Start of peremption period: date of communication of suspension order vs. date of issuance

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Potrivit art. 499 teza I C. proc. civ., "prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanţei de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate şi analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins".

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia civilă nr. 296, pronunţată la data de 08 februarie 2018, a admis excepţia perimării şi a constatat perimarea apelului formulat de apelanţii- reclamanţi A. şi B., împotriva sentinţei civile nr. 7085/08.11.2016 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a Civilă în dosarul nr. x/2016, în contradictoriu cu intimata- pârâtă S.C. C. S.A. Bucureşti.

Împotriva acestei decizii au formulat recurs, în termen, reclamanţii A. şi B., solicitând admiterea recursului declarat, casarea în tot a hotărârii judecătoreşti recurate şi restituirea dosarului Curţii de Apel Bucureşti pentru continuarea judecăţii asupra apelului declarat.

În recursul lor, recurenţii- reclamanţi A. şi B. se raportează în motivele de nelegalitate invocate la dispoziţiile Noului C. proc. civ., care pot fi încadrate în drept în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 noul C. proc. civ., în esenţă, reproşând instanţei de apel că a încălcat dispoziţiile art. 416 alin. (2) Noul C. proc. civ., apreciind în mod eronat faptul că termenul de perimare curge de la data pronunţării încheierii de suspendare a judecăţii cauzei.

În realitate, susţin recurenţii, ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, de la care începe să curgă termenul de perimare de 6 luni, este dispoziţia de comunicare către părţi a încheierii de suspendare a cauzei. Astfel, recurenţii au făcut trimitere la dispoziţiile art. 416 alin. (2) C. proc. civ., art. 184 C. proc. civ. alin. (1) şi alin. (2) şi apreciind, de asemenea, ca fiind incidente dispoziţiile art. 183 C. proc. civ. art. 181 C. proc. civ., art. 165 C. proc. civ., art. 154 alin. (1) C. proc. civ.

În concluzie, având în vedere dispoziţiile procedurale invocate, recurenţii- reclamanţi A. şi B. apreciază că ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă este dispoziţia de comunicare a încheierii de suspendare a judecării cauzei, şi nu încheierea în sine, motiv pentru care, susţin aceştia, termenul de 6 luni se va calcula de la data primirii dispoziţiei de comunicare a încheierii de suspendare, adică, de la data de 04.07.2017, ipoteză în care cererea de repunere pe rol a cauzei s-a formulat în termenul de 6 luni prevăzut de dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ.

Recurenţii- reclamanţi arată că acest raţionament se impune cu necesitate, cu atât mai mult cu cât nu au fost prezenţi la data de 22.06.2017 - de altfel, acesta a fost şi motivul suspendării - şi, ca atare, nu au avut cunoştinţă de măsura suspendării, iar în această situaţie această măsură a suspendării trebuia să le fie comunicată prin dispoziţia instanţei - de la data comunicării dispoziţiei de suspendare - ca ultim act procedural efectuat de instanţă, începând să curgă termenul de 6 luni înlăuntrul căruia părţile puteau solicita repunerea pe rol - ceea ce s-a şi întâmplat, după cum au dovedit, aspect reieşit din înscrisurile aflate la dosarul cauzei.

Prin Rezoluţia din 12 martie 2018, s-a dispus comunicarea recursului către intimata- pârâtă C. S.A. BUCUREŞTI (absorbită, D. S.A. CLUJ), care a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii recurate, ca fiind legală şi temeinică.

Întâmpinarea a fost comunicată, de îndată, către recurenţii- reclamanţi, punându-li-se în vedere obligaţia de a depune răspuns la întâmpinare, în termen de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, aceştia nedepunând răspuns la întâmpinare.

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia a II-a civilă a procedat, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului, prin raport constatându-se că recursul este admisibil, în raport de dispoziţiile 493 Noul C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 18 octombrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea raportului către părţi, pentru ca acestea să depună puncte de vedere, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 493 alin. (4) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ.

Potrivit dovezilor aflate la dosarul de recurs, raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului a fost comunicat recurenţilor- reclamanţi A. şi B. şi intimatei- pârâtă C. S.A. Bucureşti (absorbită, D. S.A. Cluj), care nu au depus puncte de vedere în scris asupra raportului în termenul de 10 zile de la comunicare, prevăzut de art. 493 alin. (4) C. proc. civ.

Completul de filtru C3, la data de 17 ianuarie 2019, constatând că recursul este admisibil în principiu şi că sunt întrunite dispoziţiile art. 493 alin. (7) din Noul C. proc. civ., faţă de faptul că părţile nu şi-au exprimat acordul ca judecata cauzei să se facă în completul de filtru, a admis în principiu recursul şi s-a fixat termen pentru judecarea recursului la data de 21 martie 2019, în temeiul art. 493 alin. (7) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate şi a temeiului de drept în care poate fi încadrat, respectiv, în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta este fondat, urmând a fi admis, şi a se dispune casarea deciziei civile recurate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe pentru a se pronunţa asupra fondului apelului formulat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Din conţinutul criticilor formulate de către recurenţi, reiese că acestea vizează soluţia de perimare şi priveşte greşita aplicare şi interpretare de către curtea de apel a dispoziţiilor referitoare la procedura perimării apelului, reglementată de dispoziţiile art. 416 şi urm. C. proc. civ.

Examenul de legalitate pe care instanţa de recurs îl va efectua asupra criticilor prezentate, va porni de la examinarea criticilor de nelegalitate privind soluţia pronunţată în decizia recurată, de constatare a perimării apelului, critici ce vor fi încadrate în punctul 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., potrivit cărora, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Din perspectiva acestui motiv de recurs, recurenţii- reclamanţi au susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa a constatat perimarea apelului lor, apreciind eronat faptul că termenul de perimare curge de la data pronunţării încheierii de suspendare a judecării cauzei, şi nu de la data comunicării acesteia, dispoziţia de comunicare către părţi a încheierii de suspendare a cauzei fiind ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, potrivit art. 416 alin. (2) C. proc. civ.

Raportat la situaţia privind cursul judecăţii în apel, se constată că în cauză s-a făcut o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 416 alin. (2) din C. proc. civ.

Astfel, suspendarea judecăţii apelului formulat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei civile nr. 7085/08.11.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a VI-a civilă, în temeiul art. 411 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., a fost dispusă la termenul de judecată din data de 22 iunie 2017.

Suspendarea reprezintă un incident procedural survenit în cursul judecăţii şi are ca efect sistarea temporară a procedurii de judecată ca urmare a apariţiei unor împrejurări voite de părţi sau independente de voinţa lor.

Prin cererea formulată la 30 decembrie 2017 (data poştei înscrisă pe plicul de expediere, dosar apel), apelanţii- reclamanţi A. şi B. au formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, întemeiată pe dispoziţiile art. 415 pct. 1 C. proc. civ., prin care au solicitat a se lua act de faptul că insistă în judecarea apelului şi a se analiza, pe fond, apelul declarat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă, prin decizia recurată, a admis excepţia perimării, invocată din oficiu, cu consecinţa perimării apelului formulat de apelanţii- reclamanţi, apreciind că, în cauză, nu sunt aplicabile prevederile art. 184 alin. (1) C. proc. civ., invocate de către apelanţi, şi, contrar susţinerilor acestora, a reţinut că ultimul act de procedură în sensul art. 416 alin. (2) C. proc. civ. este încheierea din data de 22.06.2017, de la care se calculează cele 6 luni. Ca atare, termenul de perimare s-a împlinit la data de 22.12.2017, depunerea cererii de repunere pe rol la 30.12.2017 fiind făcută cu depăşirea termenului de 6 luni.

Înalta Curte apreciază că soluţia instanţei de apel este greşită.

Potrivit prevederilor art. 416 alin. (1) C. proc. civ. "Orice cerere de chemare în judecată, contestaţie, apel, recurs, revizuire şi orice altă cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părţii, timp de 6 luni", iar, potrivit alin. (2), "Termenul de perimare curge de la ultimul act de procedură îndeplinit de părţi sau de instanţă".

Perimarea reprezintă atât o sancţiune procedurală pentru nerespectarea termenului prevăzut de lege, cât şi o prezumţie de desistare, dedusă din faptul nestăruinţei vreme îndelungată în judecată.

Reglementată ca o excepţie de procedură, în strânsă legătură cu respectarea regulilor privind judecata, excepţia de perimare este peremptorie, întrucât scopul admiterii sale este stingerea procesului în faza în care acesta se află, şi este absolută, întrucât este reglementată de norme imperative, fiind prevăzută în interesul părţilor dar şi în interesul unei bune administrări a actului de justiţie.

Totodată, perimarea este edictată în scopul soluţionării cauzelor cu celeritate şi pentru degrevarea rolului instanţelor de dosare inactive, astfel încât, răspunde unui interes general, dar şi unui interes particular, al părţilor, anume acela ca drepturile lor să nu rămână un timp îndelungat într-o stare de incertitudine.

Pentru a interveni însă perimarea, este necesar să se constate că lăsarea în nelucrare a procesului se datorează culpei părţii, ce nu a acţionat în acest scop, deşi avea posibilitatea sa o facă, existând în acest sens o prezumţie simplă de culpă, dedusă din lipsa de stăruinţă în judecată în intervalul de timp reglementat de lege.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că hotărârea instanţei de apel a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor legale aplicabile speţei, nu a respectat, aplicat şi interpretat corect normele legale incidente în cauză şi, analizând condiţiile suspendării din perspectiva intervenirii perimării, a statuat în mod greşit că termenul de perimare a fost împlinit.

Reluând asupra motivului de recurs referitor la "Instanţa de apel a încălcat dispoziţiile art. 416 alin. (1) C. proc. civ., …în realitate, ultimul act de procedură îndeplinit de instanţă, de la care începe să curgă termenul de perimare de 6 luni, este dispoziţia de comunicare către părţi a încheierii de suspendare a judecării cauzei, şi nu încheierea în sine, motiv pentru care termenul de 6 luni se va calcula de la data primirii dispoziţiei de comunicare a încheierii de suspendare, adică, de la data de 04.07.2017", întrucât, "potrivit art. 184 alin. (1) C. proc. civ., termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel", Înalta Curte apreciază în sensul admiterii recursului, pentru următoarele considerente:

Este cunoscut că actul de procedură este definit ca fiind orice act- în sens de operaţie juridică sau înscris- făcut pentru declanşarea procesului, în cadrul şi în cursul procesului civil de către instanţa judecătorească, părţi şi ceilalţi participanţi la proces, legat de activitatea procesuală a fiecăruia.

Din această definiţie, reţine Înalta Curte a rezulta că actul de procedură este atât operaţia juridică, cât şi înscrisul care constată această operaţie, cu menţiunea că, spre exemplu, în cazul citării, au natura unor acte de procedură citaţia propriu- zisă, comunicarea citaţiei şi dovada de primire sau procesul-verbal încheiat de agentul procedural, iar, în cazul hotărârii instanţei- încheierea de suspendare a judecăţii apelului, cazul în speţă-, sunt acte de procedură atât încheierea, cât şi dispoziţia de comunicare a încheierii şi dovada de primire, care este procesul-verbal de primire întocmit de agentul procedural.

Totodată, Înalta Curte reţine că, prin dispoziţiile de procedură civilă s-a statuat asupra următoarelor reguli privitoare la condiţiile în care trebuie îndeplinit un act de procedură: actul de procedură trebuie să îmbrace formă scrisă, cu excepţia când legiuitorul îngăduie a putea fi şi verbal (exemplu: cererea de recuzare a judecătorului- art. 29 alin. (1) C. proc. civ. renunţarea la judecată- art. 246 alin. (1) C. proc. civ.), şi, actul de procedură trebuie să reflecte, în chiar conţinutul său, faptul că au fost îndeplinite toate cerinţele legii, aceasta însemnând că el nu poate fi completat cu probe extrinseci, ci trebuie să facă dovada prin el însuşi a veridicităţii sale.

În raport cu precizările expuse, Înalta Curte reţine că, în speţă, încheierea de suspendare a judecăţii apelului a fost pronunţată la 22 iunie 2017, şi a fost comunicată reclamanţilor A. şi B. la 04 iulie 2017, conform procesului-verbal de înmânare întocmit de agentul procedural, acesta fiind ultimul act de procedură îndeplinit în cauză, în scris, iară nu încheierea propriu- zisă de suspendare, cum greşit a reţinut instanţa de apel, care s-a raportat la momentul pronunţării acesteia, şi nu la comunicarea ei, însăşi comunicarea, potrivit art. 163 alin. (12) C. proc. civ., fiind un act de procedură, îndeplinit de instanţă.

Or, potrivit art. 184 alin. (1) C. proc. civ., corect invocat de recurenţii- reclamanţi, "termenele încep să curgă de la data comunicării actelor de procedură, dacă legea nu dispune altfel".

Faţă de această împrejurare, Înalta Curte constată că termenul de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ., calculat potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. se împlinea la data de 04 ianuarie 2017, dată până la care apelanţii- reclamanţi A. şi B. formulaseră deja cererea de repunere pe rol a cauzei.

Astfel, suspendarea judecăţii apelului, dispusă de instanţa de apel, nu a produs efectul intervenirii de drept a perimării, atât timp cât părţile implicate în judecarea procesului nu au stat în pasivitate, ci au făcut demersurile necesare repunerii pe rol a cauzei înlăuntrul termenului de 6 luni prevăzut de art. 416 alin. (1) C. proc. civ. şi, având în vedere atitudinea procesuală a recurenţilor, care după comunicarea încheierii de suspendare a judecăţii apelului, au formulat cerere de repunere pe rol, în mod nelegal şi nefondat a reţinut instanţa că în cauză a operat sancţiunea perimării.

Procedând în acest mod, Curtea de Apel a dat o soluţie cu nesocotirea dispoziţiilor art. 416 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., raportat la art. 184 alin. (1) C. proc. civ. şi, în consecinţă, faţă de cele de mai sus- expuse, soluţia pronunţată de către instanţa învestită cu soluţionarea apelului formulat de reclamanţi, prin care a dispus constatarea perimării acestuia, este nelegală şi incorectă, fiind dată cu aplicarea greşită a regulilor de procedură, ceea ce atrage incidenţa cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ.

Înalta Curte constată, astfel, că sunt fondate criticile invocate în recurs şi care, sub aspectul conţinutului pot fi încadrate în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., reţinându-se încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii deciziei astfel pronunţate.

Faţă de acestea, găsind a fi incident motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 5 Noul C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) teza I şi alin. (2) Noul C. proc. civ., coroborat cu art. 497 din acelaşi Cod, va admite recursul, va casa decizia recurată, şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Aşa fiind,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva deciziei civile nr. 296 din 08 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Casează decizia recurată, şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 21 martie 2019.