Arbitral award annulment rejection final as appeal inadmissible under pre-amendment procedural rule.

Asupra recursului de faţă;

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin cererea de arbitrare înregistrată sub nr. x din data de 20 aprilie 2016 la Curtea de Arbitraj Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României, reclamanta S.C. A. S.R.L. a chemat în judecată pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., solicitând:

- obligarea pârâtei la plata sumei de 394.188,08 RON (TVA inclus), reprezentând prejudiciu suferit de Prestator şi pretins în conformitate cu art. 33 din Condiţiile generale ale contractului de servicii, cu titlu de daune, ca urmare a suspendării şi apoi a rezilierii abuzive de către pârâtă a Contractului de servicii de supervizare nr. 92/37413/29.06.2011, dispusă prin adresele nr. x/15.05.2014 (adresa de suspendare) şi nr. 92/64640/11.11.2014 (adresa de reziliere);

- să se constate că, la data de 19.09.2014, a operat rezilierea unilaterală a Contractului de servicii, dispusă de către Inginer prin adresa nr. x, în temeiul dispoziţiilor art. 36.1 lit. c) din Condiţiile Generale ale Contractului;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 1.643.095,63 RON, cu titlu de daune, reprezentând cheltuielile suportate de către reclamantă pentru serviciile de depozitare, arhivare, transport şi predare a tuturor documentelor întocmite de către Inginer în cursul executării contractului, servicii prestate după data suspendării abuzive a Contractului de servicii, acestea fiind calculate de la data suspendării executării contractului - 15.06.2014 - şi data predării documentelor întocmite - 30.07.2015;

- să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Prin sentinţa arbitrală nr. 4 din 11 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Internaţional a României în dosarul nr. x/2016, s-a respins cererea de arbitrare formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., fiind obligată reclamanta sa plătească pârâtei suma de 4000 RON, cu titlu de cheltuieli arbitrale (onorariu expert).

La data de 22 iunie 2018, S.C. A. S.R.L. a formulat, în temeiul art. 608 alin. (1) lit. h) C. proc. civ., acţiune în anulare împotriva sentinţei anterior menţionate, solicitând admiterea acţiunii în anulare şi, pe cale de consecinţă, anularea sentinţei arbitrale, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

De asemenea, a solicitat obligarea intimatei la plata cheltuielilor de judecată.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h) din C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 9, 13 şi 14 din C. proc. civ. şi ale art. 575 şi 576 din acelaşi act normativ.

Prin sentinţa civilă nr. 108 F din 23 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins acţiunea în anulare formulată de petenta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei arbitrale nr. 4 din 11 ianuarie 2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A., ca nefondată.

Împotriva sentinţei anterior menţionate a formulat recurs, la data de 21 februarie 2019, recurenta S.C. A. S.R.L., calea de atac fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 1 martie 2019.

Recurenta a precizat temeiul acţiunii ca fiind textul art. 613 alin. (4) C. proc. civ.

A susţinut, în esenţă, că hotărârea pronunţată încalcă dispoziţiile imperative ale legii, judecata acţiunii arbitrale făcându-se cu nesocotirea principiului disponibilităţii, reglementat de art. 9 C. proc. civ., a dreptului la apărare reglementat de art. 13 C. proc. civ. şi a principiului contradictorialităţii, reglementat de art. 14 C. proc. civ., întrucât tribunalul arbitral a soluţionat cauza cu încălcarea obligaţiei de a supune discuţiei părţilor toate cererile, excepţiile şi împrejurările de fapt şi de drept invocate.

A mai invocat încălcarea obligaţiei tribunalului arbitral de a-şi întemeia hotărârea numai pe motivele de fapt şi de drept supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părţilor, obligaţie expres reglementată de dispoziţiile art. 14 alin. (5) şi (6) C. proc. civ.

A arătat, astfel, că prin sentinţa civilă recurată, instanţa a reţinut că tribunalul arbitral a procedat corect lăsând neexaminat capătul de cerere privind caracterul abuziv al notificării de suspendare, întrucât suspendarea executării contractului de servicii şi-a produs efectele ca urmare a rezilierii contractului de servicii dispusă de către pârâtă.

Or, câtă vreme recurenta nu a contestat nelegalitatea măsurii suspendării până la data rezilierii, în mod implicit, a susţinut că acest capăt de cerere nu mai putea fi contestat în procedura arbitrală.

Recurenta a făcut referire la aspectele reţinute de instanţă, în sensul că anumite apărări ale intimatei, formulate pe calea excepţiei tardivităţii, puteau primi alte interpretări în soluţionarea pe fond a cauzei, tribunalul arbitral nefiind obligat să le pună în discuţia prealabilă a părţilor.

Or, această manieră de interpretare a limitelor judecăţii şi a obligaţiei pe care instanţa o are faţă de părţi, de a-şi întemeia hotărârea numai pe motive de fapt sau de drept supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părţilor, a produs, în opinia recurentei, o încălcare a dispoziţiilor art. 14 din C. proc. civ., fiind validată o hotărâre pronunţată cu încălcarea normelor de drept ce consfinţesc atât dreptul la apărare, cât şi contradictorialitatea în procesul civil.

Recurenta a susţinut că soluţionarea de către tribunalul arbitral a excepţiei tardivităţii, în susţinerea căreia pârâta a invocat, ca motiv de fapt şi de drept, existenţa unei alte cereri, cu un petit similar, dar la care reclamanta a renunţat, echivalează cu o decădere a reclamantei din formularea unei noi cereri având acelaşi obiect, respectivul motiv de fapt şi de drept nemaiputând face obiectul judecăţii, decât dacă partea sau instanţa l-ar fi supus dezbaterii contradictorii a părţilor, lucru care nu s-a întâmplat.

Tot astfel, a arătat că tribunalul arbitral nu putea să dea o calificare cererii de renunţare la judecată, fără ca în prealabil să o pună în discuţia contradictorie a părţilor, mai ales că soluţia s-a întemeiat pe această calificare juridică.

A menţionat că, din dispoziţiile art. 14 alin. (6) C. proc. civ., în raport cu cele ale art. 575 şi 576 C. proc. civ., rezultă că tribunalul arbitral era obligat să aplice regulile de procedură reglementate de C. proc. civ. prin art. 9 - dreptul de dispoziţie al părţilor, art. 13 - dreptul la apărare şi art. 14 - contradictorialitatea, deoarece judecata nu se putea desfăşura decât în limitele stabilite prin cererile şi apărările părţilor, cu respectarea dreptului la apărare şi cu respectarea contradictorialităţii ce guvernează procesul civil.

Cu toate acestea, recurenta a susţinut că tribunalul arbitral şi-a întemeiat hotărârea pe alte motive de fapt şi de drept decât cele ce au făcut obiectul judecăţii acţiunii principale, acestea nefiind supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii a părţilor.

Punerea în dezbaterea contradictorie a părţilor a calificării juridice a renunţării la judecata cererii realizată într-o altă cauză era cu atât mai importantă, cu cât tribunalul arbitral a reţinut, cu caracter definitoriu în cauză, că renunţarea la judecata unei cereri a produs un efect direct asupra prezentului litigiu, în sensul că cererea recurentei de constatare a rezilierii contractului din iniţiativa prestatorului nu mai poate primi o dezlegare, petitul rămânând fără obiect, ca urmare a validării rezilierii dispuse, în prealabil, de către autoritatea contractantă, aspect care, de asemenea, nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părţilor.

Procedând astfel, aspectele invocate de recurentă, privitoare la încălcarea prevederilor O.U.G. nr. 66/29.06.2011, O.U.G. nr. 64/03.06.2009, precum şi ale Contractul de finanţare nr. x/21.10.2011 încheiat între Ministerul Transporturilor şi Infrastructurii, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Operaţional Sectorial - Transport 2007-2013 şi intimată, în calitate de beneficiar, au rămas nesoluţionate, recurenta fiind decăzută din dreptul de a contesta măsura suspendării, ca urmare a faptului că, până la data arbitrajului, pârâta a dispus rezilierea contractului, iar pretinsul efect produs prin reziliere asupra măsurii suspendării nu a fost pus în dezbaterea contradictorie a părţilor.

Pentru aceste motive, recurenta a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei civile recurate şi, în temeiul art. 497 C. proc. civ., trimiterea cauzei spre rejudecare, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată avansate de recurentă pentru soluţionarea recursului.

Intimata COMPANIA NAŢIONALĂ DE ADMINISTRARE A INFRASTRUCTURII RUTIERE S.A. a transmis, la 12 aprilie 2019 (data poştei - plic dosar recurs), întâmpinare, prin care a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de recurs formulate de recurenta S.C. A. S.R.L, arătând că din textul art. 613 alin. (3) şi (4) din C. proc. civ., în forma în vigoare la data cererii de arbitrare, rezultă că hotărârile prin care acţiunile arbitrale au fost respinse nu pot fi atacate cu recurs, deoarece această posibilitate nu este prevăzută de lege.

Totodată, a invocat excepţia nulităţii recursului, considerând că cererea de recurs este doar formal motivată, recurenta reiterând situaţia de fapt şi apărările formulate prin acţiunea în anulare, fără a invoca motive de nelegalitate ale sentinţei atacate care să se circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

În cauză, în conformitate cu dispoziţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a fost întocmit raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului, magistratul-asistent raportor apreciind că recursul este legal timbrat, a fost declarat în termenul legal de 30 de zile de la data comunicării deciziei recurate, însă este inadmisibil, întrucât dezvoltarea criticilor formulate din cuprinsul cererii de recurs nu fac posibilă încadrarea acestora în niciunul dintre cazurile reglementate de punctele 1-8 ale textului art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.

Prin încheierea din data de 8 noiembrie 2019, Înalta Curte, analizând raportul, a dispus comunicarea acestuia, potrivit prevederilor art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Înalta Curte a fixat termen în completul de filtru, la data de 6 martie 2020, fără citarea părţilor, pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului.

Examinând, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) C. proc. civ., recursul formulat, Înalta Curte constată următoarele:

Conform textului art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.

Revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiectele de drept aflate în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Se constată că recursul declarat de S.C. A. S.R.L. vizează sentinţa civilă nr. 108 F din 23 noiembrie 2018, prin care Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a respins, ca nefondată, acţiunea în anulare formulată de recurentă împotriva sentinţei arbitrale nr. 4 din 11 ianuarie 2018, pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2016.

Faţă de împrejurarea că sentinţa atacată a fost pronunţată în cadrul unei acţiuni în anulare îndreptate împotriva unei hotărâri arbitrale, se reţine că, potrivit art. 608 alin. (1) din C. proc. civ., hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare, pentru unul din motivele prevăzute la lit. a) - i) ale aceluiaşi alineat.

Conform art. 613 alin. (3) din C. proc. civ., admiţând acţiunea în anulare, curtea de apel va anula hotărârea arbitrală şi va trimite cauza spre judecată instanţei competente să o soluţioneze, potrivit legii sau spre rejudecare tribunalului arbitral, după caz.

Totodată, textul alin. (4) al art. 613 din C. proc. civ., în forma în vigoare la data introducerii acţiunii introductive - 20 aprilie 2016, prevede că:

"Hotărârile curţii de apel, pronunţate potrivit alin. (3), sunt supuse recursului".

Din interpretarea coroborată a textelor de lege mai sus evocate, rezultă că hotărârile curţii de apel prin care a fost respinsă acţiunea în anulare nu sunt supuse recursului, fiind definitive.

Modificarea alin. (4) al art. 613 din C. proc. civ. s-a realizat doar ulterior datei introducerii cererii de arbitrare (20 aprilie 2016), prin Legea nr. 17/2017, în vigoare începând cu data de 24 martie 2017, textul modificat statuând:

"Hotărârea curţii de apel prin care se soluţionează acţiunea în anulare este supusă recursului."

Se constată că dispoziţiile astfel modificate nu sunt incidente în cauză, în raport cu prevederile art. 27 din C. proc. civ., potrivit cărora "Hotărârile rămân supuse căilor de atac, motivelor şi termenelor prevăzute de legea sub care a început procesul."

Prin urmare, având în vedere normele juridice amintite şi prevederile art. 457 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte constată că, deşi sentinţa recurată poartă în dispozitiv menţiunea "cu recurs în 30 de zile de la comunicare", aceasta nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, în speţă fiind operant principiul legalităţii căilor de atac consacrat de textul art. 129 din Constituţia României.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 108 F din 23 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 108 F din 23 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.