Jurisdiction for annulment of sports federation assembly acts: specific civil court mandate prevails over general administrative contestation rules
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice assigned jurisdiction to the Bucharest Court of Sector 2, resolving a negative conflict of competence where both the Bucharest Court of Appeal and the lower court had previously declined to hear the case. The dispute concerned a civil action filed by a plaintiff to annul two ordinary general assemblies of a national archery federation, alleging procedural violations of the federation's statute, including lack of quorum and improper suspension of meetings. The decisive legal basis was the application of Article 23(2) and Article 35(2) of Government Emergency Ordinance No. 26/2000, which constitutes a special and derogatory norm establishing that challenges to a federation's general assembly decisions must be brought before the court at the federation's seat within 15 days; this specific statutory provision superseded the general administrative contestation rules under Law No. 554/2004, as the challenged acts were deemed internal expressions of the federation's will rather than acts of public power.
Legislator headnote
AI generatedart. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 133 C. proc. civ; Jurisdiction for annulment of sports federation assembly acts: specific civil court mandate prevails over general administrative contestation rules: Reclamanta a arătat că pârâta nu a transmis textul privind propuneri de modificare şi completare a statului conform art. 34 alin. (3) din Statutul FRTA şi, în lipsa cvorumului de la adunarea generală din 25.03.2016, s-a dispus suspendarea şi reluarea la adunarea generală din 08.04.2016, cu încălcarea art. 37 alin. (1) din statut, potrivit căruia se stipula că, în lipsa cvorumului, se va convoca o nouă adunare generală.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă, din actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, la data de 18.04.2016 sub nr. x/2016, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Federaţia Română de Tir cu Arcul - FRTA, solicitând anularea adunării generale ordinare a pârâtei din data de 25.03.2016 precum şi a celei din 08.04.2016.
Reclamanta a arătat că pârâta nu a transmis textul privind propuneri de modificare şi completare a statului conform art. 34 alin. (3) din Statutul FRTA şi, în lipsa cvorumului de la adunarea generală din 25.03.2016, s-a dispus suspendarea şi reluarea la adunarea generală din 08.04.2016, cu încălcarea art. 37 alin. (1) din statut, potrivit căruia se stipula că, în lipsa cvorumului, se va convoca o nouă adunare generală.
Totodată, reclamantul a solicitat obligarea FRTA la convocarea unei noi adunări generale cu respectarea întocmai a prevederilor statutare. A invocat ca temei de drept: O.G. nr. 26/2000, Legea 69/2000 şi Statutul FRTA.
Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale şi excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului, iar pe fondul cauzei respingerea acţiunii reclamantului.
Clubul Sportiv B. Oradea şi Asociaţia Judeţeană de Tir cu Arcul Bihor prin reprezentant A. a depus răspuns la întâmpinare, precizând că acţiunea a fost depusă în numele celor două, prin reprezentant A. în calitate de preşedinte.
Prin sentinţa civilă nr. 3481/11.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, reţinând că, potrivit art. 23 alin. 2 şi art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, actul normativ în baza căruia a fost înfiinţată pârâta, hotărârea adunării generale a federaţiei poate fi atacată în termen de 15 zile la judecătoria în raza căreia federaţia îşi are sediul.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, cauza s-a înregistrat la data de 14.12.2016 sub nr. x/2016.
Prin sentinţa civilă nr. 1708/16.02.2017 pronunţată de Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti, secţia Civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi în consecinţă a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Totodată s-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a dispus înaintarea dosarului la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestuia.
S-a constatat că, în raport de art. 35 alin. (2) din Legea nr. 69/2000, federaţiile sportive naţionale sunt persoane juridice de drept privat, de utilitate publică, autonome, neguvernamentale, apolitice şi fără scop lucrativ, iar conform art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, acestea sunt asimilate autorităţilor publice.
Prin urmare, actele emise de federaţia pârâtă sunt supuse controlului instanţei de contencios administrativ, conform regulii prevăzute de art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, şi nu controlului instanţei de drept comun. În realitate, deciziile adunării generale ale pârâtei îndeplinesc condiţiile unor acte emise în regim de putere publică, însă cu diferenţele specifice faptului că autoritatea emitentă nu este una publică, ci doar una de interes public.
Cauza a fost înregistrată, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a II -a civilă la data de 16.03.2017, sub acelaşi număr, stabilindu-se termen de judecată la 30.03.2017 la Completul 7.
Înalta Curte, constatând existenţa unui conflict negativ de competenţă între cele două instanţe, care se declară deopotrivă necompetente de a judeca aceeaşi pricină, în temeiul dispoziţiilor art. 133 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă, stabilind în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti, pentru următoarele considerente:
Prin cererea formulată în prezenta cauză s-a solicitat anularea Adunării Generale Ordinare din 25.03.2016 precum şi a celei din 08.04.2016, întrucât acestea au fost date cu încălcarea prevederilor obligatorii ale statului federaţiei.
Actul normativ în temeiul căruia a fost înfiinţată federaţia este Legea nr. 60/2000, iar potrivit art. 23 alin. (2) şi la art. 35 alin. (2) din O.G. nr. 26/2000, hotărârea adunării generale a federaţiei poate fi atacată în termen de 15 zile la judecătoria unde aceasta îşi are sediul.
Prin urmare, chiar dacă reclamantele sunt, conform propriului lor statut, instituţii de interes naţional şi utilitate publică, această împrejurare nu poate atrage dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004, tocmai datorită faptului că, în O.G. nr. 26/2000 are o prevedere legală şi clară, specială şi derogatorie (art. 23 alin. (2) şi la art. 35 alin. (2) potrivit căreia hotărârea adunării generale a federaţiei poate fi atacată în termen de 15 zile la judecătoria unde aceasta îşi are sediul federaţia.
Actele atacate în prezenta cauză nu au fost adoptate în regim de putere publică, ci au fost menite a exprima voinţa internă a federaţiei în raport cu membrii săi, fiind obligatorii pentru aceştia în temeiul art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 26/1990, şi nu al prerogativelor specifice instituţiilor de utilitate publică.
Cum sediul federaţiei - Federaţia Română de Tir cu Arcul FRTA se află în Bucureşti, str. x, înseamnă că judecătoria competentă să soluţioneze acţiunea reclamantelor este Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti.
În considerarea celor ce preced, Înalta Curte constată că, Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti este competentă să soluţioneze pricina, situaţie în raport cu care se va înainta dosarul la această instanţă pentru continuarea judecăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabileşte competenţa de soluţionare în favoarea Judecătoriei Sectorului 2 Bucureşti.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2017.