apel că doar contractul nr. x a fost anulat prin hotărârea penală invocată, valabilitatea celui de-al doilea contract nefiind analizată, însă ambele contracte s-au încheiat în aceleaşi condiţii, respectiv în temeiul art. 11 din hotărârea AGA a B.T.T. S.A. din 05.08.1999, instanţa penală constatând caracterul fals al procesului-verbal al adunării generale şi, în consecinţă, dispunând anularea acestui articol din hotărârea AGA din 05.08.1999.

Cu privire la contractul nr. x, instanţa penală a apreciat că se impune anularea acestuia în temeiul art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece s-a încălcat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, în privinţa niciunuia din contractele de asociere în participaţiune, instanţa penală neconstatând, în mod direct, falsul.

Curtea, în raport de dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a vechiul C. proc. civ., a constatat că prima condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire este îndeplinită în cauza de faţă, sentinţa civilă atacată fiind o hotărâre definitivă şi irevocabilă prin neexercitarea căilor de atac.

În ceea ce priveşte cea de-a doua condiţie, curtea de apel a reţinut că prin "înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii" se înţelege nu doar înscrisul reţinut ca atare odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune. De asemenea, pentru a fi îndeplinită această condiţie se impune ca înscrisul respectiv să fi fost determinant pentru pronunţarea hotărârii, adică în lipsa respectivului document soluţia instanţei să fi fost alta.

Contractele de asociere în participaţiune încheiate între apelantă şi intimată nu au fost declarate false de către instanţa penală, dar reprezintă consecinţa directă a falsului constatat cu privire la hotărârea AGA a BTT S.A. din 05.08.1999, ele reprezentând, în mod evident, o situaţie juridică ce nu corespunde realităţii.

Raportat la cauza acţiunii soluţionate prin hotărârea a cărei revizuire se cere, respectiv răspunderea contractuală izvorâtă din chiar contractele menţionate, Curtea a apreciat că acestea sunt determinante în cauză.

În mod neechivoc, lipsa contractelor de asociere în participaţiune nu ar fi putut duce la stabilirea obligaţiei apelantei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

În concluzie, Curtea a apreciat că este îndeplinită şi cea de-a doua condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire.

Raportat la falsitatea celor două înscrisuri şi, implicit, la nulitatea contractelor pe care acestea le constatată, instanţa de apel a considerat că în cauză nu prezintă relevanţă susţinerile intimatei în ce priveşte buna sa credinţă în încheierea sau la executarea acestora.

Reanalizând pe fond cererea formulată de intimata S.C. A. S.R.L., având ca obiect obligarea S.C. BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a imobilului B. şi Punct medical, descrise în contractele de asociere în participaţiune, Curtea a reţinut că, potrivit art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999, "Întreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale societăţilor comerciale şi companiilor naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi ale regiilor autonome, în următoarele condiţii: a) activele disponibile utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de închiriere, a contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de asociere în participaţiune, încheiate cu societăţile comerciale şi companiile naţionale cu capital majoritar de stat, precum şi cu regiile autonome, la data intrării în vigoare a prezentei legi vor fi vândute, la solicitarea deţinătorului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare după deducerea investiţiilor efectuate în activ de către chiriaş".

Curtea a subliniat că cerinţa impusă de legea specială pentru vânzarea activelor era ca solicitantul să utilizeze activele în baza unui contract de închiriere, de locaţie de gestiune sau de asociere în participaţiune, or, în cauza de faţă, raportat la cele reţinute anterior cu privire la caracterul fals al înscrisurilor invocate, intimata nu poate fi considerată titulara unui asemenea contract.

Pe cale de consecinţă, faţă de dispoziţiile art. 327 alin. (1) Curtea a schimbat în tot sentinţa atacată în sensul că a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În opinia separată, instanţa s-a exprimat în sensul admiterii apelului, anulării sentinţei apelate şi trimiterii cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

A apreciat judecătorul aflat în minoritate că această soluţie se impune întrucât sentinţa nr. 7967/30.11.2000, a cărei revizuire se solicită, a fost pronunţată sub imperiul modificărilor aduse art. 261 din C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 13/1998, astfel că nu cuprinde considerentele avute în vedere de instanţă cu prilejul soluţionării cauzei.

Potrivit art. unic al ordonanţei "În cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, care vor face corp comun cu hotărârea."

În cauză, atât prima instanţă cât şi instanţa de apel au considerat că se poate proceda la soluţionarea cererii de revizuire în lipsa motivării hotărârii a cărei revizuire se solicită, deşi soluţionarea cererii de revizuire implică în mod necesar verificarea înscrisurilor apreciate ca relevante de către instanţa care a pronunţat hotărârea supusă revizuirii.

Or, în absenţa motivării, aceste înscrisuri nu pot fi identificate de către instanţa de revizuire, aceasta neputând suplini, prin propria sa judecată, lipsa considerentelor sentinţei şi neputând proceda la identificarea înscrisurilor reţinute ca relevante la pronunţarea soluţiei supuse revizuirii.

A apreciat judecătorul că această concluzie se impune, cu atât mai mult cu cât relevanţa înscrisurilor sancţionate ca false, pentru măsura dispusă prin sentinţa civilă nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, a fost contestată.

Lipsa motivelor hotărârii constituie o încălcare a dispoziţiilor art. 6 CEDO, în cauză nemotivarea hotărârii reprezentând încălcarea unei dispoziţii imperative cuprinse în art. 261 alin. (4) din C. proc. civ., aşa cum acesta a fost modificat prin O.G. nr. 13/1998.

Împotriva acestei decizii recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. a declarat recurs, în susţinerea motivului de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ., fiind aduse următoarele argumente:

Decizia atacată este netemeinică şi nelegală în condiţiile în care, în conformitate şi cu opinia separată formulată de către membrul completului de judecată, anterior soluţionării cererii ce face obiectul judecăţii se impunea motivarea hotărârii a cărei revizuire s-a solicitat.

Astfel, în conformitate cu prevederile articolului unic din O.G. nr. 13/1998, în cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, care vor face corp comun cu hotărârea.

Recurenta arată că, în cazul în care motivarea hotărârii era necesară, aceasta urma a fi făcută în termen de cel mult 20 zile de la data înregistrării la instanţă a căii de atac, O.G. nr. 13/1998 nefăcând distincţie în ceea ce priveşte calea de atac, ca fiind o cale de atac ordinară sau extraordinară, motiv pentru care, în cauză, se impunea motivarea sentinţei civile pronunţate, definitivă prin neapelare.

Arată, de asemenea, recurenta că a încheiat cu revizuentul mai multe contracte, respectiv contracte de închiriere, precum şi contractele de asociere în participaţiune nr. 424 şi nr. 424 bis/09.07.1999.

Aceste contracte s-au încheiat în baza unor hotărâri interne ale revizuentului, la care recurenta nu a avut acces la momentul întocmirii actelor ce au urmat, motiv pentru care nu se poate reţine că sunt înscrisuri al căror conţinut nu este real şi că nefiind o operaţiune de alterare a realităţii.

Recurenta arată că, la momentul încheierii contractelor, a avut convingerea că actele semnate sunt perfect legale, fapt pentru care aprecierile instanţei de apel privitoare la înscrisul declarat fals în cursul sau în urma judecăţii nu se aplică prezentei cauze. Mai mult decât atât, deoarece aceste înscrisuri emanau de la o societate - fostă de stat- în virtutea principiului legalităţii, recurenta a avut convingerea perfectei validităţii a acestora.

Instanţa de apel a reţinut că din conţinutul hotărârii penale invocate că doar contractul de asociere în participaţiune nr. 424 a fost anulat, valabilitatea contractului nr. x bis nefiind analizată şi că în privinţa niciunuia dintre contractele de asociere în participaţiune, instanţa penală nu a constatat în mod direct falsul.

Cu toate acestea, curtea de apel a reţinut că aceste contracte reprezintă consecinţa directă a falsului constatat cu privire la hotărârea AGA a B.T.T. S.A. din 05.08.1999, reprezentând o situaţie juridică ce nu corespunde realităţii.

Arată recurenta că la momentul pronunţării sentinţei civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000 erau în vigoare prevederile O.U.G. nr. 138/2000, conform cărora revizuirea se putea cere dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai putea face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire urma a se pronunţa mai întâi pe cale incidentală asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. Textul citat a fost eliminat în partea lui finală prin art. 1 pct. 55 din Legea nr. 219/2005 de aprobare a O.U.G. nr. 138/2000, prevedere declarată însă neconstituţională prin decizia nr. 66/2008 a Curţii Constituţionale, astfel încât instanţa de revizuire trebuia să aibă în vedere forma iniţială a O.U.G. nr. 138/2000.

Textul citat se referă strict la înscrisuri declarate false prin hotărâre penală, respectiv prin constatarea de către instanţa sesizată cu cererea de revizuire a existenţei unei infracţiuni.

Recurenta consideră că anterior modificărilor aduse C. proc. civ. prin O.U.G. nr. 138/2000, art. 322 pct. 4 din acelaşi cod potrivit căruia cererea de revizuire poate fi primită dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii, permitea interpretarea că prin înscris fals se înţelege şi actul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune, însă modificările legislative exclud posibilitatea unei asemenea interpretări.

În aceste condiţii, recurenta arată că toate aprecierile instanţei de apel, raportat la contractele de asociere în participaţiune sunt eronate, iar noţiunea de înscris fals - în materia revizuirii - are relevanţă în condiţiile precizate dacă acesta este sau nu rezultatul săvârşirii unei infracţiuni, nefiind suficient să se constate operaţiunea de alterare a realităţii.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 din vechiul C. proc. civ.

Intimatul-pârât BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.

Arată intimatul-pârât că instanţa de apel a aplicat în mod corect dispoziţiile art. 322 pct. 4 teza a II-a din vechiul C. proc. civ.

La momentul pronunţării sentinţei nr. 7967 din 30 noiembrie 2000 erau în vigoare dispoziţiile art. 261 alin. (4) din vechiul C. proc. civ., care prevedeau că hotărârea pronunţată trebuia motivată doar în condiţiile în care se exercitau căile de atac prevăzute de lege, or revizuirea a fost declarată la aproximativ 14 ani de la data pronunţării sentinţei.

Intimatul-pârât consideră că nemotivarea sentinţei a cărei revizuire se cere nu poate constitui un motiv de nelegalitate.

În ceea ce priveşte aprecierile recurentei referitoare la legalitatea şi valabilitatea contractelor de asociere în participaţiune, intimatul-pârât arată că aceste aspecte exced obiectului cauzei, în condiţiile în care instanţa a fost învestită cu o cerere de revizuire, care se limitează la condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 4 teza a II-a din vechiul C. proc. civ.. Aspectele invocate de către recurentă reprezintă apărări de fond, care exced căii de retractare.

Arată, de asemenea, intimatul-pârât că cele două contracte de asociere în participaţiune, care au fost determinante pentru pronunţarea sentinţei civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, reprezintă înscrisuri false, în doctrină şi practica judiciară existând o opinie unitară în sensul că prin înscris fals se înţelege nu numai înscrisul constatat ca fiind fals, odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi înscrisul al cărui conţinut nu este real, chiar dacă prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a săvârşit o infracţiune.

Recurenta a formulat răspuns la întâmpinare, prin care a reluat argumentele ce constituie motive de recurs.

Analizând motivele de recurs invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Un prim argument al recursului declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile O.G. nr. 13/1998 privind modificarea şi completarea C. proc. civ., vizează obligativitatea motivării sentinţei civile a cărei revizuire se cere.

Înalta Curte constată că, potrivit articolului unic pct. I al O.G. nr. 13/1998, art. 261 alin. (4) din C. proc. civ. a fost modificat, în sensul că "În cazul în care împotriva hotărârii se declară una dintre căile de atac prevăzute de lege, se vor redacta, sub semnătura judecătorilor, motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei, precum şi motivele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor, care vor face corp comun cu hotărârea. Părerea motivată a judecătorilor rămaşi în minoritate va trebui redactată în acelaşi timp cu motivarea hotărârii."

În speţa dedusă judecăţii, prin sentinţa civilă nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia Comercială în dosarul nr. x/2000, a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contraditoriu cu S.C. BIROUL DE TURISM S.A. (în prezent BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A.), fiind obligată pârâta la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a activului B. şi Punct medical, împreună cu terenul aferent deţinut în baza contractelor de asociere în participaţiune nr. x/09.07.1999 şi nr. 424bis/09.07.1999.

Cererea de revizuire a fost introdusă pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la data de 05 august 2014, aşadar după aproximativ 14 ani de la pronunţarea sentinţei civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, curtea de apel considerând în mod corect că, raportat la această situaţie, nu mai este posibilă motivarea hotărârii de către judecătorul care a pronunţat-o, motivarea de către un alt judecător neputând complini această lipsă.

Argumentele aduse de către recurentă cu privire la convingerea că actele încheiate, în speţă contractele de asociere în participaţiune nr. 424 şi nr. 424bis din 09.07.1999, sunt legale reprezintă aspecte de fond, care exced căii de atac a recursului, motiv pentru care nu vor face obiectul analizei.

Un ultim aspect invocat de către recurentă vizează încălcarea de către instanţa de apel a dispoziţiilor O.U.G. nr. 138/2000, în vigoare la data pronunţării sentinţei civile nr. 7967 din 30 noiembrie 2000, pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia Comercială în dosarul nr. x/2000 a cărei revizuire se cere.

Alegaţiile recurentei, în sensul că prevederile art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ. se referă strict la înscrisuri declarate false prin hotărâre penală sau prin constatarea de către instanţa sesizată cu cererea de revizuire a unei infracţiuni, nu pot fi reţinute.

Prin O.U.G. nr. 138/2000 - Secţiunea a VI-a pct. 123, art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ. a fost modificat, astfel:"dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracţiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecăţii. În cazul în care, în ambele situaţii, constatarea infracţiunii nu se mai poate face printr-o hotărâre penală, instanţa de revizuire se va pronunţa mai întâi, pe cale incidentală, asupra existenţei sau inexistenţei infracţiunii invocate. La judecarea cererii va fi citat şi cel învinuit de săvârşirea infracţiunii".

Înalta Curte constată că prin sentinţa penală definitivă nr. 2076/09.10.2006 s-a dispus anularea art. 11 din hotărârea AGA a intimatului-pârât din 05.08.1999, în temeiul căruia s-au încheiat contractele de asociere în participaţiune nr. 424 şi nr. 424 bis din 09.07.1999. Contractul nr. x a fost anulat prin această sentinţă, în temeiul art. 34 alin. (2) din Decretul nr. 31/1954, deoarece la momentul încheierii actului s-a încălcat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, valabilitatea celui de-al doilea contract nefiind analizată.

În sensul art. 322 pct. 4 din vechiul C. proc. civ., prin înscris fals se înţelege nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu stabilirea săvârşirii unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii, chiar şi atunci când prin operaţiunea de alterare a realităţii nu s-a comis o infracţiune, în acest sens existând o opinie unitară în doctrină şi jurisprudenţă.

Raportat la aceste considerente, curtea de apel a reţinut în mod corect că, deşi contractele de asociere în participaţiune încheiate între apelantă şi intimată nu au fost declarate false de către instanţa penală, acestea reprezintă consecinţa directă a falsului constatat cu privire la hotărârea AGA a B.T.T. S.A. din 05.08.1999, ele reprezentând o situaţie juridică ce nu corespunde realităţii, iar acest fapt se circumscrie dispoziţiilor art. 322 pct. 4 teza a II-a din vechiul C. proc. civ.

Având în vedere cele reţinute mai sus, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 522/A/2016 din 21 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. civ. va obliga recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9.506,22 RON, către intimatul-pârât BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 522/A/2016 din 21 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă, ca nefondat.

Obligă recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9.506,22 RON, către intimatul-pârât BIROUL DE TURISM PENTRU TINERET S.A., cu titlu de cheltuieli de judecată.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 aprilie 2017.