Timeliness of cassation appeal against lease annulment for self-dealing mandate
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as time-barred, thereby leaving in force the lower courts' rulings that annulled the lease agreements and ordered the defendant to pay substantial damages and legal costs to the plaintiff. The dispute concerned the validity of two commercial lease contracts concluded by the defendant, acting as the plaintiff's mandatory agent, in a self-dealing capacity (act with oneself), where the agent stipulated rents significantly lower than those subsequently obtained in personal sublease contracts, constituting dolus by silence and a breach of the mandatory duty of diligence. The Court rejected the timeliness argument of the defendant and found the appeal inadmissible based on procedural norms governing the 15-day deadline for appeals against cassation-level decisions and the strict requirements for judicial stamping.
Legislator headnote
AI generatedart. 1599 C. civ, art. 274 alin. (3) C. proc. civ, art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008, art. 137 C. proc. civ, art. 301 C. proc. civ; Timeliness of cassation appeal against lease annulment for self-dealing mandate: Prima instanţă în raport de susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză, a condus la concluzia că, pârâtul B. nu a depus în executarea mandatului acordat de către reclamant diligenţa necesară şi presupusă de art. 1599 C. civ., iar prin contractele de închiriere nr. x/15.12.2006 şi nr. y/28.11.2006 - care îmbracă forma actului cu sine însuşi sau a autocontractului (actul cu dublă reprezentare) - au neglijat interesele mandatarului lor, situaţie în care ne aflăm în prezenţa dolului prin reticenţă, ca viciu ce afectează valabilitatea contractelor mai sus menţionate şi care atrage anularea acestora.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 45/C/03.02.2016 Tribunalul Braşov a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii B., C. şi S.C. D. S.R.L. şi, în consecinţă:
A dispus anularea contractului de închiriere nr. x/28.11.2006 încheiat între reclamantul A., în calitate de locator - reprezentat prin mandatar B. şi reprezentant fiscal C. - şi pârâta S.C. D. S.R.L., în calitate de locatar, cu privire la spaţiul comercial situat în Braşov, str. x, jud. Braşov.
A dispus anularea contractului de închiriere nr. x/15.12.2006 încheiat între reclamantul A., în calitate de locator - reprezentat prin mandatar B. şi reprezentant fiscal C. - şi pârâtul B., în calitate de locatar, cu privire la spaţiile comerciale reprezentând magazinele x şi y situate în Complexul Comercial "E." din Braşov.
A obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului A. suma de 156.000 Euro în echivalent RON la cursul BNR de la data plăţii, sumă ce urmează a fi actualizată cu dobânda legală calculată de la data scadenţei obligaţiei de plată şi până la achitarea integrală a debitului .
A obligat pe pârâtul B. să plătească reclamantului suma de 70.164 RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.
A respins restul pretenţiilor.
S-a reţinut că reclamantul A. are calitate de coproprietar al imobilului cu destinaţie de spaţiu comercial situat în Braşov, str. x şi de proprietar al magazinelor cu nr. x şi y situate în Complexul Comercial E.. În baza procurii aflate la filele x volumul I dosar reclamantul a mandatat pe pârâţii B. şi D. S.R.L. ca, în numele său şi pentru sine, să administreze şi să închirieze imobilele proprietatea acestuia pe teritoriul României. În baza acestor procuri s-au încheiat contracte de închiriere cu privire la imobilele mai sus descrise, proprietatea reclamantului.
Faţă de natura juridică a celor două contracte a căror anulare s-a solicitat, instanţa de fond a examinat în virtutea rolului său activ aceste contracte,. respectiv actul cu sine însuşi şi autocontractul (dubla reprezentare) instanţa
Astfel, pârâţii, în calitate de chiriaşi, plăteau o chirie mai mică reclamantului decât chiria pe care aceştia o încasau în calitate de locatori.
Din examinarea contractele mai sus menţionate a rezultat că, atunci când au încheiat contractele de închiriere, respectiv subînchiriere în calitate de locatori, pârâţii au stabilit chirii cu mult mai mari, respectiv de 3-5 ori mai mari decât cea pe care au stabilit-o în contractele de închiriere încheiate cu reclamantul. Prin urmare, pârâţii nu au depus aceeaşi diligenţă cu ocazia încheierii cu reclamantul a contractelor de închiriere în forma actului cu sine însuşi sau a autocontractului (actul cu dublă reprezentare) ca cea depusă atunci când au încheiat contracte de închiriere, respectiv subînchiriere în interes personal.
Or, în cazul dedus judecăţii, este evident că pârâţii, în calitate de mandatari ai reclamantului, au neglijat şi au prejudiciat interesele acestuia prin încheierea unor contracte de închiriere în modalitatea actului cu sine însuşi sau a autocontractului (actul cu dublă reprezentare) în care s-a stipulat o chirie mult inferioară celei negociate ulterior de aceştia, cu ocazia încheierii contractului de închiriere, respectiv subînchiriere mai sus menţionate.
Instanţa nu a putut reţine apărările pârâţilor potrivit cu care reclamantul a confirmat mandatele acordate prin încasarea chiriilor ce i-au fost trimise şi prin faptul că acele contracte au fost înregistrate la administraţia financiară şi la cartea funciară deoarece la dosarul cauzei nu există nici o dovadă a faptului că acele contracte au fost comunicate reclamantului.
Prima instanţă în raport de susţinerile părţilor şi probele administrate în cauză, a condus la concluzia că, pârâtul B. nu a depus în executarea mandatului acordat de către reclamant diligenţa necesară şi presupusă de art. 1599 C. civ., iar prin contractele de închiriere nr. x/15.12.2006 şi nr. y/28.11.2006 - care îmbracă forma actului cu sine însuşi sau a autocontractului (actul cu dublă reprezentare) - au neglijat interesele mandatarului lor, situaţie în care ne aflăm în prezenţa dolului prin reticenţă, ca viciu ce afectează valabilitatea contractelor mai sus menţionate şi care atrage anularea acestora.
De asemenea, aceeaşi instanţă a apreciat că pârâţii, prin stipularea în cele două contracte de închiriere a căror anulare se solicită a unei durate a locaţiunii de 23 de ani, au depăşit limitele mandatului acordat de către reclamant, mandat în care se prevedea că aceştia au dreptul de a face doar acte de administrare, nu şi de dispoziţie cu privire la bunurile pe care acesta le deţine în proprietate în România.
În ceea ce priveşte cererea reclamantului de obligare a pârâţilor la restituirea tuturor fructelor civile încasate în numele său, instanţa a considerat-o ca fiind întemeiată având în vedere faptul că, în virtutea contractelor de închiriere a căror anulare s-a solicitat, pârâţii au primit folosinţa imobilelor proprietatea reclamantului şi l-au lipsit pe acesta, în calitate de proprietar, de folosinţa acestor bunuri şi de fructele ce i se cuveneau a fi culese.
Pentru perioada pentru care s-au solicitat aceste pretenţii, reclamantul, potrivit obiectivelor solicitate şi admise pentru expertiza efectuată în cauză - fila x volumul III din prezentul dosar -, a avut în vedere următoarele:
- pentru spaţiul comercial din Braşov, str. x perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 şi până la zi.
- pentru magazinele cu nr. x şi y situate în Complexul Comercial E. perioada cuprinsă între data de 01.01.2008 şi 30.06.2009, dacă la care a fost denunţat contractul de închiriere de către locator, potrivit înscrisului de la fila x din volumul I din prezentul dosar.
În ceea ce priveşte cuantumul fructelor civile reprezentând chirii pentru cele două spaţii comerciale, reclamantul l-a apreciat ca fiind contravaloarea a 1.300 Euro lunar pentru spaţiul comercial din Braşov, str. x şi 200 Euro lunar pentru magazinele cu nr. x şi y situate în Complexul Comercial E., valori care nu au fost contestate de către pârâţi şi care sunt apreciate de către instanţa de judecată ca fiind rezonabile având în vedere cuantumul chiriilor percepute şi încasate de cei doi pârâţi din contractele de închiriere, respectiv subînchiriere încheiate pentru aceste spaţii.
În legătură cu pretenţiile invocate de către reclamant, pârâţii au depus la dosarul cauzei diverse înscrisuri din care reiese că aceştia au virat acestuia sume cu titlu de chirie, însă din acestea reiese că plăţile vizează perioade anterioare datei de 01.01.2008, dată de la care reclamantul susţine că nu a mai primit nici un fel de sume de bani de la pârâţi.
În ceea ce priveşte susţinerile pârâţilor potrivit cu care au făcut plăţi în numele reclamantului, plăţi constând în taxe şi impozite aferente imobilelor deţinute de acesta în România, în prezentul dosar nu s-au formulat nici un fel de pretenţii sub forma cererii reconvenţionale în legătură cu obligarea reclamantului la restituirea acestor sume.
Prima instanţă a considerat întemeiată şi cererea reclamantului de actualizare a sumelor solicitate cu dobânda legală, faţă de dispoziţiile art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 13/2011.
În temeiul dispoziţiilor art. 274 alin. (3) C. proc. civ., faţă de cuantumul ridicat al onorariului avocat de la fond, prima instanţă a procedat la reducerea acestuia de la suma de 61.831 RON la suma de 20.000 RON raportat la complexitatea cauzei şi munca depusă de avocat în acea etapă procesuală.
Împotriva hotărârii a declarat apelul pârâtul B., care nu a fost legal timbrat.
Prin decizia civilă nr. 1271/Ap din 04.10.2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă a fost anulat ca netimbrat apelul pârâtului.
S-a reţinut că apelantului i s-a pus în vedere obligaţia timbrajului, însă acesta nu s-a conformat, situaţie în raport cu care neîndeplinirea obligaţiei până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii şi/sau căii de atac.
Împotriva deciziei pronunţată în apel, pârâtul B. a declarat recurs.
În motivare, a susţinut, în esenţă, că în faţa instanţei de apel a formulat o cerere de ajutor public judiciar care a fost respinsă prin încheierea din camera de consiliu din 28.06.2016, împotriva căreia a mai formulat o cerere de reexaminare care a fost admisă în parte. În opina sa, instanţa anterioară nu i-a examinat judicios cererea de reexaminare, sens în care îşi expune argumentele pentru care consideră că soluţia instanţei de apel este nelegală. În continuare, recurentul face referire la contractul de cesiune, respectiv modul în care a soluţionat instanţa de apel cererea de reexaminare, făcând aprecieri greşite cu privire la venituri, sens în care susţine că sunt incidente art. 8 din O.U.G. nr. 51/2008.
Constatând depunerea taxei judiciare de timbru în cuantumul indicat de instanţă, Înalta Curte urmează să respingă excepţia de netimbrare ca neîntemeiată.
Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii invocată din oficiu, în conformitate cu art. 137 C. proc. civ., Înalta Curte reţine următoarele:
Decizia recurată a fost comunicată la data de 25.10.2016, în condiţiile art. 93 şi 91 C. proc. civ., la domiciliul ales al reclamantului indicat în cererea de apel, iar recursul a fost înregistrat la Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă la data de 29.11.2016, conform ştampilei instanţei de apel aplicată pe memoriul de recurs.
În aceste condiţii, se constată că recurentul a formulat recursul cu depăşirea termenului de 15 zile prevăzut de art. 301 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, excepţia tardivităţii urmează să fie admisă.
În consecinţă, recursul va fi respins ca tardiv declarat.
În ce priveşte cererea intimatului - reclamant de acordare a cheltuielilor de judecată, Înalta Curte urmează să o respingă având în vedere lipsa înscrisurilor doveditoare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia netimbrării recursului ca neîntemeiată.
Admite excepţia tardivităţii recursului invocată de intimatul - reclamant A. prin întâmpinare.
Respinge ca tardiv recursul declarat de recurentul-pârât B. împotriva deciziei civile nr. 1271/Ap din 04 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia Civilă.
Respinge cererea intimatului - reclamant A. de acordare a cheltuielilor de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2017.