Annulment of arbitration award for non-payment of utility bills; appellate appeal quashed for failure to prepay judicial stamp duty

Asupra recursului de faţă

Din actele dosarului constată următoarele:

Prin sentinţa arbitrală nr. 3 din data de 1 februarie 2018, Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - UCECOM a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului A. pentru pretenţiile ce au ca obiect contravaloare energie electrică pentru perioada martie, aprilie, mai 2015 şi consum apă.

A respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a pârâţilor A. şi CLUBUL SPORTIV B. BUCUREŞTI.

A admis excepţia de neexecutare a contractului invocată de pârâţi pentru capătul de cerere privind pretenţiile reprezentând cotă contract şi penalităţile aferente în cuantum total de 3.566,97 RON, a admis, în parte, cererea reclamantei C., formulată împotriva pârâţilor A. şi CLUBUL SPORTIV B. şi a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 1.074,294 RON reprezentând contravaloare energie electrică pe cele 3 (trei) luni, respectiv ianuarie, februarie, martie 2015, precum şi obligarea acesteia la plata sumei de 126,19 RON, reprezentând contravaloare apă menajer.

A respins, ca neîntemeiată, cererea reconvenţională formulată de pârâţii reclamanţi A. şi CLUBUL SPORTIV B. BUCUREŞTI, fiind obligat pârâtul CLUBUL SPORTIV B. BUCUREEŞTI să plătească reclamantei suma de 78 RON, cu titlu de cheltuieli de arbitrare, reprezentând taxă arbitrală şi suma de 277 RON, reprezentând onorariu expert, proporţional cu pretenţiile admise.

Prin cererea înregistrată la 12 martie 2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, reclamanta C. a formulat, în contradictoriu cu pârâţii CLUBUL SPORTIV B. BUCUREŞTI şi A., acţiune în anularea sentinţei arbitrale nr. 3 din data de 1 februarie 2018 a Curţii de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti - UCECOM.

În drept, reclamanta a invocat dispoziţiile art. 608 lit. e) şi h) teza finală din C. proc. civ.

Prin cererea depusă la 14 martie 2018 pe rolul aceleiaşi instanţe, pârâţii-reclamanţi CLUBUL SPORTIV B. BUCUREŞTI şi A. au formulat, la rândul lor, acţiune în anularea hotărârii arbitrare nr. 3 din data de 1 februarie 2018, anterior menţionate, în temeiul art. 608 lit. f) din C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 160 F din 7 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă a respins, ca neîntemeiate, acţiunile în anulare formulate de C., CLUB SPORTIV B. BUCUREŞTI şi A. împotriva hotărârii arbitrale nr. 3 din data de 1 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Arbitraj de pe lângă Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti -UCECOM, în dosarul nr. x/2015.

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, la data de 21 decembrie 2018, recurenţii CLUBUL SPORTIV B. BUCUREŞTI şi A., în contradictoriu cu intimata C..

Dosarul a fost înregistrat, iniţial, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia a I-a civilă la data de 10 ianuarie 2019.

Prin încheierea nr. 519 din 7 martie 2019, secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declinat competenţa de soluţionare a recursului, în favoarea secţiei a II-a civile a Înaltei Curţi.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul secţiei a II-a Civile a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la data de 4 aprilie 2019.

Recurenţii au precizat temeiul recursului declarat ca fiind dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii), precum şi cele ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material).

Au susţinut, în esenţă, că cererea promovata de către intimata C. se impunea a fi respinsă, deoarece la dosar nu există dovezi în susţinerea pretenţiilor acesteia.

Astfel, au arătat că, deşi au fost depuse la dosar, după efectuarea expertizei de specialitate dispusă de către instanţa arbitrală, facturi provenind de la D. pentru perioada ce face obiectul controlului judiciar, intimata nu a făcut dovada că acest consum, înregistrat şi pretins a fi decontat de către recurenţii pârâţi-reclamanţi, ar fi fost utilizat de către CLUBUL SPORTIV B. BUCUREŞTI.

Cu toate că intimata a recunoscut defecţiunile contorului pasant, acesta nu a fost niciodată înlocuit, fiind folosit şi în prezent, astfel că susţinerea intimatei, că defectarea contorului s-ar datora folosirii de către CLUBUL SPORTIV B. BUCUREŞTI a unor echipamente inadecvate este nereală, sarcina efectuării verificărilor aparţinând intimatei, care nu a fost diligentă în acest sens.

Recurenţii au precizat că intimata a recunoscut contravaloarea consumului de energie electrică pentru lunile ianuarie şi februarie 2015, de 1720 Kw şi, respectiv, 11.582 Kw, această mare diferenţă de valoare a consumului de la o luna la alta impunând obligaţia de verificare metrologică a contorului, ce revenea proprietarului, în speţa intimatei.

Ca atare, afirmaţia intimatei, în sensul că recurenţii ar fi utilizat un echipament de putere mai mare, nu face dovada consumului exagerat pretins la plată în sarcina acestora.

Arătând că au acceptat parţial la plată facturile nr. x din 3 martie 2015, nr. 66 din 2 aprilie 2015 şi nr. 86 din 11 mai 2015, recurenţii au făcut referire la expertiza de specialitate solicitată de către intimată şi admisă de către instanţa arbitrală, precizând că aceasta nu este favorabilă susţinerilor intimatei, deoarece variantele de calcul stabilite de expert au o valoare de cel puţin 10 ori mai mică decât suma pretinsă de aceasta, reprezentând contravaloarea consumului de energie electrică.

Ca atare, au susţinut că în mod greşit a respins instanţa acţiunea în anulare promovată de către recurenţi, menţinând dispoziţiile sentinţei arbitrale prin care s-a dispus obligarea recurenţilor la plata energiei electrice pe trei luni şi la plata apei menajere.

Totodată, au precizat că în mod netemeinic şi nelegal a procedat instanţa, respingând, ca nefondată, cererea reconvenţională formulată de recurenţi, cu toate că aceasta era dovedită, prin facturile şi chitanţele depuse la dosar.

Menţionând că lucrările efectuate de către recurenţi în spaţiul închiriat nu au afectat structura de rezistenţă, nu au condus la modificări funcţionale ale spaţiului, la schimbarea destinaţiei acestuia, fiind realizate cu acordul expres al intimatei, aducând un plus de valoare spaţiului şi fiind necesare bunei desfăşurări a activităţii recurenţilor, au susţinut că pretenţiile intimatei nu intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 23 alin. (1) din contractul de închiriere nr. x/2011.

Dimpotrivă, au susţinut că au efectuat o primă serie de îmbunătăţiri în anul 2012, imediat după perfectarea contractului de închiriere, pentru ca spaţiul ce face obiectul contractului să poată fi folosit în conformitate cu destinaţia închirierii (dans sportiv pentru copii), iar contravaloarea acestor îmbunătăţiri a rămas intimatei C., în temeiul art. 23 alin. (1) din contractul de închiriere menţionat.

Aşadar, au precizat că hotărârea recurată a acordat plus petita, în sensul că pretenţiile din cererea reconvenţională formulată în cauză de către CLUBUL SPORTIV B. BUCUREŞTI şi A. nu se circumscriu art. 10 lit. n) din contractul de închiriere nr. x/2011, ci sunt datorate, exclusiv, culpei şi neglijenţei intimatei C. pe parcursul derulării contractului, astfel cum reiese din probele administrate în cauză (DVD depus la dosar, declaraţia martorei E., răspunsurile la interogatoriu date de intimată şi proba cu cercetarea locală admisă de către instanţa arbitrală).

Recurenţii au mai criticat hotărârea pronunţată de către instanţa arbitrală şi pentru că nu a analizat situaţia garanţiei constituite de aceştia la dispoziţia intimatei, nerestituită.

Au solicitat admiterea recursului formulat, desfiinţarea hotărârii recurate şi anularea sentinţei arbitrale, precizând că intimata beneficiază de o îmbogăţire fără justă cauză.

Intimata C. nu a formulat întâmpinare.

În cauză a fost întocmit, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ., raportul asupra admisibilităţii recursului declarat de recurenţi, în cuprinsul căruia s-a apreciat că recursul este inadmisibil, constatându-se, totodată, că recurenţii nu au îndeplinit obligaţia de a achita taxa de timbru de 479,90 RON, fixată de instanţă prin rezoluţia din data de 9 aprilie 2019.

Potrivit dispoziţiilor instanţei cuprinse în încheierea de şedinţă din data de 8 noiembrie 2019, raportul asupra admisibilităţii recursului a fost comunicat părţilor din proces, cărora li s-a pus în vedere să formuleze, în scris, un punct de vedere asupra acestuia, în termen de 10 zile de la comunicare.

Prin rezoluţia de primire a dosarului din 9 aprilie 2019, în sarcina recurenţilor fost stabilită obligaţia de a achita o taxă judiciară de timbru de 479,90 RON, conform art. 24 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 80/2013, obligaţie ce le-a fost comunicată ambilor recurenţi, prin intermediul adreselor emise de instanţă la data de 9 aprilie 2019.

La termenul din data de 6 martie 2020, acordat pentru analizarea admisibilităţii în principiu a recursului în completul de filtru, constatând că recursul formulat nu a fost timbrat, deşi recurenţii au fost înştiinţaţi cu privire la obligaţia de a achita taxa judiciară de timbru de 479,90 RON, Înalta Curte a invocat, din oficiu şi a rămas în pronunţare asupra excepţiei de netimbrare a recursului, ce urmează a fi analizată cu prioritate faţă de restul aspectelor invocate prin cererea de recurs.

Excepţia de netimbrare va fi admisă şi recursul va fi anulat, ca netimbrat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin art. 1 din O.U.G. nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile adresate instanţelor judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de actul normativ menţionat, taxele fiind datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice.

Alineatul 1 al art. 33 din O.U.G. nr. 80/2013 prevede că taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, cu excepţiile prevăzute de lege.

Conform dispoziţiilor art. 32 din O.U.G. nr. 80/2013, taxele judiciare de timbru se datorează atât pentru judecata în primă instanţă, cât şi pentru exercitarea căilor de atac, în condiţiile prevăzute de lege.

În conformitate cu dispoziţiile art. 197 C. proc. civ., "în cazul în care cererea este supusă timbrării, dovada achitării taxelor datorate se ataşează cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată în condiţiile legii".

În cauză se constată că cererea formulată de recurenţii CLUB SPORTIV "B." BUCUREŞTI şi A., având ca obiect recurs declarat împotriva sentinţei civile nr. 160 F din 7 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă, nu a fost timbrată anticipat.

Se mai constată că, până la acest termen, recurenţii nu s-au conformat dispoziţiei instanţei de a achita taxa judiciară de timbru în sumă de 479,90 RON.

Reţinând că, în speţă nu operează nicio scutire legală de la obligaţia timbrării, Înalta Curte urmează să dea eficienţă dispoziţiilor legale mai sus redate şi să dispună anularea, ca netimbrată, a recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat recurenţii-contestatori CLUB SPORTIV "B." BUCUREŞTI şi A. împotriva sentinţei civile nr. 160 F din 7 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IV-a civilă.

Fără nicio cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 martie 2020.