Consumer loan jurisdiction clause: abusive forum selection and material competence based on underlying contract value

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă din actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanţa sub nr. x/2015, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâta Societatea C. S.A. şi Societatea C. S.A. - Sucursala Constanţa, au solicitat:

1.constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 3.2 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din 17.03.2008, cu consecinţa:

a) constatării nulităţii absolute parţiale a acesteia sub aspectul sintagmei:"(..)în funcţie de evoluţia pieţei financiar-bancare şi/sau a costului finanţării şi gestionării creditului", a sintagmei din a doua teză: "Pe parcursul derulării contractului banca îşi rezervă dreptul de a modifica ratele de dobândă menţionate în Cap. III, respectiv a sintagmei din a treia teză " În cazul majorării ratelor de dobândă, Împrumutatul/Împrumutatul solidar are/au dreptul să declare într-un interval de 30 de zile de la comunicarea noilor rate ale dobânzii că nu acceptă noile nivele ale ratelor de dobândă. În această situaţie împrumutatul/Împrumutatul solidar se obligă să restituie restul de credit datorat şi dobânzile datorate până la data plăţii(..)"

b) interpretării dobânzii pentru perioada 17.03.2008-17.11.2014 ca fiind LIBOR la 3 luni + marja fixă de 6,8867%;

c) interpretării dobânzii pentru perioada 18.11.2014-17.03.2018 ca fiind LIBOR la 3 luni + marja fixă de 4,6867%; cu repunerea părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei CHF (valoare estimată provizoriu), ce reprezintă diferenţa dintre contravaloarea dobânzii percepute şi contravaloarea dobânzii pe care trebuia să o achite, precum şi a dobânzii legale aferente acestei sume datorate de la data formulării acţiunii şi până la data plăţii debitului principal.

2. constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 4 şi pct. II-primul alineat, teza finală, respectiv."comision de acordare de 5%", din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x din 17.03.2008, cu consecinţa:

a) constatării nulităţii absolute a acesteia şi anume: Împrumutatul este de acord să plătească Băncii un comision pentru a acoperi cheltuielile cu privire la acordarea Împrumutului(denumit comision de acordare) Comisionul de acordare este calculat ca procent aplicat la suma solicitată şi va fi reţinut din împrumut la data acordării Împrumutului"

b) repunerii părţilor în situaţia anterioară, în sensul restituirii sumei de 1.480,50 CHF, percepute cu titlu de comision de acordare, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume datorate la data formulării acţiunii şi până la data plăţii debitului principal;

3. constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 13.5 din contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x/17.03.2008 cu consecinţa:

a) constatării nulităţii absolute a acesteia şi anume." Litigiile rezultate din prezentul Contract(..) se soluţionează de instanţele de judecată competente din Bucureşti"

4. constatarea caracterului abuziv al clauzei prevăzute de art. 8.1 din Contractul de împrumut pentru nevoi personale nr. x/17.03.2008 cu consecinţa:

a) constatării nulităţii absolute parţiale a acesteia sub aspectul sintagmei "în valuta în care a fost acordat împrumutul"

b) stabilizarea(îngheţarea) cursului de schimb CHF - leu la momentul semnării Contractului, curs care să fie valabil pe toată perioada derulării acestuia;

c) denominarea în moneda naţională a plăţilor în virtutea principiului din Regulamentul valutar conform căruia preţul mărfurilor sau al serviciilor între rezidenţi se plăteşte în moneda naţională precum şi a principiului nominalismului monetar;

5. obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de acest proces (din eroare reclamanţii au structurat acest capăt de cerere cu nr. x, în cererea de chemare în judecată, în realitate fiind capătul 5 din cererea de chemare în judecată).

Pârâta Societatea C. S.A. Bucureşti a formulat întâmpinare prin care a invocat:

1. în principal, excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Constanţa, declinarea competenţei de soluţionare a litigiului în favoarea Judecătoriei Sector 1 Bucureşti;

2. în subsidiar, excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Constanţa raportat la caracterul neevaluabil în bani al capătului 3 în judecarea cererii introductive, declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Tribunalului Bucureşti sau Tribunalului Constanţa;

3. excepţia lipsei capacităţii procesuale pasive a pârâtei Societatea C. S.A. Bucureşti - Sucursala Constanţa;

4. excepţia prescripţiei dreptului reclamantului de a solicita restituirea sumelor achitate în baza clauzelor pretins abuzive;

Pe fondul cauzei pârâta a solicitat respingerea cererii introductive ca neîntemeiată cu obligarea reclamanţilor la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 14569 din 04.12.2015 pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă teritorială a Judecătoriei Constanţa cu privire la capetele de cerere 1, 2 şi 4 din acţiunea astfel cum a fost modificată şi a declinat cauza în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

Prin aceeaşi sentinţă, această instanţă a admis excepţia de necompetenţă materială a Judecătoriei Constanţa cu privire la capătul de cerere x din acţiunea reclamanţilor şi a declinat competenţa de soluţionare a acestui capăt de cerere în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă teritorială privind capetele 1,2 şi 4 din acţiunea modificată, excepţie invocată prin întâmpinare de pârâta C. S.A., Judecătoria Constanţa a apreciat că, acţiunea se introduce la instanţa în a cărei circumscripţie domiciliază sau îşi are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Având în vedere că încheierea contractului de credit a fost anterior intrării în vigoare a Noului C. civ., respectiv în 2008, s-a stabilit că, acesta supus dispoziţiilor legii în vigoare la data când a fost încheiat, respectiv a vechiul C. civ.

S-a avut în vedere că, prin contractul de credit, părţile au încheiat o convenţie atributivă de competenţă prin care au convenit o prorogare convenţională de competenţă teritorială, potrivit căreia au stabilit în cazul declanşării oricărui litigiu, în legătură cu contractul de credit, instanţa care va avea competenta teritorială să judece litigiul să fie instanţa (competentă din punct de vedere material şi teritorial) din Bucureşti.

Faţă de prorogarea convenţională de competenţă, cât şi normele de competenţa materială (fiind evident că pretenţiile sunt mai mici de suma de 200.000 RON), Judecătoria Constanţa a statuat ca fiind competentă material şi teritorial judecătoria din Bucureşti de la sediul social al pârâtei C. S.A., adică Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în considerarea art. 107 coroborat cu art. 113 pct. 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte excepţia de necompetenţă materială Judecătoriei Constanţa vizând soluţionarea capătului 3 de cerere din acţiunea astfel cum a fost modificată, capăt de cerere neevaluabil în bani, Judecătoria Constanţa a disjuns competenţa de soluţionarea a acestuia în favoarea Tribunalului Bucureşti, formându-se nou dosar cu nr. x/2016

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a VI -a civilă sub nr. x/2016.

Prin sentinţa civilă nr. 3700 din 16.06.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI -a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.

S-a reţinut în considerarea dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ., că nu poate forma obiectul unui capăt principal de cerere clauza înserată la art. 13.5, în condiţiile în care nu tinde la modificarea raporturilor juridice dintre părţi şi nici nu ar putea, singură, să formeze obiectul unei cereri introductive de instanţă care să verifice legalitatea acesteia. Aşa încât, opiniază această instanţă, că acest capăt de cerere nu poate înlătura normele de competenţă materială în raport de valoarea obiectului principal al cererii şi care nu poate fi dată decât de clauzele care ţin de executarea contractului în sine.

În consecinţă, tribunalul a apreciat că judecătoria este competentă să soluţioneze prezentul litigiu, în condiţiile art. 94 lit. j), art. 98, art. 99 C. proc. civ. şi având în vedere că pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti s-a constituit dosarul nr. x/2016 privind capetele de cerere 1, 2 şi 4, a dispus înaintarea dosarului la această judecătorie.

Prin sentinţa civilă nr. 23238 din 16.12.2016 Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei teritoriale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Totodată a constatat ivit conflictul negativ de competenţă între Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti şi Judecătoria Constanţa şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru pronunţarea unui regulator de competenţă.

S-a reţinut că, nu poate fi invocată în speţă clauza atributivă de competenţă înserată în contractul părţilor la art. 13.5, având în vedere că prin alegerea instanţei de la sediul pârâtei - în calitate de pârâtă - ar provoca un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor din contract în detrimentul consumatorului, precum şi faptul că în prezenta speţă, revina sarcina instanţei naţionale de a analiza caracterul abuziv al acestei clauze de stabilire a competenţei în favoarea instanţelor de la domiciliul vânzătorului.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 20.03.2017, când s-a stabilit termen de judecată astăzi, la C7, completul legal învestit aleatoriu.

Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente în a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 135 alin. (1) C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010, va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Constanţa competenţa de soluţionare a cauzei, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte constată că obiectul prezentului litigiu îl reprezintă o acţiune formulată de reclamanţii A. şi B. prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Societatea C. S.A. şi Societatea C.- Sucursala Constanţa, constatarea unor clauze abuzive, astfel cum au fost indicate în cererea de chemare în judecată, printre care şi clauza atributivă de competenţă înserată în capătul 3 din cerere - art. 13.5 din contractul de credit încheiat de părţile din litigiu - potrivit căreia orice litigiu în legătură cu acest contract care nu se poate soluţiona amiabil între părţi, va fi soluţionat de instanţele judecătoreşti din Bucureşti.

Prezentul conflict de competenţă priveşte exclusiv soluţionarea capătului 3 din cerere, disjuns de instanţa iniţial învestită. În ceea ce priveşte competenţa de soluţionare a capetelor de cerere 1, 2 si 4, verificările instanţei au evidenţiat înregistrarea anterioară a unui alt conflict negativ de competenţă soluţionat de Înalta Curte, prin Decizia nr. 1306/26.07.2016, în favoarea Judecătoriei Constanţa, pentru considerente ce se regăsesc în cuprinsul acestei hotărâri.

Referitor la judecarea distinctă a capetelor de cerere ale reclamanţilor, respectiv capetele 1, 2 şi 4 distinct de capătul din cerere 3, Înalta Curte constată că este greşită soluţia dată de Judecătoria Constanţa, această problemă soluţionându-se conform dispoziţiilor art. 99 alin. (2) C. proc. civ.. Conform acestui text de lege, în cazul în care mai multe capete principale de cerere întemeiate pe un titlu comun ori având aceeaşi cauză sau chiar cauze diferite, dar aflate în strânsă legătură, au fost deduse judecăţii printr-o unică cerere de chemare în judecată, instanţa competentă să soluţioneze se determină ţinându-se seama de acea pretenţie care atrage competenţa unei instanţe de grad mai înalt.

Aşa fiind, nu poate forma obiectul unui capăt principal de cerere clauza înserată în art. 13.5 - capătul 3 din cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi - întrucât nu tinde la modificarea raporturilor juridice dintre părţi şi nici singură nu poate forma obiectul unei cereri introductive de instanţă care să verifice legalitatea acesteia, aşa cum în mod legal şi temeinic a statuat Tribunalul Bucureşti, secţia a - VI -a civilă.

Mai mult, trebuie să se ţină cont de dispoziţiile art. 101 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., potrivit cărora, în cazul acţiunilor în constatarea nulităţii unui act juridic, pentru stabilirea instanţei competente se va ţine seama de valoarea obiectului acestuia sau, după caz, de aceea a părţii din obiectul dedus judecăţii. În acest context, clauza de alegere a competenţei inserată în actul juridic având ca obiect drepturi patrimoniale nu are o existenţă de sine stătătoare şi nici o valoare patrimonială intrinsecă, astfel încât, la determinarea competenţei materiale se va avea în vedere valoarea obiectului contractului.

Faţă de cele reţinute, în cauză, competenţa materială de soluţionare a prezentei cauze în primă instanţă aparţine judecătoriei de la domiciliul reclamanţilor având în vedere criteriul valoric respectiv valoarea pretenţiilor pretinse de reclamantă se includ în pragul valoric de până la 200.000 RON.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, aceasta va reveni deopotrivă instanţei competente să soluţioneze şi celelalte capete de cerere, acţiunea reclamanţilor având mai multe capete de cerere aflate în strânsă legătură, disjungerea realizată de prima instanţă neservind soluţionării judicioase şi cu celeritate a cauzei.

Faţă de raţiunile anterior înfăţişate şi în considerarea dispoziţiilor art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa, căreia i se va trimite dosarul pentru continuarea judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Constanţa.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2017.