Disproportionate attorney fees in judicial costs and separate claim for first-instance expenses

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş, secţia comercială, reclamanta A. S.A. a chemat în judecată pârâtul SN AERPORTUL INTERNATIONAL TIMIŞOARA TRAIAN VUIA S.A., solicitând instanţei să constate lipsa de temei a stabilirii tarifului de dezvoltare în cuantum de 8 Euro/pasager prin intermediul grilei de tarife publicate în A.I.P România, secţiunea GEN 4.1-17/02.06.2011 şi 20.10.2011 de către Aeroportul Internaţional Traian Vuia S.A. ("Aeroportul Timişoara") şi scopul ilicit al colectării acestuia în vederea discriminării între utilizatorii aeroportuari; să se dispună anularea Tarifului de dezvoltare publicat în grila de tarife publicate în A.I.P România, secţiunea GEN 4.1-17/02.06.2011 şi 20.10.2011; obligarea pârâtei la repararea prejudiciului cauzat reclamantei prin plata unei despăgubiri băneşti în cuantum de 511.840 Euro, cu cheltuieli de judecată.

Ulterior, reclamanta a depus precizări, arătând că prin capătul 3 de cerere, a solicitat obligarea pârâtei la repararea prejudiciului prin plata unei despăgubiri băneşti în cuantum de 511.840,00 Euro ce reprezintă suma de 2.252.096,00 RON, la cursul Băncii Naţionale a României 1 EUR/4.40 RON, din data înregistrării cererii de chemare în judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 604/27.08.2014 pronunţată în dosar nr. x/2012, Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâta SN Aeroportul Internaţional Timişoara Traian Vuia S.A., obligând reclamanta la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 14.806,98 RON, reprezentând onorariu de avocat.

Împotriva acestei sentinţe a declarat apel reclamanta A. S.A. prin administrator special C., solicitând, în principal, anularea acesteia şi trimiterea cauzei spre rejudecare secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Timiş, iar în subsidiar, schimbarea în tot a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii astfel cum a fost precizată.

Iniţial, prin decizia civilă nr. 119/10.02.2015, Curtea de Apel Timişoara a admis apelul declarat de apelantul-reclamant A. S.A. prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu intimatul-pârât SN Aeroportul Internaţional Timişoara "Traian Vuia" S.A., a anulat sentinţa civilă nr. 604/27 august 2014 şi a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Timiş, secţia de contencios administrativ şi fiscal, apreciind că litigiul a fost în mod greşit soluţionat în primă instanţă de către secţia a II-a civilă a Tribunalului Timiş, care nu era competentă material potrivit legii, prin raportare la obiectul judecăţii.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta SN Aeroportul International Timişoara "Traian Vuia" S.A.

Prin decizia nr. 1932/30.09.2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul, a casat decizia civile nr. 119 din 10 februarie 2015 şi a trimis cauza la Curtea de Apel Timişoara, secţia Civilă, pentru continuarea judecăţii apelului formulat de reclamanta A. SA- prin administrator judiciar S.C. B. Cluj - Napoca împotriva sentinţei civile nr. 604/2014 din 27 august 2014, pronunţată de Tribunalul Timiş, secţia a II-a civilă.

Cu prilejul rejudecării, Curtea de Apel Timişoara a pronunţat decizia civilă nr. 869/29.11.2016, prin care a respins ca nefondat apelul declarat de apelanta A. S.A., sub supravegherea administratorului judiciar B., în contradictoriu cu SN Aeroportul International Timişoara "Traian Vuia" S.A., ţi a obligat apelanta A. S.A. să plătească intimatei suma de 45.000 de RON cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale în apel, fiind respinsă cererea intimatei de acordare a cheltuielilor de judecată avansate pentru judecata în primă instanţă.

În ceea ce priveşte cheltuielile de judecată solicitate de intimată, Curtea a constatat că o parte dintre ele (suma de 21.329,71 RON), privesc judecata în primă instanţă, nu au fost solicitate în faţa primei instanţe şi nu puteau fi cerute direct în apel deoarece nu au legătură cu soluţionarea apelului, putând însă a fi cerute pe cale separată.

Cât priveşte cheltuielile de judecată aferente apelului (în cursul căruia s-au pronunţat două decizii de către instanţa de apel şi o decizie de casare cu trimitere spre rejudecare de către instanţa supremă), Curtea a constatat că, din cuantumul total solicitat (85.592,03 RON), suma de 81.004,84 de RON reprezintă onorarii cumulate ale avocaţilor care au prestat activităţii de asistenţă şi reprezentare juridică, iar suma de 4.586,79 de RON constituie alte cheltuieli avansate pe parcursul judecării apelului, transportul, cazarea şi masa la Timişoara, în două rânduri, a avocatului pârâtului-intimat.

Potrivit art. 453 alin. (1) C. proc. civ. partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată, iar conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.. instanţa poate, chiar şi din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, atunci când acesta este vădit disproporţionat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

În acest cadru, Curtea a apreciat că cererea este justificată în raport de soluţia asupra apelului, însă cuantumul cheltuielilor de judecată solicitate cu titlu de onorariu de avocat sunt disproporţionat de mari în raport activitatea desfăşurată de avocat şi de costurile vieţii în România, fiind elocvente în acest sens onorariile percepute pe oră de lucru, între 160 şi 225 euro pe oră, adică aproape echivalentul unui salariu lunar minim pe economie, care se plăteşte pentru aproximativ 170 de ore muncite într-o lună.

Din această perspectivă, ţinând cont totuşi de miza litigiului, dar şi de complexitatea cauzei, Curtea a considerat că onorariul total perceput întruneşte cerinţa de a fi "vădit disproporţionat" în sensul art. 451 alin. (2) C. proc. civ. urmând a fi redus până la limita în care, împreună cu cheltuielile de deplasare, transport urban, masă şi cazare, să constituie suma totală de 45.000 de RON, la care a fost obligată în finală recurenta.

Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs doar de intimata-pârâtă SN AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMIŞOARA TRAIAN VUIA S.A. cu privire la soluţia asupra cererii sale de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în cauză (acesta fiind motivul pentru care au fost expuse doar considerentele instanţei sub acest aspect, nu şi motivările pe fond ale instanţelor anterioare.

În motivarea recursului, recurenta a criticat reducerea onorariului de avocat inclus în cheltuielile de judecată acordate, măsură care a rezultat dintr-o greşită apreciere a muncii prestate de echipa de avocaţi angajată în cauză în raport de durata mare a procesului, dificultatea ridicată a problematicii litigiului şi miza uriaşă a soluţiei ce urma a fi pronunţată.

Totodată, a arătat că, în cazul casării cu trimitere, se impunea să se ţină cont şi de cheltuielile de judecată din ciclul procesual anterior.

În drept, a indicat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de 20.03.2017, intimata A. S.A. prin administrator special C. a solicitat respingerea recursului şi menţinerea soluţiei primei instanţe.

Analizând decizia prin prisma motivelor invocate şi în limita în care a fost recurată, Înalta Curte apreciază nefundat recursul pentru următoarele considerente:

Prealabil examinării motivelor de recurs, prima chestiune ce se impune a fi precizată este cea referitoare la obligaţia prevăzută în sarcina părţii care exercită această cale de atac de a respecta dispoziţiile art. 3021 şi 304 C. proc. civ. Exigenţele impuse prin cele două texte legale au în vedere faptul că recursul este o cale extraordinară de atac şi, în consecinţă, ca ultim grad de jurisdicţie, nu îşi propune rejudecarea fondului cauzei, ci examinarea legalităţii hotărârilor atacate în condiţiile art. 304 pct. 1-9 C. proc. civ. în acest context, simpla nemulţumire a părţii cu privire la soluţia pronunţată de instanţa de apel, modalitatea în care aceasta a analizat probele administrate în cauză, precum şi succinta relatare a situaţiei de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanţei de recurs în raport de dispoziţiile art. 304 C. proc. civ.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că acţiunea iniţială a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Timiş la data de 03.05.2012, fiind incidente în cauză dispoziţiile C. proc. civ. 1865. Chiar şi în aceste condiţii, faptul că instanţa de apel şi-a fundamentat în drept soluţia cu privire la cheltuielile de judecată pe dispoziţiile art. 451-453 C. proc. civ. 010, în loc de prevederile corespunzătoare din C. proc. civ. 1865, nu constituie ab initio un motiv de recurs întemeiat, urmând a se verifica, din perspectiva art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, dacă decizia a fost pronunţată cu respectarea dispoziţiilor legale incidente.

Potrivit dispoziţiilor art. 274 alin. (1) şi (3) C. proc. civ. 1865, partea care cade în pretenţiuni va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată; judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micşoreze onorariile avocaţilor, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivite de mici sau de mari, faţă de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.

Prin urmare, dispoziţiile legale incidente lasă posibilitatea judecătorilor de a micşora, chiar şi din oficiu, onorariile avocaţilor cuprinse în cuantumul cheltuielilor de judecată acordate, atunci când dreptul la recuperarea acestora există şi cuantumul sumelor avansate este dovedit, fără ca prin aceasta să se modifice obiectul contractului de consultanţă încheiat de parte cu avocatul său.

În limita acestor prerogative legale au acţionat şi judecătorii completului de apel, modalitatea de aplicare în concret a criteriilor legale şi aprecierile de fapt făcute cu prilejul motivării soluţiei pentru justificarea în speţă a reducerii onorariilor acordate prin raportare la volumul muncii prestate depăşind cadrul unei analize a legalităţii deciziei atacate specifice căii de atac a recursului. De altfel, recurenta a susţinut în mod expres critica soluţiei instanţei sub aspectul temeiniciei (aliniat final, pag. 5 memoriu recurs), aspect însă incompatibil căii de atac formulate.

Concluziile rămân aceleaşi chiar şi în condiţiile în care cauza a suportat şi un alt ciclu procesual, existând o judecată anterioară a apelului şi un recurs cu o soluţie de casare, aprecierile instanţei de apel în rejudecare fiind globale şi neexcluzând de plano cheltuielile efectuate anterior.

În ceea ce priveşte neincluderea sumelor cheltuite pentru reprezentarea în faţa primei instanţe, în mod corect Curtea de Apel a apreciat că acestea nu mai pot fi solicitate decât pe cale separată în condiţiile în care o cerere cu acest obiect nu a fost adresată instanţei corespunzătoare.

Pentru aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1 rap. la art. 304 pct. 9 C. proc. civ. 1865, Înalta Curte apreciază nefondat recursul şi îl va respinge ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă SN AEROPORTUL INTERNATIONAL TIMIŞOARA TRAIAN VUIA S.A. împotriva deciziei civile nr. 869 din 29 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia a II-a civilă, în contradictoriu cu intimata A. S.A. prin administrator special C..

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 martie 2017.