Inadmissibility of cassation against definitive Court of Appeal decision in pre-insolvency fraudulent transfer annulment action

Asupra recursului de faţă, din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Vaslui la 15 decembrie 2015, sub nr. x/2014/a13, A.., în calitate de lichidator al B. S.A., i-a chemat în judecată pe pârâţii C. şi B. S.A., solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa:

1. să anuleze transferurile patrimoniale frauduloase efectuate de debitoarea B. S.A. în dauna drepturilor creditorilor, constând în ordinele de plată emise de aceasta în perioada cuprinsă între 21 octombrie 2011 şi 21 octombrie 2014, prin care pârâtul C. a încasat suma de 10.950.245 RON din conturile debitoarei;

2. să dispună repunerea părţilor în situaţia anterioară efectuării acestor operaţiuni, sub forma obligării pârâtului C. la restituirea către debitoare a sumei anterior menţionate.

În drept, cererea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 25, art. 79 şi art. 80 lit. b)-c) din Legea nr. 85/2006.

Prin sentinţa civilă nr. 191/F/2016 din 17 mai 2016, Tribunalul Vaslui, secţia Civilă a respins excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune; a respins cererea de anulare a contractului de administrare încheiat la 23 decembrie 2010, între C., D. şi E.; a admis cererea de chemare în judecată; a anulat transferurile patrimoniale, constând în dispoziţiile şi ordinele de plată emise de pârâta B. S.A., prin care pârâtul C. a încasat suma totală de 10.950.245 RON şi a dispus repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul că l-a obligat pe pârât să restituie pârâtei această sumă.

Împotriva sentinţei primei instanţe a declarat apel C., în nume propriu şi în calitate de administrator special al B. S.A.

Prin decizia nr. 750/2016 din 31 octombrie 2016, Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul C., în nume propriu şi în calitate de administrator special al B. S.A., împotriva sentinţei primei instanţe.

Împotrivia deciziei instanţei de apel a declarat recurs C., în nume propriu şi în calitate de administrator special al B. S.A., prin care a solicitat admiterea căii de atac, casarea decziei atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată oricărei alte curţi de apel.

În drept, recursul a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6-8 C. proc. civ.

Intimatul A.., în calitate de lichidator al B. S.A., a depus întâmpinare la 16 martie 2017, prin care a invocat excepţiile inadmisibilităţii şi nulităţii recursului.

Recurentul a depus răspuns la întâmpinare, prin care a solicitat respingerea excepţiilor invocate de intimat.

Prin cererea formulată la 19 septembrie 2017, recurenta a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2012 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2016 şi suspendarea judecăţii recursului până la soluţionarea acestei excepţii.

În temeiul art. 493 C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, iar prin încheierea din 19 septembrie 2017, Înalta Curte a dispus comunicarea raportului către părţi.

Numai recurentul a depus un punct de vedere la raport, prin care a solicitat admiterea recursului.

Prin încheierea din 5 decembrie 2017, Înalta Curte a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII teza finală din Legea nr. 2/2012 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2016 şi a suspendat judecata recursului până la soluţionarea acestei excepţii.

Prin decizia nr. 624 din 10 octombrie 2019, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 37 din 20 ianuarie 2020, Curtea Constuţională a respins ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2012 şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2016.

Examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1), raportat la art. 493 alin. (5) C. proc. civ., admisibilitatea recursului declarat în cauză, Înalta Curte reţine următoarele:

Acţiunea are ca obiect anularea unor transferuri frauduloase anterioare deschiderii procedurii insolvenţei, constând în ordinele de plată emise de debitoarea B. S.A. în perioada cuprinsă între 21 octombrie 2011 şi 21 octombrie 2014, fiind întemeiată pe dispoziţiile art. 25, art. 79 şi art. 80 lit. b)-c) din Legea nr. 85/2006.

Potrivit art. 11 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 85/2006, "principalele atribuţii ale judecătorului-sindic, în cadrul prezentei legi, sunt: judecarea acţiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidator pentru anularea unor acte frauduloase şi a unor constituiri ori transferuri cu caracter patrimonial, anterioare deschiderii procedurii".

Art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că hotărârile judecătorului-sindic sunt executorii şi pot fi atacate, separat, numai cu apel.

Conform art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, "curtea de apel va fi instanţa de apel pentru hotărârile pronunţate de judecătorul-sindic în temeiul art. 11. Hotărârile curţii de apel sunt definitive".

Din analiza coroborată a textelor de lege anterior evocate rezultă că hotărârile prin care se soluţionează cererile de anulare a unor transferuri patrimoniale anterioare deschiderii procedurii insolvenţei sunt supuse numai apelului.

De asemenea, art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 prevede că nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanţele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanţă sunt supuse numai apelului.

În aplicarea acestor texte de lege, instanţa supremă constată că decizia recurată a fost pronunţată în apel, într-o cauză având ca obiect anularea unor transferuri patrimoniale anterioare deschiderii procedurii insolvenţei.

Cum art. 8 alin. (1) din Legea nr. 85/2006 prevede că hotărârile curţii de apel sunt definitive, rezultă că decizia instanţei de apel este o hotărâre definitivă, în sensul art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I C. proc. civ.

Fiind o hotărâre definitivă de la data pronunţării, rezultă că decizia nr. 750/2016 din 31 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 8 alin. (1) şi art. 12 alin. (1) din Legea nr. 85/2006, raportat la art. XVIII alin. (2) teza finală din Legea nr. 2/2013 şi art. 493 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C., în nume propriu şi în calitate de administrator special al B. S.A., împotriva deciziei instanţei de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurentul C., în nume propriu şi în calitate de administrator special al B. S.A., împotriva deciziei nr. 750/2016 din 31 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia Civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 10 martie 2020.