Inadmissibility of second-tier appeal against final appellate decision finding peremption under Romanian Civil Procedure Code

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - de contencios administrativ şi fiscal 21.06.2010 sub nr. x/2010, reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, în temeiul Legii nr. 221/2009, să se dispună:

- constatarea caracterului politic al măsurii administrative prin care a fost transferat forţat la o altă unitate;

- obligarea pârâtului la plata despăgubirilor băneşti cuvenite în baza hotărârii judecătoreşti, conform cu detaliile din anexa 1, inclusiv daunele morale conform detaliilor din anexa 2;

- obligarea pârâtului la achitarea daunelor morale pentru prejudiciul suferit de reclamant, ca urmare a măsurii abuzive şi repunerea în drepturile de care a fost privat, respectiv: dreptul Ia muncă şi practicarea profesiei alese, dreptul de a participa la marea privatizare, dreptul de a preschimba cele 509 certificate de proprietate refuzate a fi schimbate în acţiuni, timp de două decenii, dreptul la asistenţă socială şi dreptul la asistenţă medicală.

În fapt, reclamantul a arătat că timp de peste 10.000 (zece mii) de zile i-au fost anulate abuziv numeroase drepturi fundamentale în perioada 1983 - 2010, ca urmare a măsurilor administrative luate cu forţa de fostele organe ale securităţii şi miliţiei, măsuri tolerate şi executate cu multă şi exagerată obedienţă, de cei interesaţi şi în actuala ordine de drept - 22.12.1989 - 2010, contrar legislaţiei în vigoare, contrar standardelor lumii civilizate, în general şi cele al Uniunii Europene, în special - contrar dispoziţiilor Legii fundamentale a României articolele: 1 alin. (3) şi (5), 11 alin. (1) şi (2) şi 148 (1 şi 2), contrar prevederilor instrumentelor juridice fundamentale semnate de România ca parte în raporturile cu Lumea contemporană .

In motivarea acţiunii, reclamantul a enumerat o serie de dispoziţii din Constituţia României, Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, Tratatul de la Lisabona.

La 14.01.2011 pârâtul a depus întâmpinare prin care a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a - VIII - a contencios administrativ şi fiscal conform art. 4 alin. (4) din Legea nr. 221/2009.

Prin sentinţa civilă nr. 283/19.01.2011 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2010, s-a admis excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţia Civilă, căruia i s-a trimis dosarul pentru continuarea judecăţii.

S-a avut în vedere dispoziţiile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 221/2009, potrivit cărora se prevede o competenţă specială şi exclusivă în ceea ce priveşte soluţionarea cauzelor care au ca obiect constatarea caracterul politic al unor

2 măsuri administrative luate în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 şi acordarea unor despăgubiri (art. 5 din lege) în baza prevederilor acestei legi.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a III - a civilă sub nr. x/2011, iar la termenul din 07.11.2011 s-a dispus suspendarea judecăţii cauzei pentru lipsa nejustificată a părţilor, în temeiul art. 242 alin. (1)pct. 2 C. proc. civ.

Împotriva încheierii din 07.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III - a civilă sub nr. x/2011 a declarat recurs reclamantul, invocând în susţinerea prevederile art. 304 C. proc. civ., precum şi faptul că s-a încălcat competenţa Curţii Constituţionale, a formelor prevăzute de legea procesuală sub sancţiunea nulităţii de dispoziţiile art. 105 din acelaşi cod, invocarea unor motive străine de natura cauzei, precum şi nerespectarea legislaţiei interne, inclusiv a legii fundamentale, precum şi a CEDO, a normelor din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniuni Europene.

La termenul de judecată din data din data de 21.01.2014, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III -a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2011, a rămas în pronunţare pe excepţia perimării, pusă în discuţia părţilor din oficiu.

Prin decizia nr. 69 din 21.04.2014 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III -a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie, în dosarul nr. x/2011, a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor şi de recurentul - reclamant A. împotriva încheierii de şedinţă de la 07.11.2011 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a III -a civilă, în dosarul nr. x/2011, în contradictoriu cu intimatul Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice.

S-a reţinut în considerentele deciziei incidenţa dispoziţiilor art. 249 C. proc. civ., potrivit cărora perimarea se întrerupe prin îndeplinirea unui act de procedură făcut în vederea judecării procesului de către partea care justifică un interes. Aşa cum rezultă din interpretarea acestor dispoziţii legale, actul întrerupător de perimare trebuie să provină de la partea interesată şi să aibă ca obiectiv repunerea cauzei pe rol în vederea judecării litigiului, arătându-se în doctrină că de exemplu cererea de perimare nu poate întrerupe termenul de perimare, aşa cum de altfel, niciunui act extrajudiciar nu i se poate recunoaşte acest efect procedural (de exemplu o notificare). În ceea ce priveşte momentul de la care începe să curgă termenul de perimare, literatura de specialitate este unanimă în a arăta că este vorba de data ultimului act de procedura îndeplinit în cauză, act ce nu a mai fost urmat, din culpa părţii, de actele procesuale ce trebuiau să succeadă în mod firesc, astfel încât dosarul a rămas în nelucrare. Făcând aplicarea acestei reguli, în ipoteza în care judecata a fost suspendată în temeiul dispoziţiilor art. 244 pct. 1 C. proc. civ., momentul de la care începe să curgă termenul de perimare este reprezentat de data rămânerii irevocabile a încheierii atacate, deoarece din acest moment, oricare dintre părţi poate efectua un act de procedura eficient pentru reluarea judecăţii.

3 În cauză s-a constatat că, recursul a fost soluţionat la data de 13.12.2012 prin decizia civilă nr. 4986 de secţia a II -a Civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. Faptul că reclamantul recurentul a formulat recurs la decizia anterior menţionată, cale de atac inadmisibilă, nu este de natură să conducă la o altă concluzie, în condiţiile în care exercitarea unei astfel de căi de atac este neprevăzută de lege, iar o interpretare contrară ar da posibilitatea părţilor să împiedice intervenirea sancţiunii perimării prin formularea repetitivă a unor demersuri procedurale, care sunt lipsite de suport de legal.

S-a constatat că părţile au avut o atitudine pasivă, nesolicitând reluarea judecăţii recursului, nefăcând nici un act de procedură eficient, de natură să întrerupă cursul perimării, în condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 249 C. proc. civ. şi nu a intervenit nicio cauză de întrerupere sau suspendare a termenului de perimare, situaţie în raport cu care s-a dat eficienţă art. 252 C. proc. civ.

Împotriva deciziei civile nr. 69 din 21 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie recurenta Asociaţia pentru Cinstirea Memoriei Eroilor a declarat recurs prin care a criticat soluţia dată în recurs pentru încălcarea unor dispoziţii legale, pe care le enumeră şi invocă, totodată şi dispoziţii legale constituţionale şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Învestită cu soluţionarea recursului la termenul de judecată stabilit pentru astăzi, Înalta Curte urmează să-l respingă ca inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Căile de atac reprezintă mijloace sau remedii juridice procesuale prin intermediul cărora se poate solicita verificarea legalităţii şi temeiniciei hotărârilor judecătoreşti şi, în final, remedierea erorilor săvârşite, constituind astfel pentru părţi o garanţie a respectării drepturilor lor fundamentale. Rezultă că împotriva hotărârii judecătoreşti se pot exercita căile de atac prevăzute de lege prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, deoarece se întemeiază pe interesul general de a înlătura orice cauze care ar putea ţine în loc, în mod nedefinit, judecata unui proces.

Recursul este o cale extraordinară de atac, nedevolutivă şi nesuspensivă de executare, prin intermediul căreia, în cazurile strict şi limitativ prevăzute de lege, se exercită controlul conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept.

Potrivit art. 299 alin. (1) din C. proc. civ. "hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi, în condiţiile prevăzute de lege, hotărârile altor organe jurisdicţionale sunt supuse recursului", iar potrivit art. 377 alin. (2) pct. 4 din acelaşi cod "sunt hotărâri irevocabile hotărârile date în recurs chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii".

Prin coroborarea textelor legale anterior citate, rezultă că pot fi atacate cu recurs numai hotărârile definitive date fără drept de apel, cele date în apel, precum şi hotărârile altor organe cu activitate jurisdicţională, în condiţiile prevăzute de lege.

O asemenea concluzie derivă din regula unicităţii dreptului de a folosi o cale de atac, or, cum un asemenea drept este unic, epuizându-se chiar prin exerciţiul lui, o persoană nu se poate judeca de mai multe ori în aceeaşi cale de atac.

În speţă, recurenţii au execitat toate căile de atac prevăzute de lege cu precizarea că, prin decizia recurată s-a constatat perimată cererea de recurs formulată de recurenţi. Astfel, hotărâre a cărei recurare se cere, este irevocabilă conform art. 377 pct. 4 C. proc. civ. întrucât este dată de o instanţă de recurs.

Aşadar, în cauză s-a declarat recurs împotriva unei decizii date în recurs, hotărâre care, potrivit dispoziţiilor art. 377 pct. 4 C. proc. civ., este irevocabilă şi, prin urmare, nu mai poate fi atacată cu recurs.

Faţă de considerentele anterior expuse, Înalta Curte urmează să respingă ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva deciziei civile nr. 69 din 21 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de recurenta-reclamantă ASOCIAŢIA PENTRU CINSTIREA MEMORIEI EROILOR împotriva deciziei civile nr. 69 din 21 ianuarie 2014 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru Cauze cu Minori şi de Familie.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2017.