Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 602/2020 AI generated

Moral damages for death: insufficiency of appellate motivation for failure to evaluate individual prejudice and evidence

Case Number Decizia nr. 602/2020
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania admitted the appeal, quashed the appellate decision, and remanded the case to the same court of appeal for a new trial, effectively siding with the claimants who sought to reverse the significant reduction in damages awarded by the lower instance. The dispute involved a civil action for moral and material damages arising from the death of a victim and bodily injury to a survivor, where the appellate court had previously reduced the moral damages significantly by relying on general assessments rather than analyzing the specific situation and evidence for each plaintiff. The decisive legal basis was the violation of Article 425(1)(b) of the Civil Procedure Code regarding the duty of motivation, which required the appellate court to explain its reasoning and refer to specific evidence for each party; the court held that the failure to examine the concrete factual situation of each claimant and indicate the relevant evidence constituted a ground for quashing under Article 488(1)(6) of the Civil Procedure Code, rendering the secondary legal ground regarding the mandatory nature of moral damages under insurance regulations inapplicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 476 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ; Moral damages for death: insufficiency of appellate motivation for failure to evaluate individual prejudice and evidence: , cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1381, art. 1390-1392 C. civ., art. 49-50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 24 şi art. 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Keywords

AI generated
assessment of moral damages insurance regulation insufficiency of evidence article of civil procedure procedural duty factual grounds

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI-a civilă la 26 iunie 2017, sub nr. x/2017, A., B., C., D., E. şi F. i-au chemat în judecată pe pârâta G. S.A. şi intervenientul forţat H., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să o oblige pe pârâtă la plata daunelor materiale şi morale pentru prejudiciile suferite prin decesul lui I., astfel:

1. suma de 1.000.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta A., mama victimei decedate;

2. suma de 800.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 6.318,67 RON, cu titlu de materiale, către reclamantul B., tatăl victimei decedate;

3. suma de 500.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul C., fratele victimei decedate;

4. suma de 350.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul D., bunicul matern al victimei decedate;

5. suma de 250.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta E., bunica paternă a victimei decedate;

6. suma de 700.000 RON, cu titlu de daune morale şi suma de 2.860,63 RON, cu titlu de daune materiale, către reclamantul F., în calitate de persoană vătămată.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1381, art. 1390-1392 C. civ., art. 49-50 şi art. 54 alin. (1) din Legea nr. 136/1995, art. 24 şi art. 26 din Norma A.S.F. nr. 23/2014.

Prin sentinţa civilă nr. 4878 din 19 decembrie 2017, Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis în parte acţiunea şi a obligat-o pe pârâta G. S.A. la plata următoarelor sume: 500.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta A.; 4.313,97 RON, cu titlu de daune materiale şi 250.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul B.; 250.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul C.; 150.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul D.; sumei de 50.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamanta E.; 206,92 RON, cu titlu de daune materiale şi 350.000 RON, cu titlu de daune morale, către reclamantul F..

Împotriva sentinţei primei instanţe, pârâta a declarat apel, prin care a solicitat schimbarea în parte a sentinţei atacate, în sensul reducerii cuantumului daunelor morale acordate reclamanţilor A., B., D. şi F. şi respingerea ca nefondată a acţiunii formulate de reclamanţii C. şi E., iar, în subsidiar, reducerea cuantumului daunelor morale acordate acestora din urmă.

Prin decizia civilă nr. 1441 din 19 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă a admis apelul declarat de apelanta-pârâtă G. S.A. împotriva sentinţei primei instanţe, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă la plata următoarelor sume, cu titlu de daune morale: 150.000 RON către reclamanta A.; 25.000 RON către reclamantul B.; 10.000 RON către reclamantul C.; 25.000 RON către reclamantul D.; 5.000 RON către reclamanta E. şi 50.000 RON către reclamantul F.; a păstrat dispoziţiile sentinţei atacate cu privire la cuantumul daunelor materiale.

Împotriva deciziei instanţei de apel, reclamanţii au declarat recurs, prin care au solicitat admiterea căii de atac, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

În motivarea recursului, recurenţii-reclamanţi au relatat istoricul litigiului, după care au susţinut că sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea primului motiv de casare, autorii căii de atac au susţinut, în sinteză, că din motivarea hotărârii atacate nu transpare raţionamentul pentru care daunele morale acordate de prima instanţă au fost diminuate în apel.

După evocarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au arătat că instanţa de apel trebuia să realizeze o examinare proprie a pricinii, fiind obligată să facă o apreciere proprie a probelor administrate în faţa primei instanţe.

Astfel, autorii recursului au subliniat că instanţa de apel nu a evaluat situaţia părţilor ori situaţia de fapt dedusă judecăţii, nefăcând nicio referire la probele administrate în cauză.

În continuare, aceleaşi părţi au arătat că instanţa de apel nu a analizat argumentele invocate de părţi şi nici probele administrate în cauză.

Autorii recursului au mai susţinut că instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 476 C. proc. civ., întrucât nu a expus considerentele pentru care a înlăturat cererile şi susţinerile părţilor.

Aceleaşi părţi au învederat că instanţa de apel nu a evaluat pentru fiecare reclamant în parte prejudiciile suferite de aceştia, limitându-se la a aprecia că despăgubirile acordate de prima instanţă se impun a fi reduse.

Astfel, recurenţii-reclamanţi au subliniat că instanţa de apel nu a expus motivele pentru care daunele morale acordate mamei victimei decedate nu ar respecta în niciun fel raţiunea legii.

Aceleaşi părţi au învederat că instanţa de apel nu făcut nicio referire la motivele pentru care a apreciat că se impune reducerea daunelor morale acordate bunicului matern, bunicii paterne şi fratelui vitreg a victimei decedate.

Totodată, recurenţii-reclamanţi au susţinut că şi în privinţa lui F. instanţa de apel nu a analizat situaţia acestuia dintr-o perspectivă proprie, prin raportare la probele administrate în cauză.

În acest sens, au arătat că instanţa de apel s-a rezumat la a aprecia că suma de 50.000 RON este una potrivită, în contextul speţei, prin raportare la durerea fizică şi psihică cauzată acestei părţi.

În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au susţinut, în sinteză, că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 49 pct. 2 lit. d) din Anexa la Ordinul C.S.A. nr. 14/2011.

În concret, au arătat că acest text de lege instituie obligativitatea acordării daunelor morale, în caz de deces şi vătămări corporale, în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România.

În continuare, aceleaşi părţi au menţionat că instanţa de apel nu a ţinut seama, sub nicio formă, de jurisprudenţa similară din România când a diminuat despăgubirile acordate de prima instanţă.

Autorii recursului au mai învederat că despăgubirile trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu prejudiciul suferit, în sensul asigurării unei juste compensaţii pentru suferinţele cauzate.

În final, recurenţii-reclamanţi au conchis că reducerea cuantumului daunelor morale acordate de prima instanţă s-a făcut cu nerespectarea dispoziţiilor legale şi a principiilor anterior evocate.

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare la 11 decembrie 2018, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, iar, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurenţii-reclamanţi nu au depus răspuns la întâmpinare.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 24 septembrie 2019, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Părţile nu au depus puncte de vedere la raport.

Prin încheierea din 21 ianuarie 2020, Înalta Curte a respins excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului, pe care l-a admis în principiu.

Examinând decizia atacată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate şi de dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte reţine următoarele:

Autorii recursului susţin, în esenţă, că hotărârea nu respectă exigenţele motivării impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât instanţa de apel nu a evaluat pentru fiecare reclamant în parte prejudiciile suferite de aceştia, limitându-se la a aprecia că despăgubirile acordate de prima instanţă se impun a fi reduse.

Criticile anterior evocate se încadrează în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 teza I C. proc. civ., conform căruia se poate cere casarea hotărârii care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă, printre alte menţiuni, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea unei hotărâri este înţeleasă ca un silogism logic, de natură a explica inteligibil hotărârea luată, ceea ce nu înseamnă un răspuns exhaustiv la toate argumentele aduse de parte, dar nici ignorarea lor, ci un răspuns la cele fundamentale, care sunt susceptibile, prin conţinutul lor, să influenţeze soluţia.

Prin raportare la aceste consideraţii, instanţa supremă constată că instanţa de apel a dispus reducerea daunelor morale acordate de prima instanţă, fără însă a examina situaţia concretă a fiecărui reclamant în parte.

Astfel, instanţa de apel s-a rezumat la a reţine că sumele acordate de prima instanţă cu titlu de daune morale nu respectă anumite criterii, după care a apreciat că aspectele observate corect de prima instanţă ţin de necesitatea diferenţierii sumelor acordate între mamă şi tată (regretele tatălui pornesc dintr-o alegere/culpă personală, iar nu direct din accident, întrucât nu accidentul l-a lipsit în cei 18 ani anteriori acestuia de posibilitatea de a avea relaţii mai strânse cu fiul său), precum şi între bunicul matern, cu care victima efectiv convieţuise şi bunica paternă cu care avea o relaţie cel mult sporadică.

Or, aceste aprecieri au caracter general, nefiind apte de a explica şi nici fundamenta soluţia de reducere a daunelor morale acordate de prima instanţă.

De asemenea, au caracter general şi aprecierile făcute cu privire la situaţia reclamantului F., instanţa de apel neindicând probele la care s-a raportat pentru evaluarea prejudiciului suferit de această parte.

De altfel, instanţa de apel nu a indicat probele pe care le-a avut în vedere nici cu privire la evaluarea prejudiciilor suferite de ceilalţi reclamanţi.

Or, neexaminarea situaţiei concrete a fiecărui reclamant în parte, dublată de neindicarea probelor la care s-a raportat instanţa de apel, echivalează cu necercetarea fondului cauzei.

În acest context, instanţa supremă reţine că hotărârea recurată nu respectă exigenţele motivării impune de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., de natură a atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din acelaşi act normativ.

Nefiind cercetată în apel situaţia de fapt a fiecărui reclamant în parte, nu poate fi examinată legalitatea deciziei recurate prin prisma motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 497 teza I din acelaşi act normativ, va admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva deciziei instanţei de apel, pe care o va casa şi va trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A., B., C., D., E. şi F. împotriva deciziei civile nr. 1441 din 19 iunie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia atacată şi trimite cauza spre o nouă judecată aceleiaşi curţi de apel.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2020.